Ion Ilici Iliescu – „In non-memoriam”…

Da, poate că într-un fel e ca la Vișinescu… Ce să-i mai facă la vârsta asta?! Nici acum cinci, zece sau 15 ani judecata nu ar fi fost mai nimerită… Ea ar fi trebuit împlinită atunci, imediat după mineriade! Pe de altă parte, nu poți să negi semnificația momentului pentru cărțile de istorie. Pentru că încă o „vișină” putredă își va fi găsit locul binemeritat: acolo, la lada de gunoi a istoriei. De fapt, un vișin întreg ce se va prăbuși dimpreună cu putregaiul făptașilor și mucegaiul complicilor. Iar pentru a putea avea conturul unei Dreptăți pentru noi toți, punerea sub urmărire penală a lui Ion Iliescu ar trebui urmată de multe dosare.

Pentru că nu poți pedepsi doar vinovatul fără a-i aduce în fața instanței pe toți aceia care un sfert de secol au ținut batistele sistemului peste aceste dosare. Unii sunt vinovați pentru că nu au acționat în virtutea a ceea ce au instrumentat încă de atunci, și au tăcut complici, alții pentru că nu au ridicat un deget pentru a-i determina pe primii să termine ce au început. Cu o excepție care, simțând cursul vremurilor, a știut să dea cu voce tare semnalul pentru finalizarea dosarelor.

Și da, bine „informat” se dovedește și noul președinte PSD care a pus fărașul pe partid, începând chiar cu cel ce, la numai câteva zile, avea să-și primească apostila pe care generații întregi au așteptat-o. Dar asta nu face Partidul Penalilor Sociali mai bun. Nu are cum! Cu un președinte de onoare VINOVAT, cu un președinte în exercițiu CONDAMNAT, cu toate lăturile pe care, nu fărașul ranchiunii lui Liviu Dragnea le-ar putea cuprinde, ci doar tomberonul istoriei.

Și nu înseamnă nici faptul că, de mâine, din ziua post mortem pentru istorie a lui Ion Iliescu, vom avea o altă Românie! Nu! Va mai fi mult de lucru pentru a înlătura umbrele criminalilor. Chiar dacă acum pare că suntem mai curați. Au trecut, totuși, 25 de ani. Pe care nimeni nu ni va da înapoi… Generația de atunci lipsită deja de interes și entuziasm pentru o dreptate înfăptuită 25 de ani mai târziu, este oricum pierdută. Dar și generațiile urmașe ei duc o parte din povara mentalității viciate atunci…

Fără îndoială, nu ne va folosi un Ion Iliescu „ars” în piața publică! Dar, într-un omagiu adus celor ce nu au mai apucat să vadă această zi, ar trebui să ne întoarcem, și nu pentru două minute de reculegere, ci definitiv!, cu spatele la Ion Iliescu.

Căci, într-o țară în care există viață publică și după moartea politică a personajelor care ne-au făcut atât de mult rău, viermii renasc. Și se regăsesc în locurile în care cei de un leat își depană amintirile din vremea epocii lor.

Uitarea este dară singura pedeapsă care ar putea face un pic de dreptate. Ștergerea lui Ion Iliescu din cărțile de istorie, eliminarea aurei de protector al națiunii pe care personaje și institute-sinecuri i-au construit-o pe banii noștri.

Și, desigur, dorința noastră, ca mintea să-i rămână sănătoasă lui Ion Iliescu pentru a înțelege, nu ce ne-a făcut, pentru că mecanismele lui de activist aflat deasupra tuturor, inclusiv a istoriei, poate și a lui Dumnezeu (din perspectiva materialist dialectică a ateului) îi sunt active până la ultima suflare, ci pentru a vedea ce îi pregătesc generațiile pe care le-a umilit. Înlăturarea din Istorie!

Și poate că doar Moscova va mai vărsa o lacrimă când pe ferparul non-omagial al lui Ion Iliescu va fi scris „koniec film”. Pentru că un sfert de secol de rulaj al peliculei roșii e prea mult. Am pierdut enorm, ne-am risipit anii noștri, ne-a fost furată munca părinților și bunicilor noștri.