Omul şi societatea definesc sistemul și acțiunea prin tot ceea ce reprezintă existenţa şi viaţa. Viaţa prin existenţă impune şi provoacă fiinţa umană la diferite încercări, la acţiuni ce dau viaţă valorilor. Prin identitatea valorilor omul reuşeşte să creeze şi acţiuni prin care valoarea acestora se naşte pentru a avea viaţă eternă în timp şi care să prezinte interes pentru toate generaţiile prezentului şi viitorului. Capacitatea omului de a fi în contact permanent cu acţiunea este acea forţă ce contribuie necontenit la dezvoltarea societăţii prin valori morale, materiale, spirituale sau nemateriale. Identitatea valorilor spirituale cu conţinuturi pline de idei, gânduri, tradiţii sunt valori inegalabile care ramân vii de-a lungul timpului. Identitatea valorilor respective sunt întruchipate prin opere de artă, muzică, literatură, ştiinţă, tehnică, filozofie, iar autorii acestora este fiinţa umană – omul, care ulterior este denumit savant, pedagog, muzician, poet, compozitor, filozof, fizician, etc., în dependenţă de activitatea şi acţiunea pe care a realizat-o în timpul vieţii într-un anumit domeniu.
Valorile nemateriale cu acţiune spirituală ale trecutului şi prezentului sunt prezente prin lucrările marilor celebrităţi ai timpurilor precum Immanuel Kant (filozof german, considerat unul dintre cei mai mari filozofi din istoria culturii apusene); Aristotel (unul dintre cei mai importanţi filozofi ai Greciei Antice, întemeietorul ştiinţei politice ca ştiinţă aparte); Platon (filozof al Greciei Antice, care a pus bazele filozofice ale culturii occidentale şi a format bazele Academiei din Atena – prima instituţie de învăţământ superior din lumea occidentală); Isaac Newton (cercetător englez, renumit om de ştiinţă, matematician, astronom, fizician, teolog, savantul în domeniul opticii, matematicii şi în special al mecanicii); Wolfgang Amadeus Mozart (compozitor german şi austriac, unul dintre cei mai talentaţi creatori în domeniul muzicii clasice); Ludwig van Beethoven (compozitor german, unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii); Niccolo Paganini (violonist, violist şi compozitor italian, considerat unul dintre cei mai mari violonişti din toate timpurile); Robert Schumann (compozitor şi pianist german, unul dintre cei mai celebri compozitori romantici ai primei jumătăţi ai sec.XIX); George Enescu (compozitor, violonist, pedagog, pianist şi dirijor, considerat cel mai important muzician român); Mihai Eminescu (poet, prozator şi jurnalist român, considerat de critica literară postumă cea mai importantă voce poetică din literatura română) etc.
Prin dimensiunea lucrărilor și acțiunilor realizate omul crează valoarea culturală şi spirituală care determină esenţa fiinţei umane în totalitatea valorilor. Totalitatea acestor valori, însușiri corespunde necesităților sociale prin care se dezvoltă individul cu intenția de a-și forma caracterul și de a se descoperi prin sine însuși. Aceste fenomene reale ale vieții umane sunt transformări evolutive care se produc prin intermediul și cu ajutorul științei pedagogice și a sistemelor de instruire și educație din societate. Prin arta pedagogiei și a proceselor instructiv-educative existente în societate persoana își perfecționează și totodată își experimentează capacitățile, folosind acest instrument de a acționa condiționat și necondiționat prin valorile ce evidenziază propriile realizări. Ele, la rândul lor, formează proporția exprimată prin valoare, reprezentând meritele cu rezultatele obținute.
Prin valorile culturale şi spirituale omul devine ca un fondator al frumosului şi al valorilor estetice prin care încearcă să definească cu adevărat esenţa și existența vieţii, şi esenţa ființei umane prin sistemul de valori. Pe când, prin valorile materiale fiinţa umană încearcă să dea sens vieţii prin satisfacerea necesităţilor vitale şi pentru a-şi crea bunăstarea şi confortul de a trăi în condiţii, care să-i asigure o existenţă civilizată, plăcută şi comodă. Iar prin valorile morale sunt determinate fenomenele ce vizează lumea interioară a omului, care reflectă acţiunile prin comportamentul şi etica acestuia în societate. Sensul existențial al vieţii este format dintr-un întreg sistem de acţiuni create şi realizate de fiinţa umană, fiind totodată o valoare a necesităţilor umane de natură materială şi spirituală. În viziunea filozofuluiromân Tudor Vianu, valorile sunt definite „ca niște obiecte ale dorinţei, ceea ce înseamnă că valoare în sine nu există; există dorinţa noastră pentru ceva pe care îl definim ca valoare”. Totodată, Tudor Vianu afirmă: „că valoarea este pentru fiinţa umană expresia unei anumite posibilităţi, a posibilităţii unei adaptări satisfăcătoare între lucru şi conştiinţă. Oamenii sunt mereu alţii, nevoile lor se schimbă şi obiectele care să le satisfacă pot să dispară… Rămâne în aceasta ceva permanent, şi anume valoarea, ca expresie ideală a unui acord între ea şi lucrul care poate fi oricând realizat” (Tudor Vianu, Studii de filozofia culturii. Bucureşti, Editura Eminescu, 1982, pag.60-61).
Potrivit celor relatate, aş confirma cu certitudine, că fiinţa umană este acea acţiune care vrea şi râvneşte mereu să existe şi să se afirme ca personalitate şi identitate în sistemul de valori, în acelaşi timp să-şi satisfacă necesităţile reale ale vieţii prin valorile umane întruchipate prin adevăr, corectitudine, transparență, morală şi prin valorile sociale exprimate prin libertate şi dreptate. Omul prin acţiunile sale tinde mereu spre noul prin care se formeaza valoarea propriu-zisă pentru sine şi societatea prin care îşi trăieşte existenţa, iar aceste valori ulterior să-i aducă satisfacţia de a exista prin echitate, bunăstare, dreptate şi libertate. Fiecare om pe parcursul vieţii incearcă să realizeze acţiuni şi prin dorinţa de a satisface propriile ambiții, fiind totodată disponibil pentru a-i ajuta pe alţii şi pentru a satisface necesităţile personale şi comunitare.
Fiinţa umană pentru a se putea afirma din plin ca acţiune şi valoare prin existenţa vieţii are nevoie de-a activa prin valorile sociale ce se înscriu prin conceptul libertăţii şi al dreptăţii. Omul este acel care are stringenta necesitate de a se dezvolta şi evolua în cadrul unei societăţi libere şi responsabile. Dorinţa omului de a trăi într-o societate liberă şi democrată este un drept fundamental, care trebuie respectat şi considerat ca o valoare supremă în existenţa fiinţei umane. Libertatea, dreptatea şi echitatea sunt valori sociale prin care omul poate fi promovat şi protejat în limita legilor stabilite din cadrul unei ţări. Valorile respective pot fi obținute și experimentate de individ odată cu contactul direct al școlii, instituția capabilă de a promova aceste valori esențiale societății și ființei umane. Omul dintotdeauna a luptat pentru egalitate, echitate şi dreptate socială, formând, în acelaşi timp, idealul prin care își crează propria acţiune. Pentru ca aceste fenomene să aibă sens în acţiune şi continuitate, atunci omul cu conținutul său tinde mereu spre perfecţiune şi evoluţie, astfel mentinând viu fenomenul valorii dependent de conștiința și gândirea umană. Prin valorile unei societăţi democratice, bazate pe transparenţă şi echitate, omul se poate manifesta şi realiza cu uşurinţă în acţiunile prevăzute. Pe când omul prezent într-o societate bazată pe inechitate, nedreptate, injustiţie este supus fărădelegilor, iar acţiunea pe care o reprezintă este realizată cu dificultate şi menită discriminării. Conform Declaraţiei Universale pentru Drepturile Omului, adoptată la 10.12.1948 de Organizaţia Naţiunilor Unite, fiinţa umană trebuie să fie liberă în fapte şi acţiuni, iar totodată omul trebuie să fie responsabil şi să suporte consecinţele acţiunilor sale. Luând în vedere aceste argumente putem spune, că orice om este şi trebuie să fie liber în gândire, mişcare şi credinţă şi are tot dreptul de a elabora propriile opinii, decizii, păreri, acţiuni. În rezultat, totalitatea acţiunilor create de fiinţa umană urmeaza a fi binevenite în ierarhia valorilor menite pentru sine şi societatea pe care o reprezintă. Totul trebuie să fie sincronizat print-o corelație și libertate absolută, doar cu excepţia când acţiunea respectivă este creată în detrimentul omului şi al societăţii.
Orice acţiune elaborată de om trebuie privită ca o valoare, ca o investiţie pentru sine şi societate. Totodată, această acţiune pentru a fi viabilă şi utilizată întru binele omului şi a comunităţii, ea trebuie stimulată şi încurajată prin sistemul valorilor şi prin sistemul acţiunii de reciprocitate dintre om şi societate. Prin acţiunea societăţii ca valoare, omul devine valoarea acţiunilor prin care se dezvoltă şi se manifestă prin interacţiunea relaţiilor dintre om şi societate. Atât omul cât şi societatea sunt acţiuni ale sistemului de valori, respectiv şi existenţa acestora trebuie să-şi exprime acţiunea prin respectul şi grija unuia faţă de altul, prin suportul moral, cultural, spiritual şi material, prin demnitatea şi identitatea aspiraţiilor cu efecte pozitive în dezvoltare şi evoluţie. Luând în consideraţie faptul că orice om pe parcursul vieţii sale este constrâns de a efectua una sau mai multe acţiuni, atunci această acţiune să fie binevenită în sistemul de valori, iar importanţa factorului uman ca valoare să fie respectată de societatea prin care există şi se manifestă ca acţiune. În această ordine de idei Constantin Rădulescu-Motru, filozof şi psiholog român, afirmă: „că o societate îşi formează în contra mediului extern o armătură pe care o numim cultură, din deprinderile sale voluntare, adică din reacţiunile sale şi numai indirect din orizontul său intelectual… De aceea soliditatea culturii unui popor se recunoaşte cu preferinţă după felul de a voi şi de a lucra al acestuia, şi nu după bogăţia ideilor produse de gânditorii săi… Cultura unei societăţi se măsoară după sprijinul pe care ea îl dă omului în lupta sa cu un mediu cosmic. O societate însă, care lasă pradă mediului cosmic pe o parte din membrii săi, dovedeşte că ea n-are încă măcar baza pe care să se poată ridica o cultură unitară în înţelesul material al cuvântului; această societate are o cultură artificială şi anume numai pentru o fracţiune a membrilor săi” (Constantin Rădulescu-Motru, Puterea sufletească. Bucureşti, Editura Casei Şcoalelor, 1930, pag. 377). Conform celor spuse putem recunoaște, că atunci când valoarea culturii unui popor este autentică, deci cu atât mai mult omul este mai bine protejat şi susţinut moral, material şi spiritual de societatea prin care îşi trăieşte existenţa. Însă, în cazul când valoarea culturii unui popor este pusă la îndoială, atunci existenţa individului într-o asemenea societate este menită umilinţei, degradării şi plasată prin acţiunea inferiorităţii faţă de sistemul de valori. În acest caz, prin acţiune, omul este obligat să lupte cu dificultate pentu existenţa şi bunăstarea sa prin societatea respectivă. Comunităţile sau societăţile respective, care mărginesc şi plasează acţiunea omului în afara sistemului de valori, sunt caracteristice popoarelor din Estul Europei, Sud-Estul Europei, Africa, Orientul Mijlociu, America Latină. În aceste ţări omul este victima sistemului de valori adevărat şi este eroul trăirilor prin suferinţa fizică şi morală. Aceste ţări cu societatea prin care le reprezintă s-au evidenţiat în timp prin valorile subumane prezente prin limitarea libertăţii şi a dreptăţii, prin promovarea injustiţiei şi a inechităţii sociale, prin violenţa şi nivelul sărăciei, prin corupţie şi condiţii inumane ale individului.
Societatea care limitează acţiunea omului prin sistemul de valori adevărat este supusă unui proces lent de dezvoltare umană în evoluţie şi unui proces inferior al dezvoltării spirituale și materiale. Prin comportamentul respectiv omul în pas cu societatea respectivă nu reuşeşte să creeze acţiunea civilizată a sistemului de valori respectiv. Aici este cazul de făcut referință la sistemul de învățământ sau unitatea școlară, care de multe ori nu știe să aducă contribuția corectă la formarea omului în creștere din punct de vedere ca personalitate și la formarea societății autentice care este și imaginea reală a existenței umane într-un mediu social. Prin nivelul de cultură şi educație orice națiune, orice societate îşi demonstrează capacitatea şi nivelul de dezvoltare prin modul de gândire, trăire şi evoluare pentru existenţa vieții. Atât omul din societatea perfectă cât şi omul din societatea imperfectă tinde şi luptă necontenit pentru realizarea acelor acţiuni, care să-i aducă în permanenţă bunăstare şi spiritualitate în a exista prin identitatea valorilor umane întruchipate prin libertate, dreptate, adevăr, motivaţie, omenie. Nemijlocit, interacțiunea sau corelația om-societate-școală-sistemul de valori este acel component, care menține și motivează în permanență existența acestora. Existența fiecăruia dintre aceștia este construcția axată în totalitate pe sistemul de valori al procesului de educație și instruire, și ansamblul de măsuri sociale care știu să protejeze omul.
Lasă un răspuns