IPS Andrei a continuat tradiţia instituită de Bartolomeu Anania, care a ctitorit, intenţionat şi semnificativ pe locul asasinării marelui voievod român, o mănăstirea ce-i poartă numele Mihai Vodă. Mănăstirea a fost ridicată în anul 2002, la iniţiativa lui Bartolomeu Anania şi este o copie bizantină a mănăstirii „Mihai Vodă” din Bucureşti şi aflată la trei kilometri de locul în care a fost asasinat celebrul domnitor. De remarcat că la sfârşitul parastasului, în faţa lui IPS Andrei s-a jucat o scenetă cu actori care interpretau pe Mihai Viteazul, căpitanul Baba Novac şi primul mitropolit ortodox de Ardeal, Ioan de la Prislop. Cei prezenţi au înţeles rolul pe care l-a jucat Ioan de la Prislop în ridicarea reşedinţei religioase de la Alba Iulia la rang de mitropolie de către Mihai Viteazul, care prin Ortodoxie îi atrăgera de partea sa pe fraţii români schismatici supuşi străinilor din Transilvania.
Asasinarea lui Mihai Viteazul de către generalul Gheorghe Basta în complicitate cu împăratul austriac Rudol al II-lea a fost martirică. Mihai Viteazul încurca planurile habsburgilor de a controla Transilvania şi Ţara Românească. Mihai Viteazul a fost asasinat laş de către valoni, la ordinul lui Basta, în timp ce încerca să se apere cu sabia sa vestită, iar trupul lui a fost batjocorit apoi. Iată ce spun cronicarii: “După ce Basta şi-a orânduit oastea în mare linişte, trimis-a trei sute de valoni şi nemţi asupra cortului lui Mihai Vodă; cu mare iuţeală au şi înconjurat cortul. Unul din căpitani cu numele Bori dacă a intrat în cort împreună cu încă câţiva, a pus mâna pe Mihai zicând: eşti prins. Mihai i-a zis: Ba şi cu aceasta puse mâna pe sabie s-o scoată. Un valon, ţintind cu puşca a slobozit-o şi l-a lovit în mâna stângă cu care a căutat să scoată sabia căci Mihai Vodă era stângaci. Alt valon i-a străpuns îndată pieptul cu sabia, al treilea valon l-a împuşcat în spate şi astfel prăbuşindu-se, i-au tăiat capul cu propria lui sabie. Şi jefuindu-l şi împărţindu-i toată prada ce o avea în cort şi vitele de afară, i-au târât trupul din cort şi a zăcut trei zile, gol, la marginea drumului. Capul, cu barbă cu tot, l-au pus pe hoitul unui cal, care cal murise tot atunci, şi astfel a stat capul acolo mult timp… (Cronicarul Szamosközy şi însemnările lui privitoare la români 1566–1608, Cluj, 1928, p. 158)” sau mărturiile vistierului Stavrinos în anul 1601 şi Palamide în anul 1607, greci de origine, care descriu şi ei despre soarta rămăşiţelor pământeşti a lui Mihai. Palamide scria: “Trei zile şi trei nopţi corpul lui Mihai a rămas aşezat pe un cal al său ucis în învălmăşeală, iar trupul a rămas neîngropat. Mulţi valahi se strângeau acolo, priveau cu jale şi clătinându-şi capetele plângeau, apoi adresau injurii generalului Basta György. După trei zile şi trei nopţi, nişte valahi de-a lui Mihai l-au îngropat noaptea, pe ascuns şi tare mult l-au plâns”.
Numeroşi istorici contemporani au considerat că trupul, după trei zile, a fost îngropat pe câmpia asasinatului de la Turda, dar recent cercetărorii consideră pe baza unor cronici că trupul lui Mihai Viteazul a fost totuşi înhumat la mănăstirea ortodoxă de la Alba-Iulia, iar capul trimis la Mănăstriea Dealu. Iată ce afirmă cronicarii: Brancovics în “Cronica sârbească” arată: “Am petrecut mulţi ani pe lângă Mitropolia Română din Alba Iulia. După uciderea lui Mihai, Basta György a îngăduit ca atât capul şi trupul să fie îngropate împreună la Mitropolia din Bălgrad” sau Radu Mihnea, Domnul Ţării Româneşti, la 11 ani de la uciderea lui Mihai Vodă, ce a atribuit Postelnicului Turturea satul Găuriciul… “pentru multă şi bună şi credincioasă slujbă cu care a slujit domnia lui multă vreme neîncetat, cu multă trudă, încă şi în alte ţări străine până în Ţara Nemţească. Postelnicul Turturea el a furat capul lui Mihai Vodă şi l-a adus aici în Ţară, de la slujit şi l-a îngropat cu multă cinste, ca pe un adevărat Domn”.
Totuşi, generalul Basta pentru a se pune bine cu boierii valahi, care nu şi-ar fi ales alt domn dacă nu se înmormânta creştineşte trupul celui asasinat, ar fi acceptat reînhumarea cadavrului lui Mihai Viteazul la mănăstrirea ortodoxă de Alba-Iulia. În ampla „Cronică a Transilvaniei”, a lui Wolfgang de Bethlen, întâlnim o informaţie surprinzătoare, cu privire la soarta corpului neînsufleţit. Cu toate că cea mai mare parte a cronicii lui Bethlen este o compilaţie după cea a lui Szamosközy, găsim în textul ei informaţii noi, culese de la contemporani şi din alte surse, după cum reiese din pasajele referitoare la asasinarea lui Mihai Viteazul: „O vreme mijlocitorul (Iacobus Beaurius) lui Basta cercetează aici şi acolo şi pe neaşteptate trupa valonilor înconjoară cortul lui Mihai, Beaurius şi alţi câţiva subalterni de-ai săi au intrat în cortul lui Mihai pe care l-au găsit liniştit şi stând întins (unii povestesc că atunci şi-a spălat faţa şi mâinile). Beaurius adresându-i-se acestuia, spune: Eşti prizonier, la care acesta răspunde: Nicidecum! şi spunând aceasta Mihai a încercat să scoată sabia care era atârnată de propteaua cortului în timp ce era lovit de Beaurius cu halebarda şi capul îi este tăiat cu sabia proprie a lui Mihai, iar unul dintre valoni l-a împuşcat la încheietura de la mâna stângă despre care se ştia că obişnuia să o folosească şi cu care încerca chiar atunci să-şi scoată sabia (de unde ungurii după relatările lui Balog Mihai în numesc stângaciul Mihai). Capul acestuia l-au pus pe coapsa propriului cal alb mort… corpul lui Mihai a fost scos din cort, despuiat de haine şi a zăcut timp de trei zile în apropierea drumului public, iar soldaţii i-au tăiat pielea de pe spate, coaste şi umeri, i-au tăiat-o ca să o păstreze ca amintire pentru faptele sale nemaipomenite. După aceea, totuşi, corpul acestuia, ca să nu fie sfâşiat de câini, câţiva sârbi (traci/valahi sud-dunăreni) l-au înmormântat din ordinul lui Basta într-o groapă, pentru ca în cele din urmă, cu trecerea timpului să fie adus la Alba Iulia unde a fost înmormântat în biserica sfântă după cum relatează acelaşi nobil…”
Din păcate, nobilii maghiari care îl urau pe Mihai Viteazul au făcut plângeri la coroana habsburgică ca să se dărâme mănăstirea ortodoxă din Alba – Iulia, care era sediul mitropoliei “schismaticilor” valahi, ridicată la acest rang de către Mihai Viteazul. La 1601 dispare din cronici şi mitropolitul Ioan de la Prislop, sfătuitorul voievodului muntean. Odată cu ocupaţia austriacă a Transilvaniei, la 1700, Ortodoxia trece printr-o prigoană nemaiîntâlnită. Austriecii au ridicat la Alba-Iulia, cu ajutorul ţăranilor români, Cetatea Alba Carolina, fortificaţie care există şi în zilele noastre. „Între clădirile care trebuiau să cadă, precum căzuse trecutul pe care-l înfăţişau, fu mânăstirea lui Mihai Viteazul, care pomenea unirea trecătoare a românilor sub unul dintre ai lor”, ne-a lăsat scris Nicolae Iorga în atudiul „Sate şi preoţi din Ardeal”. Mănăstirea ortodoxă de la Alba-Iulia, ridicată de Mihai Viteazul, a fost distrusă şi odată cu ea şi cimitirul în care posibil să fi fost înmormântat Mihai Viteazul. Primul unificator al Ţărilor Române a suferit soarta altor personalităţi ale neamului românesc rămase fără morminte, ca Iuliu Maniu sau Ion Antonescu.
Mihai Viteazul a avut şi un rol religios crucial, nu numai politico-militar, în coagularea unităţii româneşti prin Ortodoxie. A ridicat Bălgradul la rang de Mitropolie ortodoxă, a ctitorit mănăstiri ortodoxe şi a dat drepturi preoţilor români ardeleni prigoniţi datorită religiei lor. Consider că a venit vremea ca Sfântul Sinod al BOR să ia în calcul o eventuală canonizare a lui Mihai Viteazul ca sfânt pentru contribuţia sa la unitatea religioasă a românilor din cele trei ţări române şi pentru moartea sa martirică în numele credinţei strămoşeşti. Nu-l văd mai puţin sfânt român pe Mihai Viteazul faţă de Ştefan cel Mare. Domnitorul valah a reuşit să-i convingă pe nobilii unguri, că ortodoxia e mai puternică în duh decât catolicismul în celebrul episod cu apa sfinţită de la Alba-Iulia, din 1600, frumos şi credibil descris de Petru Movilă doar peste câţiva ani.
Lasă un răspuns