Ion Vidu (1863-1931) a intrat demult în conștiința românească prin compozițiile sale muzicale, prin succesele pe care le-a avut corul ce-i poartă numele și prin întreaga activitate culturală și patriotică.
Născut în comuna Mânerău din județul Arad, fiu de moț din Apuseni, Vidu s-a stabilit mai târziu la Lugoj, orașul de care-și va lega numele pentru întreaga viață. Nu vom insista în rândurile de față asupra biografiei sale, despre aceasta existând lucrări de specialitate. Contribuția noastră se bazează pe o serie de mărturii ale unor foști coriști ai lui Vidu, unice în felul lor, dar revelatoare pentru înțelegerea profundă a marelui om de cultură și patriotului Ion Vidu. Cercetarea noastră a fost făcută în anul 1985. Printre cei care ne-au oferit datele de mai jos, îi menționăm pe Constantin Bogdan (născut la 1 dec. 1898), din Lugoj, și pe nepoata de fiică a lui Ion Vidu, Doamna Lia Benkoczi.
Din amintirile mamei sale, Doamna Lia îl desemna pe bunicul său drept un om dârz, hotărât, mândru, gata a intra în conflict cu autoritățile în cazul unor nedreptăți făcute lui sau altora. În casa lui veneau țărani de la mare depărtare și-i spuneau păsurile. El le făcea jalbe, le dădea sfaturi, le însemna pe hârtie cântecele și le punea la suflet gândurile și speranțele. Vidu îi înflăcăra pe românii cu care intra în contact, asigurându-i că într-o bună zi vor realiza România Mare, că într-o bună zi vor avea parte de dreptate și de libertate. Uneori, soția sa, Sidonia, se supăra, văzând că țăranii intră încălțați în casa lor. Ion Vidu îi replica, așa cum numai el știa: „– Măi, fată, omul acesta a adus în casa noastră sufletul său și pământul țării!”
La Ion Vidu trăgeau ca la un prieten de nădejde oameni politici și de cultură din Transilvania și din România. Nicolae Iorga, George Enescu, Octavian Goga, I. Șt. Paulian și mulți alții deveniseră obișnuiții casei. George Enescu ședea ceasuri în șir de vorbă cu Ion Vidu. Când se așezau la masă, Enescu își punea vioara lângă farfurie, o mângâia drăgăstos, își privea comesenii și le făcea cu ochiul, glumind: „ – Ea este soția mea!”
Se mai păstrează și azi în casa Doamnei Lia un impunător ceasornic cu pendulă, donat lui Ion Vidu de Corul ,,Doina” din Tr. Severin în 1913. Are o emoționantă dedicație încrustată.
Constantin Bogdan povestește că a intrat în corul lui Ion Vidu în 1912. În 1913 a făcut un turneu cu corul la București. Acolo au cântat pe mai multe scene și au fost pretutindeni întâmpinați cu un entuziasm de nedescris. Pe scenele bucureștene se aruncau multe-multe flori, se scanda prelung „Trăiască România Mare!”. „Trăiască frații bănățeni!” și altele, în timp ce Vidu dirija cântări cu profund răsunet patriotic, precum: Tricolorul, Hora Unirii, Pe-al nostru steag, Deșteaptă-te, române și altele. Erau momente de mare vibrație patriotică, momente de nedescris în cuvinte, care contribuiau la pregătirea stării de spirit generatoare a evenimentelor de mai târziu.
Ion Vidu devenise o personalitate în Banat, de care autoritățile austro-ungare începeau să se teamă. Nu numai turneele sale în România deveniseră suspecte, nu numai compozițiile sale profund patriotice sau discuțiile pe care le purta în particular cu românii deranjau, ci și faptul că la nunți și – n adunări Ion Vidu, singur sau cu coriștii săi, antrenau mase mari de români să cânte cântece patriotice.
Frumos articol, dar nu am gasit nici unde perioada cand Ion Vidu a fost inchis de Imperiul Austro Ungar, ar fi bine de stiut pentru natiunea romana si acest lucru de neglijat.
cu multumiri
Mihai Lupu