Sistemul de învățământ care este produs și valoare a dezvoltării sociale trebuie să fie promovat și susținut de către stat și întreaga societate în mod prioritar, cu toată stima și seriozitatea. Aceste cuvinte sau această frază de mai sus nu trebuie să fie doar o exclamație frumoasă, ci să fie reprodusă în practică și teorie cu adevărat, astfel participand în mod direct la dezvoltarea reală a proceselor educaționale și la formarea personalității autentice a omului. Când se vorbește despre dezvoltarea personalității, aceasta înseamnă că este vorba despre fiecare individ al societății și, în special, despre fiecare copil-elev din unitatea de învățământ care se formează în timp, traversând etapele corespunzătoare ale educației și instruirii.
Elevul-copilul de astăzi este capitalul uman al oricărei țări, capitalul de producție și de bunuri materiale, capitalul uman care dezvoltă orice societate de azi și de mâine. De aceea, promovarea reală a școlii în societate urmează a fi realizată de către statul respectiv în limitele cele mai echitabile și obiective, iar în procesul de instruire a copilului urmează a fi aplicate cele mai noi tehnici de educație, bazate pe formarea personalității adevărate. Modelele respective sau noile tehnici de educație pot fi preluate de la unele țări mai dezvoltate, ulterior fiind implementate în procesul de învățământ al țărilor din Estul Europei (inclusiv din R. Moldova). Asemenea exemple reale de învățământ performant sunt țările din Nordul Europei și alte țări din lume. Un exemplu real poate fi Finlanda, care până nu demult se plasa pe primul loc în lume la cel mai eficient sistem educațional. Acuma este întrecută de patru țări asiatice și anume Corea de Sud (loc 1), Japonia (loc 2), Singapore (loc 3) și Hong Kong (loc 4), mai departe fiind Finlanda (loc 5), urmată de Marea Britanie (loc 6) și Olanda (loc 7).
Cu același succes poate fi preluat și modelul sistemului de învățământ din Marea Britanie sau Olanda. Fiind de ceva timp cu traiul în Olanda am ocazia să confirm cu toată certitudinea realitatea obiectivă din instituțiile de învățământ din această țară. În același timp, fiind omul care provin din Estul Europei, de multe ori realitatea din Olanda, spre exemplu, pare un basm, însă văzând-o cu ochii proprii în fiecare zi conștientizezi faptul cât de dezvoltate sunt unele națiuni de au atins acest nivel de dezvoltare al perfecțiunii. Perfecțiunea de fapt este un factor relativ, însă dacă să luăm în comparație sau în corelație cu alte țări, atunci această realitate de aici este autentică. Aici copilul este privit ca o investiție reală pentru țară și societate. Cu copiii se lucrează, li se acordă atenția cuvenită, iar cadrul didactic este în mijlocul lor ca un izvor de energie pozitivă, fiindu-le în același timp părinte, prieten și profesor. Copilul este lăsat liber să-și exprime comportamentul, modul de manifestare și de comunicare cu profesorul și colegii de clasă. Clasele sau încăperile școlare sunt amenajate într-un mod simplu, însă sunt organizate destul de comfortabil cu utilajul respectiv necesar pentru a obține o productivitate optimă a activităților. Iar managerul școlar fiind persoana și modelul principal al școlii este, în același timp, și cadru didactic și cel mai apropiat prieten al elevilor. Directorul întâlnește în fiecare zi elevii la ușa școlii, salutându-i cu zâmbet și cu cuvinte de bun sosit.
Managerul sau directorul școlar se prezintă ca un adevărat factor de producție al programelor școlare, care cunoaște explicit și clar noțiunea reală a instruirii și a administrării, fiind un model al cunoașterii atât pentru sine cât și pentru elevi și întregul colectiv didactic. Fiind persoana cu un intelect ridicat și cu cunoștințe vaste în diverse materii și domenii de activitate managerul împreună cu cadrele didactice contribuie substanțial la formarea unei culturi instituționale și la formarea unui echilibru intelectual care motivează și dezvoltă randamentul școlar prin toate formele și acțiunile realizate. Prin afirmarea pozitivă a tuturor activităților școlare se formează rezultatul pozitiv care determină capacitatea intelectuală a unitații de învățământ și care, în același rând, dezvoltă personalitatea individului în parametri de echitate socială. Elevul ca și profesorul și managerul, parte componentă a instituției școlare, este privit ca un partener strategic în acțiunea de dezvoltare a școlii și a societății. Iar prin relația reală dintre managerul școlar, cadru didactic și elev se sincronizează multitudinea de acțiuni cu efecte pozitive, care devine o condiție indispensabilă pentru a influența formarea unei personalități adevărate. În Olanda cât și în alte țări din Nordul Europei rolul prioritar al școlii este de a educa, cultiva și a transmite la copii esența valorilor, exprimate de personalitatea și importanța omului în societate. Sarcina de bază a unităților de învățământ este de a ajuta elevul să-și dezvolte propria personalitate și identitate în limitele autentice ale valorilor umane. Cu regret acest factor nu-și găsește locul real în unitățile de învățământ din Estul Europei, inclusiv R.Moldova. Școala deseori desfigurează rolul educației și nu reușește să încadreze elevul în limitele educației necesare. Spre exemplu, identitatea educației și instruirii în țările din Estul Europei se identifică prin dezechilibre și instabilitate cu transformări frecvente a politicilor educaționale. Trasformările frecvente ce au loc în reformele și politicile educaționale nu corespund cerințelor competitive contemporane. Ele încă se bazează pe o formă de educație deja demodată, care deformează procesul în cauză. Comunicarea inadecvată dintre profesor-elev nu corespunde și nu formează sincronizarea corectă de a obține rezultatul dorit.
Cadrul didactic, deseori, nu oferă importanța cuvenită elevului, punând în valoare accentul pe lucruri absolut neînsemnate (precum starea materială a copilului, locul și funcția în societate ale parinților). De multe ori principiile cu accent pe diferența de vârstă, de mentalitate, de comportament, de creștere și educație în diferite etape ale timpului constrânge elevul de a fi marginalizat și supus unor reguli demodate de educație. Dezinteresul profesorului față de viața interioară și sentimentală a elevului crează un nou motiv pentru a diminua importanța și valoarea școlii. Autoritatea excesivă (pe alocuri agresivă) și orgolioasă a profesorului nu acordă spațiul necesar elevului pentru a-și manifesta aptitudinile, capacitățile și caracterul creator în dezvoltare. Prezența acestora dezvoltă dezechilibrul de unitate dintre profesor-elev, scăzând funcția evolutivă a intelectului și personalității elevului în procesul de formare. În același timp, acest lucru supune elevul de a-și pierde încrederea în propriile puteri și personalitate, creându-i dezorientarea în viața socială. Iar gradul de cooperare și comunicarea inadecvată dintre profesor-elev poate fi și o orientare a elevului spre abandonul școlar – element ce denotă faptul că o persoană trebuie să renunțe la dreptul moral pe care îl are în viața personală și comunitară. Latura de a mărgini și a izola elevul într-un mediu social este funcția care, în același timp, mărginește și sistemul de învățământ într-o societate, plasându-l în rolul de a fi incapabil de a se dezvolta și a evolua în pas cu schimbările și necesitățile curente ale vieții contemporane. Acest fenomen este caracteristic pentru R. Moldova și alte țări din Estul Europei. De exemplu, în clasamentul mondial învățământul preuniversitar din R.Moldova se plasează pe locul 93 din 142 stateparticipante, iar în topul european pe ultimele locuri. Iar prezența elevilor din R.Moldova la testele de competență internațională PISA (anul 2012) nici nu a fost înregistrată. Elevii cu cele mai bune rezultate în cadrul testelor PISA (de exemplu, matematică) sunt acei din țările asiatice. România se plasează pe locul 45 din 65 țări prezente.
Ţările din Vestul Europei, America de Nord, Australia, Noua Zelandă au conștientizat foarte bine faptul că o cultură autentică poate fi obținută numai doar prin intermediul sistemului de învățământ, centrat pe identitatea reală a societății și a ființei umane. De aceea, aceste țări au atins nivelul respectiv de dezvoltare umană și socială. Sistemul de învățământ din aceste țări este acea forță care determină importanța omului în societate, oferindu-i și satisfăcându-i cerințele și necesitățile prioritare. Iar profesorul cu unitatea de învățământ este principalul element care contribuie cu adevărat la formarea capitalului uman și în dezvoltarea societății. Instruirea și educația centrată pe dezvoltarea gândirii logice a copilului, pe capacitatea de independență și autonomie, pe criteriul de responsabilitate personală, pe comunicarea adecvată și unitatea dintre elev-profesor, pe personalitatea cadrului didactic în relație cu personalitatea elevului – toate acestea pun bazele concepției de formare a personalității cu identitatea respectivă. În țările respective, evaluarea elevilor se produce în raport de propria evoluție și propriul scop raportat la instruire. Iar conceptul de evaluare nu mai este privit doar ca o etapă individuală ce urmează după predare, ci ca parte principală a învăţării în sine. Totodată principiile tradiționale de educație treptat sunt modificate, având la bază criteriul formării unei personalități adevărate și nu crearea unei imagini false a omului și a societății. Competiția dintre realitate și falsitate, creată în detrimentul omului, este educația care formează doar impresia dezvoltării unui sistem sau a unei societăți, însă nu este realitatea de care are nevoie ființa umană. De la această formă de educație, având la bază falsitatea și neechitatea socială, țările dezvoltate se dezic de ea categoric, pe când în Estul Europei această formă a educației este încă prezentă în unitățile de învățământ și societate. Și, iarăși, mă refer la Olanda (fiind cu traiul aici), de exemplu, metodele instructive sunt bazate pe responsabilitatea propriei dezvoltări, fiind în competiție doar cu sine însăși și nu cu întreaga societate, astfel fiind puse bazele formării unui mediu social sănătos, dezvoltat și întemeiat pe relații interumane de valoare.
Rolul unității de învățământ este de a acorda ajutor în dezvoltare tuturor tinerilor în creștere, însă nu numai la o anumită categorie de persoane care sunt promovate în mod prioritar după reușita școlară, merite speciale conform nivelului intelectual de dezvoltare sau a capacităților deosebite native și, nu în ultimul rând, conform situației materiale și sociale a părinților (realitatea care este în Estul Europei). Latura respectivă este destul de negativă în procesul educației care poate influența negativ la formarea relațiilor interumane și formarea individuală a omului, și, totodată, poate provoca și dezechilibrele negative respective în dezvoltarea societății. Este necesar de menționat, că fenomenul fals de competiție permanentă (precum “cine este mai bun”) dintre elevi și profesori (dintre individ și societate) ce are loc în unitățile de învățământ și societate din Estul Europei, inclusiv R.Moldova, este un proces anormal care contribuie destul de negativ la formarea unui mediu social sănătos. Aceasta este o concurență ireală bazată pe incultură care nu dezvoltă, ci din contra distruge și face să nu mai existe nici într-un mod personalitatea autentică a omului. Toate fenomenele create în mod artificial produc ruinarea dezvoltării normale a individului cât și a dezvoltării propriei societăți.
În instituțiile de învățământ ale țărilor din Nordul Europei nu este vizibilă această goană permanentă pentru merite și titluri. Rolul profesorului este de a dezvolta în elev capacitățile și calitățile cu orientări pozitive și anume identificarea propriei personalități, identificarea vocației în fiecare elev, redescoperirea abilităților necesare omului în dezvoltare și în promovarea programelor școlare. Ajutorul real acordat fiecărui copil este latura prin care profesorul își evidențiază rolul său în procesul de instruire, care dezvoltă și asigură în mod real crearea unei societăți sigure și sănătoase. De aceea, și formarea calitativă a profesorului este condiția fundamentală pe care se bazează un sistem de instruire de calitate, care, în același timp, participă și la formarea unei societăți de calitate. Asemenea societăți de calitate sunt țările dezvoltate din Nordul Europei, care colaborează între ele destul de benefic, având ca suport comunicarea respectivă bazată pe încredere și transparență totală. Totodată, atât Olanda cât și celelalte țări precum Marea Britanie, Finlanda, Suedia, Danemarca, Germania, Norvegia, Elveția prin acțiunile lor asemănătoare se susțin reciproc păstrând în continuare cultura lor națională, treptat completând-o cu factori pozitivi care dezvoltă și nu degradează.
Pentru a participa la un asemenea proces de calitate a dezvoltării este nevoie a acționa în baza unor principii obiective și transparente a realității, în consecință producând schimbarea evolutivă benefică. Principiile de transparență, echitate și obiectivitate sunt acțiuni care dezvoltă complexitatea fenomenelor și sunt realizate în dependență de nivelul mentalității și culturii individului (colectivității). De aceea, pentru a produce o remodelare pozitivă a unui proces social sau a unui proces educațional este necesar în primul rând de a schimba mentalitatea omului și a societății, respectiv remodelând modul de gândire și comportament în acțiuni. Astfel, odată cu schimbarea mentalității, care este factorul principal în evoluția individului, se va produce schimbarea reală a dezvoltării proceselor sociale și schimbarea reală a proceselor educative din sistemul de învățământ al unor țări din Estul Europei, inclusiv din R. Moldova. Astfel, școala sau unitatea de învățământ își va schimba direcția pozitivă către acele valori care vor forma individualitatea autentică a omului, bazată pe o identitate și personalitate reală și nu artificială.
Lasă un răspuns