Gaudeamus 2015: Editura Națiunea și Andrei Păunescu!

Calde încă, impresiile stăruie în suflet, în minte, pe retină… Ne-am întâlnit în față Pavilionului Romexpo la 11.20, așa cum ne fusese înțelegerea, membri ai celor două grupuri – ateliere literare „Terapie prin poezie și proză” și „Lirix”. La ora 12.00 urmau să înceapă lansările de carte, patronate de editura „Națiunea”. Din nou îmbrățișări, sărutări și au apărut și alte chipuri așteptate: frumoasa Atena Maloș venită din Constanța, Bertoni D’Albert, Gabriela Zidaru, Maria Simion, Nicolae Danciu, din Câmpina, cu soția și minunata lor fiică, Alina Danciu, moderatoare a lansărilor de azi și alții.

Ne-am așezat la mese în Ceainăria Bernschutz, unde aveam rezervare până la începerea regalului de poezie și proză din cadrul acestei ediții a Gaudeamus-ului. A apărut artistul și scriitorul Andrei Păunescu, împreună cu soția sa, artista Maria Maria, ambii întreținând atmosfera sărbătorească de cenaclu, amintindu-ne de vremurile de demult când un alt Păunescu, tatăl lui Andrei, făcea să ne vibreze inimile și să răsune sălile de voci și de aplauze. Mai târziu a ajuns și Alex Enache, un tânăr remarcabil, care a debutat cu un volum de poezie de a cărei îngrijire editorială s-a ocupat Alina Danciu. Tatăl Alinei, poetul Nicolae Danciu, a lansat un nou volum de poezie. Ceva mai târziu, Amalia Nacrin, talentata și răsfățata grupului, a venit în chip de zână a toamnei pictată pe mâini și purtând ofranda vie a toamnei – frunze stacojii în păr și pe rochie, o apariție pe care mulțimea a salutat- o cu aplauze.

S-au lansat și cele două antologii – „Lyrics et Prosa”, vol .II, al cărei coordonator este Emilian Lican și „Antologia antologiilor Națiunea”, carte coordonată de Cosmina Cozmean, prietena noastră care a lansat și superbul ei volum de debut, romanul „Adevărul de dincolo de adevăr”. Andrei Păunescu și-a lansat mai multe volume, a cântat și a întreținut cu entuziasm atmosfera. Poate că ar fi continuat mult și bine, dar timpul alocat editurii noastre a expirat și a trebuit să ne retragem spre a face loc altor edituri.

Am improvizat rapid o sală de autografe, unde am primit și am dăruit autografe, am făcut poze, ne-am promis ca vom mai repeta astfel de întâlnirile de suflet și cu alte ocazii. Romeo Tarhon și Cezar Adonis Mihalache, „vinovații” pentru acest eveniment au făcut multe poze cu autorii cărților personale și co-autorii antologiilor, au glumit și au invitat cenaclul „Națiunea” în aer curat la o terasă din apropierea pavilionului.

„Gaudeamus-ul” s-a încheiat. Prieteniile și cărțile noastre vor dăinui peste timp. Mulțumim coordonatorilor, editorilor, artiștilor, autorilor. Îi mulțumim și lui Dumnezeu pentru vremea plăcută din acest final de Noiembrie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

*