Kozonul dacic de aur și mesajul său neștiut…

Lingviștii noștri au condus prin cercetarea lor asupra cuvintelor din componența limbii române și a orginii lor la o „acoperire” indirectă a izvoarelor adevărate și o ștergere a „amprentelor” strămoșești încă existente. Fiecare cuvânt luat spre cercetare era căutat întâi în dicționarul limbii altor popoare și, dacă era descoperit într-o formă identică sau asemănătoare, acestuia i se elibera „buletin” de origine. Astfel am ajuns să avem aproape toate cuvintele împrumutate de la popoarele cu care am avut contact sau nu în istorie, uitând faptul că geto-dacii nu au învățat nici latina cuceritorilor romani. Ni se spune că, de la strămoșii noștri geto-daci ne-au rămas doar cuvinte precum „brânză”, „viezure”, „varză”… și încă alte câteva cuvinte care nu au fost găsite în zestrea altor popoare, de parcă moșii noștri nu-și numeau apele, munții, vecinii, copii.. și vorbeau doar prin semne în așteptarea altor popoare care aveau mai multe cuvinte în limbă. Și aceasta în contextul în care limba română este una din cele mai vechi limbi, fiecare cuvânt având mai multe sensuri și având în componența sa cele mai multe interjecții, ea pornind de la limbajul universal al naturii, creându-și apoi specificitatea. Se repetă povestea Teoriei Evoluției, care, după ce a constituit tema multor teze de doctorat și a dat o lovitură sub centură religiei, iată că se prăbușește sub propria-i greutate. Evoluția nu poate apărea ca rezultat al unei serii neîntrerupte de eșecuri ale naturii (rebuturi). Dacă nu ai aer mori, nu te adaptezi și respiri prin piele, iar dacă ești ierbivor și îți lipsește iarba, mori, nu îți crește gâtul brusc și ajungi la frunzele copacilor. Taina apariției speciilor nu se află pe Pământ, ci stă într-o matrice aflată în Celălalt Tărâm (Marea Născătoare Cosmică). De acolo vin formele de viață și tot de acolo este hotărât sensul în care se învârte Roata Vieții (Karma, Soarta, Datul). Aici, pe Pământ, un anumit mediu natural, cu o anumită vibrație, „cheamă” (ca o mamă, pe puii ei) anumite forme de viață și tot acel mediul le întreține (folclorul românesc spune că zânele au în grijă pădurile și poienile, florile și izvoarele). De aceea se mai spune că „Omul sfințește locul”, pentru că puterea gândului și faptele omului cheamă la mai bine, sau la mai rău („Ce ai semănat, aia culegi!”). Așa și poporul român, care are una din cele mai vechi și bogate limbi din lume, limba Geților de Aur primordiali, cei care au locuit Marea Aria Europeană după cataclismul planetar, ar trebui să se aplece cu mai mare sacralitate spre studiul vechimii și logicii ei și nu numai cercetând-o prin comparație cu alte limbi mai noi, care s-au format la contactul cu acesta. Trebuie să ne revizuim total atitudinea față de limba noastră maternă primordială.

Pornind pe acest fir, am încercat să aflu taina cuvântului KOZON (Coson) scris de mii de ori sau zeci de mii de ori cu litere de aur pe monedele dacice descoperite doar în Munții Orăștiei. Atunci, în vremurile grele postapocaliptice, când funcționa Marea Lege a Uitării, instituită pentru vindecarea psihicului uman afectat de marele apocalips planetar prin care a trecut omenirea (după Marele Potop planeta noastră devenise o mare mlaștină arsă și sărăturată), ceea ce era scris în marmură și metal prețios avea o semnificație și un mesaj aparte.

Cuvântul „Coz” este trecut în documentele cercetătorilor având sens de „din cale afară…”, „extrem de…”, folosit după adjective ca „frumoasă”, „mândră”, atunci când se vorbește despre femei frumoase. Expresia „frumoasă coz” ridică superlativul la maxim („frumoasă fără pereche”, „unică”). Cuvântul„Coz” mai are semnificația de „atu” în jocul de cărți (carte cu o valoare mai mare decât celelalte; de preț), sau „obiect rar, extrem de prețios, minunăție”.El este menționat ca venind din limba turcă, din cuvântul „koz”, de parcă noi, românii, am stat și așteptat ca să ne aducă alții cuvintele la dicționar. Avem în basme personajul Cosânzeana („Cozânzeana”; Ileana, Elena cea frumoasă „coz”), pandantul feminin al lui Făt-Frumos încă de la începuturi (poate Elena din Troia geto-tracă înființată acum 5.000 de ani?). Frumusețea părului feminin, ca podoabă, este menționată în folclorul românesc prin cuvântul „cosițe” („coz”/ „cos”) și este pandant al cozii. În religia geto-dacă a lui Deceneu ritualurile legate de nemurire aveau o componentă a „trecerii prin piele” asemănătoare aceleia din religia egipteană (Biserica comună a începutului sau Vechea Biserică Valahă Egipteană). Coada, ca și ombilicul, este un semn al infinitului, al revenirii, al menținerii contactului cu această lume. Draconarii daci susțineau în sulițele lor pielea șarpelui (ca o coadă) prin care urma să treacă sufletele celor care mureau pe câmpul de luptă și, deasemenea, în sens invers, tot pe aici urmau să intre sufletul celor care urmau să se nască, reînviind și născându-se în materie. Geto-dacii morți pe vremea lui Burebista erau arși și dați pe ape și pe vânt; de aceea nu sunt morminte din acea perioadă. Se dorea revenirea cât mai repede a celor morți la viață, pentru a nu pierde sensul vieții (rostul) și a-i acorda acesteia o continuitate. Se știa că memoria ancestrală va lucra și, după moarte și reînviere, cine trebuie își va aminti de misiunea sa, de rostul său, va ști să citească simbolurile vechi și va cunoaște ce a fost odată și ce va mai fi.

„Kozon” poate a fost numele unui rege, poate al unui prinț, dar dacă geții sunt „Gaeții”, fii Mamei Gaya Vultureanca (reprezentată pe monede, cu coroana și măciuca lui Hercule (sceptru) în gheare), „Kozon”-ul de aur îl poate reprezenta pe „Cel frumos”, „Cel ales”, „Regele”, „Unsul”,Făt-Frumos”-ul („Coz de frumos”; „Frumos coz”). „Cel frumos” este și „Cozonacul” („Păpușa”, „Cocuța”;ngr. kosonáki, dim. d. kosóna = kotsúna, păpușă; bg. kozonak și kuzunak), prăjitura făcută din aluat dospit, frământat cu ouă, lapte, unt, zahăr și ingredient, în România și Bulgaria (vechea Geție de sud). Cuvântul „Coz” are vechi rădăcini românești. „Cozerie” și „Cozeur” este menționat în dicționare ca venit din limba franceză, cu sens de „conversație familiară, amicală”, „expunere simplă a gândurilor”, dar în munții Vrancei avem din totdeauna Râul Coza, afluent al râului Putna și Muntele Coza, cu o creastă și un gol alpin spectaculos. Avem localități cu numele de Cozia în județul Hunedoara, dar și la Călimănești – în Vâlcea (cu Mănăstirea Cozia și Parcul Natural Cozia), în județul Iași și în Caraș – Severin, dar și în Mehedinți. Mai avem localitatea Cozerești din comuna Grigorăuca, raionul Sângeroi din Republica Moldova. Există Insula Cozumel (Kutz) din Marea Caraibilor, Mexic (Yucatan – Maya). Munții Kozuf (Cozuf) din Grecia (la graniță cu Macedonia, pe teritoriile geto-trace) sunt cei care formează prima barieră naturală a Macedoniei în fața zonelor deschise spre Mediterana (partea sa din vest ajunge până la Râul Blashnica (nume vlah? Blahnița?)). Avem localități Cozieni în județul Buzău și în județul Ilfov (unde se află și Lacul Cozieni). Sunt nenumărate numele de familie, expresii, localități, ape, etc., cu semnificant „Coz”: Cozac, Cozad, Cozadini, Cozad, Cozaar, Cozai, Cozala, Cozamin, Cozandra, Cozaron, Corazon, Cozapine, Cozepam, Cozapo, Kozarp, Cozas (Cosas; posibil de aici și „sașii” care cosesc; purtătorii de sica), Cozmâncă (mănâncă-coz?), Cozer, Cozeer, Cozell, Cozeira, Cozelle, Cozumel, Cozen, Cozo, Kozepkor (în limba maghiară are sens de „medieval”?), Cozar, Kozara, Kozerog (Capricorn, Țap, Zeul Pan, Cel care sare în sus, cel care răsare – devine vizibil din marea masă (în limba rusă); oraș în Kaliningrad), Cozeta, Cozeu, Cozeva (a.s.v. Valea Hozeva din Ierusalim – Ierihon; Mănăstirea Hoveza de la Neamț din România), Cozic, Coziaș (joint), Cozic, Cozida, Cozido („copt” în limba portugheză; mort – copt; religia coptă; Dumnezeu ca olar), Kozikaza, Cozim (Cozmin), Cozat, Cozy, Cozeția, Cozetia, Cozing, Cozza, Cozacone, Cozata, Cozed, Cosette, Coza, Cosax, Cosaz, Cosăuți (localitate în Raionul Soroca, Republica Moldova; Mănăstirea Cosăuți), Cosău (râu afluent al Marei, din vechiul district al Comitatului Maramureș, cunoscut și ca Râul Mare; oraș în Pocuția, Regiunea Ivano-Frankousk, Ucraina (în ucrainiană „Kocib”, iar în polonă „Kosow”) și raion în Ucraina), Cozea, Cozi, Cozen, Cozened, Cozeca, Cozecor, Cozed, Cozefina, Cozef, Kozegone, Koszeg (oraș în Ungaria, Comitatul Vas), Koszegi, Cozeh, Czech, Cozeit, Khozein, Cozud (familie în Marea Britanie), Kozuf, Cosug, Kozuhar, Kozui, Cozumel, Cozulmus, Cozunurluk, Cozun, Cozzuol, Cozubaș, Cozub, Cozur, Cozum, Cozumel (Can-Cun), Cosucu, Coza, Cozon, Cosion, Coslon, Cosonic, Kosoni, Cozinov, Cozinah, Coziness, Coziol, Coziper, Cozip, Cozipa, Cozirog, Cozir, Coziron, Cozirică, Kozir, Cozir, Cozies, Cozic, Cozida, Cozilfina, Cozigosto, Cozigou, Cozigran (Portugalia, Quinta Faloca, Viseu), Cozihom, Kozik, Kozikaza, Cozim, Cozmento, Cozman, Cozmin, Cosmin (Codrii Cosminului – Moldova, azi raionul Adâncata (regiunea Ivano-Frankovsk (Cernăuți)), în Ucraina, locul unei celebre bătălii a marelui voievod Ștefan cel Mare la anul 1497, împotriva regele Ioan I Albert al unei Uniuni Polono-Lituaniene), Coziplan, Cozum, Cozub, Cozuc, Cozucani, Cozucu, Cozit, Cosit, Kosite, Cosițe (părullung al femeilor, care crește – se regenerează – împletit în una sau douăcozi; (p.gener.) păr., declarat de dicționarele noastre ca venind din limba bulgară?).

Coz” mai este menționat de dicționare ca venind din limba turcă, din cuvântul „koz” (Imperiul Otoman, ca supraputere imperială, și-a manifestat dominația în zona mediteraneană și a existat din anul 1299), dar „cozerie” și „cozeur” este pomenit ca venind din limba franceză (prima atestare a protofrancezei este textul Jurămintelor de la Strasbourg din 842). Cuvântul „Cosițe”, așa cum mai este numit părullung al femeilor, împletit în una sau douăcozi (cozia), este declarat ca venind din limba bulgară (bulgara modernă a apărut începând cu sec. al XVI-lea, evoluând din slavonă). În opinia celor ce au studiat limba noastră, toate numele și denumirile au venit din afara granițelor noastre, înspre interiorul teritoriul românesc (sufeream, oare, de „vid de limbă”?), dar iată – cum oare? – noi aveam de la geto-daci mii de monede frumoase de aur de peste două mii de ani, pe care scris clar „Kozon”.

Kozonul dacic de aur, Cozionul, Codzionul (Codul get de la Cozia), Coada Zionului (Sfârșitul Timpului și Întunericul, iar apoi revenirea Ziurelului de Ziuă și Rezidirea Lumii și a Timpului), poate face referire la un mesaj clar: Cel ales de soartă să fie rege, iar acesta (Alesul, Unsul, Învestitul) va fi Cel căruia Mama Gaya Vultureanca îi oferă coroana și sceptrul, ca semne la puterii absolute (încriptare cu trimitere clară la mesajul creștin ce anunță cea de A DOUA VENIRE A LUI IISUS HRISTOS; solul zeilor). De aceea pe această monedă de aur nu apare nici un chip uman, nici o locație și nici un an, pentru fixare și datare. Apar pe una din fețele monedei trei personaje umane (Iisus a plecat dintre noi „flancat” de cei doi tâlhari crucificați), iar personajul principal nu este evidențiat prin nimic față de ceilalți doi, decât prin poziția centrală și prin faptul că nu poartă nimic pe umăr. Toate monedele de tip „koson” din aur au fost descoperite doar în România, dar mai precis în Transilvania (Ardeal), fiind „presărate”, ca într-o împrăștiere dorită, pe o suprafață cât mai mare, la o adâncime mică, spre a putea fi descoperite și „citite”, peste sute-mii de ani. Marea lor majoritate au fost descoperite chiar în zona cetăţilor dacice din Munţii Orăștiei -, dar nici unul în săpături arheologice profesioniste. Nicăieri în altă parte a lumii nu s-au descoperit kosoni de aur, semn că aceste monede nu au circulat. Poate aveau un alt scop, un alt „mesaj”, care momentan ne scapă. „Banul” era un personaj important în statul roman, după voievod (cel care dădea voie: voie-vo-da). „Banat”-ul era o regiune de graniță (la capătul locului, la capătul timpului; de unde și „Bănat”=supărare, necaz, apocalipsă). Sfinxul din Bucegi are două fețe, ca și un ban: CAP (spre partea stângă a complexului megalitic apare un chip uman din profil, imagine preluată apoi pe aproape toate monedele și banii din întreaga lume; Timpul Omului) și PAJURĂ (spre partea dreaptă a complexului megalitic apare un chip de vultur, imagine preluată și pe monede; Timpul Păsării de Pradă, Vulturul care „ne va mânca ficații”-Apocalipsa).

„În Dacia getică nord – dunăreană apare în „Cronica lui Anonymus” (notar al regelui ungur Bela al II-lea, 1131 – 1141) consemnat că la momentul pătrunderii ungurilor în Panonia, în ținutul situat între Tisa și pădurea Igfon (Munții Apuseni), care ține de la Ardeal la Mureș, până la râul Someș (locuit de popoare care se numeau „Cozari” – păstori, crescători de animale mici (din aromânul „coza” = „capră”) -, stăpânea ducele Morout, al cărui nepot era numit de către unguri Menumorout, vasal împăratului de la Constatinopol.” (dr. Aurel V. David – în „Bătălia toponimică dintre Dacia și România de-a lungul istoriei (IV)”, din „Dacia Magazin”, Nr. 110 (anul XI), februarie 2015).

Dacă cuvântul aromân „coza” înseamnă „capră”, iar „cozarii” erau „crescători de capre” vom avea cuvântul „cozon”, cu sens posibil de „țap” (Pan; de unde și „pan-durul”, ca haiduc voinic de codru). Dintre toate animalele capra este cea care „ține coada pe sus”, adică este „mândră”. Poate de aici și sensul românesc de „coz”=„frumos”, de Cosânzeana, ca fată mândră. Capra este cea care se cațără unde nu te aștepți (caprele negre, caprele ibex), iar iezii ei aflați la necaz plâng precum copii mici. Un om în vârstă, cu apucături ciudate, este numit și „Țap bătrân”. Pe una din metopele Bisericii Omului (Adam Clisi) din Dobrogea apar sculptați în relief berbeci (oi) și țapi (capre), ca semn al turmelor ce au salvat omenirea la ceas de apocalips. Dacă berbecii merg ca „berbecii” (adică cu capul înainte), țapii sunt cei care sar în două picioare. În procesul Hierogamiei Sacre pasărea cerului (Măiastra, Gaya, Vultureanca) cobora spre a întâlni Țapul (Pan) cel care sare cel mai sus dintre toate animalele terestre și atinge cu coarnele cerul. Așa ghearele păsării cerului întâlneau coarnele țapului pământesc. Așa apăreau mai apoi, după actul hierogamic, pasărea cu corn (a.s.v. coifurile princiare geto-dace ritualice și paharele dublu-tronconice tip Agighiol) și cerbul Sarabha (cu 8 picioare și coarnele cu capete de păsări), ca niște posibile combinații între regnuri, semn al unei noi creații, a unei posibile Apocalipse (Metamorfoze, Înnoiri). Sensul era de întâlnire a Cerului cu Pământul (Coborârea Cerului pe Pământ).

Istoricii menționează faptul că aceste monede au fost emise de regele Koson (cca 44-29 î.Hr.), unul dintre urmașii lui Burebista. Monedele regelui Koson sunt singurele emisiuni dacice de aur care poarta o legendă scrisă cu caractere grecești, menționând numele suveranului emitent. Se presupune că ele au fost emise în atelierul monetar de la Sarmizegetusa Regia. Fapt excepțional, datorită acestor monede, cunoaștem azi mai multe date despre istoria politică, viața economică, socială, arta și religia Daciei în anii care au urmat dispariției lui Burebista. Istoric, a urmat raptul roman fără egal al comorii regale geto-dace, rapt care a salvat marele Imperiu Roman de la faliment, cu mii și mii de Kosoni de aur. Apoi au urmat descoperirile de comori geto-dace cu alte mii și mii de Kosoni. Din 1989 până în prezent s-au desfășurat 11 operațiuni de recuperare și repatriere a brățărilor de aur dacice (respectiv patru în 2007, una în 2008, una în 2009, una în 2011, două în 2012 și două în 2013), având ca obiect piese de patrimoniu repatriate prin aplicarea convenției UNIDROIT, din Franța, Elveția, Germania, Spania, Irlanda, Statele Unite ale Americii și Germania. Ca urmare a acestor acțiuni, Patrimoniul Cultural Național a fost reîntregit cu următoarele bunuri: 13 brățări dacice regale de aur, cântărind 12,633 kg, 1.024 monede de aur de tip Koson, 204 monede de tip Koson din argint, două umbo de scuturi de paradă regale dacice din fier, decorate cu reprezentări de animale reale și fantastice. Lor li se adaugă alte 33 monede grecești de aur de tip Lysimachos, emiși în secolele II-I î. Hr., la Tomis și Kallatis, un depozit de unelte și arme din fier, precum și 3663 monede din argint și bronz, recuperate de autoritățile judiciare române pe teritoriul României, între anii 2009 și 2014.

Kozonul poate fi simbolul a ceea ce va urma. Coada va trage după ea un posibil viitor, așa cum se spune că poți trage cu piciorul norocul sau necazul. Coada este un symbol al renașterii, ca și ombilicul (legătură cu trecutul: ce a fost va mai fi). Coada este un apendice terminal al părții posterioare a corpului animalelor vertebrate, un smoc de păr sau de pene care acoperă acest apendice sau care crește în prelungirea lui. Avem expresii de genul: „A da din coadă” = a se linguși pe lângă cineva; a se bucura „A-și vârî (sau băga) coada (în ceva) = a se amesteca în chestiuni care nu-l privesc; sau „Își vâră (sau și-a vârât, își bagă, și-a băgat etc.) dracul coada” se spune într-o situație când se ivesc neînțelegeri sau complicații neașteptate; „A călca (pe cineva) pe coadă” = a jigni, a supăra pe cineva; „A pune coada pe (sau la) spinare” = a pleca pe furiș, a o șterge lăsând lucrurile nerezolvate; „Cu coada între picioare” = (despre oameni) umilit, rușinat; fără a fi reușit; „A-și face coada colac” = a se sustrage de la ceva; „A trage mâța de coadă” = a o duce greu din punct de vedere material, a face cu greu față nevoilor minime de trai; „A se ține coadă de cineva” = a fi nedespărțit de cineva; „A umbla cu coada pe sus” = a fi mândră, nevoie mare.

Coada a devenit un simbol important al strămoșilor noștri – Geții de Aur – după ce cometa, care și-a făcut apariția în sfera de influență a planetei noastre cu coada sa uriașă a provocat cataclisme devastatoare, prin forța ei de atracție ce a bulversat mersul aparent liniștit al tuturor lucrurilor. Coada reprezintă tradiția milenară a celor ce au fost și a celor ce vor veni; legătura cu toate acestea. Din această coadă milenară geto-dacă s-au născut stindardele și drapelele tuturor națiunilor. Este un symbol al nemuriri geto-dace. De aceea a apărut Ritualul Cozii în vechea biserică valaho-egipteană, iar șarpele – în formă de coadă – și-a valorizat altfel simbolul.

Să mai privim o dată frumosul ban de aur, numit Kozon. Dacă Gaya Vultureanca, Mama noastră cosmică, Planeta Pământ, este cea care învestește pe cel ales ca și conducător al neamului nemuritor, oferindu-i prerogativele puterii (sceptrul și coroana), mesajul Kozonului dacic de aur poate fi citit astfel: „Pronia susține primordialitatea geto-dacă!” (aici este Pământul lui Adam (Adam Clisi), Grădina Maicii Domnului, Dacia Felix, Dio Geția, Ombilico del Mondo). Cel ales va fi „Cel ales” (poate îl și cunoaștem cumva, EL fiind cel anunțat timp de peste 2000 de ani). EL, Solul Zeilor, Iisus-ul, nu va aduce pacea, ci sabia transformărilor planetare. Garda celor doi lictori ce îl însoțesc poartă simbolul puterii pe umărul stâng: fascia, sau legătura de nuiele cu o secure în mijloc (bătaie sau decapitare). Acesta este mesajul pe care l-am încifrat în aur și l-am „sădit” în capitala noastră sfântă Sarmisegetusa, pentru că s-a știut că peste ani-milenii tot noi vom fi cei care îl vom reciti și îl vom înțelege. Totul e să putem îndepărta vălul uitării și să ne reamintim de nemurire. Și acest lucru este posibil pentru că sclipirea tainicilor Kosoni de aur încă mai aruncă raze de lumină în întunericul istoriei noastre…

One Response to Kozonul dacic de aur și mesajul său neștiut…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*