Tartorul ticăloșilor:
Sunt onorat, iubiții mei,
de-a voastră-ncredere frățească!
Doar strâns uniți prin legământ
putea o gașcă să sporească
și să devină ce cândva
ni se părea că-i peste poate –
partidul mai presus de stat,
ca voia lui să fie-n toate.
N-a fost ușor, o știm prea bine,
trecutului să-i facem vânt
și din ruine să-nălțăm
speranța-n noul crezământ.
(Toți oamenii cu mic cu mare
obolul faptelor și-l varsă
în a istoriei făptură
dar numai unora li-i dat
prin vise, scopuri și avânt
amprenta pe-al ei spirit să și-o pună
ca să ne fie-nvățătură
că nu din căldicel ea-și trage seva
ci recele și caldul tată-i sunt și mumă.)
Învingătorii stabilesc apoi
hotarul dintre fals și adevăr
și cât din toate poate fi cuprins
în niște cărți ce trase sunt de păr.
(Ideea asta genială
va fi-ntărită lapidar
de spusa unui precursor:
„Când tai pădurea așchii sar”.)
De-aceea-n strategia defrișării
– ca loc să-i facem noului parcurs
în minți, șabloane și-n anchete –
adesea vechiul l-am inclus
și l-am silit să tragă-n hamul
convingerilor proletare:
Nu cu mănuși se schimbă lumea,
ci prin ciocniri necruțătoare!
Deși nemulțumiți sunt cu duiumul
în tot momentul și-n tot locul
de nedreptatea deșănțată
cu care soarta-și joacă jocul,
ca doar câțiva mai mult să aibă
prin zorul pauperizării,
numai protestele cu cap
au forța zdrobitoare-a mării.
Mai este palma viu miracol
când degetelor li se pare
că au tot dreptul să se miște
după cum simte fiecare?
În parte degetele-s slabe
oricât e omul de zdrahon;
dar strânse-n pumn ele scurtează
al judecății maraton…
Știind că omu-i pentru semeni
un lup cu șanse practic nule
ca ura să și-o ostoiască
cu beregățile fudule,
cruzimea și ferocitatea
strategic le-am utilizat
drept hrană lupilor din haite,
pe care-n câini i-am preschimbat.
Și iac-așa, dragi camarazi,
politica devine artă
când părul lupului se schimbă
în ton cu noua noastră soartă.
Ni se impută durități
și jertfe multe, foarte multe,
de parcă noi am fi creat
absurda logică de-a fi
cu ne-ntreruptul șir de stări
(azi vânător, mâine vânat),
în carnea timpului întemnițate
de mâna întâmplării deșucheate,
când știm cu toții că-n istorii
evenimentele de seamă
sunt crime măcar plănuite
și că eroii-s zămisliți
din praful criminalilor-nălbiți.
Nu vom ceda de-ar fi să crape
toți adversarii și dușmanii,
ca despre noi să nu se poată spune
c-am dănțuit cum ne-au cântat golanii!
E greu în țară? Las’ să fie
până ce gloatei i se limpezește
că drumul de la rău către mai bine
prin răul mai cu moț se arcuiește.
(În plan moral, ne-nvață sfinții,
procesul este cam la fel:
Păcatul poate fi învins
doar după ce-ai gustat din el!)
Cu criza asta îndrăcită,
pe tot românul sfătuiesc
nițel cureaua să-și mai strângă
cum mulți o fac de când trăiesc
și cum au procedat străbunii
în veacuri lungi de împilare,
imperii trei ei îngropând
doar prin speranță și răbdare.
Cum doar săracii-s răbdători
și cu speranța de ne-nfrânt
în creștineasca izbăvire,
ei sarea sunt pe-acest pământ.
Chiar dacă astăzi dezbinarea
piatră de moară-i pentru țară,
ea totuși poate să-și revină
la forma sa de-odinioară
doar printr-o renormalizare
în suflete și înafară,
ca din codași s-ajungem fruntea.
Un vis frumos să fie oare?…
*
Corul ticăloșilor:
Viață lungă îți dorim,
conducătorule iubit,
și cerului îi mulțumim
că nouă ni te-a dăruit!
.
Te vom urma ca pân-acum
– de interesele ne-or cere –
dar înțelegerile-s scrum
când nu vei mai fi la putere.
.
Ți-o spunem cu curaj în față
să n-avem vorbe mai târziu –
cine norocul nu-l agață,
e ori un prost, ori un diliu.
.
Schimbarea de macaz politic
n-a fost și nu va fi acuză
atâta timp cât clar se spune
că scopul mijloacele scuză.
.
Iar scopul nostru patriotic
este s-o ducem cât mai bine
și să trăiască toți aceia
pe care brăcinaru-i ține.
.
Mai precizăm un fapt banal
în practica postdecembristă:
Nu-i traseist ci luptător
cel ce-n politică mereu persistă!
(Din depărtare, slab dar distinct, se aude imnul Te slăvim, Românie, pământ părintesc…)
Lasă un răspuns