Conștiința națională – conținut de valoare în existența umană!

Prin existența unui popor se evidențiază imaginea obiectivă ce reflectă în mod direct fenomenele manifestate prin modul efectiv al trăirilor și al realității oglindite prin acțiunile realizate, dependent legate de conștiința, conținutul și comportamentul omului. Prin manifestările respective ale omului nemijlocit se formează și formula care redă imaginea adevărată a propriei societăți. În acest caz, omul împreună cu propria societate reprezintă obiectul conținutului întemeiat pe acțiunile și evenimentele care scot în evidență fața reală atât a personalității cetățeanului cât și a societății, care totodată descriu și existența efectivă a prezentului. Prin acțiunea prezentului formulată de om și societatea în cauză se înregistrează și acele realități ce ilustrează și scot în evidență care este valoarea și bogăția spirituală a unui popor sau a unei națiuni. Pentru a exista prin valorile spirituale cu conținut autentic, omul este nevoit să îndeplinească acele criterii ale existenței care să țină cont de cerințele sociale întemeiate pe conștiință, demnitate, educație, respect. Cerințele sociale, fiind în corelație directă cu sarcinile care trebuiesc îndeplinite de ființa umană în procesul de existență, formează acel câmp magnetic prin care atrage indispensabil în sine acei curenți a cărui intensitate reflectă valorile de conștiință a vieții spirituale.

Bogăția spirituală a unui popor, fiind și valoarea supremă al acestuia, își obține conținutul autentic prin varietatea acțiunilor realizate de om întru binele societății exprimate prin rezultatele pozitive obținute din munca intelectuală și culturală. Totodată, bogăția unui popor cu conținuturi spirituale se regăsește prin patrimoniul intelectual și cultural care este resursa inegalabilă în dezvoltarea umană; prin capitalul uman care cuprinde totalitatea valorilor spirituale, productive și materiale sub forma unei calificări profesionale și a bogăției de cunoștințe înglobate în forța de muncă din investițiile obtinute prin educație și instruire, cultură, care, toate la rândul lor, sporesc eficiența muncii pentru a produce cât mai multe bunuri pentru ființa umană; prin valoarea totală a resurselor economice folosite în procesele de producție și de distribuire a bunurilor și serviciilor sociale; prin resursele naționale care prin prelucrare ulterior sunt folosite ca bunuri materiale utilizate de societate; prin bunurile materiale care depășesc necesitățile obișnuite ale cetățeanului; etc. Toate acestea în mod evident pot fi obținute cu desăvârșire doar printr-un proces de fabricație socială în cadrul căruia omul este substanța potrivită și necesară prin care se acționează pentru obiectivul direct sau indirect, la baza căruia își manifestă efectul de propria conștiință cu comportamentul respectiv. Prin propria conștiință omul își dezvoltă propria existență, fiind filtrată prin conținutul intermediar al conștiinței sociale și al efectului social. Respectiv, efectul social nu este altceva decât același conținut creat de om cu viața și acțiunile sale morale, care, în rezultat, formează și conștiința socială. Conștiința socială, fiind dependentă de conștiința omului, este acea parte a valorilor care se naște prin procesele ereditare ale existenței umane, fiind ulterior îmbogățită și perfecționată prin procesele de educație și instruire a sistemului de învățământ din societate, prin cultura și tradițiile naționale a unui popor, prin evoluția intelectului uman, având la bază criteriul de responsabilitate morală față de propria conduită. Prin totalitatea acestor procese de existență umană locul prioritar, în rezultat, îi aparține fenomenului de conștiință națională, care comunică direct cu conceptul de conștiință și care este caracteristic fiecărui om, popor, societate.

Sistemul de învățământ, fiind parte componentă a culturii în dezvoltarea omului, este totodată și parte componentă a segmentului care dezvoltă sentimentul de apartenență al conștiinței naționale. Procesul de instruire și educație, având la bază știința pedagogiei, este acel domeniu care realizează efectele corespunzătoate în educația și dezvoltarea omului prin diverse forme de instruire, care desemnează și conținutul corespunzător. Conținutul corespunzător determină și exprimă în sine capacitatea pozitivă de a forma personalitatea ființei umane în parametri de calitate și care promovează la nesfârșit noi modele de educație cu caracter evolutiv. Metodele noi de educație nemijlocit sunt înființate de noi politici educaționale centrate pe remodelarea în permanență a comportamentului și mentalității omului corelate cu schimbările frecvente ale societății moderne. Modificările esențiale ce trebuiesc realizate în procesul de dezvoltare a individului în primul rând urmează a fi construite pe acele valori care să îndeplinească funcția educativă autentică pentru prezent și viitor și din punctul de vedere de a conferi acestora o valoare corespunzătoare. În acest proces de schimbare și remodelare permanentă a ființei umane rolul principal îi revine cadrului didactic, funcție și rol major în societate, care prin personalitatea sa se pot realiza acele metode de educație și instruire întemeiate pe principii inovative, deschise, echitabile. Educația realizată pe principii inovative și echitabile își va face mereu efectul pozitiv în formarea completă și distinsă a omului cu segmentele care îl caracterizează cel mai mult și anume prin conștiința și simțul pe care îl are asupra moralității sale. Respectiv prin segmentul moralei, care este și tabloul real al conduitei individului într-o societate, se formează acea imagine prin care vine individualizat și procesul respectiv de educație. De aceea, cadrul didactic trebuie să fie foarte atent atunci când urmează să-și exprime punctul de vedere privind caracteristica unui elev sau în cazul când trebuie să-și exprime opinia finală despre o persoană în dezvoltare. Aprecierile incorecte și nefondate pot crea situații de dezacorduri și dezamăgiri între elev și profesor, în rezultat fiind afectată personalitatea omului pe tot parcursul vieții. În acest caz și conștiința omului poate fi profund și ușor afectată, lăsând urmări negative și în fenomenele care îi dezvoltă personalitatea. Omul-elevul în procesul de formare urmează a fi evaluat nu numai după succesele evolutive ale intelectului său, ci și după valoarea propriei personalități care se manifestă prin modul cum se comportă și care îi este acțiunea pe care o produce, indiferent de faptul că această acțiune este cu efect intelectual sau manual (fizic). Formarea individului prin educația corectă este acea formă și construcție a valorilor prin care traversează principiul real al existenței umane, fondat prin noțiunea de conștiință, în special de conștiință națională cu relația autentică dintre om, școală și societate. În rezultat, prin relația autentică dintre om, școală, societate se regăsește și conținutul cultural, intelectual și material al unei societăți care concomitent formează complexitatea fenomenelor de valoare (Galina Martea. Sistemul de învățământ – promotor al identității naționale. Editura Pontos, Chișinău, 2015, pag.97).

Prin conținutul cultural, intelectual și material al unei societăți este prezent mereu omul cu acțiunile sale care sunt și reprezintă totalitatea tuturor activităților ce se petrec în propria existență și în mediul social. Toate sunt menite cu scopul de a produce și reproduce acele valori, care să exprime în mod direct și indirect realitatea obiectivă reglată de conștiința omului. Prin corelația dintre conștiința omului și cea raportată la mediul social se formează acea construcție, care într-un final oricum este utilizată de ființa umană cu scopul de a obține un anumit obiectiv și cel mai important de a îndeplini un rol semnificativ în formarea unei culturi naționale autentice și formarea acelei culturi prin care omul să se afirme ca personalitate și identitate. Prin conștiința omului se realizează multitudinea de activități și acțiuni sociale, care, toate la rândul lor, sunt influențate de procesele educative și instructive ce formează deprinderile de conduită și cunoaștere a ființei umane. În acest context Emile Durkheim (sociolog francez) spune că „educaţia constituie acţiunea generaţiilor adulte asupra celor tinere, cu scopul de a forma acestora din urmă anumite stări fizice, intelectuale şi mentale necesare vieţii sociale şi mediului pentru care sunt destinate” (Emile Durkheim. Concepte de bază: Educație), iar Immanuel Kant (filozof german) evidențiază că „educaţia este activitatea de disciplinare, cultivare, civilizare şi moralizare a omului, iar scopul educaţiei este de a dezvolta în individ toată perfecţiunea de care este capabil” (Immanuel Kant. Concepte de bază: Educație, Pedagogie).

Prin persoana cadrului didactic și a unității de învățământ se pot realiza și acele schimbări care cu adevărat ar fi capabile să modifice structura și conținutul unei societăți cu dificultăți în dezvoltarea evolutivă. Activând în baza principiului de conștiință personală și publică un sistem național de învăţământ prin procesele sale de instruire, prin conţinuturile programelor şcolare, prin politicile educaționale trebuie să producă acele efecte pozitive care să condiționeze nemijlocit schimbarea reală în formarea personalităţii și schimbarea reală în formarea unei societăți moderne. Prin gradul de dezvoltare și civilizaţie al unui popor se manifestă nemijlocit și calitatea funcţionării sistemului de învăţământ, iar instruirea omului prin respectivul sistem reflectă la direct conținutul prin care se manifestă conștiința națională. La acest capitol este necesar de accentuat, că schimbările ce urmează a fi întreprinse în procesele de instruire și educație trebuie să fie centrate și pe dezvoltarea omului de a cunoaşte şi de a însuşi corect adevăratele valori ale existenței umane şi totodată de a cunoaşte şi a recunoaşte valorile istorice naționale ale trecutului şi prezentului în forma autentică, care este partea componentă din istoria şi identitatea naţiunii. Numai prin cunoașterea adevarată a respectivelor valori se formează sentimentul autentic de identitate națională și, nu în ultimul rând, de conștiință națională. În caz contrar, activitatea unui sistem de învăţământ bazat pe principii neclare ale realităţii va provoca mereu situaţii critice în dezvoltarea unei personalități și societăți autentice. Asemenea particularităţi sunt frecvente în sistemele de învăţământ din Estul Europei și alte părți a lumii, prin care individul-elevul este plasat mereu în situaţii de dificultate și inferioritate. În asemenea situaţii, elevul deseori nu reuşeşte să facă diferențieri obiective dintre adevăr şi neadevăr, dintre realitate și falsitate. De aceea, relatarea corectă și obiectivă a lucrurilor, redate de profesor prin segmentul autentic al procesului de instruire, este latura esențiala în formarea omului cu elemente autentice de conduită și conștiință. Prin procesul de instruire cu disciplinele şcolare respective, materializate prin forme şi conţinuturi, elevul-omul trebuie să se recunoască în mod obligatoriu ca personalitate şi identitate, astfel formând acea formă a valorilor care este capabilă să cuprinda intregul sistem de interacțiune umană și socială mereu în evoluție. Iar educaţia realizată prin procesul autentic al sistemului de instruire să fie acea parte a valorilor prin care să se identifice ca imagine și realitate obiectivă în acțiuni atât unitatea de învățământ cu cadrul didactic, atât societatea cu individul, cât și toate formele de dezvoltare umană bazate pe constiința proprie și națională (Galina Martea. Sistemul de învățământ – promotor al identității naționale. Editura Pontos, Chișinău, 2015, pag.99).

Profesorul și medicul internist român Iuliu Hațieganu spunea că „conştiinţa naţională înseamnă mai întâi recunoştinţă şi respect înaintaşilor, apoi răspunderea şi grija urmaşilor” (Iuliu Hațieganu. Definiție despre conștiința națională. Disponibil: http://www.citatepedia.ro/index.php?id=3855), iar stolnicul Constantin Cantacuzino spunea ca “fără istorie… nu numai de râsul altora suntem, ci şi orbi, muţi, surzi suntem de lucrurile şi faptele celor mai de demult ce într-acest pământ s-au întâmplat şi s-au făcut” (Constantin Cantacuzino. Istoria Ţării Româneşti. Editura Litera, Chișinău, 1998. Urmând aceste prețioase cuvinte spuse cu atâta har creștinesc este cazul de menționat, că într-adevăr conștiința națională este acea formă în existența umană care se dobândește printr-un proces ereditar al strămoșilor noștri și care urmează să fie redat cu aceleași valori urmașilor noștri. Lupta pentru menținerea valorilor naționale atât a celor din trecut cât și a celor ce decurg din prezent este generată de procesul de conștiință prin care omul îl are asupra acțiunilor sale. Procesul prin care se manifestă conținutul de conștiință este acel sistem în existența umană care corelează întreaga viață spirituală și materială al acestuia, făcându-l să reflecte mereu realitatea obiectivă prin propria conduită. Respectiv, conștiința națională este acel proces/component care trebuie dobândit/redobândit prin toate mijloacele posibile ale existenței umane. Aici își spune cuvântul ferm trecutul și prezentul unui popor, având la bază o istorie, tradiții, cultură (Galina Martea. Sistemul de învățământ – promotor al identității naționale. Editura Pontos, Chișinău, 2015, pag.100). Respectiv aceste valori pot fi obținute și redobândite de asemenea cu ajutorul și prin intermediul sistemului de instruire, având la bază conceptul clar al educației naționale. La baza sistemului de învăţământ național urmează să-și spună cuvântul ferm acele politici educaționale care să reflecte corect principiile obiective ale istoriei naționale, bazate pe realitatea obiectivă. Sistemul de învăţământ prin procesul de instruire și educație trebuie să valorifice tezaurul culturii naţionale și totodată este obligat să recunoască şi să identifice impotranţa dintre adevăr, istorie şi realitate. Fără o concepţie clară în promovarea istoriei naționale, respectiv nici conținutul de conștiință națională nu se va încadra în limitele corespunzătoare. Sistemul naţional de învăţământ prin procesele sale de instruire, conţinutul programelor şi a disciplinelor şcolare trebuie să producă acele efecte în dezvoltarea personalităţii care să corespundă cu adevăratele valori ale istoriei unui popor, conturate expresiv prin existenţa de conștiință națională. Ulterior, reformele instructiv-educative urmează a fi elaborate în corelaţie cu necesităţile de conștiință națională a omului şi a societăţii. Ele, la rândul lor, trebuie să reflecte calitatea procesului naţional de instruire prin abordarea corectă a valorilor istorice naţionale, a valorilor ce ţin de identitatea naţiunii şi a poporului (Galina Martea. Sistemul de învățământ – promotor al identității naționale. Editura Pontos, Chișinău, 2015, pag.101).

Existența umană, cu toate componentele sale, având la bază întreaga diversitate de bunuri create independent de conștiința omului este acel sistem care poate evolua și totodată poate degrada prin acțiunile proprii. Omul dintotdeauna, fiind obsedat de puterea bunurilor materiale, în special a banului și prin dorința de a fi parte a clasei dominante, a fost acel atribut care a provocat schimbări permanente (în multe cazuri cu efecte negative) în conținutul de conștiință națională, de conștiință proprie și socială. Asemenea oameni cu fuga permanentă doar spre valorile materiale nu reușesc să formeze acea unitate de clasă a societății care să răspundă valorilor sociale, spirituale, intelectuale cu caracter național. Totodată acești oameni devin victime a propriului comportament și a propriei identități, astfel negând inconștient sau poate conștient sentimentul față de propria țară, popor. Respectiv, tot ei reușesc să distrugă cu ușurință valorile create de strămoșii lor pe care se menține încă propria lor societate și țară. În procesul respectiv de formare-schimbare a omului acționează funcția ereditară specifică ființei umane, moștenită din trecut sau reformată printr-un proces al prezentului, fiind în corelație directă cu dezvoltarea propriului intelect și a propriei conștiințe în raport cu mediul social. Rezultatul acestora este realitatea efectivă prin care evoluează individul cu societatea corespunzătoare și cu procesele de instruire și educație națională. Ele, la rândul lor, demonstrează nivelul prin care se realizează educația intelectuală, morală, civică, umanistă și patriotică a omului. Toate, fiind părți componente ale sistemului de educație și instruire în general, în același timp toate fac parte și din sistemul de valori prin care se menține-există omul și societatea. Educația, fiind în stransă corelație cu morala și conștiința omului, este acel factor care stimulează în permanență comportamentul individului în dependență de necesitățile sociale. Prin conținutul necesităților sociale își menține neschimbat cursul educația civică, care formează legătura organică dintre om și societate, și legătura organică dintre nevoile acestora. În rezultat, indispensabil toți sunt conștienți de propria conduită-etică cu rolul lor în viața socială. Prin conținutul respectivelor manifestări, al educației civice, morale-civice se dezvoltă și educația cu segmente de patriotism și devotament fata de propria țară și propriul popor. Formarea conștiinței omului pe valori patriotice sau de devotament față de propria societate, țară sunt acțiuni fundamentale care pot fi valorificate prin intermediul instituției de învățământ și cu contribuția majoră a cadrului didactic. Pentru realizarea acestor măsuri centrate pe respectul culturii și a tradițiilor naționale, a limbii vorbite în contextul identității naționale, a valorilor prin care se identifică identitatea poporului și a națiunii, cadrul didactic urmează să depună efortul constant în obținerea acestor obiective. Disciplina școlară precum și programa școlară, fiind și un criteriu de a îndeplini o condiție anumită, trebuie să fie predată în contextul acelor valori care să corespundă cerințelor de formare a omului pe principii de conștiință națională și de devotament față de propria țară. De aceea, la predarea oricărei discipline este necesar de a pune accentul pe educația patriotică, indiferent de faptul că acest lucru este de actualitate sau nu mediului social. În special obiectul de istorie și de limbă română (spre exemplu, pentru R.Moldova) trebuie să conțină acele componente care să reflecte în totalitate valorile culturale naționale. Numai în așa mod va fi cultivat sentimentul autentic identitar față de propria personalitate și societate.

Formarea unei societăți autentice se întemeiază doar prin comportamentul și sentimentul autentic al individului față de valorile naționale. Prin valorile naționale a unui popor se subînțelege totalitatea tuturor bunurilor cu capacități materiale, spirituale, intelectuale, morale. În cazul când aceste bunuri, în special cele materiale, într-o anumită porțiune de timp nu satisfac integral sau măcar parțial necesitățile omului, atunci aceasta nu înseamnă că respectul și devotamentul față de propria societate trebuie să dispară la un moment dat. Din contra, în acest caz omul cu acțiunile sale bazate pe conștiință trebuie să devină acel component social care să ofere încredere, cinste, demnitate, dar nici într-un caz o decădere morală. Astfel, luând în considerație cele din urmă, însuși omul devine victima propriei societăți care cu comportamentul și acțiunile sale contribuie negativ la degradarea întregii țări, distrugând în același timp și acele valori (culturale, spirituale, morale) care au fost create până la el. În procesul de existență umană orice societate poate avea atât progrese în dezvoltare cât și decăderi, însă acest lucru nu justifică faptul că cetățeanul acestei societăți este în drept să-și modifice sau mai bine zis să-și degradeze morala în dependență de criza sau recesiunea economică. Factorul respectiv este foarte periculos pentru ființa umană și mediul social, punând în pericol conștiința de sine în corelație cu conștiința națională. Ulterior toate în ansamblu contribuie și la crearea crizei sociale și politice din cadrul propriei țări, astfel formând tensiuni puternice în stagnarea de lungă durata a întregului sistem social.

Prin conștiința de sine în corelație cu conștiința națională omul poate forma acea interacțiune care ar condiționa formarea unor trăsături de caracter cu care ar stimula și ar contribui pozitiv în dezvoltarea propriei culturi. Ea presupune îmbinarea valorilor materiale și spirituale bazate pe comunicarea reciprocă dintre totalitatea fenomenelor acumulate de-a lungul timpului, și, nu în ultimul rând, pe totalitatea cunoștintelor și deprinderilor obținute în dezvoltarea intelectuală prin intermediul unității de învățământ, întemeiate pe morală, etică, conștiință. Cu unitatea propriei culturi omul este acel care formează cultura întregii societăți, fiind și imaginea reală a conștiinței de sine în relație cu conștiința națională. Numai prin unitatea curată de conștiință națională un popor își poate menține echilibrul autentic în existența spirituală, intelectuală, materială, astfel fiind capabil să construiască o societate fundamentată pe valori naționale și beneficii comune.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*