Aplica de aur Mistreț-Pește-Pasăre din Tezaurul geto-dac de la Stânceşti (jud. Botoșani)

Călătorii ajunși în Moldova trebuie neapărat să viziteze și cele două cetăți dacice de la Stâncești, descoperite abia la mijlocul secolului XX. Aceste cetăți din satul Stâncești, comuna Mihai Eminescu, județul Botoșani, sunt unele de mari dimensiuni, considerate mai degrabă a fi o cetate dublă. Ele sunt așezate pe un deal cu pantă lină, într-o zona de șes, la ieșirea din Botoșani spre Suceava, la aproximativ cinci kilometri vest de Botoșani. Accesul către ele nu este deloc greoi, făcându-se fie din drumul național ce leagă Botoșaniul de Suceava, fie din localitatea Stâncești (cetăți inepugnabile, ce au rezistat ca o stâncă în calea dușmanului; „Stâncă-ești”), prin urcarea unui mic drum de țară din dreptul bisericii din localitate. Cele două cetăți sunt datate a fi construite în secolele VI-III î.Hr. și au fost realizate dintr-un puternic val de pământ, dotat cu șanț de apărare.

Cetățile vechi de 2.500 de ani ne apar impozante și în ziua de astăzi, după atâta vreme, valul de pământ al fiecăreia având peste cinci metri înălțime, iar adâncimea șanțului de apărare ajunge la șapte metri. Prima cetate este înconjurată de un șanț de vreo 12 metri lățime. Doar înspre partea de est există o întrerupere în valul de pământ, unde se crede că exista intrarea în cetate, înaltă de vreo patru metri. În partea de sud se păstrează ruinele unui turn și a unei locuințe. Cea de-a doua cetate este amplasată la sudul celei dintâi și are și ea val de pământ împrejmuitor înalt tot de până la cinci metri. La Stânceşti strămoşii noştri au creat un adevărat sistem de fortificaţii – Stânceşti I şi Stânceşti II – care, împreună cu alte importante cetăţi dacice din Moldova (Cotnari, Moşna etc.), alcătuiau o puternică linie de apărare împotriva atacurilor populaţiilor de stepă. Cea dintâi dintre aceste cetăţi, Stânceşti I – întinsă pe o suprafaţă de 22 hectare – a fost ridicată la sfârşitul sec. VI î.Hr. şi a dăinuit până la sfârşitul sec. III î.Hr. A doua – acoperind 23 hectare – a fost construită în vecinătatea primeia, în sec. IV î.Hr., şi a fost abandonată tot la sfârşitul sec. III î.Hr., sub impactul invaziei bastarnilor – populaţie germanică ce locuia teritoriul de la nord de Carpaţi şi la est de Vistula. Cercetările efectuate în anul 1965 la una dintre aceste cetăţi, denumită convenţional Cetatea II de către arheologul ieşean Adrian C. Florescu, au condus la descoperirea – sub podeaua unei locuinţe de suprafaţă din cuprinsul fortificaţiei – a uneia dintre cele mai neobişnuite piese de orfevrărie din antichitatea noastră; aceasta este o aplică din aur lungă de 47,80 cm, cu o lăţime maximă de 9,70 cm, ce cântăreşte 100 grame şi are o formă ciudată, de animal fantastic – capul de mistreţ, trupul acoperit cu solzi, asemenea unui peşte, coada asemănătoare celei a păsărilor. În acelaşi vas în care fusese ascunsă această piesă de aur, se aflau alte două obiecte tot de aur, însă de mai mici dimensiuni (unul foarte deteriorat), înalte de 18,50 cm, late de opt centimetri şi cântărind doar zece grame, alături de zăbale şi fragmente de pulpare din bronz. Iată un tezaur geto-dac care nu a fost descoperit din întâmplare, ca majoritatea tezaurelor de la noi, ci în timpul săpăturilor sistematice.

Marea aplică zoomorfă geto-dacă din aur descoperită la Stânceşti reprezintă o ființa fantastică. Acest amestec aparent grotesc reprezintă „amestecul” celor trei „spații” locuite de viețuitoare: pământul, apa și cerul. Doar în timpul Apocalipsei cosmice acestea se vor amesteca, dând naștere la zidirea noului pământ, dar și la apariția noilor specii de viețuitoare. Aplica reprezintă viața, în complexitatea sa, dar și credința în metamorfoza cosmică a cataclismului planetar periodic. Este un symbol – „mesaj” al Vechii Biserici Valaho-Egiptene. Lovitura „peștelui” (Potopul planetar) va veni cu viteza unei păsări în zbor și va fi asemănătoare cu lovitura de „berbece” a unui mistreț fioros.

Alături de acesta s-au mai descoperit două aplice mai mici din aur, reprezentând pe Zeița-Cocon sau Zâna Florilor (Înfășata, Înmugurita, Înbobocita). S-au descoperit două asemenea aplice, dar una în stare de degradare accentuată. Cei doi idoli antropomorfi (cu formă de fiinţă umană), realizaţi din foiţe subţiri de aur, au formă de frunză şi pliuri orizontale paralele şi arcuite, având marginile în relief. Piesele aparţin secolelor V – IV î. Hr. şi sunt unicate în arta geto – dacică. Specialiştii susţin că toate cele trei piese erau destinate cultului, dar, fiind descoperite laolaltă cu alte obiecte de harnaşament (folosite la înhămarea, înșeuarea și conducerea calului), se crede, de asemenea că piesa cea mare  ar fi un frontal de cal, iar celelalte două – obrăzare în formă de ureche de cal. Unii spun că ar aparţine sciţilor, un popor nomad de stepă, dar atras de strălucirea aurului. Eu însă cred că este o asemănare izbitoare între piesa din tezaurul de la Stânceşti şi steagul dacilor, un cap de lup cu corp de şarpe, sau coadă de dragon. Forma este asemănătoare, precum şi ideea combinării animalelor-simbol, rezultând astfel animale fantastice și mesaje – simbol. Aşadar, cred că obiectele au fost făurite de meşteri geto-daci. Posibil ca cele trei aplice să facă parte dintr-un harnașamant cabalin mai complex al unui principe sau preot geto-dac, sau ca parte componentă a unui altar al Vechii Biserici Valaho-Egiptene.

Lumea modernă post-decembristă și-a pus amprenta nefastă asupra acestui loc încărcat de istorie, din cauza neimplicării autorităților locale în exploatarea cetăților dacice de la Stâncești, ca obiectiv turistic. După Revoluție, pământul a fost redat oamenilor din sat, așa că astăzi, pe suprafața primei cetăți se cultivă acum porumb, iar suprafața celei de a doua cetăți este împădurită. În județul Botoșani, alături de cetățile dacice de la Stâncești, au mai fost făcute descoperiri similare la Dersca și Copalău. Cercetări arheologice din perioada 1960-1970 arată însă că, la Stânceşti, în zona numită de localnici Bobeică, s-au aflat într-adevăr două cetăţi dacice, lipite una de cealaltă. Săpăturile au fost coordonate atunci de arheologii ieşeni Adrian şi Marilena Florescu. Aceştia au stabilit că ambele cetăţi ocupau împreună aproape 50 de hectare şi erau un bastion de apărare al traco-geţilor în faţa calăreţilor de stepă – sciţii, cimerienii sau sarmaţii.

Practic, unul dintre cele mai mari sisteme de fortificaţii ale dacilor de pe teritoriul României.  „Sunt cetăţi de apărare, fără doar şi poate”, explică arheologul botoşănean Aurel Melniciuc, manager al Centrului Judeţean pentru Promovarea şi Conservarea Tradiţiilor Populare. „Frapează prin suprafaţa lor. Sunt, cred, printre cele mai importante din ţară pentru perioada în care au fost datate. Adică secolele VI-III î. Hr. Aici traco-geţii se apărau împotriva călăreţilor din stepele nord-pontice, în principal sciţii, dar şi a triburilor germane ale bastarnilor. Din ceea ce se ştie, se pare că cele două cetăţi nu ar fi fost cucerite. În orice caz, dau ideea unei organizări politico-militare închegate şi importante aici, pe teritoriul judeţului Botoşani“, ne mai spune Melniciuc. Din păcate, doar 10% din suprafaţa uriaşă a celor două cetăţi a fost explorată, în anii ‘60 – ‘70. De atunci şi până astăzi, arheologii au mai călcat doar ocazional pe la Stânceşti, fiindcă nu sunt bani pentru continuarea săpăturilor. „Este o lucrare de mare anvergură şi necesită fonduri importante. Este foarte greu pentru cineva să facă rost de o finanţare în acest sens“, spune un alt arheolog din Botoşani, Daniel Ciucălău. Pământul sub care sunt îngropate cetăţile dacice de la Stânceşti a fost împărţit ţăranilor după 1991. Locurile în care se aflau aşezările şi turnurile cetăţii au fost transformate în ogoare şi au fost arate. Chiar şi astăzi, brazda plugului scoate la iveală piese de ceramică, vârfuri de săgeţi sau fragmente de vase.

Aceste cetăţi trebuie salvate. Ele au fost declarate abia la sfârşitul anilor ‘90 monument istoric. Încercăm să facem împreună cu Consiliul Judeţean, cu oameni de ştiinţă, un proiect pentru a le salva. Expropriem terenurile, organizăm un şantier arheologic pe o suprafaţă mare şi poate recondiţionăm o parte din ele. Avem nevoie de fonduri însă. Este o crimă ce s-a întâmplat acolo“, spune Aurel Melniciuc.  Deşi autorităţile nu şi-au dat interesul să promoveze cetăţile de la Stânceşti, faima fortificaţiilor traco-getice a făcut înconjurul ţării în mediul arheologic. În timpul săpăturilor din anii ‘70, Adrian şi Marilena Florescu au fost cei care au descoperit sub podeaua unei case din interiorul cetăţii piese stranii ale Tezaurului geto-dac. Obiectele au fost transportate imediat la Muzeul Naţional de Istorie a României din Bucureşti, unde se află şi astăzi în Sala Tezaurului. Specialiştii spun că sunt piese de o valoare rară.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*