Gardul caprelor râioase (militarizate!)

Nu anunțul iepelor de la Budapesta ar trebui să ne enerveze… Dacă vor, nu au decât să-și bage toată țara între sârme. Atâta vreme cât construiesc pe teritoriul lor, fără a se atinge de fâșia neutră dintre cele două frontiere, gardul poate fi considerat doar un alt semn de atavism.

Cu adevărat schizofrenică, și ceea ce ar trebui să ne dea frisoane, este reacția aproape instantanee venită dinspre caprele râioase ale maghiarimii politice de la noi. Care imediat s-au așezat în poziția servilă la poarta bordelului pesto-verzui și au început să ne explice necesitatea acesui gard.

Țapul, dar nu ispășitor al tembelismului de la Budapesta, ci cuvântător al revizuirii prin sârme ghimpate a frontierelor țării, a fost Kelemen Hunor care, printre scamele de vorbe stricate, a punctat adevărata linie de demarcație pe care o conturează anunțul oficialilor unguri. Desigur, nu aveam nevoie de doza de „înțelepciune” a unei capre râioase pentru a pricepe că toată povestea pute. Căci, în general, tot ce ating iapele și caprele hungaro-maghiare seamănă a putoare…

Dar acel gard pe care vrea să-l ridice Budapesta la granița cu noi, nu este un zid între Ungaria și România. Este un zid pe care iepele otrăvite ale Europei, ale conceptului și unității europene, vor să-l așeze între restul Europei și Noi. Între viitorul reconsolidat spațiu Schenghen și România. Este un mod prin care Ungaria forțează trasarea noilor granițe ale UE, singura întrebare fiind legată de dimensiunea sprijinului pe care îl au din partea unor capete la fel de seci de la vârful Europei.

Dar Kelemen Hunor a mai transmis ceva. Mult mai grav. Faptul că acest gard ar putea fi împins „spre linia râului Mureș”. Sau poate chiar „un pic mai jos”. Aproape cât să se suprapună cu linia Partiumului la care visează de pe șeaua de capră râioasă ce se închipuie cal breaz.

Aici ar trebui să ne oprim în toată agitația produsă de schimbul de replici dintre Budapesta și București. Ba, înainte de a ne lămuri cu Budapesta, ar trebui să lămurim, la Parchet „problema Hunor”, dimpreună cu toată adunătura lui de capre râioase…

Pentru că Hunor vorbește (completând de la sine sau „traducând” mesajele Budapestei – și este o întrebare esențială…) despre o linie de demarcație între România și Ungaria, pe linia râului Mureș. Cu un spațiu de rezervă, „în jos”, spre inima țării de 20-30 de kilometri.

Or, suntem în fața unei amenințări de revizuire a frontierelor țării. Amenințări venite și din afara țării, dar, iată, și din interiorul României!

Și suntem departe de orice interpretare la limita scenaritelor! Nu când vine vorba de iepele hungare și caprele maghiaro-politice! Pentru că Budapesta a mai inventat un concept. Gardul mobil. Un concept pe care UE l-a acceptat extrem de ușor deși ar fi trebuit ca această idee să o agreseze mai mult decât gardul de la granița cu Serbia.

De altfel, din prima clipă în care Ungaria a prezentat mândră structura mobilă a gardului său anti-imigranți, sub forma „primitivă” a unui vagon de cale ferată „înfășurat” în sârmă ghimpată, și aici trebuie să recunoaștem cu doar o minte bolnavă putea gândi așa ceva în secolul 21!, UE ar fi trebui să reacționeze. Pentru că un gard mobil poate aduce oricând mutare unor linii de demarcație, a gardurilor „anti-refugiați”..

Europa nu a făcut-o și nu o va face! Nici în momentul în care Budapesta va monta garduri la granița cu România, dar nici în clipa în care va da avânt unor structuri mobile cu sârmă ghimpată „spre râul Mureș și eventual dincolo de Mureș, pe o lungime de 20-25 de kilometri” (dixit, Kelemen Hunor!).

P.S.:

Gardul va fi construit, probabil, tot cu armata… Or, putem sta liniștiți în cazul mobilizării de către Budapesta a unor trupe, fie și sub motivul oficial al realizării unei construcții civile, la granițele noastre? Și mai este o problemă. Prin devierea fluxurilor de imigranți, ungurii vor putea forța, în numele protejării minorității lor de imigranți, frontierele… Să fim, dară, vigilenți!

5 răspunsuri la “Gardul caprelor râioase (militarizate!)”

  1. grigore spune:

    Articolul este interesant iar populatia asta nascuta dupa incidentul din 1991 trebuie sa stie ca UNGARIA duce o politica demagogica si foarte periculoasa impotriva Romaniei.DIN 1916 tara este un spin in ochii monstrului din vest.TREZESTETE ROMANE DIN SOMNUL ……

  2. Iar tot felul de decapaţi vor — EXACT ACUM — partide politice regionale, gen PARTIDUL BĂNĂŢĂNILOR!

    • Constantin spune:

      ” decapaţi ”

      ??????? ce o fi aia ????????

      Viorica Bălteanu, nu degeaba iei atâttea minusuri la fiecare comentariu!
      Se vede de la o poştă că scrii aiureli în fiecare comentariu.

      • Nina spune:

        Nu stii ? Din cauza acestei „doamne” – o INDIVIDA de cea mai joasa speta, saitul ACTIVE NEWS a schimbat complet politica privind comentariile, iar 99 % din cititori au renuntat sa mai comenteze acum!
        Asta este un PERICOL pentru orice sait romanesc, nu face decat sa invrajbeasca cititorii.
        Este nemernica care a dus la paroxism Universitatea Timisoara printr-un conflict diplomatic cu Italia.
        ISTORIA se scrie sub ochii nostri, iar acum MISIUNEA noastra este sa fim UNITI, altfel natia noastra e distrusa!

    • Khal Drogo spune:

      Jalnic! Viorica Balteanu isi da Like singurica

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*