Rugăciune la Prislop…

„29 septembrie 1910, satul Vaţa de Sus de pe Crişul Alb”. Într-un rând se va fi cuprins atât data cât şi locul naşterii copilului care avea să primească, la creştinescul botez bisericesc, prenumele de Zian. Dar şi cel de Vălean. Primul, inspirat din denumirea populară a Sânzienelor, în unele sate ale moţilor din Munţii Apuseni, sărbătoare deopotrivă laică şi creştinească, atunci când cinstim, în fiecare an, la 24 iunie, ziua naşterii Sfântului Ioan Botezătorul. Iar cel de-al doilea său frumos prenume, se prea poate să fi fost ales în memoria unui vrednic înaintaş de-al celor din familia Boca.

Cu trecerea anilor, acel băieţel cu chip deosebit de frumos, născut în casa cismarului Iosif Petre Boca şi a ţărăncii-gospodine Teodora Creştina, va purta un plăcut nume de stimă şi laudă: acela de părintele Arsenie. Numai că până atunci, el va fii, rând pe rând, un sârguincios şi premiant elev şcolar şi licean, în satul său natal, ca şi în oraşul aurifer Brad. Dar şi un destoinic şi cuminte student-telog al Facultăţii „Andrei Şaguna” din Sibiu şi talentat student-pictor al Academiei de Belle Arte din Bucureşti. Va izbuti, apoi, să îmbine, într-un mod fericit, cucernicia preoţie cu harul Dumnezeiesc al pictorului de biserici şi de sfinte icoane şi troiţe, ca şi cu acela de scriitor şi poet-filosof, devenind un erudit stareţ în bisericile şi chiliile a două vestite mănăstiri transilvane: cea a Martirilor Brâncoveni de la Sâmbăta de Sus, majestuos clădită în inima Ţării Făgăraşului şi a Oltului, şi în cea a Prislopului ţinuturilor Haţgului şi Sarmizegetusei Regia dacice şi romane, din preajma satului hunedorean Grădiştea Muncelului.

Aici, la Prislop, într-un mormânt nefiresc de simplu, adâncit în pământul lutos al unei tinere păduri de brazi, fagi şi carpeni, se odihneşte trupul părintelui-stareţ Arsenie Boca. Mormântul său, precum şi Clopotniţa Mănăstirii, înălţată pe un pinten de munte, construită de mânile sale pricepute, când încă mai erau harnice şi puternice, sunt cele mai căutate însemne ale cinstirii şi aducerii aminte a memoriei Prea-Cucernicului Părinte Stareţ Arsenie Boca. Dovadă că din zori şi până la căderea serii, zi de zi, între poarta mănăstirii şi mormântul său, e un mereu dute-vino de credincioşi, care urcă şi coboară cu flori albe în braţe.

Şi o miraculoasă şi duhovnicească întâmplare divină, pe care perelinii credincioşi doar o bănuiesc, copleşindu-le gândurile şi alinându-le durerile trupeşti, odată cu mângâierea sufletelor. În mersul lor domol şi greoi la deal, miile de perelini duc în braţe acele flori dalbe. Iar după s-au recules şi odihnit, o vreme, în vecinătatea lumânărilor şi candelelor aprinse de lângă Crucea de Mormânt, peste care se aştern cântările şi rugăciunilele măicuţelor călugăriţe, acele flori nu mai sunt doar nişte simple flori frumoase şi înmiresmate, ci flori sfinţiteţe, pe care credincioşii le poartă cu ei pe drmul de întors casă! Şi, astfel, devin un adevărat miracol Dumnezeiesc. Mă întreb şi te între şi pe tine cititorule: fiva el rostul tainicului şi permanentului perelinaj religios şi sfânt?!!.

Şi cu toate că astfel de însemne creştineşti întâlnim mai peste tot în inima Ardealului, iubiţii lui admiratori mereu îi aduc noi dovezi de dragoste. Bunăoară, o încântătoare Troiţa dăltuită în lemnul unui trunchi de stejar multisecular, creaţie a preotului-sculptor Constantin Bîrdeanu din Turnu Severin. Dumnezeiasca lui lucrare, făcută la rugămintea-îndemn a unui tânăr hârtibăcian, Liviu Modoi, din aşezarea sibiană Brădeni (cândva, satul Hendorf), a fost urcată şi „zidită”, la altitudinea de aproape 1000 de metri a nordului Munţilor Făgăraş. Respectiv, pe pintenul cel mai înalt şi cel mai apropiat de zidurile Mănăstirii Brâncoveanu şi de chilia săpată în stâncă de părintele Arsenie, curând după trecerea sa la monahism. În acea zi de Înălţare şi Sfinţire a acelei Troiţe, zeci de credincioşi ardeleni urcau piptiş versantul muntelui, vreme de cinci ore bune de mers pe jos. Aşa precum se poate observa şi din imaginile color a celor două fotografii-document alăturate, realizate de unul dintre participanţi: sibianul Costin Borcan.

De acum înainte, vor urca pieptiş acel imens pinten de stâncă, toţi cei care vor putea şi dori să omagieze memoria părintelui Arsenie Boca. Trudind să biruie lungul şi greu urcuş, vor aprinde o lumânare lângă florile de colţ din preajma Troiţei din Munţii Făgăraş. Iar de vor gândi să îngâne în gând o sfântă rugăciune, le ofer spre memorare un fragment din „Rugăciunea de dimineaţă”, lăsată moştenire de cel omagiat: „Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedecându-ne prin întuneric.”

(Marţi, 29 septembrie, s-au împlinit 105 ani de la naşterea sa, iar sâmbătă, 28 noiembrie, îl vom comemora la împlinirea a 29 de ani de la moartea lui.)

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*