Între steaua lui Lenin, „Pobeda” lui Stalin şi decoraţia lui Putin…

În pîlpîinda conştiinţă periferială, fostul monarh nonagenar mai crede şi azi, cu un entuziasm condamnabil, că îşi poate permite să lase România moştenire. Vremea feudalismului şi dreptul dobîndit prin naştere de a primi moştenire tronul unei ţări au apus demult! Constituţional, nu există o „casă regală” în Republica România, iar fantomaticul blazon nu e recunoscut decît de cîţiva nostalgici plutaşi pe apele unor vremi apuse. Presa internă îi dă zor cu balul mascat, privind excluderea aşa-zisului principe Nicolae din ierarhiile unui tron imaginar!

Care principe şi care tron, domnii mei? România este Republică! Să moştenească, ce? Ordinul  Pobeda al bunicului, primită de la tătucul popoarelor, Iosif Vissarionovici Stalin, ca recompensă a marii trădări naţionale de la 23 august 1944? Parc-am trăi într-un film cu Bonnie şi Clyde. După lovitura de stat din 1989, veneticii, ca nişte corbi de pradă, s-au întors să-şi înfigă ghearele în ţărişoara noastră. Mare pagubă că fostul monarh şi-a trimis la plimbare nepotul, pe care îl adusese cu mare pompă în Ţară, „rebotezîndu-l” Nicolae, din Nicholas Michael Medforth-Mills, ca să fie pudrat româneşte. Fiul Elenei (cea de-a două fiică a fostului rege) şi al lui Robin Medforth-Mills, acest Nicolas (pasionat de călătorii în ţări exotice, de sport, de maşini de teren, pasiune moştenită de la tătăiţu) a făcut cursurile şcolii de bucătari, a fost figurant la filmări şi angajat al lanţului de magazine Tesco (nimic de condamnat, de altfel, pentru un „om de rînd”),  fusese adus în România ca să trăiască, bietul de el, în regim de asistat social. Cum a îndrăznit un trădător de ţară să vină cu pretenţii în curtea chinuitului popor român? Cînd mă uit în istoria României şi văd isprăvile fostului monarh, mă apucă rîsul, groaza şi mă cuprinde mînia. La muzeu cu regalitatea anacronică! Pe rafturile de la subsol ale muzeelor şi arhivelor!

Ar trebui ca generaţiile tinere să cunoască, să fie învăţate la şcoală şi să ia aminte la marile jafuri şi trădări de care se fac vinovate „majestăţile” aciuate pe meleagurile noastre. Dacă iubea cu adevărat România, fostul monarh nu abdica, murea la Sighet, la Aiud, la Piteşti sau la Canal, alături de floarea intelectualităţii româneşti! S-a mulţumit, însă, cu renta negociată cu Petru Groza… Nicholas, mergi băiete, de unde ai venit şi trăieşte-ţi viaţa în mod cinstit! Ia-l şi pe tataia cu tine! Vezi să nu uite nici Ordinul „Победа” de la Stalin, nici decoraţia „60 de ani de la victorie”, primită în 2005 de la Ţarul Putin, în Piaţa Roşie (o reconfirmare tîrzie a trădării, prin care ne-a dat degeaba ruşilor, ca să-şi păstreze coroana.) Auziţi obrăznicie, ce frizează ridicolul: casa regală a României! Adică dispreţ faţă de Constituţie! Chiar şi în monarhiile constituţionale, Casa Regală se subordonează Constituţiei şi legilor ţării.

Despotismul caselor regale a fost de multă vreme abolit în Europa şi în lume! Monarhie nu înseamnă doar regele, ci o camarilă tocătoare de bani, de adunat onoruri şi averi: boieri, conţi, baroni, duci, marchizi, prinţi şi ce or mai fi ăştia, armate de trîntori lacomi, mai numeroşi decît lăcustele din Parlament. Dacă ăştia ar reveni la Putere, ar însemna să nu mai avem unde pune piciorul pe pămînt românesc, că e proprietate privată. Monarhia este o capcană desuetă! Readucerea trîntorilor posesori de pămînturi şi diamante, ar fi un alt dezastru naţional, suprapus celui postdecembrist.

Nicholas este vărul prinţului Charles, care şi-a permis să aibă „fantezii erotice” cu Transilvania noastră, cumpărînd moşii şi sate în Ardeal. Vreun urmaş al fostului monarh va fi rege în România cînd bunicul meu va fi Împărat al Parlamentului României! Bunicul, locuind de cîţiva ani în împărăţia cerului. Ei, cînd bunicul meu o să vină singur înapoi de acolo, va găsi un urmaş al ex-regelui Mihai aşezat pe tronul acela discret, „Wo der Kaiser zu Fuß gehet” (unde împăratul merge pe jos). „Un nevoiaş al minţii…”, afirma marele Pamfil Şeicaru, cu privire la fostul rege. Cîte milioane de euro a produs ex-regele pentru România? Şi cîte milioane de euro a primit de la poporul român, başca renta negociată de Groza şi sistată de preşedintele Nicolae Ceauşescu? La televiziunea naţională, plătită din banii poporului, susţinută cu taxa radio TV, ilegală şi confiscatorie, ar fi cazul să avem „Ora Poporului”, nu „Ora regelui”.

Aflate într-un con de umbră de ani buni încoace, casele regale din întreaga lume regizează tot felul de scandalului în jurul lor, menite să le readucă în atenţie. Iar unii oameni nu găsesc altceva mai bun de făcut (e demonstrat sociologic) decît să caşte gura la nunţile, botezurile şi morţile lor de lux, să caşte gura cum nasc, cum preacurvesc, cum se îmbracă, cum mor şi trăiesc leneşii încoronaţi! Cînd ex-regele primea cadou automobile la modă şi avioane, românii luptau pe front în opinci şi moletiere, iar acuma vrea să i se pupe dreapta! Mic, temător şi trădător, nu a fost la înălţimea momentului istoric, ca de altfel, nici tatăl său care, în 1940, a permis dezmembrarea fără luptă a Ţării şi a fugit…ştim cu toţii, cu cine. Oricum, merită compătimit pentru că se consideră încă regele care a domnit peste România şi încă mai domneşte şi azi, doar în mintea sa. Merită „felicitat” pentru duhul consecvenţei fanteziste şi pentru dezinvoltura puerilă, cu care, condus de alţii, ca întotdeauna, pune pe tavă punctele vulnerabile ale istoriei personale.

Regele Carol I şi casa de Hohenzollern-Sigmaringen au fost impuse României prin pacea de la San Stefano, după cîştigarea independenţei faţă de Imperiul Otoman. Am luptat în acel război de Independenţă alături de alte mari puteri şi ni s-a impus un prinţ german scăpătat. Familiile princiare aveau mulţi urmaşi şi trebuia să le asigure şi lor un viitor, nu? Cuza a fost obligat de monstruoasa coaliţie să abdice, după care a fost instaurat un guvern provizoriu, acceptînd venirea lui Karl von Hohenzollern-Sigmaringen. Provizoratele de doi bani au făcut praf istoria noastră. Ne-am vîndut ţara de mici, experienţa la vîndut s-a transmis pe calea diplomaţiei pînă astăzi.

Aşadar, ce rege?, care rege? România este republică! Cercetaţi istoria şi nu doar sursele româneşti! Nu luaţi de bune memoriile ex-regelui, ale „prinţeselor”, ale foştilor sau actualilor regalişti! Şi aceştia, o mînă de oameni  (extrem de violenţi dacă le pui adevărul în faţă), se contrazic între ei în legătură cu modul în care s-au petrecut lucrurile în istorie. Din anumite surse am aflat că familia regală a flirtat binişor cu sovieticii, de notorietate fiind porecla „mătuşile roşii”, dată mătuşilor Elisabeta şi Ileana de Habsburg, pentru colaborarea fructuoasă pe care au avut-o cu ruşii. Poate ex-regele Mihai îşi mai aminteşte despre grecoaica, Dodo Chrisolegos (căreia, după cum susţin unii, îi plăceau, în egală măsură, dolarii, rublele şi chiar mărcile Celui de-Al Treilea Reich) – foarte „apropiată” regelui pe atunci şi protejată a cominternistei Ana Pauker (născută Hannah Rabinsohn), afirmaţii consemnate în „The New York Times” şi „Washington Post”.

Probabil a venit bilet la ordin, economiştii cunosc termenul, ca ziariştii să-l scoată pe Senectutea Sa erou şi nevinovat în faţa istoriei. Poate că se pune la cale revenirea cu forţa a monarhiilor, „prinţul-actoraş” Duda cunoaşte mai bine scenariul, dar sigur nu ne va spune public ce se pune la cale la întrunirile secrete cu deocheaţii. Cît îl priveşte pe fostul rege, va rămîne o piesă de muzeu. Atît. M-am săturat de „istoria revăzută şi adăugită” de noii Rolleri promonarhişti sau habarnamişti-mercenari, care au denaturat adevărul istoric în folosul străinilor. Nimeni nu poate spăla Memoria şi Îstoria!

Propaganda din jurul autointitulatei „case regale” a României este un circ ruşinos, despre un personaj care încă mai crede în steaua lui Lenin, Победа” lui Stalin şi decoraţia lui Putin. Şi apoi, despre care rege vorbiţi, conaşilor? România e Republică! Repet, ca să intre în cap tuturor! În timp ce regele benchetuia pe la recepţiile marilor cancelarii europene, românii stăteau la cozile foamei şi umilinţelor postbelice. Ex-regele Mihai n-a răbdat de foame precum românii. Toată viaţa a boierit-o! După lovitura de stat din 1989 a venit în galop să revendice, cu tupeul caracteristic celor fără caracter şi împins din spate de „familia regală” în frunte cu „regina”, care n-a fost niciodată regină, cu cei mai buni avocaţi, tot ce şi-a dorit din patrimoniul naţional. Ba mai mult chiar, s-a ales şi cu ce nu i se cuvenea. Azi, ne spune cît de mult a suferit prin străinătate şi cît de dor i-a fost de Ţară, crezînd, a cîta oară?, că românii sînt hipnotizaţi, iar în România totul e posibil, ca şi cum ar fi ţara minunilor unice în lumea modernă. Propaganda făcută ex-regelui nu poate fi susţinută de istorie, nemernica Declaraţie de la Budapesta din 1989 oferindu-i încă o dată prilejul de a trăda România! Singurul adevăr incontestabil este că, la 23 august 1944 a deschis larg şi necondiţionat poarta ţării pentru trupele Armatei Roşii, în detrimentul Neamului Românesc.

Oricît l-ar decora ruşii, americanii sau englezii, tot trădare scrie în istoria noastră la pagina regelui. Istoricii de bună credinţă ar trebui să vorbească despre abdicare, despre negocierea pentru sine şi familia sa, iar fostul rege să prezinte scuze în faţa urmaşilor soldaţilor-martiri, duşi de Armata Roşie în minele din Donbas, în Kazahstan sau în tundra siberiană, de unde cei mai mulţi nu s-au mai întors, ca urmare a Proclamaţiei de la 23 august 1944, echivalentă cu capitularea necondiţionată a României… Pînă una alta, vise plăcute regalităţii şi simbolurilor anacronice, şi căinţă personajului care a trădat Ţara şi poporul în schimbul siguranţei şi confortului material şi personal.

În era dronelor, nu mai e nevoie de trăsuri, pălării de circ, rochii foşnitoare şi de încă un experiment regesc, sortit eşecului. Locul regilor e la muzeu! Monarhia este anacronică, perimată, incompatibilă cu sistemul democratic, acesta din urmă fiind şi el un mare haos istoric.  În concluzie, conform afirmaţiei lui Octavian Dinu, „aşa-zisa casă regală a lui Mihai, e la fel de legitimă ca şi aşa-zisa casă regală a lui Cioabă”. Iată cum, contaminările istoriei trăiesc prin ne(re)cunoaşterea falsurilor, ca parte a unor orizonturi labile şi flotante ce fac întotdeauna jocul unor minţi diabolice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*