Repetatele trageri de urechi şi puneri la colţ ale României, „indicaţiile preţioase” mincinoase ale unui baross-an al U.E., aroganţele ostile ale scorpiei britanice cu titlu aristocratic, „monitorizările” prescrise de canoanele globaliste – în detrimentul statului român -, au făcut ca la 1 ianuarie 2007, România să fie sechestrată în lagărul post-sovietic numit Uniunea Europeană. Nu oricum, ci cu preţul austerităţii severe, cu preţul unor politici fiscale şi sociale devastatoare contextului intern. Chipurile, ni s-ar fi făcut o imensă favoare cu intrarea în Uniune! Mare tam-tam, surle şi trâmbiţe, la fel cum erau conduşi condamnaţii secolelor trecute în piaţa publică la spânzurătoare sau decapitare, aşa am fost noi înşelaţi să ne punem capul pe ghilotină străină… vorba lui Constantin Tănase: „… Dar cu asta ce-am făcut?”. Cu ce ne-am ales? Judecând, nu în stil „socialist”, ci după principiile „capitaliste”, care sunt avantajele României? La fel cum dresorii câinilor trăgători de sanie leagă o bucată de carne de o prăjină, atârnând-o în faţa câinilor, iar aceştia aleargă s-o prindă, ni s-a fluturat prin faţa ochilor, încă nedeschişi suficient, libera circulaţie în U.E. şi morganaticul Schengen. Şi dă-i şi alergă peste graniţă, în căutarea unui trai mai bun! Mai apoi, condiţionările restrictive şi tendenţioase ale Uniunii au început să curgă cu nemiluita. Cotizaţia, cotizaţie! Ce mai sume uriaşe plăteşte România anual! Astăzi, când România mai primeşte/absoarbe ceva sume alocate pentru diverse investiţii, se cheamă că acestea au fost realizate cu „bani europeni”. Care „iuropeni”, Musiu, că din cotizaţia românească nici măcar o treime nu se întoarce la baştină? În urmă cu câţiva ani, doi papagali europeni, Berlusconi şi Sarkozy s-au purtat cu românii de parcă ar fi fost scursurile continentului. Marea Britanie a intrat în falsă alertă generală că va fi invadată de români. Astăzi, Frau Führer Merkel dă un „Befehl” cetăţenilor republicilor unionale ale conglomeratului celor douăsprezece stele, sub forma lecţiilor de conduită morală şi „umanitarism” faţă de „imigranţii”, somând pe cei care nu se conformează „Befehl-ului” că vor fi „amendaţi”. Frau Merkel, te-a numit cineva Führerul Europei? În concluzie, nu se discută dacă statele componente ale U.E. pot sau nu pot să fie de acord cu „găzduirea” suspecţilor migratori. Doar numărul imigranţilor (redenumiţi ad-hoc „refugiaţi” politic) mai poate fi negociat.
Spre deosebire de alte migraţii, aceasta care acum a invadat Europa nu este un fenomen spontan, ci un scenariu meticulos şi îndelung elaborat. Nu ne confruntăm cu o migraţie „normală”, ci cu o operaţie programată în curs de desfăşurare, fapt ce mă îndreptăţeşte să susţin că ne confruntăm cu un război mondial sub o formă inedită. Altfel spus, un război „asimetric”, un război non-convenţional, un război subteran declanşat tacit, dar cu proceduri inedite şi cu efecte mult mai distrugătoare decât cele două mari conflagraţii mondiale, cumulate celorlalte conflicte armate ale istoriei umanităţii. Scopul a fost enunţat de Henri Kissinger, unul dintre protagoniştii „vizibili” ai New World Order (N.W.O.): „Depopularea ar trebui să fie cea mai mare prioritate a politicii externe faţă de lumea a treia, pentru că economia S.U.A. va necesita cantităţi tot mai mari de minerale din străinătate, în special din ţările mai puţin dezvoltate. […] Ilegal o putem face imediat. Constituţional va dura puţin mai mult. […]” „Pietrele Îndrumătoare” de granit din Noua Georgie (S.U.A.), instalate în anul 1980, de nişte „anonimi” erijaţi în dumnezei, recomandă în 12 limbi, democidul unui procent de 92 la sută din populaţia planetei. Prima dintre acestea precizează: „Menţinerea populaţiei sub 500 de milioane de locuitori, într-un echilibru perpetuu cu natura”, iar ultima: „Nu fiţi un cancer pentru pământ – lasaţi loc naturii”. Au omis autorii să menţioneze dacă ei sunt sau nu pe lista supravieţuitorilor.
La Turnul Babel din Bruxelles sar scântei. Spiritele s-au aprins şi pendulează între apeluri şi ameninţări, precum inscriptoarele unui seismograf, fundal pe care Germania a pus în practică cel mai mare şantaj din istoria U.E. Pliindu-se pe actuala politică a Führerului Merkel, prezentată ca un fel de Maica Tereza a imigranţilor (imigranţii contemporani o numesc „mama noastă”), ipocrizia europarlamentarului german Elmar Brok iese în prim plan. Nu cu mult timp în urmă, acesta susţinea că „ţiganii din România, Ungaria, şi Bulgaria să fie amprentaţi ca să nu mai profite de sistemul de asistenţă socială din Germania”. Dacă măsura urmărea respingerea şi blocarea accesului tuturor cetăţenilor celor trei state pe piaţa muncii germane, acum, Germania şi-a declarat disponibilitatea de a absorbi 800.000 de imigranţi anual. Pactizează cu diavolul? Îi e frică de ISIS sau e inconştientă? Migranţii aduşi cu banii elitelor diabolice din umbră sunt liberi să penetreze „infailibilul” sistem german, care le va acorda imediat drept de muncă pe toată durata cât li se procesează cererile de azil, oferind şi riscul inclus, de a avea – pe teren propriu – o imensă surpriză. Frau Führer Merkel obligă statele U.E., printr-un „Befehl” ilegal, să înghită pe nemestecate cantităţile de „imigranţi” fixate „de la centrul de comandă al lumii”.
Germania ameninţă că, dacă statele membre nu vor accepta cotele obligatorii de imigranţi, libertatea de mişcare în interiorul U.E. va cădea. Procedând astfel, Germania restricţionează libertatea de mişcare în Europa, asumându-şi riscul unei surprize. Nu din cele mai plăcute. „Befel”-ul, mai drastic decât pe vremea diktatelor, mă pune în dilemă: U.E. este noua formă a Uniunii Sovietice sau reconfigurarea celui de-Al Treilea Reich?! Din nefericire, avem de-a face cu ceva mult mai grav, cu cel de-Al Treilea Război Mondial pentru instaurarea oficială a N.W.O. Afirmaţia se bazează pe declaraţia aceluiaşi Henry Kissinger, făcută în urmă cu peste patru decenii: „Azi, America ar fi indignată dacă trupele O.N.U. ar intra in Los Angeles pentru a restabili ordinea. Mâine vor fi recunoscatori! Acest lucru va fi valabil mai ales dacă li s-a spus în prealabil că există infiltrate în mijlocul lor ameninţări din afară, indiferent dacă sunt reale sau fictive, care pun în pericol însăşi existenţa noastră. Aceasta va fi valabil şi în cazul tuturor popoarelor din lume iar ele vor dori să fie eliberate de acest rău. Singurul lucru de care fiecare om se teme este necunoscutul. Atunci când este prezentat acest scenariu, drepturile individuale vor fi de bună voie abandonate de către oameni, mai ales dacă bunăstarea lor va fi garantată de către Guvernul Mondial”.
De-a lungul istoriei umanităţii, migraţiile s-au repetat sub diverse forme, materializându-se prin deplasarea grupurilor aparţinând unei anumite naţii, fie în războaie de cucerire, fie în refugii. În urmă cu peste o mie de ani, „Cruciadele” au provocat pierderi umane considerabile. „Civilizaţia” europeană a invadat cele două Americi masacrând „pieile roşii”, cazându-i pe supravieţuitori în rezervaţii şi confiscându-le pământurile. Cea mai „democrată” ţară din lume tace chitic atunci când este vorba de masacrul indienilor. Consecinţele marilor conflagraţii mondiale şi-au pus amprenta pe fuga multor europeni în „ţara făgăduinţei”. Dacă toate acestea au fost rezultatul derulării evenimentelor, nu tot astfel se întâmplă astăzi. Imediat după marea cacealma a „primăverilor” europene din 1989, a revoluţiilor de catifea şi a decembriadei din România, deschiderea graniţelor a oferit şi aspecte scăpate din scenariu. După ce a dat României lecţii de „toleranţă” faţă de minorităţi, după ce statul român a elaborat şi aplicat legi mai permisive decât în orice altă ţară faţă de minorităţi, trezindu-se pe cap cu reprezentanţii unei etnii migratoare ce se declarau români, ipocritul Occident s-a speriat de obrăznicia şi agresivitatea migranţilor tuciurii ai Europei anilor ’90 ai veacului trecut. Prompt, acelaşi Occident „tolerant” s-a grăbit să-i stigmatizeze pe români – fără discernământ – numindu-i pe toţi români nu doar cerşetorii invadatori, ci „ţiganii” Europei. Şi se bate toba la Bruxelles că în U.E. nu se face discriminare!
Dacă astfel se prezintă (sumar) situaţia pe plan general, în România, ecourile oscilează. Şeful statului, conştient că i se contorizează gafele, încearcă o „rezistenţă” de ochii lumii, afirmând timid şi ambiguu: „Cred că fiecare stat membru are dreptul să acţioneze în funcţie de situaţia specifică pe care o are, conform capacităţilor şi posibilităţilor pe care le are”. Premierul, anunţă că numărul imigranţilor nu poate depăşi 1.700, faţă de cei peste 6.000 dictaţi de Bruxelles. Erijându-se în reprezentantă a voinţei naţionale, madam Renate Weber, strigă din colivia europarlamentară: „Cu siguranţă, nu, pentru că numărul celor care astăzi sunt deja în Europa este foarte mare. Pentru că este o situaţie cu totul excepţională, aş vrea să folosim termenii în mod corect, nu vorbim de imigranţi, vorbim de persoane care se consideră ele cel puţin solicitante de azil politic, deci refugiaţi cărora li se aplică prevederile Convenţiei cu privire la statutul refugiaţilor […]. Deci cota pe care România o spune, dacă ne raportăm la numărul total al acestor persoane, nu cred că este generoasă. […] Poziţia României ar trebui schimbată strict în sensul în care ar trebui să înţelegem că faptul că noi avem astăzi capacitatea efectivă, prin centrele acelea care există în România, de a adăposti 1.700 de oameni este o chestiune în timpuri normale. Câtă vreme însă ai în Europa o criză umanitară de nivelul celei actuale, fiecare ţară cred că trebuie să se replieze din mers şi astfel de locuri de primire cred că pot fi create din mers. Mie nu mi se pare, sinceră să vă spun, cifra de şase mii (6.000 nu e o cifră, madam, este număr – n.n.) exagerată, în raport cu populaţia pe care o are România, în raport cu faptul că evident pentru cazarea acestor persoane Uniunea Europeană va contribui şi ea financiar […]”[4]. Nu ştiu pe cine reprezintă această purtătoare ilegală de creier, dar, în cazul de faţă nu reprezintă interesele României! Pe români i-a întrebat ce părere au? Oare câţi „refugiaţi” va găzdui gânditoarea în casa – casele (?) – sau în cabinetul de avocatură din România? Câţi „refugiaţi” va hrăni din „modestul” salariu de europarlamentar? Locuri de muncă nu se găsesc nici pentru români. Pe imigranţi îi va angaja la tuns gazonul locuinţelor sale? Să creadă cine vrea, eu, nu!
Scopul „Noii Civilizaţii”, promovat de susţinătorii robotizaţi ai mentalităţii mult trâmbiţatului „multiculturalism”, urmăreşte distrugerea naţiunilor omogene prin amalgamarea lor într-o masă nedefinită de albi, negri şi asiatici, o populaţie metisă uşor de dominat, deznaţionalizată, facil de subordonat controlului total şi reprimarii oricărei rezistenţe faţă de N.W.O. Concomitent, prin criminala manipulare a mass-media aservită, ni se impune negarea propriilor origini şi a identităţii naţionale. Singura opţiune: referendum.
Art. 3 Par. (4) din Constituție precizează: „Pe teritoriul statului român nu pot fi strămutate sau colonizate populații străine”, și Art 95, Par. (1): „În cazul săvârșirii unor fapte grave prin care încalcă prevederile Constituției, Președintele României poate fi suspendat din funcție de Camera Deputaților și de Senat, în ședință comună, cu votul majorității deputaților și senatorilor, după consultarea Curții Constituționale. Președintele poate da Parlamentului explicații cu privire la faptele ce i se impută”., Preşedintele României și Prim-Ministrul României se fac vinovaţi de încălcarea prevederilor Constituţiei. Acceptarea şi găzduirea pe teritoriul naţional a mii de refugiaţi, care, printre alte probleme economice și sociale, vor schimba și structura demografică a României și vor transforma statul național într-un stat multinaţional, se încalcă Art. 1, Par (1) din Constituția României: „România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil”. Mai mult ca oricând, este obligatorie aplicarea articolului 35 din „Declaraţia drepturilor omului și ale cetăţeanului” din anul 1793) „Când guvernul violează drepturile poporului, insurecţia este, pentru popor şi pentru orice parte a sa, dreptul cel mai sacru și cea mai indispensabilă dintre îndatoriri.” Unica soluţie ce se impune în astfel de cazuri, când securitatea naţională este în pericol, este referendumul, nu deciziile Uniunii Europene. Cât despre Schengen… un exemplu de discriminare mai demonstrativ ar fi greu de găsit!
REFERENDUM! Nu avem altă alegere, alternativa este sinuciderea naţională!
Lasă un răspuns