Luca Cipolla – „Un onirosurrealist fantast”

Poetul și românistul lombard Luca Cipolla este un onirosurrealist fantast. Textele sale poetice par a avea un echilibru al modernității, dezmințit însă de narativitatea oximoronică între absurd amintind de Urmuz și Virgil Mazilescu și angelismul marilor orfici ai adorației fără frontiere. Formal, poeziile sale, rod al unei ingenioase ars combinatoria, învederează simultan tonalitățile contrastive generate de juxtapunerea unor versete și premeditate notații prozaice. Autorul se află în siajul spiritului postmodern al amanților dizarmoniilor și al spulberării bruște a idilismului: “Ca să disting greșeala mă-ncredințez oglinzii,/ și totuși dincolo de râu ajunge să mă uit/la mine și la tine,/ la alții și la alte../Atunci va să-nțelegem jocurile noastre/unde se-ascunde soarele adesea după nori de fosfor./Nici un costum de scenă/în material/ întregului perceptibil și tăinuit./Iubirea/ să ne piardă ca versuri/într-un cânt.”. Aparent clar òi accesibil, Luca Cipolla este un poet enigmatic dar plin de miez ce -și poate revendica fără complexe inutile o ars poetică de tip Mario Luzi. O poezie a cunoașterii prin ardoare, a conștiinței că perfecțiunea marmoreană tip Canova sfârșește prin a obosi cititorul. Compozițțile sale preferă premeditat impecabilului eroarea necesară ce dă curaj și undă verde feluritelor interpretări, unui evantai amplu de opinii. Luca Cipolla nu aduce în pagină perfecțiunea sferei, ci imperfecțiunea inevitabilă, fragmentul lapidar, dilema, cazualul, cu alte cuvinte tot ceea ce sporește vitalitatea, ceea ce Nietsche numea sentimental Ființării. Poezia lui Luca Cipolla, fără a exclude sentimental infinitudinii, pivotează în jurul fenomenelor în mișcare, immature, în jurul sugestiilor de energie ce transmite formele nedesăvărșirii, impure, umane, emoționante. (Geo Vasile)

*

Come sinfonia (dal titolo di una canzone di Pino Donaggio)

 

La puntina

sul disco della coscienza,

carte di focaccia,

la strada,

di stracci una palla..

Dove s’amavan

Dio lo ricorda,

– come sinfonia

– luci raccolte

alla tele, voci urlate

lungo vie

d’assolato quartiere

che agli occhi d’un bimbo

celava

campi di riso

non estranei al paese.

 

Ca simfonie (dintr-un cântec al lui Pino Donaggio)

 

Pick-upul

pe discul conștiinței,

hârtii de focaccia,

strada,

din cârpe o minge..

Unde se iubeau

Dumnezeu îşi mai aminteşte,

– ca simfonie

– lumini învăluite

la tele, glasuri strigate

pe căile

unui cartier însorit

care la ochii unui copil

ascundea

câmpuri de orez

cunoscute satului.

 

 

Mente mia..

 

Mente mia cullata

da dita curiose

sui ghazal del grande Hafez

quale asse portante

che un tarlo severo minaccia,

punteruolo d’un nemico sempre

in agguato,

erba bruciata

ov’io mi sotterro

senza croce,

se questo può servire

giusto a chiedervi

 

Mintea mea..

 

Mintea mea legănată

de degete curioase

peste gazelurile marelui Hafiz

ca o piatră de temelie

pe care un car sever o amenință,

sulă a unui duşman mereu

într-o ambuscadă,

iarbă arsă

unde eu mă îngrop

fără cruce,

de-ar fi de folos asta

numai să vă cer

 

 

Aśoka

 

Ferito Aśoka,

terra crudele disattesa,

arida sfera lustrale,

nèi che scommettono

chi sei tu

e sono io,

ove il peggior nemico

non getta la spada,

petalo avvinto al suo ricettacolo..

animale ferito,

umile e nobile Aśoka,

mastichi in disparte

una foglia di cicoria.

Aśoka

 

Rănit Aśoka,

pământ nemilos încălcat,

aridă sferă lustrală,

negi care mizează

pe cine eşti tu

şi pe cine sunt eu,

unde cel mai rău duşman

nu-şi aruncă spada,

petală legată de receptaculul ei..

animal rănit,

smerit şi nobil Aśoka,

mesteci deoparte

o frunză de cicoare.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*