Valeriu Gafencu – un sfânt în memoria post-decembristă

Valeriu Gafencu ca Sfânt al Închisorilor a început să fie adus în memoria colectivă imediat după decembrie 1989. La început timid, ca apoi după anii 2000, să se impună în conştiinţa opiniei publice româneşti. În perioada comunistă, lesne de înţeles, datorită dictaturii, numele lui Valeriu Gafencu era şoptit doar de foştii deţinuţi politici şi colegi de celulă, care l-au cunoscut. Numele mucenicului de la Târgu Ocna era amintit în jurnalele ţinute bine sub cheie de către foştii camarazi de suferinţă sau de Nicolae Steinhardt în literatura de sertar.

Un rol important despre memoria lui Valeriu Gafencu l-a avut cărturarul clujean Nicolae Trifoiu, un român de confesiune greco-catolică, care a fost închis de regimul comunist şi apoi de către comunişti la Aiud în perioada detenţiei lui Valeriu Gafencu şi a ui Ioan Ianolide. Pe Nicolae Trifoiu l-am cunoscut imediat după 1990 la manifestările AFDPR Cluj, la mitingurile PNŢ împotriva puterii feseniste, la întrunirile şi simpozioanele foştilor deţinuţi politici despre perioada interbelică şi închisorile comuniste, dar şi la cenaclu Mihai Eminescu pe care îl păstorea de ani buni de zile. Din punct de vedere istoriografic Nicolae Trifoiu a fost centrul spiritual nodal al redescoperirii memoriei lui Valeriu Gafencu după 1990. Interesant că un patriot român de confesiune greco-catolică, Nicolae Trifoiu, a fost un promotor al memoriei unui mărturisitor ortodox al închisorilor comuniste, lucru ce dovedeşte unitatea de acţiune românească a celor care îşi iubesc cu adevărat ţara şi neamul. În 1990, odată cu entuziasmul post-revoluţionar al unei libertăţi regăsite, preotul Constantin Voicescu, fost deţinut politic al regimurilor antonesciene şi comuniste şi care a trecut pe la penitenciarul sanatoriu Târgu Ocna a oficiat o slujbă de pomenire pentru cei care au murit aici şi au fost îngropaţi în cimitirul cu gropi comune, unde se presupune că este îngropat şi Valeriu Gafencu. Aici a fost ridicată o troiţă spre aducere aminte. Constantin Voicescu a fost un camarad de suferinţă cu cei închişi, preot onorific la Biserica Bucur Ciobanul în anii ’70. El a susţinut după oficierea parastasului un „cuvânt la slujba de înmormântare a martirilor de la Târgu Ocna”.

Voicescu a amintit pe 21 iulie 1991, în al doilea an al comemorării din cimitirul penitenciarului sanatoriu de la Târgu Ocna numele lui Valeriu Gafencu, ca martir şi sfânt al închisorilor comuniste şi şi-a arătat încrederea că va fi canonizat într-o zi de Biserica Ortodoxă:   „Mi-e foarte greu să vorbesc despre Târgu Ocna. Dacă s-a vorbit despre «fenomenul Piteşti» în sensul lucrării satanice de distrugere sistematică, fizică şi spirituală a omului, socotesc că trebuie să se vorbească, cu atât mai mult, de «fenomenul Târgu Ocna», ca lucrare divină de restaurare a omului, în plin iad comunist. Despre Târgu Ocna ar fi trebuit să vorbească Valeriu Gafencu, stâlpul de foc al spiritualităţii creştine din închisorile comuniste. Ochii lui mari, albaştri, oglindeau cerul. Privindu-i, te simţeai aşa de mic! Dar zâmbetul lui de nedescris îţi dădea curaj şi te făcea să cunoşti ce este iubirea lui Hristos. Şi oricât i-a fost de grea crucea suferinţei, zâmbetul acesta n-a încetat să-i lumineze faţa. Aşa a plecat la Domnul, într-o bună zi, la 18 februarie 1952, luându-şi «la revedere» de la toţi… Cu câteva zile înainte terminase, ca pe un testament, Imnul celor căzuţi. Doctorului Mihai Lungeanu Valeriu Gafencu i-a mărturisit, cu câteva zile înainte de plecare, că i-a apărut Maica Domnului, care i-a zis: «De acum înainte, eu voi fi iubirea ta». În chiar ziua despărţirii, aceluiaşi doctor care 1-a vegheat zi şi noapte i-a spus: «Simt că urc nişte trepte. Respir şi mă simt din ce în ce mai uşor» (în timpul acesta, spune Mihai, respiraţia şi pulsul erau ca şi inexistente). A dorit ca celor din Târgu Ocna să li se dăruiască din partea lui, atunci când va fi cu putinţă, câte un Nou Testament. Şi a plecat dincolo cu numele mamei şi surorilor pe buze.”

Preotul Constantin Voicescu a vorbit despre un „fenomen Piteşti” pe dos la Târgu Ocna, de resfinţire a omului prin suferinţă spre Hristos, pentru restaurarea neamului întru Chipul Omului. „În ambianţa aceasta, s-a format la Târgu Ocna mai mult decât o comunitate: o adevărată familie duhovnicească. S-au realizat aci legături mai puternice decât legăturile de sânge. Acestei familii i-a dat viaţă Valeriu Gafencu, pe care l-am socotit un sfânt şi pe care, mai devreme sau mai târziu, Biserica îl va canoniza”, ne-a lăsat părintele Constantin Voicescu o profeţie testamentară. În 1997 Constantin Voicescu moare într-un tragic accident de maşină, lăsând trei copiii fără tată. Despre Valeriu Gafencu în perioada comunistă a amintit doar pastorul Richard Wurmbrand în cărţile sale publicate în SUA şi Canada prin anii ’70-’80. Pentru prima oară apare după decembrie 1989 numele lui Valeriu Gafencu într-un ziar de mare tiraj: România Liberă. În 1990 Alexandru Ioanid zis Gili, fost deţinut politic din vârfurile elitei tinere a spiritualităţii româneşti. Alături de Costică Oprişan, Costică Butan, Ion Sadovan, acesta a scris o serie de articole în România Liberă. De fapt, a fost un serial despre suferinţele de la Penitenciarul sanatoriu Târgu Ocna, în care se sublinia numele lui Valeriu Gafencu. Serialul a fost stopat de conducerea ziarului, fără să se revină asupra deciziei. Tot în România Liberă apare pe prima pagină, marţi 23 iulie 1991, un amplu reportaj scris de Roxana Iordache, în care este descrisă comemorarea organizată de foştii deţinuţi politici de la cimitirul Penitenciarului sanatoriu Târgu Ocna. Se redau fragmente din cuvântarea părintelui Constantin Voicescu, în care e amintit Valeriu Gafencu „intens evocat ca sfânt al închisorilor”. Au fost publicate şi câteva versuri ale acestuia. În 1998 apare un studiu semnat de Ileana Neţoiu într-o revistă a liceului de informatică din Bucureşti despre Valeriu Gafencu, în care se face un portret a lui Valeriu Gafencu: „Un sfânt al subteranelor închisorilor comuniste”, publicându-i-se şi cunoscutul portret. În acelaşi an studenta Graziela Popescu îşi susţine teza de licenţă la facultatea de Teologie din Bucureşti cu un subiect despre Valeriu Gafencu. În anii ’90 articole despre Valeriu Gafencu au mai apărut periodic în revista „Gazeta de Vest” din Timişoara.

Alături de Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide a luptat pentru apărarea credinţei ortodoxe, făcând parte din grupul „misticilor” (nume dat chiar de Securitatea comunistă). Pe Ioan Ianolide şi Valeriu Gafencu i-a legat o prietenie spirituală exemplară. Împreună cu Virgil Maxim şi Marin Naidim au reuşit să facă din spaţiul carceral o Biserică a lui Hristos, pentru mântuirea neamului creştinesc de sub dictatura ateismului. După eliberare, în 1981-1984, persecutat de securitate, scrie pe ascuns sute de pagini. Cartea rezultată, „Întoarcerea la Hristos – document pentru o lume nouă”, publicată la Editura Christiana (Bucureşti, 2006) este rodul migalei unui grup de maici de la Mănăstirea Diaconeşti, din comuna Agăş, judeţul Bacău, asupra manuscrisului greu descifrabil, salvat de „mâna lungă a securităţii” prin trimiterea lui în străinătate. Cartea s-a bucurat de un succes la public enorm în rândurilor studenţilor ascorişti şi nu numai. Doar că foarte târziu a intrat în circuitul public, ca mărturie a sfinţeniei lui Valeriu Gafencu. Dar cel care i-a adus „notorietate” lui Valeriu Gafencu în spaţiul public cultural românesc a fost Nicolae Steinardth. În 1991 a văzut lumina tiparului „Jurnalul fericirii” la  Editura Dacia din  Cluj-Napoca. Textele monahului de la Rohia au fost salvate din chilia sa de către Ioan Pintea şi Virgil Ciomoş ca să nu cadă în mâna Securităţii. În cartea reeditată de numeroase ori şi care are un circuit deja clasic în cultura română, Pr. Nicolae Steinardt ne-a lăsat o mărturie despre „unul din sfinţii închisorilor”, Valeriu Gafencu: „Cu totul din întâmplare, Dinu Pillat, de la părintele Todea, ştie cum a murit socrul lui, social-democratul Gh. Ene Filipescu. La Târgu-Ocna, spital t.b.c. al deţinuţilor politici până în 1956 (căci după acea dată n-au mai existat spitale pentru deţinuţii politici), Filipescu îşi proclamase convingerile socialiste şi atee într-o cameră de tineret legionar. E drept că-i apostrofa şi pe gardieni: «copiii care-şi batjocoresc părinţii». I-a fost din ce în ce mai rău – boala evolua repede – şi a pătimit (răsuflarea devenise chinuitoare) până la moarte.

Într-atâta s-au purtat tinerii legionari de frumos, de atent, de plin de abnegaţie şi drag cu el şi atât adânc respect i-au vădit celui mai vârstnic dintre ei, încât până la urmă i-au înmuiat inima. Înainte de a-şi da sufletul, cu greu, fiindcă orice respiraţie ajunsese un spasm, Filipescu l-a îmbrăţişat pe cel care îndeosebi i se devotase, apoi pe toţi ceilalţi, s-a putut spovedi părintelui Todea şi s-a stins împărtăşit. După câteva săptămâni a încetat din viaţă şi băiatul care-l îngrijise filial.1 De la Ioan Ianolide aflu că a fost însuşi Valeriu Gafencu, unul din sfinţii închisorilor”. Numele lui Valeriu Gafencu a intrat în panoplia mucenicilor închisorilor comuniste prin „Jurnalul Fericicirii”. În  martie 1996, Nicolae Trifoiu primeşte de la Constantin Dragodan, poet şi memorialist anticomunist, un dosar la sediul AFDPR Bucureşti, despre Valeriu Gafencu, în care erau strânse documente şi mărturii despre acesta de către Gili Ioanid, fost cancelar al Sfântului Sinod. Dosarul Valeriu Gafencu era constituit pentru o eventuală canonizare. Deşi Nicolae Trifoiu a avut la Sâmbăta de Sus întâlniri cu IPS Antonie Plămădeală, dar şi la Cluj-Napoca, cu IPS Bartolomeu Anania, aceşti înalţi ierarhi nu s-au arătat interesaţi de Dosarul lui Valeriu Gafencu. Nici chiar lingvistul de renume mondial Eugeniu Coşeriu aflat în 1995 la o conferinţă la Filologia  clujeană nu s-a arătat interesat de promovarea Dosarului Valeriu Gafencu. În acest context de precauţie exagerată, lui Nicolae Trifoiu îi revine rolul de a scrie o carte despre fostul său camarad de suferinţă de la Aiud. Începe pe cont propriu elaborarea unei monografii a lui Valeriu Gafencu, ia legătura cu surorile acestuia şi obţine copii după corespondenţa acestuia din închisoare. Merge la Sângerei în Republica Moldova unde se interesează de rudele lui Valeriu Gafencu. Află că liceul rusesc din oraş e construit chiar pe casa în care s-a născut Valeriu Gafencu.

În 1998 la editura clujeană Napoca Star vede lumina tiparului cartea lui Nicolae Trifoiu: „Studentul Valeriu Gafencu. Sfântul Închisorilor din România”, care până astăzi rămâne singura monografie dedicată lui Valeriu Gafencu. Deşi s-a cerut sprijinul financiar al Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului şi Clujului, acesta nu a fost obţinut. Cartea a trecut aproape neobservată, beneficiind doar de recenzii în presa locală. Tot în anul 1998 a fost realizat documentarul „Valeriu Gafencu  – sfântul închisorilor” – film din ciclul Noaptea pătimirilor (emisiune realizată de Radu Dinu, TVR International, 1998), care a fost repede preluat pe casete video şi prezentat în cicluri de conferinţe ale studenţilor de la ASCOR. S-a încercat de către Nicolae Trifoiu înfiinţarea unei Fundaţii Valeriu Gafencu cu sprijinul primăriei Târgu Ocna, dar a fost refuzat respectuos de primar. O carte care s-a bucurat de o largă circulaţie în mediile teologice şi studenţeşti din România a fost „Sfântul Închisorilor. Mărturii despre Valeriu Gafencu adunate şi adnotate de monahul Moise” de la Mănăstirea Oaşa. Cartea este un compendiu de mărturii emoţionante şi edificatoare despre mucenicia lui Valeriu Gafencu, care a văzut lumina tiparului în 2007 la Editura Reîntregirea din Alba-Iulia, cu un cuvânt înainte semnat de PS Andrei, Arhiepiscop de Alba Iulia. Mărturiile strânse de monahul Moise completează efigia spirituală a lui Valeriu Gafencu, în spiritul sintagmei lui Arsenie Papacioc: „comunismul a umplut cerul de sfinţi” şi aduce, de asemenea,  elemente inedite  în creionarea complexităţii martiriului românesc în perioada comunistă. În prefaţa cărţii PS Andrei scria: De remarcat este că Părintele Moise a reuşit să scoată în evidenţă faptul că efectiv Valeriu Gafencu a reuşit  să scoată în evidenţă faptul că efectiv Valeriu Gafencu a reuşit să se delimiteze de orice ideologie şi atitudine partizană, acţionând  pur şi simplu ca un sincer ucenic al lui Hristos. Chiar dacă la început a făcut parte din frăţiile de cruce – şi atunci elanul său pentru o viaţă spirituală curată, fără compromisuri şi politicianisme – a ajuns să se detaşeze atât de mult de toate, încât şi unii dintre cei de dreapta îl socoteau un exagerat şi mistic. Aşa se face că părintele Nicolae Steinhardt, evreu de obârşie, îl supranumeşte Sfântul Închisorilor”.  Cartea monahului Moise l-a adus pe Valeriu Gafencu în atenţia cercurilor oficiale, cele mai înalte ale BOR, dar nu îndeajuns încât să se accepte demersurile unei canonizări. .Stareţul Mănăstirii de la Petru Vodă, părintele arhimandrit Iustin Pârvu, şi el trecut prin gulagul comunist, a fost un susţinător şi promotor al canonizării lui Valeriu Gafencu în rândurile înalţilor ierarhi şi al cercurilor preoţeşti şi studenţeşti.  „Nu are nevoie Gafencu de recunoştinţa evreilor şi a nimănui. Cum pot fi acuzaţi aceşti tineri de antisemitism când tocmai Valeriu Gafencu a salvat un evreu, ştiţi foarte bine, pe Wurmbrand?… Şi tocmai un evreu, Nicolae Steinhardt, îl numeşte sfântul închisorilor.

Legionarii au luptat împotriva socialismului, iar hitlerismul era tot un soi de socialism, nu era compatibil cu învăţătura legionară”, declara Iustin Pârvu într-un interviu din februarie 2013 înainte cu câteva luni ca să treacă la cele veşnice. O carte care oferă o faţetă strict religioasă a lui Valeriu Gafencu, care a primat în închisoare ne-a lăsat Octavian Anastasescu în  „Lângă Valeriu Gafencu, Sfântul Închisorilor – Mărturia unui socialist” (Ed. Areopag/Meditaţii, 2014). Octavian Anastasescu a fost coleg de închisoare cu Valeriu Gafencu la Târgu Ocna. Ne-a lăsat o mărturie despre Valeriu Gafencu ca om total, complet spiritualizat, descărnat de lupta politică şi lumesc. Lupta lui Gafencu era doar pentru Hristos şi mântuirea neamului din ghearele ateismului comunist. „De la Valeriu Gafencu am învăţat rugăciunea inimii şi a minţii… Şi ştia, la un moment dat ce gândeşti, ce anume lucruri te interesează. Am observat asta direct, îşi ghicea gândurile, le ghicea. Avea înainte-vedere, clar vedere…” Anastasescu a fost martor la duelurile teologice cu Richard Wurmbrand din puşcărie. Se lumina de cunoaşterea lui Gafencu: „Asistam cu o plăcere deosebită la discuţiile în care «Richi» Wurmbrand, cu vorbe sau fără vorbe, se declara învins. El era «vizavi-ul» lui Valeriu Gafencu. Ei purtau discuţii  teologice, în care Wurmbrand era făcut praf, era făcut praf! De unde atâta ştiinţă  teologică în capul lui Valeriu, n-am putut să-mi dau seama, pentru că el avea trei sau doi ani şi ceva de drept. Dar învăţase la Aiud, învăţase mult de la preoţi”. Se pare că „socialistul” Anastasescu nu pătrunse „secretul” creştinismului lui Valeriu Gafencu, că teologia se „învaţă” prin rugăciune intensă şi pogorârea Duhului Sfânt pe trup şi suflet curat.

Un scandal de proporţii s-a iscat în 2009, după ce Consiliul Local din oraşul Târgu Ocna i-a acordat titlul de cetăţean de onoare lui Valeriu Gafencu, a ajuns în instanţă. Urmare a adreselor făcute de Federaţia Comunităţilor Evreieşti (FCER) reprezentată de deputatul Aurel Vainer dar şi de Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel“, instituţie aflată în subordinea Guvernului României, condusă de Alexandru Florian, aleşii locali din Târgu Ocna au decis în vara anului trecut să-i retragă titlul onorific. Decizia administraţiei din Târgu Ocna a fost contestată de Fundaţia „Ion Gavrilă Ogoranu”. Tribunalul Bacău a admis apoi acţiunea formulată de Fundaţia „Ion Gavrilă Ogoranu” împotriva hotărârii Consiliului Local din Târgu Ocna din 21 iunie 2013, prin care lui Valeriu Gafencu, fost legionar decedat în Penitenciarul Spital Târgu Ocna, i-a fost retras titlul de cetăţean de onoare, acordat de fosta administraţie locală, pe 10 februarie 2009. Lupta juridică pentru recunoaşterea titlului de cetăţean de onoare a lui Valeriu Gafencu este în desfăşurare, deşi sfinţii nu au nevoie de recunoaştere administrativă, ci de dragostea, rugăciunea şi pioşenia poporului pentru care s-a sacrificat. În 2011 au demarat săpături arheologice organizate pentru descoperirea osemintelor lui Valeriu Gafencu în cimitirul penitenciarului de la Târgu Ocna. Pe 7 septembrie 2011, s-au încheiat săpăturile de scoatere la lumina a osemintelor mărturisitorului Valeriu Gafencu. Pe perioada celor 3 zile de lucru au fost găsite 11 morminte. Din cele 11, arheologii de la Institutul de investigare a crimelor comunismului în România au tras concluzia că doar patru aparţin foştilor deţinuţi politic deoarece trupurile deţinuţilor au fost aruncate în gropi fără a fi puse în sicrie, unul dintre ele chiar cu faţa în jos. În legătură cu moaştele  lui  Valeriu Gafencu, a fost căutată o cruciuliţă care se presupune ca i-ar fi fost pusă în gură de către colegii de celulă. Săpăturile au rămas fără rezultat palpabil deşi s-au supuse anumite oseminte la testul ADN. Anumite surse susţin că moaştele lui Valeriu Gafencu s-ar fi descoperit dar se ţin în deocamdată în taină. În 2014 s-a publicat prima sinteză despre fenomenul mărturisitorilor mucenici din închisorile comuniste, o carte semnată de sora Anca Bujoreanu, ucenica de spovedanie a părintelui Iustin Pârvu, care a şi botezat-o de la Mănăstirea Petru Vodă. Studiul intitulat „Sfinţi martiri şi mărturisitori români din secolul XX”, a apărut la Editura Adenium din Iaşi, fiind scrisă într-un stil istoriografic antrenant şi modern, completând tot ceea ce s-a scris până atunci despre rezistenţa religioasă ortodoxă în gulagul comunist românesc.Cartea se bucură de prefaţa părintelui Iustin Pârvu şi surprinde caracterul teologic şi spiritual al luptei anticomuniste în lagărele de exterminare: „Sfințenia este legată de jertfă. Cine se transpune în stare de jertfă se transpune în stare de sfințenie. Creștinii se pot dărui lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă dăruire deplină din partea lor. Atunci ei devin sfinți, pentru că s‑au deschis spre sfințenie. Oamenii se pot dărui lui Hristos în mod curat și total. Aceasta este posibilă numai dacă se împărtășesc din jertfa lui Hristos, Cel care S‑a sfințit pentru oameni, pentru ca și ei să fie sfinți. „Și pentru ei Eu mă sfințesc pe Mine Însumi, ca și ei să fie sfinți întru adevăr” (In. 17, 19). Deci, sfințenia vine numai de la Dumnezeu; o altă sursă care să izvorască sfințenie nu există și nici nu va exista vreodată.”

Odiseea memoriei lui Valeriu Gafencu în conştiinţa religioasă a românilor continuă asemenea celor mai mari mărturisitori ai creştinismului, ca o corabie ce trece mai întâi prin furtuni ca să se odihnească apoi în portul cu ape liniştite ale credinţei. Valeriu Gafencu a intrat în conştiinţa românilor ca sfânt popular, cu acatist care se citeşte în unele mănăstiri ortodoxe româneşti, dar drumul pentru o canonizare oficială de către Sfântul Sinod al BOR va fi lung şi plin de scaieţii unei opoziţii laice şi atee, ce-şi trage sevele din bolşevism.