De curând, am citit mărturisirea lui Vanis Varoufakis aparută în „Le Monde Diplomatique”. Este vorba de istoria negocierilor administrației Syriza cu tehnocrații care reprezintă direct oligarhia bancar-corporatistă occidentală, miniștrii de finanțe ai zonei euro sau Eurogrup. Mărturia lui Varoufakis, pentru mine, nu a reprezentat o noutate dar, pentru publicul românesc poate fi șocantă. În cele ce urmează, voi reda câteva puncte esențiale ale relațiilor dintre tehnocrații de la Bruxelles, numiți de oligarhie și reprezentanții demoocratic aleși ai guvernului grec. Astfel:
Varoufakis a recunoscut că, în 2010, statul grec se afla în imposibilitate de plată a datoriei acumulată de guvernele corupte anterioare, datorie generată de iresponsabilitatea cu care băncile germane și franceze au împrumutat, de asemenea, iresponsabilii reprezentanți politici ai Greciei. Din informațiile apărute pe media alternativă, în 2010, Dominique Khan, șeful IMF, de atunci, și potențial candidat la președenția Franței a inițiat, împreună cu BCE și CE, un program de salvare a băncilor franceze și germane, prin acordarea unui nou împrumut segvențial Greciei. Împrumut care a crescut datoria națională, de la 60 la sută din PIB la 177 la sută. Condițiile impuse Greciei au fost austeritate și acceptarea MoU („Memorandum of understanding”).
Varoufakis a mai recunoscut că diktatul Troica, FMI, BCE si CE a rezultat într-o gravă depresiune, contracție a economiei, somaj, scăderea PIB și amplificarea datoriei, intrarea în cercul vicios al deflației determinate de austeritate. Strategia Troicăi, din 2010-2015, a fost, în primul rând, salvarea de la insolvabilitate a băncilor private germane și franceze, apoi, prin manipulare, lărgirea cercului creditorilor prin angajarea altor națiuni europene, în afară de Germania și Franța. Această politică de amplificare a datoriei, pentru a evita ștergerea datoriei initiale (write off) a constituit politica „extend and pretend” (extinde și pretinde).
Syriza a câștigat alegerile promițănd poporului grec stoparea politicii „extend and pretend” și austeritatea forțată de creditori, în ciuda rezultatelor economice dezastroase și a tragediei umane la care poporul grec a fost supus.
La negocierile din 11 Februarie, Syriza a propus un plan în trei puncte de ieșire din criză: reforme de ameliorare a eficienței, combaterea corupției și evaziunii fiscale, stoparea extracției rentiere a oligarhiei grecești, raționalizarea și restructurarea datoriei, care să permită un surplus bugetar pentru plata creditorilor. Eurogrupul, sub presiunea ministrului german Wolfgang Schauble, a respins planul Syriza, deoarece însemna ca băncile occidentale să se plăteasca singure, în contul datoriei, sechestrând 50 de miliarde de euro, pe care oligarhia grecească le-a (practic, scos de la taxe) și le-a ascuns în Occident, conform listei Lagarde, pe care FMI a trimis-o guvernului grec. Însemna ca oligarhia să suporte o parte a plății datoriei guvernului grec, ceea ce ar fi fost total inaceptabil oligarhiei bancar-corporatistă occidentală, în concepția căreia numai populația (labor) și domeniul public trebuie jefuit pentru plata datoriei.
Varoufakis a recunoscut că a fost amenințat de către șeful Eurogrup, Dijsselbloem, că dacă Syriza încearcă să renegocieze MoU (un compendiu de măsuri de jaf organizat al domeniului public grecesc, conceput de corporațiile occidentale din toate domeniile economiei), memorandum semnat de guvernul grec, anterior, atunci, BCE va stopa finanțarea băncilor grecești și, astfel, se va prăbuși economia Greciei în timpul guvernării Syriza.
La întâlnirea care a urmat, Varoufakis a încercat să renegocieze diktatul MoU, iar ministrul francez Sapin a încercat să inițieze negocierea, deoarece poporul grec a mandatat reprezentanții Syriza să renegocieze puncte esențiale din MoU și restructurarea datoriei. Schauble a replicat, într-un spirit amintind de regimurile totalitare că: „Elections cannot be allowed to change anything”! Halal democrație, în viziunea tehnocraților oligarhiei! Încă de după, victoria Syrizei în alegeri, BCE a început să reducă lichiditățile către băncile grecești, eliberând sume în regim și dobândă „de urgență”.
La negocieri, planul guvernului grec a fost respins, nicio negociere cu rezultat final, despre fondurile de pensii, ranforsarea colectării taxelor, combaterea corupței în justiție, negocierea VAT, relațiile de muncă, planul de privatizare, influența corporațiilor etc. etc. Nu se ajungea la un consens, pe un subiect, ci se trecea la alt subiect fără să existe un rezultat palpabil, plastic vorbind, „învărtirea în jurul cozii”. Desi FMI, mai ales după publicare studiului care recomanda reducerea datoriei pentru ca reeșalonarea datoriei să fie sustenabilă, acest punct a fost ne-negociabil pentru Eurogrup. Deși, Comisia Europeană a fost înțelegătoare, mai ales cu problemele sociale, din nou, Eurogrupul s-a opus discuțiilor. Tehnica de negociere, de fapt, urmărea umilirea reprezentanților Syriza, forțarea acestora să demisioneze și să capituleze diktatului Eurogrupului.
Negocierea a aratat că, de fapt, creditorii declarau, pe de o parte, că doresc să-și recupereze banii și să reformeze Grecia, dar, în fapt, nu urmărea decăt să îngenuncheze Syriza prin santaj, pentru a oferi un exemplu forțelor politice europene de stânga sau naționaliste care încearcă să se împotirivească oligarhiei occidentale bancar-corporatistă. BCE a fost aceea care a folosit forța de sugrumare fluxului economic, pentru a impune capitularea guvernului grec.
Ultima încercare a lui Varoufakis de a folosi buna relație cu Franta a fost stopată de către unul dintre membrii Comisiei Europene care a declarat că: „The Commission must defer to the Eurogroup’s president”. Cu alte cuvinte, Eurogrupul ministrilor de finanțe care, în tratatul de la Lisabona nu are niciun statut, nu are reguli de funcționare fiind convocat și lucrând în secret, un grup care se poate opune pozițiilor guvernelor lor, este, de facto, conducătorul politicii financiare europene, deși, nu este un organism ales, ci doar un teatru de păpuși în mâinile oligarhiei occidentale.
Răspunsul pe care l-a primit Varoufakis, de la membrii francezi ai Comisiei Europene a fost: „France is not what it used to be”!? Cu alte cuvinte, Germania are ultimul cuvânt, iar tehnocratul ministru de finanțe, domnul Schauble, este diktatorul absolut, chiar dacă intră în dezacord, câteodată, cu Cancelarul Germaniei, doamna Merkel. Această atitudine a ministrului german, poate fi una din explicațiile, pentru care franțuzoaica Madame Lagarde, șefa FMI, condiționează aprobarea acordului cu Grecia, numai după, reducerea parțială a datoriei inițiale. Corupția este pe față, domnul Schauble are interese financiare la o banca germană, care va profita de privatizarea celor 50 de miliarde din domeniul public al Greciei, pe care domnul ministru și BCE le-au impus prin diktat Greciei.
În concluzie, nu este nicio îndoială că Uniunea Europeană este creația oligarhiei bancar-corporatiste occidentale și este condusă autocratic prin diktat, de către Eurogrupul tehnocraților miniștrii de finanțe. Singura politică pe care o cunosc este: forțarea îndatorării națiunilor europene prin aplicare articolului 123 din tratatul de la Lisabona, care obligă guvernele să se împrumute de la sistemul bancar privat și piața bondurilor, ambele în mâna oligarhiei.
Același articol se regăsește în legea BNR, M. Isărescu executând politica monetară a cabalei BIS, a băncilor, așa-zis naționale, sub controlul absolut al oligarhiei. Modul mafiot prin care legea BNR a fost adoptată și lipsa totală de control asupra politicii monetare a Parlamentului a avut, și are, drept consecință îndatorarea Romaniei la FMI.
În timpul comunismului nu au existat bănci comerciale occidentale de la care guvernul Romaniei să se împrumute, dezvoltarea industrială s-a bazat pe creditul BN. Cum se face că, acum, dezvoltarea trebuie neapărat să se facă cu capital extern, cu dobândă? Mai mult, domnului Isărescu și clicii de la Bilderberg nu le ajunge controlul asupra politicii monetare, dumnealui dorește și controlul politicii fiscale care, prin Constitutie, aparține executivului.
Dacă la alegerile din 2016, nu vom avea un partid naționalist în Parlament, care să se opună transferului suveranității naționale tehnocraților tip Eurogrup, care reprezintă oligarhia occidentală, soarta nației române se va afla în grea cumpănă, ne vom trezi sclavi în țara strămoșilor noștri!
Suveranitatea nationala a fost transferata demult ! Ce-a mai ramas nu poate in niciun fel fi prezervata ! …cu politicienii de azi si de ieri !