Victoria în cel de al doilea război mondial a consacrat SUA ca fiind cea mai mare putere economică și militară. Prin acordul de la Bretton Woods dolarul a devenit monedă de rezervă universală, fiind folosită pe toate piețele internaționale. Acordul prevedea ca SUA să nu tiparească dolari în exces, să evite inflația iar, dolarul era convertibil în aur, 35 de dolari pentru o uncie de aur. FMI și BM au fost organizate prin același accord. Această situație privilegiată a SUA a făcut ca toate celelalte națiuni să trimită în SUA mărfuri și servicii la schimb cu hârtie verde tipărită, dolarii.
În 1966 FMI a constatat că băncile centrale străine dețineau 14 miliarde de dolari dar, SUA nu aveau decât 3,2 miliarde de dolari în aur pentru acoperirea rezervelor străine. Cheltuielile legate de războiul din Vietnam au convins guvernele vest europene că SUA tipăresc dolari fără acoperire în aur și , au început să ceară aur în schimbul dolarilor.
În 1970, Franța a cerut ca, în schimbul dolarilor din rezerva franceză, să primească aur în contra-valoare. Rezerva de aur americană a început să scadă vertiginos și în august 1971, Președintele american Nixon a suspendat convertibilitatea dolarului în aur. „Socul Nixon”, practic, a desființat premizele acordului Brentton Woods, celelalte monede nemaifiind acoperite de dolar, „dirty floating”. La întâlnirea Bilderberg, din 1971, Kissinger a dezvăluit planul oligarhiei americane de menținere a dolarului ca monedă de rezervă, în ciuda suspendării convertibilității.
Astfel, în octombrie 1973, ca urmare a războiului de șase zile, Yom Kippur, tările arabe au instituit embargou de petrol țărilor occidentale care au susținut Izraelul. Kissinger a negociat cu monarhia Arabiei Saudite un mechanism de „reciclare a dolarului”, petro-dolarul. Arabia Saudită urma să vândă petrolul numai în dolari, profitul fiind învestit în bănci americane și piețele de capital. FMI folosea acesși bani pentru a împrumuta țările importatoare de petrol care, nu puteu ține pasul cu prețul petrolului. Bineânțeles că, în anii 70’ banca centrală americană a ridicat rata dobanda la 20 la sută. Țările importatoare de petrol, printre care și România, plătind împrumuturile cu dobandă de patru ori suma inițială. Acest lucru a stat la baza crizei datoriilor lumii a treia din anii 80’.
Înțelegerea dintre SUA și Arabia Saudita a fost semnată în cadrul „The US-Saudi Arabian Joint Commission on Economic Cooperation “, organizată de Kissinger, în 1974. Documente date publicității de „Congressional Research Service” arată că administrația americană a avut în vedere ocuparea militară a câmpurilor petrolifere saudite , în cazul în care aceasta ar fi refuzat acordul. Începând din 1975, toate țările OPEC vindeau petrolul numai în dolari, aranjament care a menținut dolarul la statutul fraudulos de monedă de rezervă. Problema cu această strategie este că toate țările producătoare trebuie să respecte plata contractelor pentru petrol numai în dolari, altfel, poziția dolarului se deteriorează rapid. Avantajul fiind că o bancă centrală americană, Federal Reserve, avea mână liberă să tipărească hărtie verde nelimitat, dolari, pentru care toate țările lumii plăteau cu mărfuri și servicii, îmbogățind enorm SUA și a facilitat dezvoltarea enormă a complexului militar industrial.
În cursa înarmării declanșată în timpul războiului rece, URSS nu a avut nicio șansă să țină pasul cu SUA, aceasta având un acces nelimitat la moneda de rezervă mondială. Bugetul militar al SUA a depășit toate bugetele militare ale tuturor țărilor industrializate, luate la un loc. Prin această înțelegere, dintre OPEC și SUA, practic, toate țările lumii au plătit și plătesc pentru hegemonia militară a SUA, plătesc pentru vasalitatea lor față de administrațiile americane. Dolarul a schimbat acoperirea în aur cu acoperirea în petrol! Așa se explică, cum este economic posibil ca, SUA să aibă deficit al balanței de plăți timp de zeci de ani, să dețină o mare parte a bogăției mondiale deși, economia americană este 70 la sută bazată pe consum. Inflația pe care o produce FR se transmite în toată lumea.Valoarea dolarului este dată de necesitatatea de petrol la nivel mondial, făra legătură cu performanța economică a SUA. Rolul privilegiat al SUA, datorat tranzacțiilor la nivel mondial în dolari, face ca, adminstrațiile americane să dețină arma financiară cu care impun sancțiuni statelor care nu accepta hegemonia americană.
Sistemul petro-dolarului a fost neîntrerupt pănă în anul 2000 când, Sadam Hussein a schimbat contractele de vânzare a petrolului exclusiv în euro. În septembrie 2000 o organizație a neoconilor americani „The Project for a New American Century”, din care făcea parte Dick Cheney, a publicat un document intitulat „Rebuilding American Defense Strategy, Forces and Resources for a New Century”. În acest document, se argumenta pentru creșterea fără precedent a cheltuielilor militare, o politică agresivă de expansiune a dominației SUA în lumea întreagă. Este interesant că în document se precizează că acest proiect va lua foarte mult timp, cu excepția cazului când, un eveniment catastrofal, ca un nou Pearl Harbor, se va petrece în SUA. Acest eveniment a fost 9/11, care a permis administrației Bush să invadeze Afganistanul și să treacă prin Congess „The Patriot Act”, care restrânge drepturile și libertățile cetățenilor americani. Ținta administrației, însă, a fost Irakul, sub pretextul informațiilor că Irakul deține arme de distrugere în masă, a fost orchestrat un război de agresiune fără bază juridică contravenind dreptului internațional. „Lupta împotriva terorismului”inventat a făcut victimă populația Irakului! În timpul ocupației contractele de petrol au fost imediat renegociate în petro-dolari. Irakul a fost distrus de administrația neoconului Bremer care, a desființat armata, poliția, administrația centrală și locală irakiană și, mai grav, a desființat întreprinderi particulare și companii de stat, practic, a aruncat în stradă toată populația Irakului.
În februarie 2009, Muammar Gaddafi a devenit Președintele Uniunii țărilor africane. El a propus o uniune monetara a statelor africane. Documentul a fost intitulat „Twords a Single African Currency”, propunând ca moneda să fie emisă de African Central Bank iar African Monetary Union să fie bazată pe o monedă convertibilă în aur, pentru toate tranzacțiile de mărfuri și servicii. În 2011, CIA, serviciile europene și NATO s-au implicat și au declanșat războiul civil din Libya. Gaddafi a fost executat, iar noua Bancă central a Libyei a desființat, imediat, contractele de petrol în dinarul de aur libian, revenind bineînțeles, la dolar.
În 2004, Iranul a început procesul de organizare a unei burse independente a petrolului și gazelor, contractele pentru petrol fiind negociate în alte monede decât dolarul. Livrările de petrol convenite la această bursă au început în iulie 2011. Deoarece, opinia publică americană a fost împotriva unui nou război, administrația americană a folosit pretextul suspiciunii de înarmare nucleară a Iranului, pentru a determina Națiunile Unite să impună sancțiuni economice împotriva Iraniului. Intenția a fost de a schimba regimul politic din Iran. Deși, sancțiunile economice au afectat economia iraniană, schimbarea de regim nu s-a produs, datorită ajutorului Rusiei, care a șuntat restricțiile bancare impuse Iranului.
Ce au în comun toate aceste războaie și conflicte? Aceste tări au atentat la supremația dolarului, acceptand alte forme de plată pentru contractele de petrol. În secolul 21, situația devine mai complicată deoarece gazul natural începe să împartă cu petrolul rolul de sursă de energie și materie primă. Astfel, exploatările de gaze naturale și conductele de transport ale acestora au complicat amenințarea la adresa sistemului petro-dolarului.
Războaiele pentru rezerve de petrol datează încă de la începutul secolului XX. Putem afirma că primul război mondial s-a declanșat când Germania a inițiat linia Berlin-Bagdad, pentru exploatarea petrolului. Petrolul devenise noul combustibil al flotei militare germane, ceea ce reprezenta un real pericol pentru hegemonia flotei britanice, care, la acea dată, încă era pe cărbuni. Așa se explica că primul atac al armatei britanice, în primul război mondial, a fost la Basra, în actualul Irak.
Competiția pe piața petrolului a fost, la începutul secolului XX, între companiile americane, Standard Oil, al familiei Rockefeller și Brithish Rothschild, grup care deținea Royal Duch Schell. Războiul anglo-american pe piața petrolului s-a sfârșit în 1927, în urma înțelegerii de la castelul Achnacarry, Scoția, aparținând șefului Shell, sir Henri Deterding. Au participat John Cadman reprezentând British Anglo-Persian Oil& Co (viitorul British Petroleum), Walter Teagale reprezentând Standard Oil of New Jersey (Exxon) și gazda, Henri Detering reprezentând Shell. Astfel, s-a format cel mai puternic cartel din istoria umanității cartelul Anglo-American. Mai târziu, după fragmentarea Standard Oil, de către Congresul american, în mai multe companii Exxon, Chevron, Mobil etc., cartelul a fost denumit simbolic Seven Sisters. Cartelul a stabilit cotele de piață, prețul petrolului, ca fiind Red Line Agreement. Astazi, 88 de ani de la Red Line Agreement, situația pe piața petrolului s-a modificat semnificativ, tările OPEC dețin o cotă de piața majoră, dar SUA, Rusia și Iranul sunt producători importanți.
Războiul civil și lovitura de stat din Ucraina se încadrează în efortul SUA de a menține hegemonia dolarului prin controlul pieței petrolului. Rusia, însă, controlează resursele energetice din bazinul Mării Caspice, precum și conductele de gaze care, actualmente, alimentează Europa, North Stream și conductele prin Ucraina. Atât South Stream, conducta rusească, căt și proiectul Nabucco american au căzut victime confruntării SUA-Rusia. Lovitura de stat din Ucraina a fost organizată de doamna Nuland de la State Department, NED (fațada CIA), ONG-urile lui Soros, Omidyar și alți miliardari interesați în controlul Ucrainei. Alegerile care au urmat l-au adus președinte pe Poroshenko, care a fost încă din 2006 agentul State Department, „Our Ukraine insider”, așa cum rezultă din documente diplomatice publicate de Wikileaks, în 2008. Războiul civil din Ucraina a făcut peste 5000 de victime, până în perezent.
Siria constituie o situație aparte, în sensul că razboiul civil s-a declanșat în urma refuzului președintelui sirian de a accepta propunerea Qatarului, din 2009, de a permite o conducta de gaze din Qatar prin Siria și apoi Turcia, care urma să alimenteze Europa, șuntând Rusia și Iranul. În 2011, Siria a acceptat proiectul Iranului, conducta trecând din Iran prin Siria și apoi Turcia, cu aceași destinatie, piața europeană. Din acest motiv, rebelii sunt susținuți financiar de factori din emirate și occidentali, inclusiv SUA.
Rusia este sub sancțiuni economice deoarece: 1. Nu a permis controlul cartelului Anglo-American asupra rezervelor din Marea Caspica. 2. A organizat o bursă energetică în 2008, în care, tranzacțiile se fac în ruble și aur, a organizat Uniunea Euroasiatică și o bancă comună în cadrul BRICS. 3. În relația economică cu China a eliminat dolarul din tranzacții bilaterale, exemplu, un contract uriaș pe zece ani pentru livrarea de petrol și gaze naturale. 4. A anexat Crimeea și susține separatiștii rusofoni din estul ucrainian.
Deși, cartelul Anglo-American a deținut supremația pe piața energetică, se pare că Arabia Saudită și tările OPEC au invitat Rusia la negocieri pentru a stopa războiul prețurilor pe piața de energie. Este posibil ca din aceste negocieri să rezulte un nou cartel: Rusia, OPEC, Iran, posibil și Venezuela, cartel care, pentru prima dată în ultima sută de ani, va reorganiza piața de energie în defavoarea cartelului Anglo-American. Hegemonia dolarului va lua sfărșit, o nouă monedă de rezervă va fi adoptată, probabil SDR cu includerea renminbi. Asaltul celor cinci monede „r” ale țărilor BRICS (realul, rubla, rupia, renminbi, rand) asupra dolarului are un mare potențial de a culmina cu cel de al treilea război mondial. Întrebarea este: va accepta oligarhia occidentala reforma monetară sau va da cu tabla de sah de pământ?
Lasă un răspuns