Ferparul unui cioclu (încă) neColectiv…

S-a aruncat ca un uliu… A pândit vreme de trei zile iar la momentul potrivit s-a năpustit asupra prăzii: puterea. Guvernarea care, astăzi, mai mult ca oricând, este extrem de vulnerabilă. Și poate încăpea pe mâna, nu a hienelor din clasa politică românească, animale politice ajunse niște biete mârțoage ce abia se mai țin ele pe picioare, darămite să mai „lupte”, să obțină și să ducă povara guvernării, ci a șacalilor și a vulturilor din maghiarimea politică.

Vreme de trei zile, liderii UDMR au tăcut… Dar nu din respect pentru victimele de la Colectiv, ci pentru a nu fi luați în cătarea furiei populare. Care era de așteptat să răbufnească.

Au știut-o și ceilalți! Și puterea, și „opoziția”… Pentru că era inevitabil ca, după lacrimile de șoc și resemnare în fața tragicului, sentimentele să răbufnească sub forma furiei. A unei furii Colective, într-un club ad-hoc al protestelor celor 30 000 de bucureșteni ieșiți în stradă.

Au știut-o și liderii UDMR. De aceea, au stat retrași de nici măcar un nechezat de scârbavnică iapă de pustă nu s-a auzit în aceste zile, așteptând să fie devorată prada furiei Colective: puterea pontistă.

Dar, potaia rămâne potaie chiar dacă se afișeză ca un mare animal politic (minoritar!)… Iar prima ieșire în public a șefului de haită, Kelemen Hunor, a fost, nu o sfidare a noastră, a românilor ieșiți în stradă împotriva unui sistem care ucide, căci noi ne-am obișnuit cu acești mizerabili ce ne stâlcesc limba strămoșească și ne calcă în picioare tradițiile, ci o blasfemie la adresa morților și a răniților de la Colectiv.

Aidoma șacalului căruia nu i se poate deșcleșta botul de prada pe care a prins-o, cu sângele nesimțirii lor „milenare”, singurul lucru milenar în troaca lor cu lături, Kelemen Hunor a zdrobit oasele durerii noastre mârâind, nu un gând de respect, fie el și fals, la adresa victimelor, ci pofta-i de putere. Disponibilitatea nu pentru a dona ceva victimelor ori pentru a spune măcar două cuvinte „in memoriam”, ci de a se târgui tolăniți peste mormanul cadavrelor aduse la suprafață direct din iad, de a negocia așezați râtos peste venele de perfuzii ale răniților pentru a-și obține partea lor de putere. Dar și o încercare de a ne zdrobi în picioare cea mai frumoasă manifestare de solidaritate născută, din nou, tragic, din durere!

Să ieși public și să anunți că vrei să negociezi guvernarea, acum cât carnea răniților încă arde, călcând în picioare altarul lumânărilor nestinse, este exact imaginea uliului ce trece peste corpurile încă înnegrite de cenușă ale răniților (și totuși, nimic surprinzător dacă ne aducem aminte de dezastrul de la maternitatea Giulești, când ministrul Sănătății era păstorit de UDMR și când nici măcar carnea arsă a nou-născuților nu i-a rupt o lacrimă)…

Hunor rămâne același cioclu… Nu un gropar al tinerilor arși, ci unul care vrea să ne arunce toată solidaritatea noastră, acolo, în iadul nestins al clubului Colectiv.

Un cioclu care nu a respectat nici măcar cele trei zile de doliu național, maghiarimea politică neafișând doliul durerii noastre Colective în județele pe care le bântuie instituțional. Or, și pecinginea maghiară este parte a sistemului împotriva căruia au ieșit românii în stradă! Să-i punem dară bentița pe care o merită; aceea pe care au sfidat-o în ziua durerii noastre…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*