Bombe, morți și teroare islamistă la Paris!

Când am tras la sfârșitul lunii august un semnal de alarmă, că de fapt imigrația refugiaților din Orientul Mijlociu este o invazie musulmană organizată cu membrii infiltrați ai Statului Islamic am fost foarte dur criticat de o parte a presei că exagerez. Aveam informațiile pe baza unei surse militare din fostul spațiu sovietic. Liderii Germaniei și Franței, precum și Comisia Europeană, au impus primirea necondiționată a refugiaților musulmani din Siria și nu numai, precum și cotele obligatorii țărilor europene, chiar și celor care s-au opus cum e România, Cehia sau Polonia. Merkel, Junckers sau Hollande au fost cei mai vocali în a primii refugiați musulmani, deși voci lucide din România, Polonia sau Cehia au tras semnale de alarmă că pot fi înfiltrați teroriști islamiști. În special propagandiștii din sfera fundațiilor internaționale sau atei declarați au dus o campanie de primire a milioanelor de refugiați musulmani cu încălcarea legislației transfrontaliere și a spațiului Schengen susținând că o masă așa mare de populație de altă religie se poate integra ușor în Uniunea Europeană. Tinerii europeni cu sprijinul autorităților locale au organizat chiar și mitinguri de primire a refugiaților musulmani cu ”pâine și sare”, scandând celebrul slogan ”Refugees Welcome!”. Degeaba personalități lucide din lumea intelectuală, economică, presei sau civică a Europei au atras atenția că milioanele de refugiați aparțin unei religii diferite, care foarte ușor cad în brațele Jihadului promovat de Statul Islamic.

Premierul ungur Viktor Orban a tras un semnal de alarmă că milioanele de musulmani destructurează spiritul și caracterul creștin al Europei, fapt care periclitează democrația și valorile creștine de pe continent. Mulți atei și agnostici cred că dacă lovesc Biserica lui Hristos se va termina cu religia pe continent. Fals, în locul Crucii, care e religia iubirii și toleranței, se va instaura Semiluna musulmană, incompatibilă cu formele democratice și toleranței europene. Jihadul este un capitol integrat al religiei Coranului. Dacă vom primi încă trei milioane de musulmani până în 2017 cum ne amenină Junckers, liderul Comisiei Europene, putem asista la sfârșitul Europei democrate, creștine și tolerante. S-a dovedit că până în prezent masele de musulmani din Europa nu s-au integrat trăind într-un univers propriu, în ghetouri, aplicând legea Sharia. Scriitorul francez Michel Houellebecq avea dreptate în romanul ”Supunere” că Franța mai întâi și apoi Europa peste 40 de ani vor fi Califat Islamic. Musulmani fac mulți copii, europenii tot mai puțini, mulți tineri nici nu se mai căsătoresc, contribuind demografic indirect la musulmanizarea Europei.Hollande a fost cel mai virulent susținător al primirii refugiaților musulmani în Europa, pe principiul socialist-marxist că noile populații se vor putea integra într-o societate tehnică, hedonică și agnostică. Nu. Atentatele de la Charlie Hebdo și acum cumplitele tragedii din inima Parisului arată că masele mari de imigranți musulmani au acoperit doar invazia islamistă și acțiunile Statului Islamic, care pare atotputernic în Europa, bazat pe resursa demografică musulmană din ghetourile marilor orașe europene tolerante. Poate nu întâmplător atentatele s-au desfășurat la Paris, în Franța lui Hollande, tocmai la meciul de fotbal simbolic Franța – Germania, țări care conduc Uniunea Europeană, precum și la un concert rock, într-o seară de vineri, când muezinii cheamă la rugăciune. Nicio coincidență cu Colectiv?

La Paris, tragicele evenimente s-au produs vineri seara, în momentul în care, pe Stade de France, se desfăşura meciul de fotbal Franţa-Germania. S-au auzit explozii pe stadion. Printre spectatori se afla chiar preşedintele Francois Hollande. În paralel, terorişti au deschis focul și în alte locuri, printre care o sală de concerte. Terorişti înarmaţi au luat sute de persoane ostatice în sala de concerte din zona Bataclan, în sectorul 10 al Parisului. În momentul atacului, în sală avea loc un concert al grupului hard rock Eagles of Death Metal. O operaţiune a fost lansată de forţele speciale franceze în sala de concerte din Paris. La sala de concerte Bataclan, unde a fost o luare de ostatici, a avut loc un adevarat carnagiu. Politia franceza a anunțat ca în jur de 100 de oameni au fost uciși. Statul Islamic a revendicat imediat atentatele din capitala franceză. Președintele francez care a fugit de pe stafion a declarat stare de urgenta și a inchis granitele. Administratia de la Paris a declanșat Planul Alpha – reacție la atentate multiple.Formatia U2 si-a anulat concertul programat pentru acest weekend la Paris. Martori citati de BBC relateaza ca teroristii au strigat Allah Akbar, dar vorbeau între ei într-o franceză fără accent, deci erau nativi în Franța din ghetourile musulmane.

Analiștii iau în calcul că ar fi vorba despre tineri francezi de origine musulmană, din a doua sau a treia generație. Opt teroristi au murit, iar autoritătile caută complici și sfătuiesc pe locuitorii Parisului să nu părăsească locuințele. Francois Molins, procurorul şef al Parisului, a oferit presei ultimele informaţii oficiale: Acesta a anunţat că şase locaţii au fost vizate de atacuri. La Stade de France, „câteva” persoane au fost ucise, posibil trei. Alte 18 persoane au murit pe Rue de Charonne, o persoană a fost ucisă pe Bulevardul Voltaire, cinci oameni au murit pe Rue de la Fontaine au Roi, şi alţi 14 au murit pe Rue Alibert. Molins a precizat că bilanţul tragediei este „foarte ridicat”, luând în calcul că se crede că la sala de concerte Bataclan au murit până la 120 de persoane. Procurorul a mai declarat că cinci atacatori au fost „neutralizaţi”. Prefectul Poliţiei din Paris, Michel Cadot, a declarat că teroriştii de la Bataclan s-au aruncat în aer cu ajutorul centurilor cu explozibil pe care le purtau, în momentul în care Poliţia era pe cale să pătrundă în clădire. Acesta a mai anunţat că se crede că toţi teroriştii sunt morţi, deşi autorităţile caută în continuare posibili complici. Surse din presă vorbesc de aproape 200 de răniţi, dintre care 80 în stare gravă.Teroriștii islamiști pur și simplu au executat cu mitraliera ritualic și barbar peste o sută de tineri, care participau la un concert rock. Parcă nimic nu e întâmplător în lumea asta. Rusia a condamnat seria de “atentate odioase” și asasinatele inumane” comise la Paris și este pregătită să ofere “tot ajutorul în ancheta asupra acestor crime teroriste”, a declarat în cursul nopții de vineri spre sâmbătă purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agențiile de presă. ”Sunt profund șocată de știrile și imaginile pe care le-am văzut de la Paris.

În aceste momente gândurile mele se îndreaptă către victimele acestor atacuri evident teroriste, către apropiații acestora și către toți locuitorii Parisului”, a afirmat Angela Merkel. Preşedintele Klaus Iohannis a vorbit despre “atacurile barbare” care au avut loc la Paris arată că întreaga comunitate internaţională trebuie să arate şi mai multă determinare în combaterea terorismului şi în apărarea valorilor umanităţii. Atacurile de la Paris trebuie să trezească Europa din amorțire. Să se închidă granițele în fața sutelor de mii de imigranți musulmani, pentru a nu mai penetra continentul luptătorii ISIS, iar Bruxellul să ia măsuri pentru integrarea populației musulmane conform valorilor democrate și spirituale europene. Altfel, actuala invazie musulmană se va transforma într-o bombă, nu numai demografică, ci chiar letală și reală cum vedem acum la Paris. Junckers, Merkel și Hollande să recunoască că au greșit prin politica actuală a porților deschise. Câteva demisii, ca la București după Colectiv, cred că va atenua furia populației europene în fața inconștienței autorităților de la Bruxelles, Paris și Berlin,care prin ignorarea pericolului demografic islamist au pus popoarele europene în fața carnagiului și terorismului islamic.Va mai cenzura Frau Merkel comentatorii de pe Facebook care se opun invaziei islamismului în Europa?  În privința României, președintele Klaus Iohannis trebuie imediat să închidă granițele în fața refugiaților musulmani și să refuze cotele obligatorii impuse de lideri europeni ignoranți și depășiți de evenimente. Să ne rugăm pentru morții de la Pais la fel cum am făcut-o pentru cei de la clubul Clectiv.Europenii prin liderii lor ignoranți și corupți și-au băgat ”bomba” islamistă în propria casă: ”Refugees Welcome!”…

3 răspunsuri la “Bombe, morți și teroare islamistă la Paris!”

  1. DAR MULT MAI CUMPLITA, in postarea precedenta. Imi cer scuze pentru graba!

  2. Observatori foarte atenţi occidentali (bunăoară Maurizio Blondet) au scris deja că asasinatele publice de ieri, de la Paris, sunt altă “OPERĂ PIOASĂ” marca SUA, de mult mai cumplită decât sângeroasa farsă din ianuarie, din redacţia hebdomadarului CHARLIE. Prime confirmări ― prevăzute de Blondet ― deja s-au concretizat (privind faptul că e vorba,din nou, despre o acţiune FALSE FLAG) în conţinutul discursului televizat al lui Obama şi în decizia de trimitere de raiduri aeriene franceze în Siria, contra lui Assad.

    Excelentul jurnalist şi scriitor Tiziano Terzani (1938-2004) avea dreptate, în octombrie 2001: „Şi totuşi într-o zi politica va trebui a se reuni cu etica, dacă vom vrea să trăim într-o lume mai bună… “, într-un alt pasaj precizând că niciun război n-a pus vreodată capăt războaielor.

  3. Vasile Zărnescu spune:

    Să facem o primă corectură. Ignoranții condeieri occidentali și, după ei toți care mîzgălesc hîrtia – cum este, de ex., Hillary Clinton care este la a doua carte masivă, HARD CHOICES, plină cu falsificări istorice și, firește, cu lăudăroșenii la adresa ei și a S.U.A. -, care nu au pus mîna pe un atlas geografic, scriu mereu „Orientul Mijlociu”, dar indică state ca Siria, Israel, Iordania, Arabia Saudită, Turcia etc. din zonă. Dar aceste țări se află în Orientul APROPIAT! NU în Orientul Mijlociu. De la această anomalie s-au contaminat și jurnaliștii noștri și prompteristele de la televizor și, de aici, toți vorbeții politicaștri care dau cu gura la televizor. Dacă Siria s-ar afla în Orientul „Mijlociu”, în Orientul Mijlociu cine se mai află? Nu Iranul, Pakistan, India, Bangladesh?! Orientul Mijlociu se află la mijloc între Orientul Îndepărtat și Orientul Apropiat, care Orient Apropiat se află aproape de noi, adică în Vestul Orientului.
    A doua mare greșeală care se face este că atît condeierii noștri, cît și mincinoșii sau imbecilii din guvern vorbesc de „refugiați” sau, mai inept, de „imigranți”. Desigur, sunt imigranți, dar de un fel anume: refugiați. Dar în Siria este război civil de patru ani – război organizat și declanșat de S.U.A., Germania, Franța, Olanda, Arabia Saudită. Deci, nu este vorba de refugiați pur și simplu, plecați din cauza unor calamități naturale, ci sunt „refugiați de război”. În aceasta constă marea falsificare implicit a guvernului nostru. Numai că sintagma „refugiați de război” reprezintă, conform legilor internaționale, o specie deosebită de refugiați, cărora statele primitoare trebuie să îi bage nu într-un cort, ci trebuie să le asigure case locuibile, locuri de muncă, asistență culturală și sanitară locuri la grădinițe și școli pentru copiii lor – toate gratuite! Or, asta înseamnă un efort economico-financiar colosal, pe care România nu și-l poate permite nici acum, nici în viitorul apropiat. În România se aruncă în fața trenului femei cu copiii lor, fiindcă nu mai au ce mânca și unde locui, iar guvernul nostru trădător face acte de filantropie, „din solidaritate”, zice nevolnicul nostru președinte, Klaus Iohannis, care nu știe că art. 46 din Constituție obligă statul la asigurarea unui trai decent pentru cetățenii țării, plătitori de impozite. Or, această plată de impozite constituie baza juridică și economică prin care statul ESTE OBLIGAT SĂ ASIGURE ACEL TRAI DECENT CONSTITUȚIONAL. Evident, Traian Băsescu a fost un imbecil cînd a pretins ca „statul să nu se mai preocupe de soarta cetățenilor, care trebuie să se descurce singuri”, pe motiv că este un „stat liberal minimal”.
    Actele de filantropie și de solidaritate cu refugiații de război din Siria sau din alte părți trebuie s le facă vinovații de declanșarea războiului de acolo: adică statele criminale enumerate mai sus, în frunte cu S.U.A., Germania și Franța. Franța, de ex., a trimis în Siria și militari din Legiunea Străină, care, se știe, este compusă din mercenari recrutați, îndeobște, dintre cei care fug de lege!
    De aceea, poporul român trebuie să refuze primirea „imigranților”, a „refugiaților”, chiar dacă se declară „creștini”. Simpla lor declarație nu constituie un act de identitate. Să rămînă în Siria, iar România, dacă are cum, să le dea arme și instructori pentru ca sirienii să lupte acolo pentru țara lor.
    Era de mult timp evident că avalanșa de „imigranți” ascundea o năvălire camuflată a musulmanilor fanatici și vindicativi în Europa. Acum Franța, ca și în cazul atacului de la revista „Hebdo Charlie”, are ceea ce merită. Așteptăm producerea unor asemenea evenimente și în Germania și în Anglia, și în S.U.A., ca să nu mai impună altora „cotele de refugiați”. Numai așa le va intra în cap lui Obama, Angelei Merkel, lui Francois Hollande, lui Junckers și celorlalți birocrați ai U.E. necesitatea să revină la realitate și să se lase de demagogie. Elocvent este, de ex., faptul că Arabia Saudită are un orășel de corturi dotate complet pentru locuire, lîngă Mecca, de 4 (patru) milioane de persoane, dar pe care refuză să-l afecteze „refugiaților”, fiindcă îl păstrează pentru adăpostirea, timp de patru-cinci zile, a pelerinilor care vin la Mecca! Asta da solidaritate și umanism musulman. Sigur, S.U.A. nu pot să oblige Arabia Saudită să ofere aceste patru milioane de locuri, în mod provizoriu, „refugiaților” din Siria, pentru că nevoie de petrolul lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*