Șarje jurnalistice ale unui vechi cronicar…

Itinerarii în cotidian: Un oarecare filosof, scriitor şi teolog danez, pe numele său de Oren Abaye Kierhengaard (1813-1855), ne-a lăsat o vorbă înţeleaptă, menită să comfirme adevărul de netăgăduit cum că „Viaţa poate fi înţeleasă numai privind înapoi, dar trebuie trăită privind înainte”.*Apropo de şcoală şi de slujitorii ei, dascălii: Fizicianul atomist Albert Einstein (1879-1955), Laureat al Premiului Nobel pentru Fizică (1921), a spus o vorbă înţeleaptă cât zece alte adevăruri: „Educaţia este ceea ce rămâne după ce ai uitat totul ceea ce ai învăţat la şcoală”.*Celor aproape 200 de participanţi la recent încheiatul Congres al 16-lea de Neorologie şi Psihiatrie a Copiilor şi Adolesecenţilor din România, gazdele sibiene le-au arătat pavilioanele şi saloanele elegante ale celui dintâi spital de acest fel din sud-estul Europei, vechi de peste 700 de ani.*O atracţie deosebit de plăcută pentru clienţii Restaurantului-Terasă „Frida”, din zona pietonală centrală şi de agrement turistic a Sibiului: prezenţa a trei frumoase, amabile şi serviabile surori ospătăriţe, bucătărese şi cofetărese: Claudia, Cistina şi Alina.*La întrebarea lui Itzic: „Când va dispărea antisemitismul din lume?, înţeleptul rabin a răspuns: „Când nu va mai exista nici un evreu!”.*Filiala din Sibiu a Institutului Cultural „Confucius” organizează cursuri gratuite de învăţare a limbii chineze. Sunt curios câţi vor avea curajul să se înscrie şi câţi vor avea răbdarea să le încheie!*Licitaţia „Cornul şi laptele”, pentru şcolile din judeţul Sibiu, a fost adjudecată de o firmă tocmai din Târgu Jiu, judeţul Gorj, costurile unei „porţii” fiind de numai 72 de bani. Necazul este că atât laptele cât şi cornul sunt atât de vechi şi de necomestibile încât elevii le aruncă în tomberoanele de gunoaie menajere din curţile interioare ale şcolilor şi liceielor, iar femeile de serviciu le recuperează pentru a le da găinilor şi porcilor!*Dacă am avut şi încă mai avem epoca blugilor, a adidaşilor, a telefoanelor şi tabletelor celulare; iarna a roşilor turceşti injectate şi a bananelor africane şi a portocalelor greceşti, spaniole şi italiene ceruite, de ce n-am avea, până una-alta, epoca mâncărurilor bio şi a medicamentelor naturiste! Numai că se iscă următoarea întrebare: Ce funcţionari ai unor instituţii ale statului sunt întratât de serioşi şi de corecţi încât să dăm crezare producătorilor că etichetele afişate sunt comforme cu conţinutul?*Când mor subit doi foşti directori generali ai RomGazului (ing.Marcel Piteu) şi TransGazului(ing.Gabriel Coconea) din Mediaş (aproape în acelaşi timp şi cu probleme de sănătate aproape identice, oameni relativ tineri, însă cu probleme judiciare de fraude financiare), te gândeşti că ceva nu-i în regulă”!. Ca urmare, dacă nu eşti indiferent, îţi pui sute de întrebări din care am selectat doar două: 1.- Să fie de vină traiul îmblşugat şi viaţa trepidantă (ambii având simbrii lunare de peste 200.000 de lei noi); 2.-Ori zgârcenia, frica, disperarea, teama de puşcărie şi de confiscarea averilor?! Certe sunt diagnosticile de medicină legală: primul a decedat de boala inimii, iar cel de-al doilea a murit de supărarea inimii!. Notă: Vorba românului înţelept: „De cât aşa trai pe vătrai, mai bine lipsă!”. Ca urmare îmi vine în minte o zicere a scriitorului columbian Gabriel Garcia Marquez (1927-2014), Laureat al Premiului Nobel pentru Lileratură (1982): „Toţi oamenii au trei vieţi: publică, privată şi secretă”.*N-am avut de lucru şi m-a pus naiba să-l întreb pe un maistru constructor de case şi vile: „De unde ştiţi să lucraţi atât de bine şi de repede!”. Şi mi-a răspuns: „De pe Internet, de pe Google şi Youtube!”. I-am replicat: „Aşa, da. Am să încerc şi eu!”. Şi ştiţi ce a ieşit? A trebuit să chem un meşter să înlocuiească toată faianţa din baie, cu alta nouă! Alţi bani, alt deranj, alte vorbe de ocară de la soţie, copii, rude, vecini, prieteni şi nepreteni!

                                                                   *

Bucuria leneşilor şi a neisprăviţilor acestei lumi:Se zice că nişte inşi oarecare, cărora nu le este nici ruşine, nici frică şi nici lene să îşi spună că sunt „cercetători ştiinţifici”, ar fi descoperit că în furnicarul imensului muşuroi, măcar un sfert din întregul efectiv al milioanelor şi milioanelor de furnici, trag chiulul. Ca urmare, acele 25 la sută nu respectă nici măcar acea minimă lege care ar trebui să-i guverneze pe Oameni: „Nici muncă fără pâine, şi nici pâine fără muncă!”. (Sau invers, tot una e)

Dacă ne-am lua după ei, se prea poate ca acum, odată cu răcirea vremii şi apropierea iernii, furnicile subţirele la mijloc, harnice şi pricepute (multi-majoritare în casa şi în gospodăria lor) să nu se mai lase manipulate de liderii senatorilor şi deputaţilor diferitelor fracţiuni politice şi, ca urmare, să depună pe masa Parlamentului lor Proiectul Legii: „La muncă egală, drepturi egale. Cine nu munceşte, nu mănâncă!”.

Ce mai!. Gata cu dictatura, de până acum, din muşuroi!. Când cele multe se supun celor puţine. Cele care profită că sunt puternice de bogate, iscusit de mincinoase şi de şmechere, nesătule de hoţii şi de cămătarii. Dotându-se, cu de la sinea lor putere, cu cele mai sofisticate servicii secrete! Cele care le ascultă telefoanele şi le violează corespondenţele intime şi personale!. Ba mai mult: acele puţine furnici, grase, leneşe, puturoase şi mofturoase, pretind de la suratele lor, să le satisfacă toate poftele şi toate capriciile vieţii zilnici. Şi, chiar, şi cele de pe Lumea Cealaltă! Ca urmare, ele mănâncă cele mai gustoase mâncăruri şi huzuresc în cele mai confortabile găuri ale muşuroiului, având încălzire centrală şi aer condiţionat. Iar băile lor sunt cu jacuzi şi cu saune!. În schimb, cele multe şi harnice, cară, toată ziulica, provizii mai grele de trei ori de cât corpul lor firav; vara şi toamna se spală în roua dimineţilor; dorm în paturi suprapuse şi mănâncă ciorbe lungi şi mămăligi reci la cantina bucătăriei „Cazanului Furnicarului din Muşuroi”.

Aşa că dacă ne-am lua după recentele spuse ale acelor cercetători ştiinţifici, care încearcă să ne convingă că şi în muşuroiul-furnicar sunt târntori şi leneşi cu poftă mare de mâncare şi de odihnă tihnită, şi că înăutrul lui se petrec tot felul de inechităţi sociale (nelipsind manipulatul DNA şi injustiţia nejustiţiară), ar trebui să spunem „adio” moralei vechi fabule cu „Greierul şi Furnica”, a franţuzului Jean de La Fontaine (1621-1695).

P.S.: O vorbă a românului înţelept ne învaţă să nu răscolim de loc muşuroiul, că atunci furnicile multe se unesc, înţeapându-ne şi mânându-ne cu fulgi cu tot!.

*

Familiile bogate au de toate, dar sfârşesc prin a fi „bolnave şi muritore de lux”: Doar un singur exemplu: La cele 17 milioane de locuitori ai săi, Olanda are 100.000 de suferinzi de diferitele forme ale maladiei Alzheimer, din care numai 152 dintre ei încap, confortabil, în cele 23 de căsuţe-vile ale unui pitoresc şi elegant cătun cu castele medievale părăsite. Cu precizarea că locatarii lor provin din rândul celor mai înstărite familii de olandezi, cheltuielile lunare, doar pentru un singur pacient, ridicându-se la 5000 de euro. Ca urmare, condiţiile de cazare, de agrement şi de tratament medical sunt pe măsura enormei sume de bani!

Dar la ce bun, toate astea, de vreme ce bolnavul grav de Alzheimer nu numai că uită cum îl cheamă şi unde se află şi de ce, dar nu poate aprecia nici bunătatea şi nici gustul mâncărurilor. Şi nici confortul odihnitor al patului! Iar dacă, cumva, nu uită că trebuie să mergă la WC, uită, în schimb, să-şi dea pantalonii jos! Iar, în vreme ce pe el nu-l deranjează cu absolut nimic debilitatea fizică şi demenţa sa mentală, pentru cei apropiaţi lui, ca şi pentru ocrotitorii săi, este un adevărat calvar al deznădejdei! Şi culmea culmilor: Cei sănătoşi şi cu bani mulţi, care vin la ei în vizită să-i mai vadă şi deplânge, refuză cu stoicism să creadă că   s-ar putea să ajungă şi ei în acea ultimă fază a vieţii lucide şi îndestulătoare, cu sicrie şi cavouri de veci nefireşti de luxoase şi de costisitoare!

În concluzie: De cât aşa trai, mai bine lipsă. Să fi sărac şi sănătos, vesel şi optimist. Chiar şi cu riscul asumat de a căra în spate, toată viaţa, greaua şi, uneori, plăcuta povară a grijei zilei de ieri!

P.S. Aşa că aviz amatorilor nesătui de furtişaguri, de înşelăciuni, de averi şi de agoniseli cu nemiluita pe Pământ!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*