Renumită pentru sărbătorile sale sfinte (începând cu data de 1: „Acoperământul Maicii Domnului”), luna octombrie înregistrează pelerinaje de proporții: aducerea moaștelor Sfântului Andrei la Iași (în data de 13), expunerea moaștelor Sfintei Parascheva (cinstită în data de 14), în curtea Mitropoliei din același oraș, a moaștelor Sfântului Dimitrie la Patriarhia din București (în data de 26 sărbătoare Sfântului Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, iar și 27, sărbătoarea Sfântului Dimitrie Basarabov), precum și a altor sfinți (Sfântul Nectarie, Sfinții împărați Constantin și Elena, Sfântul Lazăr din Cipru). Mai nou, a avut loc și un altfel de pelerinaj, unul la sediul guvernului din Piața Victoria acolo unde, moaștele, ca și sfinții, numai se presupun. Iar, dacă la sfintele lăcașuri, moaștele mai fac minuni, la guvern nici pomeneală, deși oamenii vin cu aceeași mare încredere. Guvernele, care ne-au falimentat țara și care au aservit-o străinătății – iar acolo unde a mai rămas câte ceva nu s-au lăsat până n-au prăduit totul (desigur, ar fi nedrept să punem totul în seama guvernului Ciolacu, care înregistrează și reușite) – nu au niciun dram de considerație pentru populația, pe care o amăgesc și o manipulează cum apreciază că le este mai avantajos. Iar, când datoria publică a României a ajuns la peste 840 de miliarde de lei (177 miliarde de euro), reprezentând 52, 5% din PIB (sursa: A. Pora, Datoria României crește: pentru fiecare euro în plus la PIB, guvernul împrumută 0,5 euro, în Europa Liberă România din 11 mai 2024), este explicabil de ce se întâmplă așa ceva. Pentru că în sacul bunăstării nu mai este niciun sfanț.
În asemenea circumstanțe, în chiar Ziua Armatei României, una dintre cele mai importante sărbătoriri pentru brațul înarmat al poporului, alături de alte categorii sociale, militari în rezervă și în retragere au venit să-și revendice drepturile, de care sunt privați de peste 20 de ani. Drepturi contractuale, în baza cărora și-au onorat toate obligațiile și angajamentele față de statul român, stat care astăzi, din nefericire, se dovedește un partener de neîncredere.
Motivele sunt complexe și, repetăm, a le atribui doar guvernului condus de prim-ministrul Marcel Ciolacu, nu ar fi tocmai corect. După cum, nici coaliției PSD-PNL, care se chinuie să se sustragă unor îndatoriri moștenite și față de care nu întrevede nicio posibilitate concretă de soluționare. Așa că, prin aceleași tertipuri, preluate de la înaintași, aruncă pisica în plenul parlamentului, cu fel de fel de obiecții, prin care se desistează categoric de propriile asigurări. Iar, mulțimea aceea, demnă și încrezătoare încă așteaptă să fie repusă în drepturile-i firești și speră că angajamentele sus-pușilor se vor materializa curând, uitând că – vorba lui Octavian Paler: „politica nu are principii, are numai interese”. Oamenii însă, cu deosebire militarii și cei asemenea lor, refuză să fie martori ai vreun asemenea scenariu și, prin onoarea lor, dau credit unor promisiuni, pe care încă așteaptă să le fie onorate. Dar, poate că exagerăm noi și, în curând, actualii aleși ai poporului, de la cel mai înalt nivel de reprezentare, le vor veni în întâmpinare, se vor detașa categoric de metehnele predecesorilor lor și vor ignora, pentru întâia oară, recomandările păpușarilor. Da, asta ar fi de dorit în situația în care pericolul unui război umbrește liniștea acestei țării atât de minunată, grabnic dispusă să-și sacrifice fiii în numele unor idealuri, care-i sunt atât de străine. Și, cum este de notorietate, primii care vor interveni, în caz de necesitate, vor fi militarii în rezervă; respectiv, oastea cea care trebuie să asigure intrarea treptată și organizată în dispozitiv a forțelor active. Cu ce preț? Lesne de înțeles. Și-atunci, de ce atâta îndârjire față de componenții acestei armate tăcute – deocamdată, cea mai numeroasă – cărora li se refuză, nu cine știe ce drepturi suplimentare, speciale (precum ale altora, ce niciodată nu vor lupta) ci propriile drepturi ignorate, de-a lungul timpului, de niște parveniți, ce habar nu au ce reprezintă brațul înarmat al poporului. Iar, ca batjocura să fie amplificată, prin acea parte a mass-mediei aservită (nu toată, ce-i drept), se proliferează haotic în spațiul virtual neadevăruri menite să discrediteze militarii în fața celorlalte categorii sociale, mai ales în ceea ce privește salariile și acele pensii, pe care le-au gratulat cu invective dintre cele mai nerușinate. Și, extrem de curios, când rezerva noastră militară a fost nevoită să iasă în stradă (fapt fără de precedent în vreunul dintre statele N.A.T.O.), pe prompterul unei televiziuni s-a consemnat acid, ca să nu spunem „animalic”, că pensionarii militari își „urlă” revendicările. Un cuvânt cu iz depreciativ, al cărui substrat, ori nu l-au înțeles pe deplin ori anume l-au vrut ca să se întipărească în mintea telespectatorilor.
Poate că și acesta, deloc elegant, este un punct de vedere, sub aceleași influențe denigratorii și ale necunoașterii exacte a ceea ce presupune profesia de militar, dar vă asigurăm că nu este cel corect, pentru că, și astfel, se induce în masă ideea nedreaptă, promovată de un anume fost premier, Mihai Tudose. Ori, asemenea procedee fac un deserviciu nu numai militarilor, despre a căror soartă nu mulți sunt avizați (îndeosebi, tinerii), dar și țării, țării pe care aceștia au jurat să o servească, inclusiv cu jertfa supremă. Un angajament grav, care nu mai este de mult la îndemâna oricăruia.
Probabil, privit de la distanță, militarul (și, când afirm asta îi am în vedere și pe polițiști, pe jandarmi, pe pompieri, ca și pe toți aceia care, în raport de specificul profesiei, activează sau au activat în sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională) le apare multora într-o postură complet diferită de realitate. În virtutea uniformei, a ținutei, în general (inclusiv civilă) și a modului specific de exteriorizare, de exprimare chiar, care îi distanțează față de cei din jur și, adesea, stârnesc o nejustificată invidie. Respectiv, declanșează multora (nu tuturor, ce-i drept) acel sentiment de egoism, care le induce gânduri oarecum potrivnice față de această categorie, pe care, cu o ușurință de neadmis, o etichetează ca fiind arogantă, îmbuibată și favorizată de soartă. Că lucrurile nu stau tocmai așa, totul rezidă în specificul unei misiuni extrem dură, cu privațiuni externe oricărei alte meserii și care excede oricărei imaginații. Cum nu este în intenția noastră de a ne lamenta, cumva, ori a exagera în detalii, ne limităm la a destăinui (în perfectă cunoștință de cauză), că militarul de carieră (cel care a străbătut toate treptele carierei, începând cu instruirea și educația; pentru a-l individualiza în raport cu cel din „sursă externă”) este antrenat continuu și timp îndelungat pentru a face față unor situații dintre cele mai dificile. În vederea asigurării, și astfel, a capabilităților și aptitudinilor necesare pentru a lupta corespunzător împotriva oricărui potențial inamic, al țării și al poporului său. Că, de urmare, se va manifesta sau nu într-un eventual teatru de operații, asta este o altă problemă, căci militarul român nu se antrenează pentru a fi introdus în vreun război (cum, din nefericire, există tendința actuală), ci pentru a-și apăra patria în caz de agresiune și pentru menținerea păcii. O paradigmă complet diferită față de doctrina acelor care, înadins, urmăresc doar scopuri agresive și de cotropire, chiar dacă își ascund interesele sub paravanul apărării nu știu căror drepturi fundamentale. (…) Să pătrundem însă, discret, în interiorul unei mulțimi, care a constituit nucleul mitingului organizat de Ziua Armatei Române, în plin centru, în Piața Victoriei, în fața sediului de unde o parte dintre guvernați urmăreau cu îngrijorare ori, poate, cu indiferență, frământarea unor categorii sociale (alături de militari și pensionari din alte sectoare de activitate, la fel de solidari în nedreptatea, la care sunt supuși). O masă pestriță, cu sau fără însemne, cu sau fără placarde, dar la fel de hotărâtă în revendicarea unor drepturi, pe care mai toate guvernele din perioada, așa-zisă, postdecembristă, le-au neglijat, nepermis de mult.
Cum s-a ajuns la o asemenea situație deplorabilă, greu de anticipat; căci, atitudinea celor parveniți de după ’89 a depășit orice înțelegere. Și, cum este la îndemâna majorității să constate, în ceea ce ne privește ne axăm pe ce cunoaștem (pentru că de „stăpânit” nu mai este cazul) cel mai bine: degradarea intervenită în domeniul sistemului militar, care a culminat cu scoaterea militarilor în stradă (fapt de excepție, nemaiînregistrat vreodată de istoria poporului român). În fapt, militarii în rezervă și în retragere, ca și toți cei asemenea lor, nu doresc avantaje în plus, ci actualizarea – așa cum prevedere legea – a soldei de grad și de funcție, corespunzător cu creșterile aplicate militarilor activi, în scopul eliminării acelor discrepanțe între cei care ies la pensii. Nimic în plus și nimic în dauna plafonului, de care beneficiază pensionarii civili.
Nu ură față de guvernanți ori politicieni resimțim noi, pentru că nouă, militarilor, acest sentiment ne este complet străin, atunci când este vorba de conaționali; ci, acea stranie senzație de mâhnire, pe care o resimți adânc în suflet, când ești înjosit în demnitatea personală, când așteptările îți sunt terfelite de niște indivizi, care habar n-au ce presupune o privațiune și tocmai de aceea se grăbesc să ne binecuvânteze cu nemeritate etichetări.
Să sperăm, că starea normală se va instala odată pentru totdeauna, nu neapărat pentru că militarii noștri merită, ci pentru că țara noastră, țara aceasta – cooptată în atâtea alianțe – merită să i se aducă un prinos de recunoștință. Să sperăm că, măcar acum, guvernanții și politicienii de la toate partidele, se vor dovedi prietenoși cu cei pe care se vor baza în caz de pericol la adresa integrității teritoriale a României, a păcii și a liniștii generale. În ce ne privește însă, avem serioase rețineri, pentru că, așa cum ne încredința unul dintre cei mai mari diplomați ai lumii, Nicolae Titulescu: „Nu există prieteni în politică, există numai prieteni politici”. Iar, realitatea românească i-a confirmat, în repetate rânduri, afirmațiile.
Doamne ocrotește-i pe români și binecuvântează armata țării!