O lege cât un genocid spiritual…

Trei ani de pușcărie pentru că ai îndrăznit să promovezi adevărul istoric al neamului tău?! La o adică nici n-ar fi așa mult! Petre Țuțea a făcut 13 ani de temniță… Problema e să nu constați, aidoma marelui filosof, că i-ai făcut… degeaba.

Cu atâția ani de pușcărie sunt amenințați românii pentru îndrăzneala de promova acele file de istorie care nu convin alogenilor! Și este pentru întâia oară în 25 de ani când, la adresa unui popor întreg, este vehiculată o astfel de amenințare. Fățișă! Și care este cuprinsă cu subiect și predicat într-o lege anti-românească pe care Avocatul Poporului (dar și aici avem o problemă, al cărui „popor” este oare acest „avocat” – clădire?!) ar trebui să o dea de pereți. Pentru că este o lege croită pentru a timora generații întregi de acum înainte.

Și totuși, leguitorul nu a urmărit doar cenzurarea istoriei. Mai ales că, pentru a decupa nestingheriți în carnea românismului, de la tradiții până la simboluri, alogenii, prin vasalii lor de la guvernare (vasaloguvernanții, coadă de topor), și-au dospit oricum suficiente legi și ordonanțe „cu dedicație”, în speță pentru interzicere cultului istoric patriotic și sădirea unor sămâne otrăvite.

Legea lui (Crin – floare de ferpar!) Antonescu, și ce tristă soartă!, un epigon pokerist purtător al unui nume de rezonanță patriotică să inițieze o asemenea lege, constituie, de fapt, un cumul legislativ de tip „Big Brother”. Care va pune la îndemâna statului polițienesc, cazon și tot mai „generalism”, instrumentele supravegherii.

Pentru că, în numele acestei legi, ce vizează interzicerea cultului istoric al marilor noștri înaintași, gheara sistemului va scotoci, de acum înainte, la nivelul oricărei structuri media sau sociale deranjante. Inclusiv în sistemele informatice! Și cel mai grav, fără a mai avea nevoie de acordul Curții Constituționale! Pentru că s-a găsit o metodă de ocolire a gardienilor (instituționali și civici) ai statului de drept, dar și de eludare a minimelor norme ale libertății de exprimare și opinie. Metodă care poate deveni precedent în instituirea de noi și noi limite „democratice”.

Prin această lege, a florii-crinului-de-ferpar, ni se interzice practic să ne mai promovăm istoria! Vom ajunge, în schimb, să studiem istoria imamilor a căror învățături și chemări, și nu doar culturale, se vor auzi la ore fixe peste meleaguri pentru care înaintașii noștri și-au vărsat sângele pentru a păstra identitatea Neamului Românesc.

Dar poate de o asemenea interdicție are nevoie un popor mult prea blajin și prea cumsecade. De o lege care îi trântește un zid pe locul unei libertăți neapărate. Și care poate îl va trezi! Îl va trezi când va constata că va fi fost obligat să-și elogieze înaintașii doar în spatele ușilor închise! Și va fi devenit un popor căruia i se fură identitatea și i se trântesc atavisme maghiarizate pe locurile crucilor smulse ale ortodoxismului. I se înfig în carnea pământului strămoșesc efigii și cârpe de pe șaua cailor de pustă prezentate drept steaguri de „ținuturi”! Iar acum ni se mai azvârle în fața ochilor a doua cârpă mizeră: cea a „ținutului Partium”. Ba, în curând poate, o să ni se spună că și tricolorul intră sub incidența legii pokeristului C.A. Căruia nu mai merită să-i pronunțăm nici măcar numele, căci el, și a doua mână moartă pentru neamul românesc, jolly-jokerul (mai mult sâsâit, decât săsesc!), nefasta combinație K.I, sunt cei ce ne mai ucid o dată înaintașii. Dar sunt atât de lași că nu au curajul să vină în fața noastră!

Cu cât ni se va interzice însă mai mult să credem în sfinții închisorilor, în sfinții vorbirii creștine, în martirii neamului românesc, în toți acei înaintași care au stat temelie brâncovenească istoriei, cu atât mai mult vor fi detestați vremelnicii viermi care încercă să ne timoreze.

Jos gheara dară de pe Istoria neamului, voi iude! Și jos casca din urechea ploșnițelor anti-naționale! Căci, eroii rămân eroi, indiferent de ceea ce spune o lege vremelnică!

P.S.:

În încercarea de generaliza ca delict de opinie curentul istoric, ca dezbatere și funcție formativă, legea a fost încropită din aberații atât de prost îngemănate că pleznesc din cusăturile prostiei! Teoretic, în cazul dezbaterilor „colective”, vor fi luați pe sus cei ce se grupează în număr de la trei persoane în sus pentru a promova ceea ce (ne) este interzis! Dar poți umple o sală pentru a dezbate ceea ce nu mai vor „criniștii” și „iohaniștii” să se mai vorbească în țara asta, putând apela chiar la instrumentele lor politice de manipulare. „Atelierele de dezbatere” – de la modelul șorosist la cel „wieseldilentantist”, constituind grupuri de câte doi, pentru a dezbate și a ne face auzită opinia!

5 răspunsuri la “O lege cât un genocid spiritual…”

  1. Mihail Melnic spune:

    In mintea Neamtului,eu,Roman de la Chisinau,sunt CRIMINAL!!
    Ce n-ai semna TU, acolo, Neamtule din Cotroceni.
    Eu nu ma dezic de Neamul meu, cel Romanesc!!
    Eu nu ma dezic de Eroii Neamului meu.
    Eu nu ma dezic de Suferintele Neamului meu.
    Eu nu ma dezic si de rarele lui Bucurii!!
    Daca-n mintea Ta de Neamt, eu sunt un Criminal.
    Atunci da Sentinta si du-ma in Celula, sa-mi ispasesc pedeapsa ta!!!
    In locul lui Ion Antonescu,trecut demult in neant,tradat si el, de un Neamt!!

  2. carmen spune:

    Sa intelegem ca am ajuns de unde am plecat?
    Sa fi murit o mie si ceva de tineri la evenimentele din 89 degeaba?
    Trist tov Iohanis!!!
    Nu meriti sa fii presedintele romanilor….

  3. George Petrovai spune:

    Nu cred că românilor adevăraţi (cum bine spunea Nae Ionescu, românii sunt una, bunii românii sau alogenii cu totul altceva) le va fi teamă de această neghiobie legislativă şi, vezi Doamne, de-acu înainte nu se vor mândri cu eroiii neamului şi nu-şi vor promova autenticele valori cultural-istorice. Căci fără ei (mareşelul Ion Antonescu, sfinţii închisorilor, Mircea Vulcănescu, Mircea Eliade, Radu Gyr, Petre Ţuţea etc.), ce mai rămâne din ultimul veac românesc? Rămân doar activiştii şi nomenclaturiştii, securiştii şi politrucii postdecembrişti, adică toţi aflătorii în treabă ca alde Crin Antonescu şi Klaus Iohannis, care oricât se dau peste cap, nu vor izbuti să îngroape România şi istoria acestui neam multimilenar.
    Da, mi se va răspunde, dar o distorsionează, aşa cum au distorsionat-o şi bolşevicii.
    Pentru cât timp? răspund eu. Doar pentru acel necesar timp al încercărilor naţionale, ca toţi aceşti micimani să se facă de râs şi să fie scoşi pe făraş din istoria noastră mereu triumfătoare.

    • Vasile Zărnescu spune:

      Nu trebuie să ne bazăm pe așteptare, să treacă și „asta”, cum a trecut judeo-bolșevismul. Iată că a trecut, dar a venit „corectitudinea politică” politică a neocominterniștilor, adică a judeo-bolșevicilor care l-au adus pe Iohannis în fruntea țării. Să ne amintim că Iohannis a fost scos din Sibiu ca iepurele din pălărie tot de către Crin Antonescu, deși nimic nu-l recomanda să fie prim-ministru cum propusese Crin Căcărău-Antonescu! Deci plasarea lui Iohannis pe eșichierul politicii a fost o acțiune deliberată și conspirată. O dovadă în plus este că, a doua zi după declararea lui Iohannis ca președinte, și-a lansat prima carte: deci era scrisă, tipărită și adusă în depozite spre difuzare și la tîrgul de carte spre a da autografe! Adică se știa dinainte că va fi cîștigător! Apoi, la această conspirație se adaugă faptul că atunci cînd nemernicul repetent la istorie Crin Antonescu și-a plasat proiectul său devenit acum legea prin care accentuează pedepsele criminalei O.U.G. nr. 31/2002 – emisă de alt pușcăriaș, Adrian Năstase, care juca după muzica jidanilor Cristopher Smith, Alphonso d’Amato, Tom Lanțoș și alți jidani din S.U.A. și din alte părți – îl avea ca consilier și șef de campanie pe impostorul jidan Niels Șmeker: iată urma „copitei despicate”!
      Dar, și aici este partea cea mai gravă, nu doar cei enumerați mai sus sunt vinovați, deoarece atât O.U.G. nr. 31/2002 – devenită și ea lege –, cît și legea lui Crin – cumpăra-și-ar lumânări și medicamente cu milioanele de euroi căpătați prin vînzarea de Țară – au devenit legi prin voința – de fapt, prin impotența – membrilor Parlamentului, care au votat ca oile, a C.C.R., care au votat la fel, precum și a altor instituții care aveau obligația să vegheze la apărarea securității naționale! Deci, încrengătura conspirației criminale care vrea să extermine poporul român este mai mare și nu este numai din interiorul țării. Acum am ajuns în situația „care pe care!”
      Concluzia: nu mai este de așteptat să dispară neocominternismul! De vreme ce a revenit în forță, tot în forță trebuie eliminat!

  4. gogulet spune:

    legea tovului Florian… unde mai pui ca tov Florian ;i tov Muraru PNL vor „da asistenta” organelor judecatoresti pentru a sti cum sa condamne pe „lejionari!”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*