Motto: Tare-i tristă maica ţară
că-i mor fiii-n foc şi pară…
Avem de toate şi n-avem
din ce ne-a făcut Domnul parte –
avem o ţară ca-n poveşti,
de hoţi condusă ca la carte.
(La noi se-adevereşte spusa
cu tirania şi-anarhia:
Şi sus, şi jos – ca-ntr-un coşmar –
este la post ticăloşia!)
Cu ce ne-a dat cerescul Tată
şi-am moştenit de la strămoşi,
între popoare trebuia
să fim fruntaşi, nu doar faimoşi.
Căci faima ni s-a dus în lume
prin paradoxuri fel de fel,
precum că ţara e bogată
şi sărăcia un flagel,
ce-mparte România-n două
fără putinţă de-mpăcare –
neruşinarea într-o parte,
dincolo disperarea-n floare;
ici mafioţii-ncumetriţi
cu hâdul lor trai pe vătrai,
colo cei mulţi, de azi pe mâine
subvieţuind cu chiu şi vai,
după a lor expropriere
– prin sforării electorale
şi iscusite vorbe goale –
de-al votului atom-putere,
ca iarăşi un mandat să spere
cum o tot fac de-un sfert de veac,
că răului vor izbuti
să-i vină odată de hac.
Şi iacă-aşa anii se scurg
în lânced şir de-nmormântare
şi-o generaţie întreagă
se resemnează până moare,
pitindu-se după zicale
ce-ngraşă apatia vie:
„N-avem ce face”, drept urmare
„Mai rău numai să nu ne fie”,
deşi-s atâtea de făcut
unde cam totul e pe dos
şi-atâţia simt pe pielea lor
că traiul li se duce-n jos…
*
După prăpădul de la club
– Sodomă la redusă scară –
avem sub ochi dovada clară
că totu-n lume-i cu şurub
şi fapte din trecut revin:
Crudul Moloh fenician
cu taurul falaric de aramă
s-au întâlnit în club bucureştean,
ca zeci de vieţi să-nghită-ndată
şi să poftească alte zeci –
cumplit carnagiu-armaghedonic
pentru părinţi, doctori, dieci.
Întreaga ţară-i răscolită
de-acest masacru-ngrozitor!
Ajută la ceva c-acţionarii
îşi vor primi pedeapsa lor?…
Pe morţi nu-i scoală din morminte
şi nici răniţii nu-i ajută,
oricât ar fi de grea pedeapsa
pentru greşeala făptuită.
Greşeală-a fost, mai bine zis
grave carenţe de-avizare,
iar nu osânda cerului
spre-a crezului iute-ndreptare,
cum ipocriţilor cu ştaif
li se năzare să discute
– c-o mulţumire îndrăcită –
de satanism şi isme-oculte,
când e vizibil că un club
ca cel de flăcări mistuit,
avea cam totul dintr-un rug
demn de-un demonic apetit.
„Tată ceresc mult mai presus
de-a noastră voie păcătoasă,
nu Te-ntrebăm cum de-ai admis
această crudă încercare
pentru a ţării-nlăcrimare,
c-ar însemna să ne-ndoim
de ne-nţelesul scop divin
pentru gândirea omenească,
ci ne rugăm milă să ai
de morţi, răniţi şi viii toţi:
Pe morţii-n chinuri
iartă-i, Doamne,
şi fă-le parte
din a Ta dragoste cerească,
alină-i pe-ntristaţi,
pune răniţii pe picioare
şi ţine România-n veac
sub mâna Ta ocrotitoare.
Amin.”
Lasă un răspuns