O expresie des întâlnită în lumea românească. Din păcate, este folosită în mod peiorativ, rău, atunci când vrem să arătăm că o lucrare, o acțiune, un obiect este de proastă calitate.
Cred că expresia este însă o filozofie de viață a românului, o sclipire de geniu. „Merge și așa!” definește o cale, o soluție, o poziție neoficială, nefolosită, o noutate în domeniu. Știm care este regula, legea, soluția folosită de toți, dar noi găsim altă variantă. Nu ne obligă nimeni s-o facem, ci o facem fiindcă așa vrem, fiindcă suntem oameni liberi, ființe raționale, capabile să ia o hotărâre și pe cont propriu. Alegem necunoscutul, drumul nebătătorit, fiindcă avem încredere în noi înșine, în capacitatea noastră de a rezolva problema. Ne asumăm riscul, de multe ori foarte mare. Nu contează dacă nu reușim. Și aceasta e posibil, dar noi ne-am făcut datoria de căutători de soluții, de căi noi. Mă întreb dacă nu cumva acest „Merge și așa!” a fost chiar deviza noastră de români în istorie. Am fost situați mereu între mari imperii, adevărați coloși. Am fost divizați în stătulețe și nimeni nu ar fi crezut că vom supraviețui prin veacuri. Alții ne-au dat soluții după cum au fost interesele lor, folosul lor, dar noi am găsit și altceva, alte căi cu care am abordat problemele, așa cum au fost interesele și idealurile noastre de popor. Dacă ar fi fost să-i ascultăm doar pe alții, în special pe cei puternici, pe care ,,pământul nu putea să-i mai încapă”, astăzi am fi doar o amintire ca popor și ca țară într-o carte de istorie a Europei. Noi însă ne-am ghidat după principiul „Merge și așa!” și de cele mai multe ori am ieșit învingători, fie că a fost vorba de luptă, de diplomație, de afaceri etc.
Încă de pe vremea romanilor funcționa principiul dilemei categorice: „ori-ori”, fiindcă „tertium non datur”, adică a treia soluție/cale nu există. Altfel spus, „ori alb, ori negru”. Noi am râs în barbă și am găsit că există, totuși, o soluție intermediară: cenușiul. Și a mers și așa! Ne-au pus alții în față alt principiu: ,,cine nu-i cu noi e împotriva noastră!” Noi am găsit altă soluție: am uns roțile de la soldat la împărat, și le-am dat și bani, și bucate, și vite, și copii, dar nu le-am dat pământul, sufletul și libertatea noastră. Le-am mai dat și cu barda după cap dacă a fost cazul! Și a mers și așa! Marile puteri europene au permis o unire simbolică între Țara Românească și Moldova, în sensul că fiecare să-și aibă domn propriu, guvern propriu, iar o comisie comună să coordoneze de la Focșani cele două state. Noi ne-am apucat de alegeri și, surpriză, l-am ales pe Cuza și la Iași și la București, cele două guverne s-au contopit într-unul, Milcovul a fost „secat dintr-o sorbire”, iar pe hartă a apărut România. Și oficialii europeni, cât și turcii, cât și rușii au rămas cu degetul în gură, fiindcă la așa soluție nu se așteptau. A mers și așa, nu?
Zborul omului în spațiu a fost visul de veacuri al omenirii. Nenumărați savanți s-au chinuit să găsească soluția, dar n-au reușit. A venit și Vlaicu al nostru, a studiat problema, a văzut unde-i hiba, a zâmbit și a zis: „Merge și așa!” Și a mers, căci mașinăria lui s-a ridicat mai sus decât Carpații. Nimeni nu a crezut însă că avioanele vor putea să se ridice mai sus și să zboare mai repede. A venit Coandă și a zis: „No, că merge și așa!” Și avioanele cu reacție ale lui Coandă cutreieră astăzi lumea în lung și-n lat cu viteze și la înălțimi de neimaginat altădată.
Au zis matematicienii lumii: Nimic nu e mai presus decât matematica!” S-a ivit unul, care nu era matematician, ci pur și simplu oltean, medic militar, Ștefan Odobleja, care a zis: „Asta s-o credeți voi!” S-a apucat pe-ndelete și a pus bazele ciberneticii, care stăpânește astăzi lumea prin calculatoarele, internetul și celelalte aplicații ale sale. A zâmbit Odobleja și a zis: „Merge și așa!” Și a mers și va mai merge încă multă vreme!
Așadar, nu vă grăbiți să socotiți această expresie ca semn al prostiei, nepăsării, neputinței, lenei și altora asemenea, ci mergeți în adâncul lucrurilor și socotiți-o ca pe o sclipire de genialitate a neamului românesc. Numai un popor conștient de capacitatea sa, de rolul său în istorie, a putut să-și ia soarta în mâini și să-și scrie propria cronică, fără să aștepte mila și bunăvoința mai marilor zilei. A avut conștiința că deasupra sa și deasupra tuturor este Dumnezeu, Care veghează și cârmuiește lumea și nimeni și nimic nu-I poate sta împotrivă.
H. Coanda nu verbea cu „No, No, că merge și așa!”, ca doar nu era ardelean.