Exponatul lunii octombrie 2015 la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie din Constanța a fost basorelieful dedicat Cavalerului Trac (Danubian, Zamolxian), descoperit în Dobrogea, în timpul cercetărilor arheologice efectuate în cadrul programului de restaurare a cetății Capidava și fixat cronologic în perioada secolelor II – III d. Hr. Descoperirea a fost făcută de către Dr. Zaharia Covacef, cercetător ştiinţific I, arheolog expert la Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanţa.
Cetatea Capidava se ridică pe malul drept al Dunării, la jumătatea distanței dintre Hârșova și Cernavodă, șoseaua care leagă localitățile trecând chiar pe lângă zidurile cetății. Fortificația are formă unui patrulater cu laturile lungi de la NV spre SE – 105m x 127m, cu ziduri groase de peste doi metri și înalte de cinci-șase metri, cu șapte turnuri de peste zece metri, din care trei turnuri dreptunghiulare, două turnuri în sfert de cerc și două turnuri intermediare în formă de potcoavă (U), o poartă lată de 2,50 m situată pe latura de SE care făcea legătura cu restul teritoriului și o ieșire strategică pe latura de SV a turnului dinspre Dunăre, unde era amenajat portul. Cetatea ocupa un loc important în sistemul defensiv roman, făcând parte din seria de castre și fortificații ridicate în timpul împăratului Traian, la începutul secolului al II-lea , în cadrul măsurilor de organizare a limes-ului dunărean.
Locul era deosebit de potrivit caracterului construcției, oferind o vastă arie de supraveghere: un masiv stâncos care se înalță între piciorul pantei ce coboară dinspre NE și Dunăre. Masivul prezentă un avantaj din punct de vedere strategic și anume un șanț natural care pornea din Dunăre, îl ocolea pe partea de NE, până aproape de colțul de est al cetății. De altfel, forma masivului a impus forma și orientarea castrului. Importanța strategică a locului a determinat instalarea unei stațiuni militare, precum și amplasarea și dezvoltarea unui centru civil în epoca romană. Castrul, situat lângă un vad de trecere, a fost construit de detașamente din Legiunea V Macedonica și Legiunea XI Claudia. Toponimul getic de Capidava – însemnând „Cetatea de la cotitură” – confirmă o locuire preromană, poziția geografică deosebită explicând însemnătatea așezării băștinașe, loc care permitea comunicația între dacii din Dobrogea și cei din Câmpia Munteană. Tabula Peutingeriană ne oferă date exacte privind distanțele dintre Axiopolis, Capidava și Carsium. Aceste distanțe coincid cu distanțele dintre localitățile actuale Hinog – Capidava și Capidava – Hârșova. În verificarea tabulei vine descoperirea unui stâlp miliar în localitatea Seimenii Mici care dă distanța de 18000 de pași de la Axiopolis la Capidava, adica 27 de km. Revenind la descoperirea făcută în incinta acestei cetăți, trebuie să menționăm importanța ei.
Cavalerul Trac (Danubian, Zamolxian) este prezentat de istorici ca o divinitate sincretică a panteonului traco-greco-roman întruchipând un personaj călare, adesea aflat în împrejurări cinegetice. Grecii îl numeau „Theos Heros”, iar romanii „Deus Sanctus Heron”. De fapt el reprezintă primul ordin cavaleresc de acest tip, adept al Vechii Biserici Valaho-Egiptene și apărător al tradițiilor ancestrale legate de marile cataclisme cosmice prin care a trecut planeta noastră de-a lungul lungii sale istorii. Prin costumul său de ritual și prin piesele de harnașament cu care își împodobea calul, tovarășul său de misiune, Cavalerul Get din acestă frăție secretă devenea un fel de altar ambulant, purtător al mesajelor de taină încriptate în simbolurile „scrise” în aur și argint. Cavalerul Trac a fost preluat de iconografia creștină pentru a-l reprezenta pe Sfântul Gheorghe (Sângeorz; Sâmedru), supranumit și Purtătorul de Biruință. Steagurile de luptă ale marelui voievod Ștefan cel Mare erau împodobite cu acestă imagine iconografică a marelui sfânt creștin. Prin această imagine iconografică apare clară misiunea sa, respectiv lupta cu balaurul (cu cometa, sau acel corp ceresc ce influențează periodic mișcarea planetei noastre, modificând până la dispariție condițiile de mediu propice vieții; semn al Apocalipsei anunțate).
Iconografia acestui Erou Cavaler este, cu unele mici excepții, aceeași pe toate monumentele sculptate: Cavalerul aflat călare, în mers spre dreapta, cu mantia ce îi flutură pe spate prinsă cu o fibulă pe umărul stâng, ține dârlogii calului cu mâna stângă. Câteodată, în scena sacră în care apare Cavalerul Trac, acesta este însoţit de alţi zei (Cybele, Dionysos, Hermes). În fața sa se află copacul sacru (Pomul Vieții), dintre crengile căruia se vede șarpele (semn al tainei acestei Lumi) și un altar cu focul aprins (de veghe întotdeauna). Este însoțit de obicei de un câine (unul dintre Câinii Pământului, cei care urlă în caz de pericol planetar, de aici vine și celebra vorbă strămoșească de „Cel mai bun prieten al omului”; atunci când planeta se cutremură, se aud niște zgomote subpământele asemănătoare cu urletul câinelui). Sculptural, caracterul divers al Cavalerului Trac este sugerat fie de reprezentarea acestuia în mers liniștit, ținând în mâna dreaptă o pateră sau un rhyton (obiecte de ritual), ori făcând gestul de „benedictio latina” (binecuvântare); fie galopând, ridică cu mâna dreaptă o lance cu care va străpunge vânatul, de obicei, un mistreț (semn al furiei sălbatice cu care va lovi cataclismul).
Datorită sincretismului religios, Cavalerul Trac este învestit cu un caracter complex: divinitate a naturii, a vieții, a vânătorii, htoniană. Cavalerul Trac (Danubian, Zamolxian) apare istoricilor ca divinitatea cea mai bine documentată în panteonul Dobrogei romane. Sunt peste 90 de reprezentări sculpturale, la care se pot adăuga și atestările epigrafice, cumulând tot atâtea dovezi de necontestat ale popularității cultului Cavalerului Trac. La toate acestea putem socoti și reprezentările ce ne parvin din sudul Dunării, de la geții sudici (a.s.v. basorelieful uriaș de la Madara-Bulgaria). În teritoriul dobrogean, piesa descoperită recent la Capidava prezintă bune analogii cu cele descoperite la: Arsa, Callatis, Ciobănița, Gura Câlniei, Ostrov, Topraisar și Tomis. Pe teritoriul României, au fost descoperite peste 200 de piese arheologice care aparţin cultului Cavalerului Trac, zeu venerat de populaţiile care trăiau în regiunea balcano-carpato-dunăreană în secolele 2-3 d. Hr. Iată că, după mai mult de două mii de ani, Sângeorzul din calendarul popular păstrează încă amintirea unui zeu precreştin al vegetaţiei, protector al cailor, vitelor cu lapte şi holdelor semănate, identificat pe criterii etnologice cu Cavalerul Trac, conform dr. Ion Ghinoiu. Sfântul creştin Marele Mucenic Gheorghe – numit de ţărani Sângeorz, Sfântul Gheorghe sau Sâmedru împarte anul în două anotimpuri pastorale: vara între Sângeorz şi Sâmedru; iarna între Sâmedru şi Sângeorz. Cei doi sfinţi poartă la brâu cheile anului, cu care Sângeorz închide iarna şi deschide vara la 23 aprilie, iar Sâmedru închide vara şi deschide iarna la 26 octombrie.
Prin această descoperire avem încă o dovadă a importanței acestui Cavaler Get (Trac, Danubian, Zamolxian), adept al perceptelor Vechii Biserici Valaho-Egiptene și devotat unei unice misiuni speciale: cunoașterea adevărului despre periodicitatea întoacerii noastre „la izvoare” (cataclismul planetar), „rezidirea” Lumii pe noile coordonate spațiale și temporale și refacerea ambientului social și moral, spre binele civilizației umane viitoare.
Lasă un răspuns