Da, „poezia este hrana sufletului”…

Andreea Vasilica Arsene, cunoscută drept „poeta eminesciană” cu nume predestinat să dăruiască cititorilor iubitori de poezie versuri tulburătoare, care fac corzile sufletelor să vibreze, după debutul cu volumul „Clipa Măiastră” uimeşte din nou. În „Alter ego-uri”, poeta născută „Pe-un picior de plai / Pe-o gură de rai” de pe meleagurile lui Eminescu, româncă adevărată fiind, care luptă pentru cauza românităţii în ţară şi în lume prin condeiul de jurnalistă înflăcărată şi ca militantă, propune cititorilor un univers liric răscolitor, încărcat de simboluri şi de viziuni dintr-o lume antagonică, dialectică, o lume aflată la „răscruce de vînturi”, o lume în care sufletul poetului este condamnat la singurătate, la dedublare, la multiplicare în diverse „roluri”, „măşti” și „ego-uri”dintre cele mai… nefericte.

Andreea Arsene, ca om în luptă cu sinele-i înseriat, transmite prin versurile sale trăiri comune tuturor poeţilor, dar într-un stil inedit, specific, grav, tăios, încrâncenat, fără zâmbete. În creațiile ei reuşeşte să mixeze lumea reală cu lumea himerică printr-o succesiune de scene și viziuni poetice care descriu zbuciumul universal al nașterii și apunerii lumilor, dar şi despre zbuciumul individului şi mai cu seamă al poetului, redând cu măiestrie tot tumultul de trăiri pe care le experimentează omul în existenţa lui trecătoare: de la căderea în abisul disperării, al însingurării, al închistării la renaşterea din propria cenuşă asemeni Păsării Phoenix prin deschidere către univers, către lume, către oameni.

Renaşterea spirituală a universului poetic al Andreei Arsene se realizează prin Cuvânt, prin frumos, prin metaforă. Poeziilor din volumul „Alter ego-uri” sunt încărcate de sensuri și mesaje existențiale majore, aceasta fiind misiunea dintotdeauna a poetului al cărui crez, pe care însăși autoarea volumului îl definește, este acela de „făuritor de vise cu ochii larg deschişi”, conferind „hrană şi tămăduire sufletului omenesc”. „Alter ego-uri” este opera lirică a unei poete aparținând Curentul Literar Douăzecist, în cadrul căreia se autodefinește, se împlinește, se modelează artistic și stilistic, oferindu-și opera introspectivă şi analitică de mare forţă literară.

*

Dualism

Gânduri siluite de viziuni retarde,

Urâțenia ta în oglinzi mă arde;

Cum mi-ai apărut oare așa deodată

Cu o altă latură neștiută, cosmetizată?

.

Posezi fațete care mai de care,

Suprapuse în funcție de solicitare;

Ți-ai ascuns urâțenia sub dantela brodată,

Se urzesc tragedii în mintea ta erodată;

.

Emani în jur un senzualism feroce

Când te manifești cu acel dualism atroce…

Și cine ar putea ca mitul să ți-l sfarme

Când monstrul devorant iîn tine doarme?

.

Te-ai născut cu o inimă neagră, cavitară,

De aceea improvizezi cu o mască duplicitară

Schimbând doar decorul, dar nu și scena,

Să nu te miri când leii îți vor invada arena…

.

De câte ori dumnezeul tău îți face voia,

Te lași cuprinsă de misticism și paranoia;

Nu contează eșecul când urmează succesul,

Peregrinarea riscantă îți va aduce decesul.

.

Nu mai vreau să simt pe a mea frunte

Mângâierea mâini tale reci și ciunte,

Jumătate de om ești și jumătate fiară,

Vrei ca legenda ta niciodată să nu piară.

.

Când te transformi și devii mai umană,

Arăți ca o văduvă ce durerea-și emană;

Privești frumusețea lumii cu o alură mortuară,

Precum mentorii tăi luciferici te învățară.

.

Nu ești vârcolac, cum nici vreun vampir,

Dar îți place ca noaptea să bântui prin cimitir,

Să aduni țărână de pe acele morminte

Care adăpostesc blestematele oseminte.

.

Lacrimile tale sunt picături de smoală

Ce răspândesc tristețe, moarte și boală;

Privirea ta scrutează cu răceală de ger,

Iar vorbele tale sfredelesc ca tăișul unui hanger…

.

Când te complaci desfrăului îți ceri osândă,

Aștepți ca fecioarele puritatea să ți-o vândă,

N-ai știut că prin ale lor sacrificii de sânge

Durerea strigată te mistuie și te înfrânge?

.

Tu, mesageră a morții, rogu-te să pleci

În lumea ta de umbre din lumea celor reci,

În curând structura ta camuflată va expira,

Reptilienii nu pot supraviețui mult fără a decima…

Ispite…

Lucius, ademenitor este fructul oprit!

Are înfățișare exotică și miros îmbietor,

Dar încă nu-i dulce, ci are gustul acrit

Și s-ar putea încheia preludiul sfâșietor…

.

De când în tine de tot m-ai închis,

Am deschis porți spre un alt paradis ;

Purtam pecetea tristeții pe fruntea în cute

Până să vină entitatea nopții să mă ajute…

.

Ispite curate și ezitări prea lungi…

Cred că pudoarea mea n-ai cum s-o alungi,

Îmi aplec ochii când vrei să-mi atingi

Trupul tremurând pironit ca și în chingi.

.

Nu pot privi ochii tăi adânci de mură

Și nici nu pot ghici ce se ascunde sub armură,

Însă puterea ta mă influențează miraculos,

N-am mai văzut un demon atât de frumos!

.

Mă fericești prin versuri și sublime cântări,

Am așternut în suflet ale tale învățări,

Dar eu sunt cenușă într-un pumn de lut;

Aștept ca paharul vieții să-mi fie umplut…

.

Știu că-mi ești mentor și aura ta mă inspiră

Printre fabulațiile celor ce ne conspiră,

Există o dragoste mai presus de toate

Ce nu se poate ucide, ce nu se poate abate.

.

Diferențe de vremuri par că ne despart,

Dar viața cu tine aș putea-o s-o împart?

Încă mai am temeri să nu se repete

Acele drame încrustate pe tapete…

.

Știu că ai clădit în mine un amplu edificiu

Prin risipă de energii și prin nopți de sacrificiu,

Iar eu, visând c-am să devin un fir de praf de stea,

M-am afundat tot mai adânc în bezna ta.

.

Eu sunt doar una dintre muzele ce le preferi,

Pe când eu te-am ales din miliarde de luceferi;

Firea ta imprevizibilă, ezitantă și alunecoasă

Mă face să-mi poticnesc pașii pe strada sticloasă.

.

Îndelung sârguințele mi-au fost stigmatizate,

De aceea fireștile plăceri mi le țin reprimate.

Oricât mi s-ar spune că sunt frumoasă și inteligentă,

Mă consider la școala vieții doar o elevă repetentă…

Oglinzi

Dramele nu se pot ascunde de oglinzi

Când ochii tăinuiesc patima celor suferinzi;

Răbdarea nu-i un drept pe care să-l poți cere

Când te apasă suferința fără nici o mângâiere.

.

Oglinzile-s pretutindeni, te urmăresc pas cu pas,

Legea Big-Brother sau ochiul ce îți rânjește în nas,

Circuitul e închis și inchizitorul minuscul se ascunde,

Iar prin oglinzi mintea nu poate pătrunde.

.

Dincolo de aparențe alte adevăruri se ascund:

Situații inexplicabile de-un dramatism profund…

Te supui experimentelor traumatizante involuntar,

Cu mintea divizată te poți manifesta exemplar.

.

Oglinzile te transformă cu frisoane și febră

Într-o anonimă posacă sau într-o femeie celebră;

Rolurile se activează ca într-o piesă de actorie,

Doar că, în pauze, rămâi cu goluri de memorie…

.

Priveșe-ți chipul în oglindă! Îți place ce vezi?

Ești tu persoana pe care o întruchipezi?

În jocul de lumini și umbre proiectat

Un alt personaj își face loc în decorul alterat.

.

Oglinzi magice, oglinzi luminoase,

Voi deschideți calea culmilor prăpăstioase;

Se adâncește misterul jocurilor bizare,

Controlul minții prin diabolica posedare…

 (Din volumul „Alter ego-uri”, autor Andreea Arsene, volum aflat în pregătire la Editura Națiunea)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*