Comunizarea României prin pușcării, cote, cartele…

Pentru prima dată, sintagma comunizarea României am întâlnit-o în presa exilului românesc şi am înţeles din text, că este vorba de un simplu compus semantic ce exprima condensat întreaga tragedie a poporului român supus şi forţat de către aliatul, eliberatorul şi fratele mai mare să ne îngenuncheze în comunismul sovietic. După decembrie 1989 sintagma aceasta se foloseşte şi în presa liberă a Casei Scântii, dar comunizare încă nu a apărut în DEX. S-ar putea să apară după moartea lui Ion Marcel Ilici Iliescu, dar nu e sigur, având în vedere că lasă în urmă pe scriitorul Năstase, şmecherul jucător Băsescu, plagiatorul Ponta, formatorii de opinie Pleşu şi Liiceanu, critici literari precum Manolescu şi Ştefănescu.

Nicolae Baciu autorul volumului ’’Yalta şi Crucificarea României’’ folosea în articolele sale comunizarea României ce echivalează cu crucificarea ţării şi încarcerarea în genunchi a poporului român. Autorul, originar din Ţara Bârsei, tatăl său om harnic a fost primul din familia lor ce a schimbat opinca cu gheata, iar el primul care a schimbat sapa în condei şi brazda în călimară. Prin silinţă şi voinţă, fiind dotat a reuşit să urce, cum scrie prin spini şi bolovani, toate treptele educaţiei absolvind Facultatea de Drept. În 1930 a fost primit în Baroul avocaţilor din Ilfov avându-l ca maestru pe Vasiliu-Cluj, pe care îl aşează printre avocaţii de frunte a acelor vremuri, nu numai din Bucureşti ci din întreaga ţară, ceea ce a fost un avantaj în ascensiunea lui profesională.

Cu Nicolae Baciu vreau să încep prezentarea comunizării României, fiind relevantă pentru soarta intelectualilor români, dotaţi, laborioşi şi patrioţi. Nicolae Baciu era francofil dar nu a făcut politică, îşi vedea de avocatură lui, îi plăcea, o avea în sânge şi profesând, în decurs de 14 ani, a reuşit să treacă de la o cameră cu chirie la propria lui vilă la Snagov. Avea o maximă sunt un luptător şi izbutesc, astfel reuşind la rândul său să devină un avocat cunoscut şi recunoscut în urma multor procese. Este semnificativ Procesul colonelului Nicolae Precup, care împreună cu alţi ofiţeri şi civili au proiectat o lovitură de stat împotriva dictatorului Carol al Doilea. Nu au reuşit, au fost arestaţi şi li s-a deschis proces. Cei zece conjuraţi împotriva regelui nu aveau apărători fiindcă avocaţii nu-şi dădeau foc la valiză, să pledeze împotriva dictatorului. Familiile arestaţilor au bătut degeaba la uşile multor avocaţi, dar la maestrul Vasiliu-Cluj au găsit o soluţie solomonară: Nicolae Baciu va pleda în apărarea lor la Tribunalul Militar, iar el, marele maestru al tuturor combinaţilor, va dirija din umbră şi va trage sforile peste tot. Şi Vasiliu-Cluj a tras atât de dibaci sforile încât, prin tot felul de înţelegeri, a modificat ţinta conspiratorilor de la rege la anturajul lui să nu se creeze o impresie rea despre monarh, care e atât de iubit de supuşi săi încât un complot împotriva lui este de neconceput, ca să nu mai spunem că majestatea sa nu a fost atins nici cu o floare. Această schimbare de macaz a fost convenabilă pentru toată lumea, iar pedeapsa conspiratorilor prin acest aranjament era de la început mai mică. Nicolae Baciu în pledoaria a susţinut că Elena Lupescu joacă rolul Doamnei de Pompadour, a unei Pompadur de Sinaia, ceea ce a fost imediat consemnat în presa bucureşteană spre deliciul cititorilor şi reclama avocatului.

Nicolae Precup principalul conspirator, în ultimul cuvânt, nu s-a abţinut şi la sfârşit a strigat Jos Lupeasca, primind astfel zece ani de închisoare. Trimis la Doftana să-şi execute pedeapsa, s-a întâlnit şi împrietenit cu Dej, atât de bine încât a fost eliberat odată cu tovarăşul Dej şi împreuna au început, cu elan comunist, să comunizeze România după directivele Moscovei. Nicolae Baciu nu a păţit nimic pentru persiflarea Doamnei Pompadour de Sinaia. Necazul lui se trage din alt proces, în care a fost cinic cu Ada Solomon, concubina inculpatului principal. Într-un moment al desfăşurării procesului, inculpata ce era bine cunoscută în Bucureşti sub numele de Ada Solo de către o întreagă coloană de ofiţeri români cu care se culcase a declarat că cei ce au cunoscut-o i-au oferit cadouri şi bani, aşa că avea bani destui. Nicolae Baciu, spontan şi spiritual cum era, i-a sugerat ca în acest caz să nu-şi mai spună Ada Solo ci Ada Duo, Ada Trio, Ada Plus. Sala a râs, ziarele au preluat calamburul, numai Ada Duo, Trio, Plus l-a privit cu ură răzbunătoare. Ce nu a ştiut avocatul atunci, şi nici mulţi alţii, a fost faptul că Ada Solomon cu ani în urmă, la Văcăreşti, a fost intima Anei Pauker aşa că după eliberare a ajuns o persoană importantă în conducerea politică din Bucureşti şi la prima ocazie ivită, verificarea tuturor avocaţilor din barouri, Nicolae Baciu nu a mai primit dreptul să practice. Trec peste comentariile, ce se desprind singure, despre mâinile pe care încăpuse comunizarea în România şi mă opresc la faptul că, în acest moment Nicolae Baciu a lăsat la o parte optimismul cu vin ei, americanii a devenit realist şi s-a hotărât să plece din ţară. Cum frontierele se închiseseră, a apelat la un căpitan rus să-l treacă frontiera, care a fost de acord. S-au înţeles, s-a făcut planul, căpitanul a primit un onorariu generos, după care la data fixată rusul l-a denunţat pe Nicolae Banciu şi astfel ajunge la închisoare, ce de acum era deja comunizată. Ruşii nu se ţin de cuvânt între ei, darămite cu supuşii lor. Regimul închisorilor impus de Boris Grumberg, alias Alexandru Nicolski, conducătorul Brigăzii Mobile, era după modelul NKVD adică mizerie, teroarea şi tortura.

Nicolae Baciu a fost şocat de maltratarea deţinuţilor politici, înfieraţi duşmanii poporului, situaţiepe care dinafară închisorii nu ar fi putut să o creadă, nu şi-ar fi putut să-şi imagineze aşa ceva. Acum, e momentul să precizam că, sintagma duşmanii poporului aparţine lui Stalin şi pe cine numea el aşa, automat NKVD-ul îl aresta, încarcera, maltrata, deporta sau la al doilea semnal de la Stalin sau Beria îl executau, astfel au fost comunizate şi zecile de puşcării din România cu duşmanii poporului român. După luni de suferinţe fizice şi psihice, păstrându-şi maxima sunt luptător, izbutesc, la care în acest caz se ia în considerare că era şi avocat, cu relaţii şi o sumă imensă, a scăpat din închisoare. Imediat, fără întârziere, a luat, împreună cu un prieten, drumul spre Dunăre. În 1948 au trecut Dunărea înot în Yugoslavia lui Tito, pe care erau hotărâţi să o traverseze pe cont propriu, dar au fost prinşi şi trecuţi printr-o serie de închisori yugoslave şi lagăre de muncă,după modelul celor KGB-iste, asemănătoare celor din România comunizată. Au reuşit să scape şi târâş, grăbiş au trecut în Austria ajungând epuizaţi în lagărul de refugiaţi de la Gratz, un adevărat ţarc de libertate şi speranţe, în care ajungeau numai luptătorii, pe viaţă şi moarte, dacă zeii erau de partea lor.

Nicolae Baciu a făcut aplicaţii pentru imigrare în Franţa, dar nu a mai avut răbdare până să-i vină viza şi a plecat pe cont propriu spre Paris, unde a ajuns neîntrebat de nimeni nimic. La Paris s-a înscris la doctorat primind o cămăruţă şi o masă pe zi, a studiat şi a muncit, de toate, bani a făcut vânzând vin din uşă în uşă, cum se obişnuia atunci. A scris şi publicat, în 1951, o carte Des Geoles d’Ana Pauker aux prisons de Tito care a făcut mare senzaţie la Paris, fiind prima carte scrisă despre temniţele Anei Pauker şi închisorile lui Tito, impresionând lumea liberă cu teroarea comunistă ce s-a instalat în spatele Cortinei de fier. Citind această carte francezii şi-au amintit, unii cu jenă, că au început, alături de englezi, al Doilea Război Mondial pentru că Hitler invadase suveranitatea Poloniei, ca la sfârşitul războiului, ei, aliaţii dreptăţii şi democraţiei, prin Churchill, să o lase până la urmă pe toată lui Stalin, să facă ce vrea cu ea, ceea ce a făcut şi cu celelalte ţări est-europene. Atât Polonia cât şi România au luptat, fiecare cu câte o jumătate de milion de ostaşi, la înfrângerea lui Hitler, din care a ieşit atotbiruitoare (şi cotropitoare) numai Armata Roşie instalând pe unde trecea doctrina lui Stalin în acest război învingătorul va impune şi sistemul lui social. Sistemul social a lui Stalin, în România a însemnat şi 44 (patruzeci şi patru) de închisori comuniste şi 72 (şaptezeci şi două) de lagăre de muncă forţată în care a intrat o jumătate de milion de români învinuiţi a fi duşmanii poporului (român) în România! Practic, din fiecare familie de români, Securitatea lui Pantiuşa – Grumberg aresta, încarcera şi tortura câte un duşman al poporului român, fapt fără precedent în viaţa şi istoria poporului român!

Ce absurditate, ce diabolic să induci ura şi duşmănia între oamenii aceleiaşi naţiuni, ce secole de-a rândul s-au luptat să se unească, să trăiască normal, omeneşte, frăţeşte după vechea lor datină şi vine Stalin, mai satanic decât satana, cu ura comunistă, să ne distrugă neamul. Şi bunul dumnezeu, cine ştie prin ce parte a universului, mai zămisleşte o lume tot ca a noastră. Mare şi Creatorul lumii, oare după ce legii face ce face, şi nu face. Şi, câtă laşitate din partea aliaţilor lui Stalin de atunci, şi a celor ce i-au urmat, să nu aibă curajul de-al înfrâna, stăvili de la asemenea fapte abominabile, să nu aibă minimă jenă şi demnitate de a recunoaşte că sub conducerea lor au admis asemenea nelegiuiri împotriva umanităţii. Oricum se vor eschiva, omenirea şi istoria îi acuză de complicitate.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*