Duhovnicul misionar – propovăduitor apologet

Părintele nostru duhovnicesc, Ieromonahul Adrian Făgețeanu (16.11.1912 -27.09.2011) s-a înălțat cu sufletul la Domnul nostru Iisus Hristos în seara zilei de marţi – 27 septembrie 2011, în jurul orei 19.30, după un accident cerebral pe care l-a traversat în luna noiembrie anul trecut, cu complicații neurologice severe, Părintelui Adrian i s-au agravat și problemele pulmonare, la fiecare trei-patru luni el necesitând un tratament cu un antibiotic nou (şi greu de găsit) la spitalele din oraşele Târgu-Jiu şi Bucureşti.

Din seara zilei de marţi, 27 septembrie anul 2011, am mai aflat un rugător în ceruri, lângă Scaunul Preasfintei Treimi. Fiindcă Părintele Adrian Făgeţeanu, vieţuitor la Schitul Locurele şi Mănăstirea Lainici, din Defileul Jiului, a trecut la Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos – pe care l-a ascultat, urmat şi slujit întreaga lui viaţă, cu toată dragostea, devotamentul, fidelitatea, credincioşia şi loialitatea. Prohodirea Preauviosului Părinte Adrian Făgeţeanu va avea loc sâmbătă, 01 octombrie, la Mănăstirea Lainci. Părintele Adrian Făgeţeanu s-a stins din viaţă marţi seara, la orele 19:30, în Bucureşti, pe patul spitalului “Dr. Marius Nasta”, unde a fost internat cu ceva timp în urmă, după un accident cerebral pe care l-a traversat în luna noiembrie a anului 2010, cu complicaţii neurologice severe.

Despre valoarea personalităţii sale, Părintele Arhimandrit Ioachim Pârvulescu – Stareţul Mănăstirii Lainici, din judeţul Gorj, a afirmat următoarele: „Este foarte interesant că mutarea la ceruri a părintelui s-a produs chiar în ziua de prăznuire a Sfântului Antim Ivireanul. Nu este întâmplător acest lucru, pentru că părintele a fost vieţuitor la Mănăstirea Sfântul Antim din Bucureşti, făcând parte din Mişcarea „Rugul Aprins”, alături de stareţul nostru, Preacuviosul Părinte Calinic Cărăvan. Mai mult decât atât, Părintele Adrian Făgeţeanu va fi prohodit la Mănăstirea Lainici, chiar în ziua prăznuirii Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului – 01 Octombrie. Pentru noi, plecarea părintelui la ceruri este o mare pierdere şi în acelaşi timp un mare câştig. Este o pierdere pentru că a plecat dintre noi un mare stâlp al Ortodoxiei şi un câştig pentru că am dobândit un mare rugător în ceruri. Viaţa lui întreagă a fost o suferinţă, murind şi înviind de mai multe ori. De data aceasta a înviat în ceruri. Mormântul său va fi aşezat lângă cel al Părintelui Calinic Cărăvan, Stareţul său iubit”.

Părintele Adrian Făgeţeanu a fost un trăitor profund al adevărurilor de credinţă şi a (mai) avut şi calitatea de a fi un om de o sinceritate, discreţie şi modestie, ieşite din comun, care mi-au inspirat foarte multă încredere, confort sufletesc şi dragoste faţă de valorile perene ale spiritualităţii şi culturii noastre autentice!… Şi, totodată sfinţia sa realiza faptul căpăstorul duhovnicesc trebuie să arate în toate bună-rânduială. Fiindcă în bună-cuviinţă stau toate chipurile unei purtări frumoase. Păstorul duhovnicesc îşi păzeşte buna cuviinţă în relaţiile sale când: – nu îşi neglijează îndatoririle sfinte şi apostolia sa; – când îşi aminteşte că trebuie să fie, oriunde şi oricând, un model creştin, când vorbeşte şi când tace; – când se conformează el însuşi responsabilităţilor care decurg din grija pentru conştiinţa turmei sale. Păstorul duhovnicesc care nu (se) neglijează şi îşi aminteşte cele ce se cuvin lui, aflându-se într-o adunare, nicidecum nu se va lepăda caracterul cuviincios, fiindcă acesta este cu neputinţă de îndepărtat de la el, deoarece nu îi îngăduie aceasta însăşi vrednicia preoţească, care este nedespărţită de cuvioşie.

Părintele Adrian Făgeţeanu a primt cu multă dragoste pe foarte mulţi oameni, credincioşi de toate vârstele şi tineri, la sfat, atât la Mănăstirea Antim din Bucureşti cât şi la Schitul Locurele – Gorj, încurajându-i şi ajutându-i pe mulţi dintre studenţii teologi, de pildă, să se pregătească pentru apărarea şi promovarea credinţei ortodoxe în anii grei ai dictaturii comuniste. A fost în acelaşi timp un bun păstrător al Tradiţiei şi un păstor receptiv la noile probleme apărute în societate. Era elegant şi ordonat, ospitalier şi erudit. Un preot distins al cultului ortodox şi un om al culturii înţelepte, un slujitor al Bisericii şi al poporului român.

Preacuviosul Părinte Adrian Făgeţeanua fost un om al bucuriei, al seriozităţii şi discreţiei, un om care şi-a propus să înmulţească seriozitatea şi conştiinciozitatea şi credem că a reuşit cu prisosinţă. Darul deosebit al Părintelui Adrian de a vorbi şi mai ales de a aprofunda cuvintele Scripturii şi în special ale Noului Testament, precum şi a dogmelor, ale Sfinţilor Părinţi şi a sfintelor canoane, preocuparea pentru cărţile fundamentale ale spiritualităţii ortodoxe, cum ar fi Psaltirea, Ceaslovul, Patericul, Podalionul şi Filocalia, dar şi pentru textele liturgice cuprinse în cărţile de slujbă, l-au făcut să fie iubit şi în acelaşi timp să fie un părinte duhovnicesc cu autoritate şi discernământ.

Părintele s-a născut la data de 16 noiembrie anul 1912 în localitatea Deleni, foarte aproape de Cernăuţi, tatăl său fiind preot. Dragostea pentru învăţătură a dobândit-o din familie, paşii fiindu-i călăuziţi spre cele mai de seamă şcoli ale Basarabiei străbune: Liceul “Aron Pumnul” şi Facultatea de Drept din Cernăuţi (1931 – 1937) fiind doar începutul. După finalizarea stagiului de avocatură, a funcţionat o vreme ca avocat la Fălticeni şi Bacău. Trăitor profund al adevărurilor de credinţă şi ancorat temeinic în viaţa Bisericii, tânărul comisar a lăsat deoparte cele ale lumii şi s-a înrolat definitiv în armata lui Iisus Hristos, închinoviindu-se ca frate la Mănăstirea Putna – Suceava, în anul 1943. În acelaşi an a început şi cursurile Facultăţii de Teologie din Suceava pe care le-a finalizat în anul 1947. Cercetător neobosit, Părintele Adrian a ajuns în Bucureşti pentru a se înscrie la cursurile Facultăţii de Filosofie (1947). Făcea cunoştinţă cu o cu totul altă dimensiune duhovnicească, implicându-se în Mişcarea „Rugul Aprins” alături de Părintele Sandu Tudor, Mitropolitul Tit Simedra, Monahul cărturar Benedict Ghiuş sau Profesorul Alexandru Mironescu. În consecinţă, a fost răsplătit cu şase ani de temniţă grea pe care i-a ispăşit la Aiud, între anii 1950 – 1956.

După eliberare a bătut la porţile mai multor mănăstiri, însă nu a fost primit nicăieri. Bolnav de o tuberculoză avansată, Părintele Adrian Făgeţeanu s-a îndreptat către Lavra Lainiciului unde a găsit ajutor şi alinare, sub mantia Preacuviosului Părinte Calinic Cărăvan. Aici Părintele Adrian s-a ocupat de şcolirea fraţilor din mănăstire, mulţi dintre ei fiind neştiotori de carte. A doua oară a fost ridicat la 8 noiembrie anul 1958 şi condamnat la „două zeci de ani de muncă zilnică, zece ani de degradare civilă şi confiscarea totală a averii personale”.

A fost eliberat în anul 1964 reluându-şi activitatea misionară, trecând prin mai multe parohii, pe la Mănăstirea Viforâta – Dâmboviţa şi mai apoi stabilindu-se la Mănăstirea Antim din centrul capitalei, povăţuind duhovniceşte multă lume, alături de un alt mare duhovnic – Părintele Arhimandrit şi Stareţ Sofian Boghiu. Din anul 2000, Părintele Adrian Făgeţeanu s-a reîntors din nou la Sfânta Mănăstire Lainici, căutând de data aceasta liniştea isihiei pe Muntele Gropu, la Schitul Locurele.

Cuvintele noastre sunt puţine şi neputincoase pentru a putea spune cât bine a făcut Preacuviosul nostru Părinte Adrian Făgeţeanu, datorită ţinutei sale morale şi preoţeşti, a echilibrului, seriozităţii, sincerităţii, profunzimii şi înţelepciunii sale, a preocupărilor sale teologice şi cărturăreşti, a dragostei sale faţă de Dumnezeu şi (de) oamneni, a ataşamentului său faţă de ţara aceasta şi de Biserica strămoşească!… Parcurgând viaţa şi biografia acestui părinte duhovnicesc constat, cu uimire şi admiraţie, tăria lui de caracter şi verticalitatea cu care a fost înzestrat acest contemporan al nostru în faţa căruia noi nu suntem altceva decât nişte oameni supuşi vremurilor acestui veac!… Se cuvine aşadar, să-i aducem prinos de cinstire şi de recunoştinţă rugându-ne lui Dumnezeu să-l răsplătească cu harul şi cu dragostea sa cea nemărginită acolo, în locaşurile cele cereşti, în lumina cea neînserată a Slavei Sale!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*