De dor și inimă albastră… (1)

Categorică

Zădărnicie, cum mă umileşti

Şi-mi tai avântul fără încetare

De parcă soarta speţei omeneşti

Orânduind-o, nicio noimă n-are.

.

Cât poţi să fii de-absurdă şi de rea

Punând Nimicnicia suverană

Ca-n permanenţă să putem vedea

Menirea noastră cât este de vană.

.

 Zădărnicie, cum să nu-ţi recuz

Nemărginita inutilitate

Când toată omenirea-ntr-un refuz

Revelator şi evident se zbate.

.

Şi cum Nimicniciei să mă-nchin.

Etern vasal,ca ea să mi-o tot tragă

Când apanaju-mi tragic e divin

Şi asumat de omenirea-ntreagă.

.

Ciudatelor ce sunteţi (bezmetice himere), nu votez

Cu sigla voastră, orice-ar fi să fie

Atâta timp cât Suveranu-mi Crez

Slujesc şi îl propag prin poezie.

***

Casă părăsită

O curte strălucind de pomi şi flori

Făcând pe trecători să o admire

Acuma, părăsită, dând fiori

Provoacă doar tristeţe şi uimire.

 În loc de flori, în fostul habitat

Prosperă bălăriile în draci

Că toţi se-ntreabă cum de au plecat

Proprietarii, nu de tot săraci.

.

Doar graurii-n magnolii se opresc

Şi bântuie bezmetici doar motani

Prin spaţiul c-un aer nefiresc

Ce pare părăsit de ani şi ani.

.

O, Doamne, de-ar vedea cei ce-au plecat

Tristeţea revărsată peste noi

Prin bălării din fostul habitat

N-ar pregeta să vină înapoi.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*