Despre erezie…

Conform Dicţionarulului Explicativ al Limbii Române (DEX) erezia este o  doctrină sau credință religioasă care ia naștere în sânul unei biserici, abătându-se de la dogmele consacrate și care este condamnată de biserica respectivă. 2. Fig. greșeală, eroare, rătăcire. Din fr.hérésie, lat. haeresis.

Erezia este învăţătura religioasă care se abate de la credinţa creştină adevărată şi autentică, şi, de aceea, (această învăţătură) este rătăcită, antiortodoxă şi anticreştină.

Diavolul, când a văzut că puterea sa a fost nimicită de tot prin Crucea şi prin Învierea lui Iisus Hristos, a început să lupte împotriva Bisericii printr-o nouă metodă, prin metoda falsificării.

Nu vine să spună că Iisus Hristos nu este nimic, pentru că a fost biruit; Ci vine şi vorbeşte limba falsificării şi spune: „Da, desigur! Eu sunt de acord cu Iisus Hristos. Sigur că da! Dar, ştiţi, Iisus Hristos – important om! – dar… nu este Dumnezeu”! Sau altfel: „Desigur! Este Dumnezeu!… Dar nu s-a făcut om; era în aparenţă om”! Şi aşa mai departe. Adică, diavolul urmăreşte în orice chip să facă o abatere de la adevăr.

Potrivit acestei definiţii, pentru oricare biserică sau confesiune, toate celelalte, care nu mai împărtăşesc doctrinele acesteia, sunt erezii. Acelaşi lucru se aplică şi din partea celorlalte. Vreau să spun că, în felul acesta, toate bisericile şi confesiunile din lume pot să le categorisească pe celelalte ca şi erezii. Un exemplu în această privinţă poate servi marea schismă bisericească din anul 1054 când bisericile catolică şi cea ortodoxă s-au declarat una pe alta “anatema”, adică eretice.

Cine atunci este drept şi care este criteriul după care poţi să ştii care este doctrina dreaptă şi care este erezie? În acest articol vă propun să facem o analiză biblică şi scripturistică asupra acestui subiect, pentru că Biblia sau Sfânta Scriptură este Cuvântul lui Dumnezeu, recunoscut de majoritatea bisericilor, dar chiar şi dacă nu vor unii să-l recunoască aşa cum este, nu se schimbă nimic de la aceasta. Sfintele Scripturi rămân să fie şi vor fi totdeauna Cuvântul lui Dumnezeu.

Cuvântul „erezie” este menţionat în Noul Testament şi este cuvântul grecesc  “hairesis”, care poate fi tradus “alegere”,  sau “grupare” sau “sectă”. De fapt, haideţi să privim textele din Biblie sau Sfânta Scriptură unde este aplicat acest text şi astfel, vom vedea cum au fost traduse şi ce ne învaţă cu privire la erezie. 1 Corinteni 11,19 conţine o menţiune a cuvântului grecesc “hairesis”, care este tradus aici cu românescul “partide”. Sfântul Apostol Pavel vorbeşte despre felul cum creştinii din Corint veneau şi participau la Împărtăşanie, adică la Cina Domnului. Iată ce spune el:

Mai întâi de toate, aud că atunci când veniţi la adunare, între voi sunt dezbinări. Şi în parte o cred, căci trebuie să fie şi partide între voi, ca să iasă la lumină cei găsiţi buni. (1 Corinteni 11; 18-19)

În situaţia descrisă, vedem că ereticii încă nu au ieşit din sânul bisericii, ci, aflându-se împreună cu alţi creştini, au creat o grupare care aduce dezbinare în biserică. Chiar dacă sunt împreună cu ceilalţi creştini, ereticii nu au pace şi colaborare cu ei. Acesta este efectul care îl aduc ereziile, ele crează partide în sânul bisericii şi în cele din urmă, duc la dezbinare.
Galateni 5, 20 traduce cuvântul “hairesis” cu “certuri de partide”. Bisericile Galatiei au fost plantate de apostolul Pavel, dar au fost expuse unui atac acut din partea învăţăturii eretice a iudaizatorilor, care spuneau că nu este suficient să crezi în Domnul Isus pentru a fi mântuit, mai trebuie să ţii şi poruncile Legii Vechiului Testament, cum sunt circumcizia, Sabatul, diferite spălături, restricţii în mâncare şi multe altele. Pavel a scris foarte supărat această epistolă şi cel mai mult a fost supărat de naivitatea creştinilor din Galatia, care au fost atât de “lesne crezători” acestor erezii. Când enumără faptele firii pământeşti, Sfântul Apostol Pavel enumără şi ereziile.

Iată pasajul biblic sau scripturistic:

Şi faptele firii pământeşti sunt cunoscute, şi sunt acestea: preacurvia, curvia, necurăţia, desfrânarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mâniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările, şi alte lucruri asemănătoare cu acestea. Vă spun mai dinainte, cum am mai spus, că cei ce fac astfel de lucruri, nu vor moşteni Împărăţia lui Dumnezeu. (Galateni 5, 19 – 21)

Potrivit acestui pasaj biblic, ereziile sunt faptele firii păcătoase, care sunt condamnate şi cei ce le practică, nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu.

2 Petru 2, 1 este referinţa biblică, unde cuvântul grecesc “hairesis” a fost tradus cu românescul “erezii”. Iată ce spune textul biblic şi scripturistic:

În norod s-au ridicat şi prooroci mincinoşi, cum şi între voi vor fi învăţători mincinoşi, care vor strecura pe furiş erezii nimicitoare, se vor lepăda de Stăpânul, care i-a răscumpărat, şi vor face să cadă asupra lor o pierzare năpraznică. (1 Petru 2, 1)

Dacă va vrea cineva să se refere la cauzele acestui fenomen al ereziilor, va avea multe de spus. Dar ne vom rezuma aici numai la cele mai importante. Erezie înseamnă abatere de la dreapta credinţă. Ea înseamnă minarea drumului spre mântuire. Precum scrie Sfântul Apostol Pavel în Epistola I-a către Corinteni: Căci trebuie să fie între voi şi eresuri, ca să se învedereze între voi cei încercaţi.

Cauza tuturor ereziilor a fost dintru început mândria omenească, care, aşa cum spune Sfântul Efrem Sirul, nesuferind lucrul cel vechi, doreşte să facă inovaţii. Omul mândru nu suportă să urmeze Tradiţia Bisericii, crezând că el însuşi poate tâlcui mai bine Sfânta Scriptură. Şi astfel, tăind şi spânzurand, lepădând şi adăugănd, face o religie pe măsura lui.

Aşa au început toare ereziile creştine. Începând cu “prima şi cea mai bună” sau, mai bine zis, cu prima şi cea mai rea – nu cronologic ci axiologic – adică cu erezia papistasilor, pe care unii în mod greşit îi numesc romano-catolici ori, şi mai rău, biserica romano-catolică. Deschidem aici o mică paranteză. deoarece subiectul pe care l-am atins este important.

Aşadar. potrivit cu conştiinţa noastră ortodoxă şi cu Tradiţia noastră patristică, Biserica Ortodoxă constituie singura Biserică a lui Iisus Hristos. Nu există mai multe “biserici”. Cel care se rupe de această Biserică, nu poate forma o altă biserică, ci o erezie. Este bine să spunem lucrurilor pe nume, deoarece în zilele noastre s-a înmulţit foarte mult confuzia.

Nu numai aşa-numitele “erezii creştine”, ci şi toate ereziile şi rătăcirile din istoria omenirii încep de la mândria omeneasc, pe care o exploatează diavolul, vrăjmaşul mântuirii noastre.

Referindu-ne mai ales la aşa numitele “noi erezii”, care inundă astăzi lumea şi ţara noastră, observăm următoarele: Într-o mare măsură dezvoltarea lor se datorează atât falimentului sistemelor antropocentrice, pe care le-a creat omul european rupt de Ortodoxie.

Începând de la filosofia scolastică şi teologia Evului Mediu şi sfârşind cu existenţialismul ateu al secolului al XX-lea, cât şi sistemelor capitalismului ateu în Apus şi la cel marxist-leninist în Răsărit.

Omul, în interiorul acestor sisteme, precum şi în ştiinţă şi tehnologie, a pus bazele unor aşteptări de natură religioasă. A crezut că i se vor rezolva toate problemele aici şi acum. A crezut că va putea crea un rai pe pământ, fără să aibă nevoie de Dumnezeu. A crezut că va deveni fericit. Dar înfricoşătoarea dezamăgire de după cele două războaie mondiale, împreună cu ameninţarea iminentă a catastrofei ecologice şi a holocaustului atomic, precum şi prăbuşirea comunismului, l-au lăsat pe om descoperit din punct de vedere metafizic.

Şi astfel, după ce a exclus din lumea sa raţionalizată pe Dumnezeu, acum flirtează cu religiile orientale (hinduismul, budismul) şi cu ocultismul, care invadează societăţile apusene şi est-europene ca să acopere golul ce s-a creat prin prăbuşirea sistemelor raţionaliste, utilitariste etc., ale omului european.

În căutarea sensului vieţii Astăzi omul se află în căutarea sensului vieţii. Îl preocupă mai mult ca oricând veşnicele întrebări existenţiale: Cine sunt? De unde vin? Unde merg? Care este sensul vieţii? Dacă la aceste întrebări nu se dau răspunsurile corecte, omul se primejduieşte să-şi îndrepte căutarea pe un drum greşit şi, astfel, acceptă ofertele înşelătoare ale ereziilor şi ale sectelor.

Atunci când nenorociţii oameni ai Occidentului caută lumina şi adevărul la maeştrii guru, au circumstanţe atenuante. Însă, atunci când grecii ortodocşi caută în apele statute ale spiritualităţii demonice din religiile orientale apă ca să-şi potolească setea, ei săvărşesc un mare păcat. Şi aceasta deoarece apa limpede o avem langă noi; ea este Ortodoxia noastră. Dar aceşti oameni nu au cunoscut-o sau nu au înţeles-o sau nu vor să o cunoască. Iar datoria noastră ca ortodocşi este ca, mai mult prin viaţa noastră decât prin cuvinte, să-i ajutam pe aceşti oameni să cunoască tezaurul nostru comun.

Aceasta este o latură a lucrării noastre pastorale. Ortodoxul nu-i urăşte pe eretici şi înşelaţi, ci îi compătimeşte ca pe nişte bolnavi şi, dacă există condiţiile necesare, încearcă să-i ajute. Dacă nu are aceste condiţii pentru a-i ajuta, atunci pur şi simplu se păzeşte ca să nu se molipsească şi el de microbul ereziei. Ortodoxul nu-l urăşte pe eretic, ci erezia. Referindu-ne la cauzele care îi îmbrâncesc pe oameni spre noile erezii trebuie să vedem şi lipsurile noastre pastorale. Când omul nu află în Biserică, în parohie, simţământul comuniunii în Iisus Hristos a fraţilor, atunci va căuta în altă parte sensul vieţii, mângâiere şi căldură sufletească.

Desigur, chiar şi sfinţi de am fi fost toţi creştinii şi nici o lipsă pastorală să nu fi avut, totuşi taina faradelegii s-ar fi lucrat. Ar fi existat necredincioşi şi eretici. De asemenea, faptul de care trebuie să ţinem seama atunci când ne referim la cauzele răspândirii noilor erezii este următorul: răspândirea acestor erezii nu este consecinţa unor acţiuni interne sau rezultatul alegerii personale libere, ci este vorba de planuri de răspândire bine calculate ale acestor organizaţii, care sunt conduse de centre de decizie străine şi sunt susţinute cu mulţi bani.

Aceasta este valabil pentru cele mai multe dintre organizaţiile care îşi desfăşoară activitatea în Grecia şi care constituie “misiuni”.

Centrele de conducere sunt în străinătate, iar scopul activităţii lor este lovirea Ortodoxiei şi a elenismului. Iar aceasta se săvarseste prin atragerea cu viclenie a grecilor ortodocşi la alte religii, care nu se descoperă pe sine de la început ci se prezintă sub masca asociaţiilor filosofice şi, în general, a unor organisme utile societăţii sau chiar sub mască ortodoxă, cum ar fi: Asociatia Inchinatorilor Luminii Necreate “Sfăntul Pstapie”, a ocultistului N. Marghiori, sau Uniunea Cercetătorilor Fenomenelor Metafizice cu Medium “Sfântul Nectarie”. Astfel este uşor să fie prins cineva în capcană, chiar şi fără să vrea.