Comuna Coşoveni este aşezată în partea estică a judeţului Dolj, iar aici s-au descoperit de-a lungul timpului piesele unor tezaure deosebite, de ev mediu timpuriu (sec. V – VII d.Hr.), aflate acum la Muzeul Național de Istorie a României din București. Se poate spune că este vorba de două tezaure, piesele acestea fiind cumpărate în anul 1932 de C. Negrescu, pe vremuri primar al Craiovei, de la o persoană care susţinea că ar fi fost descoperite la Coşovenii de Jos.
Primul tezaur este compus dintr-o pafta de centură cu Mama Gaya Vultureanca Getică ca simbol central. Sub capul ei apar desenate simbolic apele cerului. Centura împresoară omul precum Apele Sâmbetei împresoară Pământul. Marea Pasăre susține Lumea pătrată, cu un loc ales în centrul său (Dio Geția), loc de unde va iradia din nou viața (locul celor 7 izvoare; Floarea Vieții). Mai sunt două ornamente din aur în formă de topor, posibil de harnașament. Cavalerii Danubieni sau Zamolxieni erau adevărate „altare” umblătoare. Prin simbolistica ornamentelor de harnașament sau a echipamentului lor de ceremonial ei transmiteau mesajul ancestral al străbunilor lor. Simbolul „Toporului” era chiar imaginea Marelui Zeu, în simbolurile hieroglifice ale Vechii Biserici Valaho-Egiptene. Zeul era „Omul mare cu toporul în spinare”. Datorită loviturii năprasnice a Apocalipsei, aceasta era comparată cu o lovitură de topor. Toporul, folosit și ca unealtă, era și o armă redutabilă. De aceea barda dublă a lui Mihai Viteazul are o semnificație aparte. Hale – barda (Barda Halei, Barda Groazei cele Mari) era tot o armă cu un specific aparte, cu un simbolism aparte. Alte două piese de harnașament din aur au forma unor cercuri – sfere fixate prin crucea cu patru brațe. Ca simbol, se face trimitere la fixarea Cerului și a Pământului, după cataclismul cosmic ce a avut loc.
Imagine identică cu cea a Troițele maramureșene actuale. Cel de al doilea tezaur de la Coșoveni, aşa cum se păstrează el astăzi, se compune dintr-o fibulă de argint aurit, doi cercei diferiţi cu pandantiv stelat, din argint aurit, precum şi din două verigi, provenite probabil tot de la alţi doi cercei, un fragment cu ornament granulat şi un fragment de colan cu ornament ştanţat, din argint. Fibula mare din argint aurit are reprezentat pe Cel ce coordonează Lumea, aflat pe Scara Cerului – IO. Acesta este susținut de cele patru zări (patru păsări Gaya duble ce țin colțurile Lumii; de aici a pornit apoi imaginea păsării cu două capete). Imagine identică cu Stâlpul Get (Djed) egiptean, din Vechea Biserică Valaho-Egipteană, cu semnul orizontal al celor patru zări. Aici IO este Osiris, Iisus-ul, cel ce își asumă responsabilitatea asigurării echilibrului, a armoniei și a ordinii. Din EL (IO – cel de al zecelea, apar cele nouă ce „izvorăsc”, conform principiului „Când unul se rotește, nouă curg!”. Cercei sunt „înstelați” (stea cu patru colțuri mari și patru mici; total opt) și cu trandafirul heraldic get cu cinci petale în centru (Floarea Vieții). Piese de podoabă din acest tezaur de la Coșoveni, este datat în jurul sec. VII d. Hr.
Aceste descoperiri de Evul mediu timpuriu (sec.V-VII d.Hr.) sunt puse în legătură cu evenimentele generate de pătrunderea bulgarilor în regiunea Dunării inferioare în ultimul sfert al acelui veac. Nu se caută sursa comună a simbolurilor aflate pe aceste piese de tezaur, mesajul lor. Ele sunt privite ca niște simple obiecte de valoare, fără a se evidenția semnele înscrise în aurul acelor vremuri. Semnele „vorbesc” clar despre Vechea Biserică Valaho-Egipteană a Geților de Aur, cea care ne transmite din cele mai vechi timpuri același și același mesaj ancestral: Întoarcerea periodică la Origini, Prăbușirea perioadică a Civilizației, Lovitura Metamorfozei Cosmice Apocaliptice urmată de Renaștere (Rezidirea Lumii). Din acest mesaj a preluat ceva și creștinismul actual, dar nu mai știe să îl valorizeze și nici să îl prezinte drept credincioșilor. Astăzi omul nu mai merge cu ochii la cer (sus), ci la Smartphone (jos).
Toate aceste descoperiri de Ev mediu timpuriu nu vin de pe un teren virgin, fără istorie. Aici, în vatra comunei Coșoveni, în urma săpăturilor arheologice efectuate, s-au descoperit vestigiile unor așezări civile aparținând epocii bronzului, epocii greacă și elenistică, epocii romane târzii (sec. IV-VIII), Hallstatt, neolitic, eneolitic, tranziție la bronz și chiar preistorie. La aceste ample cercetări au participat Institutul de Cercetări Socio-Umane Craiova, Muzeul Olteniei din Craiova, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea Atena, prin Facultatea de Istorie (Greece) și Universitatea din Craiova. Punctul studiat este cel numit „Hanuri” (comuna Coșoveni, sat Cârcea) și se află situat la limita dintre terasele inferioară şi superioară ale Jiului, pe malul stâng al pârâului Cârcea, la nouă km SE de Craiova şi la limita de SV a satului, lângă halta SNCFR „Viaductul Cârcea”, între calea ferată şi şoseaua Craiova – Caracal. Siturile arheologice de la Cârcea, punctele „Hanuri” şi „Viaduct” au fost descoperite întâmplător în 1970. În acel an, locuitorul Nicolae Staicu a prezentat arheologilor de la actualul Institut de Cercetări Socio-Umane din Craiova materialul ceramic şi uneltele de silex descoperite în timpul săpării unui şanţ pentru instalarea unei conducte de gaze care traversează punctul „Hanuri”. În 1971 au început săpăturile sistematice la Cârcea, săpături care continuă până în prezent şi care au dus la descoperirea mai multor aşezări – preistorice, de epocă romană şi feudală. În punctul „Hanuri” au fost efectuate săpături între 1971 – 1975 şi 1997 – 2000. Obiectivul arheologic de la „Hanuri” a fost distrus într-un procent semnificativ de lucrările de construire ale căii ferate şi ale şoselei, de şanţul conductei de gaze, ca şi de construirea locuinţelor contemporane şi de plantarea unor culturi de viţă-de-vie. Nivelurile superioare ale sitului au fost de asemenea afectate de lucrările agricole, în zonele pe care s-a practicat cultivarea cerealelor.
Din suprafaţa iniţială a sitului – despre care se poate presupune că măsura cca. 150 x 60 m – s-au păstrat doar două porţiuni care mai pot fi cercetate în prezent: una situată în faţa haltei SNCFR cu dimensiuni de cca. 25 x 6 m, iar cealaltă situată între haltă şi şosea, din care se mai conservă doar pe o suprafaţă de cca. 50 x 45 m. Imediat lângă această suprafaţă se află zona din curtea locuitoarei Elena Popa, situată pe o terasă chiar deasupra izvoarelor pârâului Cârcea, zonă care pare să fi reprezentat centrul aşezării neolitice timpurii şi care a fost şi ea grav afectată de construcţiile de locuit, de anexele gospodăreşti şi de plantarea viţei-de-vie. Până în prezent în punctul „Hanuri” au fost săpate 22 de secţiuni, trasate începând de la limita sudică a sitului, continuând spre N şi numerotate I – XXII. Începând din toamna anului 1997, odată cu eliberarea terenului de la „Hanuri” de plantaţia de viţă-de-vie, Muzeul Olteniei a finanţat reluarea săpăturilor arheologice din acest punct, colectivul de cercetare fiind alcătuit din arheologi de la Muzeul Olteniei şi de la Institutul de Cercetări Socio-Umane „C. S. Nicolăescu – Plopşor”. Principalele rezultate ale campaniilor 1997 – 1999 au fost: identificarea elementelor de apărare ale aşezării Verbicioara pe latura sa de S (un şanţ larg de 14 m şi adânc de cca. 2,9 m şi o palisadă) şi descoperirea unui complex de 7 vetre care au aparţinut unei singure locuinţe care a suferit o refacere, locuinţă ce poate fi încadrată în perioada Gumelniţa IV – Cernavoda III – Verbicioara.
Acest complex de vetre suprapune o groapă rituală cu nouă cranii umane din prima fază a grupului cultural Cârcea, caracterizată prin ceramică pictată alb pe roşu. Campania din anul 2000 a avut ca obiective stabilirea limitelor aşezărilor neo-eneolitice ale culturilor Cârcea şi Gumelniţa, din perioada de tranziţie de la neolitic la epoca bronzului (culturile Gumelniţa IV şi Cernavodă III), din epocile bronzului (cultura Verbicioara) şi fierului (cultura Basarabi) şi a aşezării de epocă romană. S-a urmărit şi obţinerea unor date stratigrafice noi ale acestor aşezări care se suprapun. În campania 2000 în S. XIX a fost descoperit un alt complex de vetre (numerotate V. 1 – 4), urme de chirpic, greutăţi de lut de mari dimensiuni, râşniţe şi numeroase fragmente ceramice din toate categoriile de vase, dar mai ales din cele de provizii de mari dimensiuni. Aceste vetre au aparţinut unei locuinţe de suprafaţă care pare să fi fost refăcută de mai multe ori. Luând în considerare poziţia gropilor de pari şi grupările de materiale din jurul vetrelor se pot stabili pentru această locuinţă dimensiunile de cca. 5 x 4 m. Cele patru vetre au forme ovale sau aproximativ rectangulare, cu dimensiuni cuprinse între 0,5 – 0,9 m şi au fost amenajate direct pe nivelul de călcare. Secţiunea lor este uşor bombată la centru, au fost îngrijit făţuite cu lut, iar partea superioară se prezintă puternic crăpată datorită unei folosiri îndelungate. Bucăţile de chirpic foarte mici şi rare descoperite în zona vetrelor provin de la pereţii locuinţei, pereţi care, judecând după dimensiunile fragmentelor păstrate, erau subţiri şi nu prea înalţi.
Stratul aşezării gumelniţene din aceeaşi secţiune este marcat de vatra nr. 5, care a fost suprapusă de vatra nr. 4 a locuinţei Verbicioara, aceasta din urmă situată la adâncimea de 0,7 m. Diferenţa de nivel între cele două vetre (0, 55 m) marchează limitele nivelului de locuire Gumelniţa IV – Cernavoda III. Cercetarea acestei secţiuni a fost întreruptă înainte de a se ajunge la solul viu, din cauza posibilităţilor financiare relativ limitate. Nici în secţiunile S. XX şi S. XXI cercetarea nu a putut fi finalizată pe întreaga suprafaţă deschisă din aceleaşi motive. Cele două secţiuni au fost trasate în zona centrală şi mai înaltă a aşezării, iar principalul obiectiv urmărit a fost în această zonă identificarea traseului şanţului de apărare al aşezării Verbicioara. În S. XX (5,2 x 1,25 m), în stratul vegetal de culoare cenuşiu-negricioasă, au apărut fragmente ceramice lucrate la roată, tipice epocii daco-romane. Începând cu adâncimea de -0,4 m s-a reuşit delimitarea unui complex de locuire: groapa unui bordei cu o formă probabil rectangulară cu colţurile rotunjite. Au fost identificate trei gropi de pari, dispuse în linie, distanţa dintre cele două plasate la extremităţi fiind de cca. 4 m. Cea din colţul de SV a perforat vatra unei locuinţe Gumelniţa. Gropile de pari s-ar putea să fi fost amplasate chiar pe mijlocul bordeiului, care în acest caz ar fi avut o orientare E – V şi acoperişul în două ape. Podeaua bordeiului a apărut la adâncimea de -1 m şi era amenajată prin aplicarea unui strat de lut. Profilul bordeiului poate fi studiat mai bine pe peretele sudic al S. XX, unde se observă două straturi de umplutură ale locuinţei îngropate: un strat de cenuşă gros de cca. 0,4 m situat imediat deasupra podelei, suprapus de un strat de culoare cenuşie puternic tasat. Nivelul Gumelniţa, a cărui limită inferioară se află la adâncimea de -1,15 m, a fost deranjat de săparea gropii bordeiului, astfel încât nu s-au putut preciza nici forma şi nici dimensiunile locuinţei preistorice, singurele indicii identificate ale acesteia fiind două vetre şi podeaua de lut.
Vatra străpunsă de groapa de par a bordeiului are o formă ovală cu diametrul maxim de 0,8 m şi grosimea de 0,1 m. O altă vatră a aceleiaşi locuinţe a fost identificată în apropierea gropii de par din colţul de SE a bordeiului. Pentru delimitarea bordeiului a fost trasată S. XXI, cu dimensiunile de 8 x 2 m, lângă profilul sudic al S. XX, cu un martor între ele de 0,3 m. În această secţiune a fost identificat un al treilea colţ al bordeiului. Tot aici a putut fi precizată o succesiune stratigrafică mai complexă decât în S. XX – în care nivelurile preistorice sunt deranjate de intervenţia din epoca romană. Au fost identificate: 1. O vatră (V. 2) şi o groapă de epocă hallstattiană, cu ceramică tipică pentru cultura Basarabi. 2. Două niveluri din epoca bronzului – cultura Verbicioara. Celui mai vechi îi aparţine şanţul de apărare. Acest şanţ a fost suprapus de resturile unui cuptor de ars ceramică şi de o vatră (V. 3), ambele aparţinând unei faze ulterioare a culturii Verbicioara. Vatra nr. 3 este suprapusă de cea aparţinând culturii Basarabi. 3. La capătul de S al S. XXI la adâncimea de -0,35 m a fost identificată o altă vatră (V. 1) care aparţine unei locuinţe cu ceramică tipică fazei Gumelniţa IV, contemporană cu Sălcuţa IV. Această vatră are dimensiunile de 1,25 x 0,8 m, a fost amenajată pe un pat de cioburi. Dintre complexele identificate în campania 2000 evidenţiem resturile cuptorului de ars ceramică din cultura Verbicioara, care are gura în formă de arcadă ornamentată, constituind un unicat în aria acestei culturi, ca şi locuinţa de tip bordei, al cărei inventar conţine atât ceramică daco-romană lucrată la roată, cât şi fragmente lucrate cu mâna din pastă zgrunţuroasă, cu forme care nu se regăsesc în repertoriul ceramicii secolelor II – III d. Hr. şi care, cel puţin în etapa actuală a cercetării – fără fi fost încheiată cercetarea întregului complex şi luând în considerare starea fragmentară a materialului – par să aparţină unei epoci mai târzii. De asemenea materialul descoperit în complexele stratigrafiate ale epocii bronzului oferă o imagine mai clară a periodizării culturii Verbicioara, iar cercetarea elementelor sistemului de fortificare al aşezării acestei culturi contribuie la cunoaşterea amenajărilor de acest tip. Faptul că şanţul de apărare cu palisadă proteja doar o parte a aşezării Verbicioara – cea localizată în punctul „Hanuri” – complexele Verbicioara contemporane din punctul „Viaduct” rămânând în afara zonei protejate, ar permite formularea ipotezei de lucru că această parte a aşezării a avut un statut aparte din punct de vedere economic, social sau militar. Continuarea săpăturilor din punctul „Hanuri” ar putea aduce noi date despre geneza şi evoluţia culturii Gumelniţa, despre culturile perioadei de tranziţie de la neolitic la epoca bronzului şi despre periodizarea culturii Verbicioara, ca şi despre locuirea din epoca romană din această zonă geografică.
Prin aceste piese de podoabă și harnașament din aur și argint, prin simbolurile reprezentate, putem să știm acum că și în zona județului Dolj s-a aflat încă în funcțiune perceptele Vechii Biserici Valaho-Egiptene a Geților de Aur, în secolele V-VII d.Hr. Acestea vor mai rezista încă aproape 1000 de ani, după care vor fi înlocuite în totalitate de cele creștine, iar Taina Lumilor o va mai ști doar cei puțini și vizionari.
