Baladă-bocet pentru ţară…

Motto: Tare-i tristă maica ţară

că-i mor fiii-n foc şi pară…

Avem de toate şi n-avem

din ce ne-a făcut Domnul parte –

avem o ţară ca-n poveşti,

de hoţi condusă ca la carte.

 

(La noi se-adevereşte spusa

cu tirania şi-anarhia:

Şi sus, şi jos – ca-ntr-un coşmar –

este la post ticăloşia!)

 

Cu ce ne-a dat cerescul Tată

şi-am moştenit de la strămoşi,

între popoare trebuia

să fim fruntaşi, nu doar faimoşi.

 

Căci faima ni s-a dus în lume

prin paradoxuri fel de fel,

precum că ţara e bogată

şi sărăcia un flagel,

 

ce-mparte România-n două

fără putinţă de-mpăcare –

neruşinarea într-o parte,

dincolo disperarea-n floare;

 

ici mafioţii-ncumetriţi

cu hâdul lor trai pe vătrai,

colo cei mulţi, de azi pe mâine

subvieţuind cu chiu şi vai,

 

după a lor expropriere

– prin sforării electorale

şi iscusite vorbe goale –

de-al votului atom-putere,

 

ca iarăşi un mandat să spere

cum o tot fac de-un sfert de veac,

că răului vor izbuti

să-i vină odată de hac.

 

Şi iacă-aşa anii se scurg

în lânced şir de-nmormântare

şi-o generaţie întreagă

se resemnează până moare,

 

pitindu-se după zicale

ce-ngraşă apatia vie:

„N-avem ce face”, drept urmare

„Mai rău numai să nu ne fie”,

 

deşi-s atâtea de făcut

unde cam totul e pe dos

şi-atâţia simt pe pielea lor

că traiul li se duce-n jos…

*

După prăpădul de la club

– Sodomă la redusă scară –

avem sub ochi dovada clară

că totu-n lume-i cu şurub

 

şi fapte din trecut revin:

Crudul Moloh fenician

cu taurul falaric de aramă

s-au întâlnit în club bucureştean,

 

ca zeci de vieţi să-nghită-ndată

şi să poftească alte zeci –

cumplit carnagiu-armaghedonic

pentru părinţi, doctori, dieci.

 

Întreaga ţară-i răscolită

de-acest masacru-ngrozitor!

Ajută la ceva c-acţionarii

îşi vor primi pedeapsa lor?…

 

Pe morţi nu-i scoală din morminte

şi nici răniţii nu-i ajută,

oricât ar fi de grea pedeapsa

pentru greşeala făptuită.

 

Greşeală-a fost, mai bine zis

grave carenţe de-avizare,

iar nu osânda cerului

spre-a crezului iute-ndreptare,

 

cum ipocriţilor cu ştaif

li se năzare să discute

– c-o mulţumire îndrăcită –

de satanism şi isme-oculte,

 

când e vizibil că un club

ca cel de flăcări mistuit,

avea cam totul dintr-un rug

demn de-un demonic apetit.

 

„Tată ceresc mult mai presus

de-a noastră voie păcătoasă,

nu Te-ntrebăm cum de-ai admis

această crudă încercare

pentru a ţării-nlăcrimare,

c-ar însemna să ne-ndoim

de ne-nţelesul scop divin

pentru gândirea omenească,

ci ne rugăm milă să ai

de morţi, răniţi şi viii toţi:

Pe morţii-n chinuri

iartă-i, Doamne,

şi fă-le parte

din a Ta dragoste cerească,

alină-i pe-ntristaţi,

pune răniţii pe picioare

şi ţine România-n veac

sub mâna Ta ocrotitoare.

Amin.”

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*