După stafia comunismului, care a ajuns chiar stafie, putem spune, parafrazându-l (a câta oară?) pe Marx, că o altă stafie cutreiera Europa: stafia migrantului. Unii observă, ba chiar încearcă să explice cum începutul de secol 21 are ca staruri publice mai degrabă gloate decât personalităţi. Nu lideri politici sau căpetenii militare şi nici măcar elite, ci personaje colective cvasianonime, dar care înfioară sau oricum neliniştesc, dau migrene. Au fost, mai întâi, teroriştii lui Bin Laden, care l-au făcut pe preşedintele Americii să declare război mondial împotriva terorismului islamic.
Le-au urmat revoltaţii-indignaţii-revoluţionarii coloraţi din fosta Uniune Sovietică şi primăvăratecii arabi, care au fost gratulaţi, cu toţii, la grămadă, ca „Om al anului”, tot în Statele Unite. Iar acum, refugiaţii. Sau, migranţii. Sau, invadatorii. Sunt, cu totul, în lume, cam vreun milliard, preţăluieşte, în cartea sa „The Figure of The Migrant” autorul american Thomas Nail. „Secolul 21 va fi secolul migrantului”, anunţa solemn prima propoziţie din cartea sa. „Noi toţi devenim migranţi. Oamenii se mută astăzi mai des decât oricând altădată în istoria omenirii”. Cu alte cuvinte, vrea să ne convingă autorul american, nu e ceva care ar trebui să ne pună pe gânduri, nici măcar să ne mire, lumea se mişcă tot mai mult şi mai dezinvolt, e o stare naturală: schimbare, viteză, noutate, dinamism, progres etc. Aşa e normal, aşa e bine, ăsta e sensul blagoslovit al lumii. Dacă un miliard din opt şi ceva de pământeni sunt mereu pe drumuri sau „altundeva”, înseamnă că şi aici e ceva. (E drept că pentru a rotunji miliardul de migranţi ai planetei, Thomas Nail aduna cei aproximativ 250 de milioane de migranti nevoiţi să ia calea pribegiei din motive teritoriale, politice , economice, juridice – care sunt aşadar „expulzaţi din(tr-o) societate”, cu tot ce s-ar mai putea numi migrant – salariatul care se mută cu slujba dintr-in oraş într-altul, diplomatul, comis-voiajorul şi omul de afaceri transnaţional sau apatrid, globe-trotter-ul şi exploratorul, ba chiar paşnicul turist, ca să nu mai vorbim şi de nomazi, homelessi, boschetari, vagabonzi etc.
Astfel augmentată şi relativizată, categoria migranţilor se arată mult mai complexificată, cum se zice mai nou pe franţuzeşte atunci când vrei să spui, ca analist respectabil ce te afli, că situaţia e încâlcită rău de tot. Şi aşa era greu să te descurci cu un asemenea fenomen de care europenii n-au mai avut parte, la o asemenea amploare, de vreo 15 secole, dar cu Marea Migraţie dinafara continentului şi cu migraţiile „interne” amintite, şaradă e şi mai cumplită. Dar poate că e cineva care vrea într-adevăr aşa ceva. Aşa-zisul stat islamic a ameninţat că va trimite un prim jet de 500.000 de refugiaţi, dar ei se arată a fi mult mai mulţi. America? Rusia? Germaniei oricum nu-i e frică, ba, dimpotrivă, îi aşteaptă ca mână de lucru ieftină, poate şi ca prăsilă, cum cârtesc răuvoitorii.
Oricum, autorul cărţii de referinţă despre migranţi, are grijă să nu-i sperie prea tare pe cei mai slabi de înger. Migraţia, sună mesajul său, nu ar trebui să ne sperie, oricum devine ceva normal, e de fapt o mobilitate crescută a indivizilor şi populaţiilor, aduce dinamism în activităţile economice şi sociale (dar ce dinamism! – putem exclama), întreţine emulaţia, competiţia, concurenţa (oho, şi încă cum!), capacitează individul şi colectivitatea în lupta pentru existenta (vorba lui Lenin: „care pe care).
De fapt, migraţia e utilă, aşa cum e şi şomajul, amândouă prezintă cam aceleaşi avantaje, ca „rău necesar”, asumat, pentru (ah!) dezvoltare. O societate care vrea să progreseze trebuie să aibă şi ceea ce se cheamă, cuviincios, „cetăţeni eşuaţi” – şomeri, migranţi etc. „Secolul 21 va fi secolul migrantului nu numai datorită numărului record de migranti care există astăzi, dar şi din cauză că acesta este secolul în care toate formele de migraţie socială înregistrate până acum au reapărut şi au devenit mai active decât oricând în trecut – nu încetează să avertizeze autorul cărţii. Căci, explică el, „a devenit tot mai necesar ca lumea să migreze, din cauza instabilităţii economice, politice şi a mediului înconjurător”. Iar migrantul, atunci când întâmpina rezistenţă, poate recurge la „propriile forme de acţiune socială, prin dezordine, revoltă, rebeliune şi rezistenţă”. Şi, în sfârşit, încă un detaliu: cartea despre chipul migrantului în secolul 21 a fost scrisă înainte de explozia problemei migraţiei la scara intercontinentală, dar a picat ca o explicaţie teoretică cu efect de duş scoţian peste angoasa cvasigenerală.
Lasă un răspuns