Coloana megalomanică „General Oprea Teacă”!

Mâine-poimâine o să aflăm că e și poet! Doar că versurile recitate de ordonanța lui de partid, Haralambie, erau total greșite! Pentru că linia melodică a tamburului major Teacă Oprea nu erau „Trecea fanfara militară și un general lăcrima duios”, ci „Trecea fanfaronul în coloană căci îi crăpaseră izmenele în dos”…

Dar, deh, sensibilitate de epolet! Și atât de sensibil s-a dovedit generalul nostru de partid că toate deplasările lui în coloană oficială erau, de fapt, pentru a-i proteja firea-i (!) mai emotivă. Iar cele 1500 de deplasări ale excesului megalomanic erau ședințe prescrise de psihologul unității MAI pentru tratarea anxietății de general timid.

Da, timid! Că s-a trezit din intendență direct sub epoleții de moș Teacă. Și atât de emotiv că avea nevoie în mașină, nu doar de ofițerul de legătură, ci și de o consilieră care să-l destreseze! Ba, atât de nesigur era pe el că, în loc de casete audio motivante, pe care oricum nu avea timp să le asculte, fiind tot timpul preocupat cu rezolvarea treburilor „în interes național”, îi punea pe cei din jurul lui (și nu doar tălpicii din sistem, că ăia oricum îi suflau în teaca floretei, ci și ordonanțele civile ale guvernului, de la secretari de stat în sus!) să-i spună, cum altfel?!, „Domnule General”.

Și ticurile nervoase… Numeroase, dar nu ca semnale ale limbajului (ne)ascuns ale îngâmfării și excesului de încredere în superioritatea, nedovedită, a stelelor prelinse din turnătoria de sistem, ci rictusuri ale firei sale, evident, emotive.

„Domnul General suferă!”. Așa ar trebui să înceapă toate comunicatele de presă ale ministerului. Cu un rând de batiste servite agasanților jurnaliști care s-au cramponat de aceeași întrebare insensibilă: „A fost sau nu a fost?”.

Și da, și Nero, și Caligula, și Adolf aveau momentele lor „de sensibilitate”. Și ei aveau „coloanele” lor (de legiune, de sistem, național-socialiste) care îi împrejmuiau, nu pentru a le ascunde lacrimile sensibilităților, ci pentru a le obtura vederea prețioasă, să nu vadă carecumva din viteza carelor de luptă și a coloanelor fastuoase, „cetățile” insensibile la sensibilitățile lor.

Și poate că genereralul Teacă Oprea chiar venea „de la instituții ale statului”. Numai că nu mai știe să le deosebească; restaurantul ministerului de hotelul MAI…

1500 de deplasări însoțit de mașinile cu girofar! În zece luni! Or, ceva parcă nu iese la socoteală… Căci, nici dacă era deranjat la burtă și tot nu îi trebuiau atâtea „ieșiri” pe statele de „consumabile”.

Dar el rămâne, cum altfel?!, același om sensibil. Că de aia a și plecat de locul accidentului… Să nu-l podească prea multe lacrimi; pe el ori pe duduița din mașină… Că se sensibiliza generalul, deja emoționat de prezența feminină din mașină… Și chiar începea să plângă în hohote. De îl vedea țara asa cum e: nu „un tip sensibil care mai face pe durul” (dixit, lingușelile „haralambilor” de partid care au glăsuit după ce și-au dezlipit buzele de dosul izmenarului), ci fricosul care se teme și de umbra lui și care își pune girofar și la budă. Mai mare rușinea neinteresului național!

Concluzia este însă ca în cazul atâtor alți „poeți” neapreciați: de fapt, noi nu îl merităm!