La nord-est de municipiul Câmpina din județul Prahova, pe drumul ce duce către barajul de pe Valea Doftanei, pe un platou pitoresc așezat în stânga râului Doftana, se află comuna Brebu. Aici ființează un muzeu special, mai puțin cunoscut. Este vorba de Muzeul „Casa Domnească” Brebu, ce își desfășoară activitatea în complexul arhitectural ridicat de domnitorul Țării Românești Matei Basarab. Complexul arhitectural medieval Brebu este compus din zidul de incintă, Turnul Clopotniță, Biserica și Casa Domneasca, și reprezintă unul dintre cele mai importante monumente istorice din secolul XVII-lea din județul Prahova și din țară.
Acest complex, conceput ca mănăstire și curte domnească, este păstrat în forma inițială, fiind unul dintre puținele monumente medievale românești atât de bine conservate. Zidul de incintă, este construit din cărămidă și piatră de râu, conferind incintei un traseu poligonal neregulat. El are o înălțime de 6m, fiind prevăzut cu metereze pentru tragere. Sub aceste metereze încă se mai pot observa urmele unui drum de strajă de lemn, astăzi dispărut. Intrarea se face pe sub spectaculosul turn – clopotniță, o construcție masivă din cărămidă, cu patru nivele și o înălțime de cca. 30 metri. Unul din scopurile construcției acestui turn este și acela de foișor de observație. Primele două etaje sunt prevăzute cu metereze pentru arme de foc, iar cel de al treilea este folosit drept clopotniță, având spațiu deschis în toate părțile. Pentru refacerea stării inițiale a acestui turn, parte din pereții interiori au fost repictați de Sava Henția. Biserica, începută la 27 iunie 1650 (sau 7158 de ani, de la Facerea Lumii – Zidirea Lumii Noi), în timpul domniei lui Matei Basarab, a fost finalizată de Constantin Brâncoveanu (conform pisaniei aflată între naos și pronaos), are un plan treflat, fiind prevăzută cu trei turle. Cunoscută ca și „Mănăstirea de la Brebu”, ea este una dintre cele mai importante realizări arhitectonice ale domniei lui Matei Basarab și a artei românești a secolului al XVII-lea, fiind o biserică de dimensiuni mari (30 x10m), iar zidurile – având grosimea de 2 m – fiind construite din cărămidă arsă și piatră. Arhitectura este inspirată de Biserica Mânăstirii Dealu (sec. XVI), decorația exterioară realizându-se cu ajutorul meșterilor munteni și moldoveni, identică cu Turnul Clopotniță.
Casa Domnească are un plan dreptunghiular și ziduri groase, fiind formată din spațiul de locuit compartimentat în opt încăperi, terasă prevăzută cu loggie și foișor. Parterul este amplasat deasupra celor două pivnițe monumentale de la subsolul clădirii (unde s-au filmat numeroase scene din filmele românești cu subiect istoric), fiind prevăzut cu stâlpi de susținere și arcade. Chiliile și clădirile anexe ale acestei Curți Domnești inițiale erau situate pe latura de vest a incintei, astăzi fiind dispărute în întregime. Locul existenței lor a fost marcat cu ocazia lucrărilor de restaurare terminate în anul 1963. În secolele XIX și XX, artiști români de prestigiu au poposit în localitatea Brebu, fiind atrași de pitorescul peisajului și frumusețea ctitoriei medievale existente aici, printre aceștia numărându-se Ștefan Luchian, Sava Henția, Nicolae Grigorescu, etc. În spațiul vast al Casei Domnești a lui Matei Basarab, Muzeul de Istorie și Arheologie al județului Prahova a organizat o interesantă expoziție permanentă de istorie și artă feudală, în scopul delectării și documentării publicului vizitator. Sunt prezentate aici exponate care atestă dezvoltarea agriculturii, meșteșugurilor și comerțului în secolele XVII-XVIII, precum și înflorirea economică a Țării Românești în această epocă. În cadrul expoziției, două dintre săli sunt rezervate dezvoltării culturii, respectiv artei tipografice, care cunoaște o strălucită înflorire în timpul domnitorilor Matei Basarab și Constantin Brâncoveanu. Sunt expuse și câteva cărți vechi și rare românești, tipărituri laice și ecleziastice reprezentative pentru cultura Țării Românești din secolul al XVII-lea, precum: Pravila de la Govora din anul 1640 (primul îndreptar de lege adresat mirenilor și clericilor) și Îndreptarea Legii, tipărită la Târgoviște în anul 1652, considerate cărți de căpătâi pentru efortul de întocmire a unui sistem legislativ autohton. Mai sunt expuse în vitrinele acestui muzeu Biblia de la București din anul 1688, tipărită de frații Radu și Șerban Greceanu, în timpul domniei lui Șerban Cantacuzino, prima biblie tipărită în limba română cu caractere chirilice – monument de limbă literară românească, sau cărți realizate de mitropolitul Dosoftei și Antim Ivireanul la Snagov. Colecția mai cuprinde piese deosebite de artă plastică și decorativă: icoane vechi, veșminte, costume boierești din catifea cusute cu fir de aur și argint, podoabe și bijuterii de epocă. Întreaga clădire a muzeului este declarată monument istoric, având codul PH-II-a-A-16375. Realizată inițial prin strădania profesorului Nicolae Simache – ctitorul muzeelor prahovene – și îmbogățită ulterior cu noi și interesante exponate, tematica colecției muzeale aduce în fața publicului vizitator, prin intermediul obiectelor expuse, momente importante ale civilizației românești din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.
Despre domnitorul Matei Basarab din Țara Românească putem spune că acesta, la construirea de noi biserici, l-a întrecut pe marele voievod Ștefan cel Mare al Moldovei, fiind domnitorul cu cele mai multe construcții de acest fel din istoria noastră. Prin bunicul său, Matei din Brâncoveni (sau Brâncoveanu) descindea din puternica familie a boierilor Craiovești. Această origine i-a justificat, de altfel, adoptarea numelui de „Basarab” (din Casta Basarabă, „cei care spun „BA!” Sarabhei”; spun „BA”! schimbărilor planetare apocaliptice; Cei care vor scăpa din apocalips; Locul ocrotit de Dumnezeu; Cel ce protejează „Grădina Maicii Domnului”) imediat după urcarea pe tron, considerându-se nepot al lui Neagoe Basarab și deci, firesc, urmașul acestuia de drept. Era fiul lui „Danciu din Brâncoveni” (județul Olt), fost mare vornic, în timpul domniilor lui Ștefan Surdul (1591 – 1592) și Alexandru al III-lea cel Rău (1592 – 1593) și oștean al lui Mihai Viteazul, căzut în bătalia de la Șelimbăr și înmormântat la Alba Iulia. Mama lui a fost jupâneasa Stanca, tot din Brâncoveni. Matei Basarab a fost la rândul său căpitan în oastea lui Mihai Viteazul, comandant al detașamentelor oamenilor liberi și breslașilor din Craiova. A fost căsătorit cu Elena Năsturel (prenume ortografiat și Elina), a patra fiică a marelui logofăt Radu Năsturel din Fierăști (Hierăști) și sora lui Udriște Năsturel. Încă din timpul domniei lui Leon Tomșa a încercat să ajungă la tron cu ajutorul lui Rakoczy I al Transilvaniei (1630). Agitația din țară a crescut și mai mult sub următorul domnitor Radu Iliaș (1632), până ce Poarta, luând în considerare și darurile făcute personal de Matei, îi încredințează tronul cu toată împotrivirea intrigilor grecești manevrate mai ales de bogătașul Celebi Curt (martie 1633). Menține pacea cu Imperiul Otoman, încheie pact de alianță și prietenie cu Gheorghe Rákóczi I (1635), precum și cu Sfântul Imperiu Roman, Polonia și Veneția (în anii 1636, 1637și 1639). Domnitorul Moldovei Vasile Lupu, a încercat în mod repetat să-l detroneze pe voievodul muntean, servindu-se de intrigi și denunțuri la Poarta otomană, dar și de atacuri militare. Corupând pe câțiva înalți dregători turci și profitând de problemele externe ale Imperiului Otoman, Lupu a reușit să obțină prin intrigi detronarea de către sultan a lui Matei. În replică, acesta i-a putut câștiga de partea sa pe demnitarii otomani, de la care a obținut executarea dregătorilor care îl sprijiniseră pe domnitorul Moldovei, iar pe de altă parte a respins atacurile lui Vasile Lupu la Focșani (noiembrie 1637) și la Ojogeni, pe Prahova (decembrie 1639). Lupu, pierzându-l pe fiul său Ioan, căruia voia să-i lase domnia Moldovei, el însuși intenționând să o ia pe a Munteniei, se împacă cu Matei, prin mitropolitul său Varlaam (1644).
În semn de pace, fiecare voievod zidește câte o mănăstire în țara celuilalt (Stela în Târgoviște și Soveja în Putna). Împăcarea însă nu a ținut mult. Lupu intră într-un nou conflict cu Matei (1650) și-l amenință cu invazia în momentul în care acesta se îmbolnăvise (1652). Însă bătrânul Basarab, în alianță cu Gheorghe Rákóczi al II-lea, îl ajută pe pretendentul Gheorghe Ștefan să-l detroneze pe Vasile Lupu (aprilie 1653). Lupu izbutește, împreună cu ginerele său, cazacul Timuș, să-l alunge pe Gheorghe Ștefan în Muntenia și se îndreaptă asupra lui Basarab, însă la Finta, pe Ialomița e bătut (mai 1653) și pierde pentru totdeauna tronul Moldovei. Matei Basarab nu s-a bucurat multă vreme de liniște deplină. Bătrânețea și o rană căpătată la Finta, o răscoală a seimenilor (lefegii străini) și a dorobanților, i-au grăbit sfârșitul. A fost înmormântat la Târgoviște, de unde a fost mutat în 1658 la ctitoria sa – Mănăstirea Arnota – de către un sobor de preoți, în frunte cu patriarhul Macarie al Antiohiei și secretarul acestuia, cărturarul Paul de Alep, care se aflau atunci în Țara Românească. Epoca lui Matei Basarab a fost una de înflorire culturală, de închegare a unei școli artistice, fără de care „explozia” brâncovenească ce a urmat, nu ar fi fost posibilă. A fost un adevărat „Mecena”, un protector al culturii, sprijinitor al ortodoxiei, militând permanent pentru păstrarea nealterată a tradiției ortodoxe. Toate aceste însușiri ale sale vor contribui la consacrarea suveranului ca „Cel mai mare ctitor ortodox al poporului român”, un adevarat patron al bisericii. A ridicat din temelie peste 30 de biserici, la care se adaugă refacerea multor altora, atât în țara, unde l-a depășit cu mult chiar și pe Ștefan cel Mare, cât și la Muntele Athos și la sud de Dunăre, la Vidin și Sistov (Geția Sudică, a românilor valahi). Mitropolia Țării Românești beneficiază de danii de sate și imunități fiscale și de sprijinul domniei pentru refacerea bisericilor.
În anul 1645 Matei Basarab a plătit taxele pentru întregul Munte Athos. Matei Basarab a fost cel care a adus o contribuție majoră la înlocuirea limbii slavone cu cea românească, în viața oficială, religioasă și civilă a Țării Românești. El a introdus prima legislație scrisă: „Pravila mică” (tipărită la mănăstirea Govora, în 1640), care a fost tradusă din limba slavonă de către Moxa, precum și „Îndreptarea legii” (Târgoviște,1652). Organizarea armatei a beneficiat de o atenție specială din partea voievodului, efectivele active ale acesteia ajungând la 40.000 de ostași. Totodată, Matei Basarab dispune construirea unor noi fortificații. De remarcat sunt și cele trei războaie câștigate împotriva domnului Moldovei, Vasile Lupu, care se încăpățâna să revendice tronul lui Matei Basarab. Tot Matei Basarab (1632-1654) a fost inițiatorul și comandantul general al Ligii antiotomane, constituită din Țările Române, Polonia și Rusia. Liga antiotomană a eșuat în cele din urmă din cauza lipsei de coordonare. Lunga domnie a lui Matei Basarab a fost o epocă de fervoare religioasă și dezvoltare culturală, așa cum o arată numărul foarte mare de ctitorii voievodale și boierești. Matei Basarab a ridicat de la temelie 46 de biserici, la care se adaugă refacerea multor altora, atât în țară, cât și la Muntele Athos, precum și pe teritoriul actualei Bulgarii, la Vidin și la Șistov. Dacă Ștefan cel Mare a zidit 45 de biserici și mănăstiri, Matei Basarab a zidit 46, atestate documentar, fiind astfel cel mai de seamă ctitor bisericesc al neamului românesc (conform lui C. C. Giurescu). Printre altele, a reconstruit și Episcopia Buzăului. Dar cea mai cunoscută dintre ctitoriile lui Matei Basarab rămâne Mănăstirea Arnota (județul Vâlcea), ridicată între anii 1633-1636. Biserica mănăstirii a fost pictată de Stroe din Târgoviște. Pe lângă temele religioase tradiționale sunt de remarcat portretele votive ale ctitorilor (Matei Basarab și Doamna Elina), din pronaos, precum și o remarcabilă decorație florală în locurile libere dintre medalioane. Portretul lui Matei Basarab, înfățișat bătrân, cu părul alb, este considerat unul dintre cele mai frumoase portrete de voievozi români care s-au păstrat până în zilele noastre. Tot la Mănăstirea Arnota se află în prezent și mormântul lui Matei Basarab, precum și cel al Doamnei Elina, soția voievodului.
Complexul artitectonic de la Brebu prezentat acum a avut și el o istorie zbuciumată. Astfel, cutremurul puternic din anul 1802 a dărâmat turlele bisericii, a surpat zidurile de incintă și a fisurat turnul de la intrare, dărâmând partea superioară. Ceva reparații s-au făcut abia în perioada 1828-1836, când se refac turlele, însă din lemn, punându-se și o inscripție. În 1838, un alt cutremur mare devastează mănăstirea, refăcută parțial, chiar în același an, de arhimandritul Teodor Cernicanul. La mijlocul secolului al XIX-lea aici a funcționat o impresionantă bibliotecă a arhimandritului Ghenadie Pârvulescu, conținând manuscrise vechi și cărți valoase. Din nefericire acestea toate au dispărut în incendiul din 1 decembrie 1855, incendiu care a mistuit în întregime chilile mănăstirii și anexele. În 1863, odată cu secularizarea averilor mănăstirești, mănăstirea Brebu este desființată și reorganizată ca biserică de mir, pământurile și bunurile călugărilor trecând în patrimoniul Eforiei Spitalelor Civile, care le-a și scos la licitație. Casele domnești, și ele luate de Eforie, au fost transformate mai întâi în casă de vacanță pentru elevele de la azilul „Elena Doamna“, apoi în sanatoriu, preventoriu, între 1950 și 1957, apoi în casă de bătrâni ca, în sfârșit, în 1959 să devină muzeu. Alte lucrări de reconstrucție și restaurare au mai fost făcute în anii 1843, de către domnitorul Gheorghe Bibescu, în 1930, când s-a refăcut fațada, în 1939, când s-au dărâmat turlele de lemn și pridvorul adăugat în secolul al XIX-lea, refăcându-se planul inițial. După instaurarea republicii, are loc cea mai mare campanie de restaurare și recondiționare a ansamblului arhitectonic între anii 1955-1960, refăcându-se turlele de piatră, dărâmându-se ce a mai rămas din chiliile mai noi și marcându-se cele vechi. Cu această ocazie biserica este închisă pentru slujbe și, împreună cu tot complexul, este transformată în muzeu de istorie și artă medievală. La 23 aprilie 1961 izbucnește un incendiu de proporții, necesitând o altă lucrare de restaurare terminată în 1963, dând aspectul mănăstirii așa cum era în secolul al XVII-lea și așa cum o putem vedea și în zilele noastre.
Ansamblul arhitectonic de la Brebu reprezintă unul dintre cele mai importante monumente ctitorite de Matei Basarab (începând din 27 iunie 1650) și desăvârșite de Constantin Brâncoveanu (din anul 1689), constituind o realizare reprezentativă a arhitecturii românești medievale. Când drumul vă conduce spre Valea Prahovei și timpul vă permite, lăsați-vă călăuziți de urmele pașilor acestui domnitor și vizitați Casa Domnească de la Brebu. Veți găsi aici o oază de liniște, dar și repere istorice solide, pentru viitorul nostru actual atât de fragil.
Lasă un răspuns