„Cota de refugiați” – prețul gloriei de o clipă…

A avut și el parte de un pic de glorie… Nemeritată, dar era prea „însetat” să-și pună minime întrebări. Ba, provincialismul și-a spus cuvântul. Și a „fumat” toată gloria dintr-o dată. Pesemne, s-a mirat și el de trecerea pe care o avea în fața lui Merkel și altor câțiva lideri europeni. Dar a pus succesul pe seama accentului și al numelui, de parcă alte țări nu aveau „nemții” lor!, fără a se întreba dacă nu cumva era vorba de altceva… De fapt, nici nu îl interesa prețul primirilor sale la scară; se simțea onorat că prima doamnă era tratată mai ceva ca o instituție…

Nu s-a întrebat dacă totul este în regulă nici măcar în clipa în care poleiala „europeană” a început să-și piardă luciul de kitsch. Când a început să nu mai fie băgat în seamă. Să nu mai fie tratat la nivelul primelor întâlniri, când își permitea chiar și accese orgolioase, căci, nu-i așa?, doar se trăgea de șireturi cu ăi mari.

Și-a mai netezit și discursul, a verificat și dacă morfolește bine pe nemțește, a încercat chiar să scape de resturile de accent sâsâit care îi tot strepezeau germana „impecabilă”. Dar tot a rămas dincolo de cercul inițial (neinițiatic!) al primelor sale prezențe printre capii marii familii europene.

Or, care a fost prețul acelei aure nemeritate pe care o primea dinspre centrul politic al Europei? Acum începem a ne lumina… Și poate se luminează și el! Măcar să știm ce ne așteaptă… Căci, nu doar poleiala lui europeană se șterge; ci și prezența din inimile noastre! Pentru că, iarăși, ca într-un blestem, am fost trădați!

Nu ne-am fi așteptat dară ca neamțul să facă țara să meargă ceas, așa cum se lăuda la primii pași făcuți spre inimile românilor printr-un clip electoral. Nici nu ne-am fi dorit acel „mecanism” pentru țară, acele bătăi de ceas învechit (e drept, poleiala și luxul orologiului folosit în reclamă surprindeau exact „personalitatea” și viciile lui nenemțești, inclusiv aplecarea spre epatare!), am fi vrut doar să fie un președinte care să nu ne mintă. Să nu verse lacrimi false, să nu ne ducă de nas, să nu ne manipuleze…

Dar, iată ca a făcut-o! Exact cel ce trebuia să-l strunească din minciună pe premierul mitoman, s-a dovedit a fi doar un alt baron Munchausenun. Singurul lucru nemțesc de sub eticheta sa săsească…

Desigur, poate că a fost păcălit… Căci, dacă te așezi la masă cu înalții vlădici ai înaltelor porți și esti tratat, tu, biet novice, aidoma unui lider, ar trebui să te aștepți la o cursă. Dar el nu avea nici timp, nici inteligența politică pentru a pricepe asta. El se bucura de glorie. Și poate a semnat cu mâna lui pentru primirea refugiaților, nu pe măsura posibilităților țării, a sistemelor sale de integrare și, mai ales, de securitate, ci în cote. Iar Europa a obținut ceea ce ce o interesa. Aderarea la ideea de cotă. Și a servit numărul inițial de 1700 de refugiați doar pentru a nu trezi suspiciuni. Chiar dacă, semne de întrebare au fost din prima clipă. Pentru că, numărul de locuri din centre nu se suprapunea cu totalul refugiaților pe care România se arăta dispusă să-i primească doar pentru că atâtea locuri avea „disponibile”! Și ar fi putut fi vorba și de un singur refugiat. Iohannis nu trebuia să semneze primirea acestuia sub apostila de cotă, care doar a deschis lista impunerilor.

Iar dacă a știut, dacă ne-a mințit că România va primi 1700 de refugiați pentru „că doar atâtea locuri are în centrele sale”, este cea mai grea tinichea care va atârna de neamțul cel incorect. Pentru că acum nu mai este vorba de o minciună „de imagine”. Nu mai este o manipulare pentru a masca presupusa vânzare de copii în Canada, ci pentru a ne trafica viitorul pentru șejurul lui vremelnic la o masă la care deja nu-l mai cheamă nimeni.

P.S.:

Poate și-a dat seama că a fost tras în piept de samasarii șefi ai UE! Iar posibilitatea de adăpostire era de fapt o cotă impusă… Și de aici și acel rictus al poziției României față de cote. O gafă care ne va costa scump. Sau îl poate costa doar pe el, un pic din poleiala în fața lui Merkel, dacă își va lua vorba înapoi de la capii Europei. Acești „capo dei capi” ai asaltului islamic.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*