A vorbi despre omul Octavian Butuza reprezintă o adevărată provocare şi un act ce presupune o responsabilitate a asumării cuvintelor dincolo de sensul lor imediat. Am scormonit printre cuvinte şi sintagme cuprinzătoare: demnitate, credinţă, prestanţă, eleganţă, distincţie, excelenţă, respect, dragoste de oameni, profesionalism, umanism.
Primul concept care îmi vine în minte atunci când încerc să creionez o imagine a omului Octavian Butuza se referă la dăruire. Şi această dăruire se remarcă în fiecare gest, fie că este vorba de emisiuni televizate, de evenimente caritabile, de activitatea ca scriitor. Şi, mai important decât atât, este să ne gândim la ce dăruieşte omul Octavian Butuza. Răspunsul este unul tulburător de simplu, dar, în acelaşi timp, covârşitor prin impact: omul Octavian Butuza îşi dăruieşte sufletul. Şi reuşeşte acest act de dăruire trecând dincolo de sticla ecranului şi intrând în casele maramureşenilor prin calitatea, căldura şi bunul simţ al emisiunilor pe care le realizează. Îşi dăruieşte sufletul prin implicarea activă şi afectivă în fiecare eveniment caritabil pe care îl patronează. Îşi dăruieşte sufletul prin fiecare cuvânt gândit şi transmis în cărţile şi articolele Domniei Sale.
Intervine, apoi, eleganţa cu care dăruieşte cuvinte. Reverenţa fată de interlocutor şi confortul spiritual pe care le oferă celor cu care dialoghează. Te face să te simţi important şi preţuit, ceea ce responsabilizează mai mult decât un ton imperativ.
Dacă este să ne referim la responsabilitatea pe care mi-o asum vorbind despre omul Octavian Butuza, atunci întregul sens se îndreaptă către „beneficiarii” dăruirii sale. Şi aceştia suntem noi, oamenii, care simt constant efectul benefic al darului făcut nouă de către Octavian Butuza. Şi ce anume îl poate defini mai bine decât un autoportret schiţat în volumul „Durerea ca o vindecare”, autoportret prin care scriitorul, omul de dincolo de cuvinte, şi-a aşezat tot sufletul în palmele cititorilor săi: „Pentru mine a scrie, a realiza emisiuni, înseamnă a fi între oameni. Nu-mi pot zăvorî sufletul asemenea unei monade ermetice. Praful se aşterne, nestingherit, şi într-o încăpere fâră ferestre”.
Este un act riscant acela de a scrie, deoarece, odată cu asumarea propriei creaţii, îţi asumi şi un exerciţiu unic de sinceritate atât faţă de tine, cât şi faţă de lumea care te cunoaşte prin scris.
Şi tot un risc asumat este şi încăpăţânarea cu care domnul Octavian Butuza promovează valorile. Într-o lume mediatică în care goana după rating sacrifică bunul simţ şi coboară în zone reprobabile de antimodele şi comportamente deviante, domnul Octavian Butuza scoate la lumină şi la rampă elite intelectuale, modele perene, personalităţi locale şi naţionale – dintre care nu lipsesc modelele de dascăli şi elevi, autenticele modele educaţionale – şi… surpriză: are audienţă!
Vă mulţumesc, domnule Octavian Butuza, pentru că oferiţi lumii o fereastră prin care lumea se poate autocompleta în linişte deoarece este… mai frumoasă!
Ana Lucreţia Maria MOLDOVAN
Lasă un răspuns