Ticăloșii…

În ultimele zile am fost cutremurați toți, aflând de ticăloșiile petrecute în domeniul medical. Nici nu se uitase bine scandalul analizelor falsificate de anul trecut. Acum au fost descoperiți medici specialiști în tratarea cancerului, care primeau sume imense, cât și plata unor concedii în străinătate, excursii, pentru a prescrie bolnavilor anumite medicamente, iar acestea erau… apă distilată! „Medicamentele” respective erau decontate de Casa de Asigurări, adică din banii publici adunați de la contribuabili. Erau implicate în această megaescrocherie nu numai medici, ci și fabricanți și difuzori de medicamente. Indivizii aceștia nu făceau răul pe care-l făceau de foame, fiindcă erau printre cei mai bogați, ci, pur și simplu, din plăcerea de-a câștiga cât mai mult, indiferent de mijloacele prin care obțineau profitul. Puteau, oare, să doarmă liniștiți, să mănânce liniștiți, să-și privească în ochi copiii, știind cum au câștigat averea?

Cancerul este cea mai cumplită boală a începutului mileniului acesta. Dacă în mileniul trecut au secerat milioane de vieți omenești ciuma, holera, tuberculoza și altele, de data aceasta un nou monstru hămesit înghite fără saț mii și mii de vieți omenești. Aș putea spune, că aproape jumătate dintre înmormântările la care am participat în ultimul sfert de veac au fost ale unor oameni doborâți de cancer, în urma unor suferințe cutremurătoare. Trăim cu speranța că într-o bună zi, – pe care o dorim cu toții să fie cât mai apropiată -, mințile luminate ale lumii vor reuși să dea la lumină medicamentul miraculos, care să pună capăt acestei cumplite maladii. Ne rugăm pentru aceasta lui Dumnezeu, așa cum ne rugăm și pentru alinarea suferințelor celor atinși de boală. Este revoltător, însă, când afli că tocmai cei care ar trebui să ne pună la dispoziție cele mai bune medicamente, ne înșeală și ultima speranță! Sperăm că instituțiile îndreptățite își vor face datoria și în cazul de față și sistemul va fi curățit de asemenea uscături!

Rare sunt familiile care să nu fi avut un membru, o rudă, un cunoscut, un apropiat, care să nu se fi luptat cu această boală și, până la urmă, să fi căzut învins. Sunt ani de luptă înverșunată, ani în care se cheltuiesc sume imense în disperare, ani de suferință atât pentru cel bolnav, cât și pentru cei din jurul lui. Orice informație este culeasă cu înfiorare, orice brumă de speranță este valorificată la maximum. Dragostea de viață se manifestă în astfel de cazuri mai mult decât oriunde în altă parte. Pe lângă cheltuielile efectuate cu prilejul tratamentelor oficiale, apar altele pe alături. O adevărată fauna de binevoitori și de cunoscători te bombardează zilnic, pe toate canalele, cu tot felul de reclame, care te asigură că vei obține însănătoșirea deplină și cât mai grabnică, dacă vei cumpăra cutare sau cutare preparat. Oamenii loviți de asemenea nenorociri sunt de bună credință și își agață nădejdea și de un fir de pai, dar pentru aceasta dau sume imense unor jnapani, escroci și ticăloși fără conștiință.

Eu însumi am fost victima unor asemenea mârșăvii. Tatăl meu fusese externat din spital cu cancer la ficat. Medicul precizase, că mai are de trăit maximum două-trei săptămâni. Doamne, ce clipe au fost acelea! Îi spusesem diagnosticul și era conștient că sfârșitul îi este foarte aproape. Asculta ore în șir muzică populară la televizor, plângea în tăcere și se însingura tot mai mult. Îi vorbeam, îl mângâiam, îl încurajam, dar ne dădeam seama că vorbele noastre nu le aude, că e prea absorbit de gândurile lui. La un moment dar, emisiunea s-a întrerupt și pe post s-a făcut reclamă pentru un preparat miraculos, care, așa cum se spunea, vindeca orice fel de cancer. Tatăl meu a tresărit, a ridicat capul și s-a uitat la mine, așa cum niciodată nu se uitase. M-a răscolit privirea lui până în adâncul sufletului. Tatăl meu era pe pat de moarte, se întrevedea o șansă, iar de mine depindea dacă el avea să beneficieze sau nu de ea. Cred că dacă n-aș fi dat curs dorinței lui exprimată prin acea privire, l-aș fi avut pe conștiință toată viața. „- Se poate, mă, tată, să existe așa ceva? O mai fi vreo speranță și pentru mine?” M-am uitat la ceas. Era ora 11. I-am spus: „- Tăticule, îți promit că mâine dimineață vei începe tratamentul cu acel medicament. În cinci minute mă pregătesc și plec la București. La noapte mă întorc cu el. Ochii tatălui meu au strălucit de o bucurie mare, așa cum nu-i mai văzusem niciodată. Am găsit o mașină de ocazie din Severin și la ora 18 intram pe poarta de la adresa din reclamă. Eram înarmat cu analize, cu biletul de ieșire din spital, crezând că medicamentul mi se va da după o analiză amănunțită a documentelor. Aș! O fetișcană a motivat că „- Domnul doctor e plecat, dar m-a lăsat pe mine să dau medicamentul!” Mi-a dat niște sticle, niște borcănele și o carte a „domnului doctor”. Totul a costat patru milioane și jumătate. Am fugit la gară și am luat primul tren spre Severin. Când se vărsau zorii, intram în camera în care zăcea tăticu. Doamne, ce bucurie!

A început „tratamentul”, dar nu l-a putut suporta decât o zi! Unele preparate puțeau a urină. Într-un borcan era humă(pământ galben). Am început să citesc cartea, în care se prezentau efectele miraculoase ale preparatelor procurate de mine. După primele pagini mi-am dat seama că cel ce scrisese era un semianalfabet. Deznădejdea în care a căzut tatăl meu a fost mai mare decât cea dintâi. Mai văd și azi, după mai bine de zece ani de la pățania de mai sus că „doctorul” continuă să facă reclamă miraculosului său preparat. Mă întreb, în ce țară trăim, dacă un individ de genul acesta își face de cap și înșeală buna credință și ultima speranță a atâtor oameni? Chiar nu se pot sesiza autoritățile?

Numai când vezi atâtea ticăloșii și atâția ticăloși mișunând în jur îți poți da seama ce prăpăstii morale sunt în lume, îți dai seama că pentru mulți omul este tot lup pentru om, în loc să fie frate, așa cum ne-a învățat Mântuitorul.