Au fiinţat aproximativ o sută de organizaţii româno-americane de la 1900 până în prezent. Timp de un secol s-au editat 50 de publicaţii în limba română, iar în 1934 a fost iniţiată o emisiune de radio pentru români. În prezent comunitatea româno-americană din Michigan sprijină 22 biserici româneşti tradiţional ortodoxe, greco-catolice şi neoprotestante, cinci societăţi fraternale, echipe sportive, ansambluri folcorice. Michigan a fost sediul a două episcopii până în 2003 când Episcopia Româno-Americană din America şi Canada (ROAA) şi-a mutat sediul la Chicago. Funcţionează de asemenea două mănăstiri: una de măicuţe la Rives Jackson şi una de călugări în Clinton. Se apreciază că numărul de 24.832 de inşi de origine română în Michigan înregistrat la recensământul din 1990 este mai mare decât cel real.
Se impune o observaţie valabilă pentru majoritatea asociaţiilor fraternale şi culturale şi anume dualitatea luptei lor, care a servit pe de-o parte interesele românilor americani şi pe de altă parte s-a ancorat profund în slujirea ţelurilor politice progresiste din ţara de baştină. Un moment de rezonanţă din eforturile concertate ale românilor pentru realizarea Marii Uniri a fost vizita preotului Vasile Lucaciu la Detroit, când la 16 septembrie 1917 s-a întâlnit cu 2000 de români într-o adunare a cărei însufleţire este reţinută şi de Free Press. Turneul lui Vasile Lucaciu s-a finalizat cu o telegramă trimisă Preşedintelui Woodrow Wilson semnată de Vasile Lucaciu, Dionisie Moldovan şi Mihai Barza, accentuându-se că pacea Europei depinde de eliberarea popoarelor subjugate din Austro-Ungaria.
Vom puncta numai momentele relevante ale diferitelor forme de expresie culturală, politică a românilor din Michigan. În 1906 Uniunea Asociaţilor Culturale a Românilor din America înmănunchează mai multe grupări mai mici, reuşind să dăinuiască aproape de zilele noastre. În 1909 Uniunea cumpără ziarul America, oficialul acestei organizaţii până la începutul secolului nostru. La congresul din 1912 al Uniunii, care a ieşit cu încăierare între muncitori şi intelectuali se produce scindarea uniunii prin crearea Ligii de Ajutor şi Cultură formată din „domni”, având Românul ca organ de presă şi mijloc de atac continuu împotriva Uniunii. După potolirea animozităţilor Uniunea şi Liga s-au contopit în 1928 sub denumirea de Uniunea şi Liga Societăţilor Româneşti din America. A fost o organizaţie centenară de anvergură, care şi-a făcut simţită prezenţa prin înfăptuiri notabile. În 1941 când SUA intra în război Uniunea a cumpărat ambulanţe, a donat sânge pentru Crucea Roşie, a cumpărat chiar şi un avion. A protestat vehement împotriva deportărilor masive de români în Siberia în timpul stalinismului, cerând audienţă la Preşedintele Harry S. Truman căruia i s-a înmânat un memorandum despre ororile Kremlinului. Deşi Uniunea şi Liga îşi avea sediul la Cleveland, OH ea este reprezentativă pentru aspiraţiile românilor din Detroit de asemenea, înglobând de altfel organizaţii mai mici din Michigan. Trebuie să subliniem atitudinea anticomunistă a Uniunii formulată limpede în ziarul America, redutabil în polemica sa cu publicaţia Românul American. Trebuie relevat în chip deosebit calitatea de seismograf a publicaţiilor româneşti din America, sensibile la lupta de idei din patria mumă. O dimensiune importantă a acestei lupte a fost combaterea ideilor comuniste şi totalitariste, demascarea caracterului imperialist al Uniunii Sovietice, care a confiscat abuziv teritoriile româneşti.
Ziarul America iniţiat la 1 septembrie 1906 de preotul Moise Balea, a fost editat între 1968-1972 la Detroit, beneficiind de colaborarea multor români din Michigan şi a multor scriitori de faimă din România interbelică, precum: N. Iorga, M. Sadoveanu, L. Rebreanu. Cezar Petrescu, L. Blaga, Geo Bogza, etc. Petru Lucaci, foarte valorosul editor din ultimii patruzeci de ani de vieţuire a publicaţiei a apărat tradiţiile culturii româneşti aici peste ocean şi a fost infrangibil în respingerea fermă a comunismului. A polemizat constant cu publicaţia Deşteptarea (1914-1939), care-şi schimbă în 1939 numele în Românul American, fiind ca organ al Federaţiei Socialiştilor din America, un vehicol al ideilor comuniste, un cal troian strecurat în comunităţile româneşti. Redactorul publicaţiei, Harry (Horia) Făinaru se născuse în Piatra-Neamţ şi stabilit în America devenise încă din 1933 membru în Partidul Comunist american. El insera în Românul American portretul lui Stalin şi se referea la „chipul sinistru al lui Iuliu Maniu”. L-a avut între alţi colaboratori pe Mihai Roller, falsificatorul istoriei româneşti. Publica ridicolul folclor nou, consonant cu ceea ce Maria Banuş sau Veronica Porumbacu comiteau la Bucureşti. Iată o mostră de îndesat pe gâtul românilor: „În grădina noastră mare/ Răsărit-a mândra floare/ Mândra floare-a prieteniei/ Cu popoarele Rusiei.” Ideologia comunistă trâmbiţată de H. Făinaru în publicaţia sa şi începând din 1934 şi de la tribuna emisiunii româneşti de radio nu a avut audienţă în sânul masei de români din Michigan. Presa românească din Detroit a fost la unison sarcastică la adresa propagandei agentului comunist H. Făinaru. Exemplele sunt numeroase. Am selectat din lipsă de spaţiu doar extrase din ziarul Încotro editat la Detroit în 1945. Sunt incluse în coloanele ziarului articole de condamnare a Uniunii Sovietice, care a promis să respecte teritoriul vecinilor ei, dar a anexat în fapt un sfert din România. Publicaţia demască minciuna lui H. Făinaru şi a colaboratorilor din jurul lui care pot fi „realişti”, atât de realişti ca şi Stalin. Ana Pauker este descrisă ca „acea amazoană din viţa lui Traian şi Decebal (venită din Moscova)”. Ziarul Încotro se delimitează net de toţi acei „adepţi ai totalitarismului stalinist”. (Şt. Străjeri, op. cit, p. 450). Bucovinenii, ca unii care au fost urgisiţi de samavolnica politică sovietică, s-au dovedit a fi unii dintre cei mai redutabili luptători pentru demascarea crimelor comuniste. Lăudabilă este iniţiativa ţăranului bucovinean Dumitru Nimigeanu, el însuşi victimă a stalinismului, de a sprijini ridicarea unui monument la Vatra la 30 mai 1964 în memoria românilor deportaţi în Siberia lui Stalin.
Confruntarea între democraţie şi totalitarism se poate descifra şi în evoluţia organizaţiilor religioase româneşti de pe pământ american. Un întreg capitol este dedicat bisericilor şi mănăstirilor româneşti din Michigan, care s-a dovedit un spaţiu binecuvântat atât pentru ortodoxie cât şi pentru greco-catolicism şi pentru cultele neoprotestante. Autorul le ia pe rând, în ordinea cronologică a fondării lor, punându-ne la dispoziţie un volum impresionant de informaţii utile despre organizarea şi evoluţia parohiilor. Nu puţine au fost luptele intestine, degradându-se uneori în adevărate încăierări. Aşa s-a întâmplat la Biserica Sf. Nicolae în 1972, unde preotul paroh Dumitru Mihăescu a fost alungat de către un preşedinte abuziv de consiliu parohial. În cele din urmă s-a făcut dreptate, fiind înlăturat agresorul şi repus în drepturi preotul. Uneltirile de culise pot fi exemplificate, din nefericire, cel mai bine cu apariţia, organizarea, dezvoltarea şi suferinţele Episcopiei Ortodoxe Române din America, având sediul în orăşelul Grass Lake, unde în 1937 a fost cumpărată proprietatea Boland. Pe scurt noi o numim Episcopia de la Vatra pentru că încă de la înfiinţare şi-a propus să fie cuib şi leagăn al credinţei strămoşeşti şi unităţii românilor. Înfiinţarea Episcopiei a fost hotărâtă de congresul din 26-28 aprilie 1929 al clerului şi credincioşilor. Este recunoscută de Patriarhul României Miron Cristea, iar în 1934 Parlamentul României votează legea înfiinţării Episcopiei Româno-Americane.
Primul episcop ales în 1935 a fost Policarp Moruşca. Episcopul pleacă în România în 1939 pentru a participa la un sinod şi nu i se permite să se mai întoarcă datorită unor conspiratori din cadrul clerului român din America. Caiafele comuniste vor să-l impună pe Antim Nica, şcolit la Moscova în funcţia de episcop, dar s-au izbit de o dârză rezistenţă din partea românilor americani din episcopie. Presiunile grupului divergent reuşesc să-i dezbine pe români datorită unor uneltitori ca preoţii Andrei Moldovan sau Glicherie Moraru, care în 1945 a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru colaborare cu o putere străină (România comunistă). Preotul Andrei Moldovan ajutat de un grup restrâns a luptat cu mijloace neloiale să ajungă în fruntea episcopiei de la Vatra. După alegerea lui Valerian Trifa ca episcop (la congresul din 3-5 iulie 1951 la Chicago), opozanţii i-au întâmpinat cu arma în mână pe cei care l-au însoţit la Vatra pe episcopul nou ales.
Sub înţeleapta păstorie a Episcopului Valerian Trifa s-au realizat progrese remarcabile pe linie spirituală, financiară, organizatorică, ştiinţifică, prin fondarea unui centru de studii cu bibliotecă, arhivă, buletin propriu, supravegherea revistei Solia, care apărea încă din februarie 1936. Valerian Trifa s-a dovedit a fi nu doar un prelat cu har, dar şi un excelent gospodar, dovedind o disciplină exemplară în conducerea episcopiei, însufleţind prin exemplul personal viaţa religioasă a comunităţilor româneşti americane. Episcopul cere să fie schimbat din funcţie în 1979 din motive politice şi de sănătate. Îi va lua locul Nathanaiel Popp, episcop vicar ales la Cleveland în 20 septembrie 1980. În 1950 se înfiinţează o a doua episcopie în America subordonată Patriarhiei Române de la Bucureşti. Îşi atinsese scopul grupul de simpatizanţi ai guvernării de la Bucureşti.
Sciziunea din rândul românilor nu a putut bara totuşi înfăptuiri deosebite cum ar fi amenajarea Sălii Româneşti de la Wayne State University, inaugurată la 8 iunie 1978. În realizarea proiectului au fost implicaţi Arhiepiscopul Valerian Trifa, Arhimandritul Bartolomeu V. Anania, Arhimandritul Felix Dubneac, pictor licenţiat de icoane, autor al frescei executate în sala amintită şi mulţi alţii. În iulie 1999 datorită sprijinului businessman-ului de origine română, John Rakolta Jr. s-a înfiinţat la Detroit Consulatul Onorific al României. În 2009 s-a iniţiat la Detroit Camera de Comerţ, care nu a avut însă până în prezent o activitate palpabilă.
Cu regret constată autorul că spre deosebire de perioadele anterioare de după 1900 la începutul secolului nostru numărul organizaţiilor culturale româno-americane s-a subţiat dramatic, astăzi activând doar societatea Avram Iancu şi American Romanian Festival. Unele au dispărut odată cu animatorul lor, cum ar fi Corala România (1971-2005) îndrumată de George Alexe, altele activează sporadic, cum ar fi ansamblul Ţărăncuţa fondat şi instruit de Doris Plantus.
Un întreg capitol este dedicat publicaţiilor româneşti din Michigan de la începutul secolului XX până în prezent grupate în ordine alfabetică. Capitolul este foarte util celor interesaţi de istoria presei. Am amintit deja de publicaţiile de prestigiu care au sprijinit marile evenimente din istoria zbuciumată a României şi au luptat împotriva comunismului. Găsim publicaţii care intenţionează să semene discordie în rândul românilor, slujind unor interese de putere şi orgoliu propriu. De tristă faimă este în acest sens Episcopia (The Episcopate)- 1951, editată de susţinătorii preotului Andrei Moldovan, care a condus la scindarea Episcopiei Ortodoxe din America. După al doilea număr publicaţia a fost interzisă de tribunal din cauza vrajbei diseminate. În contrast, Solia, organul de presă al Episcopiei de la Vatra a menţinut întotdeauna standarde morale înalte, pronunţându-se mereu împotriva luptelor fratricide din interiorul comunităţilor româneşti. Demn de admirat este curajul unor voci din presă care denunţă lipsa de loialitate a Marilor Puteri faţă de România, lăsată pradă jafului sovietic. Arhimandritul Felix Dubneac scria astfel în revista sa Gândire şi artă (1979-1983): „De câte ori vom avea ocazia vom aminti marilor puteri, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franţa, Italia şi Japonia că au semnat acum, cu câteva decenii în urmă tratatele internaţionale de garanţie a integrităţii hotarelor României. De ce uită făgăduinţa dată şi de ce lasă ca să fie urgisiţi şi deportaţi fraţii noştri români din Basarabia răpită, din Bucovina furată, împreună cu ţinutul Herţei moldovene”. (Idem, ibidem, p. 445). Indignarea arhimandritului putea fi transmisă şi altora decât românii deoarece revista se publica nu doar în limba română, ci şi în engleză şi franceză.
În zilele noastre să amintim de Lumea Românească editată sporadic de Mihai Gheorghiu la Grand Rapids şi de Curentul Internaţional publicaţie cu merite deosebite, tipărită în Michigan, începând din 2005 timp de opt ani, (acum continuând versiunea on line) prin munca stăruitoare şi efortul financiar al bucovineanului Ştefan Străjeri sprijinit de un grup de colaboratori.
Cei interesaţi să afle cine s-a implicat în diferitele înfăptuiri economice, culturale, politice ale românilor pe parcursul unui secol vor găsi nu doar preţioase date sistematizate, ci adevărate clipe de viaţă evocate în ultimul capitol, al VI-lea intitulat Români reprezentativi din Michigan, urmat de indicaţiile bibliografice, trădând o vastă şi tenace muncă de cercetare efectuată, de menţionat, în paralel cu slujba pentru supravieţuire. Acest ultim capitol este scris cu participare afectivă la tot ceea ce a însemnat epopeea de un veac a românilor strămutaţi pe pământ străin. Se perindă prin faţa ochilor noştri atâtea drame existenţiale ale unor oameni care s-au străduit să dea un sens autentic vieţii lor în ciuda tuturor opreliştilor. Nu este domeniu în care să nu găsim şi unul sau mai mulţi români de exceptie, de la industria automotivă la învăţământul universitar, cercetare ştiinţifică, business, activitate clericală, muzicală, jurnalistică, arte plastice, literatură etc. Citând doar câteva nume ar însemna să nedreptăţim atâtea altele, care toate la un loc se constituie în florilegiul energiilor româneşti care au încercat să marcheze timpul cu semnele lor durabile. (sfârșit)
Lasă un răspuns