O stare deplorabilă…

Deși așteptam cu nerăbdare vacanța de vară, după un an greu, plin, după truda de acasă și de la școală, Dumnezeu a rânduit altfel să fie… Mama s-a îmbolnăvit și am bătut drumurile spitalului Elias în mai multe rânduri. Se mai întâmplă, asa ca n-am luat-o în tragic. Mi-a fost alături familia, adică băiatul meu și, uneori, soțul, plecat de cele mai multe ori prin țară sau în afară, în interes de serviciu. Mi-au fost alături prietenii din grupul Facebook „Terapie prin poezie și proză”, cu sufletul, lucru pentru care le multumesc. Mi-a fost alături medicul mamei care a înțeles zbuciumul meu, încercarea grea prin care trec și ne-a primit la secția lui deși încadrarea se va fi dovedit a fi alta…

Totuși, nu pot să nu remarc starea jalnică a spitalului, felul în care sunt înghesuiți bolnavii câte patru-cinci intr- un salon, în timp ce alte saloane – goale – se închid, chipurile, pentru a fi dezinfectate. Nu există decât un singur frigider pe tot palierul, în condițiile în care afară au fost 38-40 de grade timp de două luni, iar înăuntru soficant. Nimic din ce e stricat, nu se repară. Mergând zi de zi la spital, de trei ori pe zi, am aflat tot ce mișcă pe secție. De vineri dupa-amiază începând, nu mai e nici țipenie de asistentă ori medic pe secție. Nu știu unde dispar, soneriile îi cheamă continuu, dar nu răspunde nimeni.

Petrecând atâta timp în spital, am observat, fără voia mea și cu tristețe, că asistentele fumează în balconul saloanelor bolnavilor sau ascunse după ușă în camera infirmierelor. Nu că m-ar interesa, dar la Gastroenterologie sunt aduși bolnavi care nu se pot hrăni, care au greață, vărsături, simt acut mirosurile. Am tăcut, n-am vrut și nu vreau să fac rău nimănui. Bolnavilor li se administrează tratament perfuzabil; sărăcii stau cuminți, nu se pot da jos din pat. Dacă nu vin aparținătorii la ei, nici măcar nu li se schimbă pampersul ori să li se oprească perfuzia terminată. Aș fi tăcut, poate în continuare, deși nu e firesc să batjocorim oameni care se agață de o speranță, optând pentru tratament în spital. Hrana e foarte proastă, veșnicele macaroane cu brânză seara, o supă la prânz, o bucățică de unt dimineață și caș stricat. Da, ati citit bine! În salonul în care e internată mama, toată lumea a vomat, mirosea cumplit, a putină de brânză nespălată. Mama nu mănâncă nimic din spital, a poftit, însă, la caș și toată ziua și toată noaptea a vomat. Asta m-a determinat să scriu această scrisoare pe care o voi trimite la mai multe ziare, poate, astfel, ministrul sănătății românilor va lua unele măsuri, poate va determina guvernanții să aloce mai mulți bani sănătății, nu neapărat medicilor care, oricum, lucrează în doua-trei clinici particulare, ștergand- o englezește din spitalul de stat pentru a presta unde sunt bine plătiți și unde îți invită pacienții.

Stimați guvernanți, faceți ceva pentru acest popor bolnav, o națiune care așteaptă de la cei pe care i-am votat, remedierea vechilor uzanțe din spitale. Dati-le și medicilor salarii decente, dar nu-i uitați pe bolnavi! Condițiile sunt mizerabile, pereții scorojiți la interior și exterior, personalul medical indiferent… Infirmierele ce mai muncesc, dar nu toate din convingere. Dacă nu se va schimba nimic în țara asta, vom rămâne o națiune bolnavă, neajutorată, primitivă. O țară a rușinii, a intereselor meschine, a arestului la domiciliu pentru infracțiuni grave, a pedepsirii nevinovaților. Degradant…! „Ghinion”, vorba unui ales…

One Response to O stare deplorabilă…

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *