În mormântul tumular princiar getic descoperit în anul 1931 în localitatea Agighiol din Județul Tulcea (Movila lui Uță), printre elemente de tezaur decopertate s-au numărat și două cupe – pahare – rhytonuri din argint mai speciale. Acestea aveau posibil un scop asemănător vaselor tip rhyton. Printre obiectele de ritual specifice geților se afla și rhytonul, atestat încă din sec. IV î.e.n.. Acesta va dăinui până în sec. I și II e.n. Odată cu momentul cuceririi Daciei, un asemenea obiect bogat împodobit a fost menționat printre capturile luate de Traian din comoara regelui Decebal. Denumirea de rhyton (pl. rhyta) provine de la termenul antic grecesc rhein = „a curge” (sau din dialectele britanice: „rain”, cu sens de „ploaie”, „a ploua”). Un astfel de vas avea două orificii, unul larg, superior, prin care se turna lichidul şi unul îngust, inferior, prin care se bea sau se vărsa pe pământ şi care putea fi ţinut astupat cu degetul mare. Caracterul dyonisiac (Bahic) al acestor rhyta se poate deduce din urmele frecvente de vin descoperite în interiorul lor, dar şi din aspectul lor zoomorf, protomele acestor vase oferind un vast repertoriu animalier (forța sălbatică, neînblânzită). Nu se cunosc prea multe despre ritualurile în care erau folosite (astăzi stropirile ritualice se fac „cu busuiocul”, libațiile – udările direct din sticlă (vin, ulei), iar ungerile cu ajutorul spatulelor-cruciforme), astfel că astăzi unii pot vedea în cel ce ridica rhytonul, un aspirant la sacru sau la forțele sălbatice ale naturii. În cazul acestor vase prețioase getice de ritual tip Agighiol, putem spune că nu le putem încadra la categoria rhytonuri, cu toată bunăvoința noastră, datorită formei specifice unice, dar și a lipsei orificiului de la partea inferioară. La o primă vedere aceste cupe mari din argint ne frapează prin forma lor de clepsidră, formă care ne duce cu gândul la simbolul timpului, al curgerii acestuia. Cupele princiare getice tip Agighiol (Clepsidre ale Marii Uitări; prin folosirea alcoolului se ajungea la uitarea grozăviilor prin care a trecut omenirea și planeta) erau obiecte de ritual ale marilor sărbători Bahice (Dyonisiace). Prin forma lor ele ne amintesc de timp și uitarea acestuia (Timpul Uitării), prin „medierea” sau „intermedierea” băuturii fermentate. După marele cataclism cosmic planetar, când 98% din omenire a murit într-un mod cumplit, a fost instituită Legea Marii Uitări, spre vindecarea psihicului uman, ce nu putea suporta o asemenea grozăvie. „Să bem cupa uitării până la fund!” puteau spune acești cavaleri. Pe „buza” cupei se afla simbolul Cerului, iar pe fundul cupei se afla Fiara Adâncului (necunoscutul, insondabilul, forța apocaliptică).
Prin simbolistica elementelor ce apar pe suprafața aceastor cupe, strămoșii geți ne-au lăsat încriptate mesaje de taină. Apariția cornului (de Țap (Ax al Cerului) sau de Cerb (Pom al Vieții)) era semnul lui Pan, ce reprezenta forța Pământului care se ridică spre Cer, aspirând la o nouă hierogamie sacră. Ochiul, Gheara, Ciocul, Pana și Aripa (Pasărea) sunt semnele Cerului, iar Șarpele (Grifonul, Dragonul, Balaurul) simbolizează semnul Forțelor subpământene (sau necunoscute, imprevizibile), ale reînnoirii, ale regenerării, ale gestației, ale întunericului, dincolo de ceea ce este vizibil. Pentru a ajunge la actul hierogamic, Pan (sau cel ce aspira la acest act) trebuia să ajungă pe cel mai înalt munte (PanGayon), spre a fi cât mai aproape de cer, apoi cu cornul sfâșia cerul (lințoliul dintre Văzute și Nevăzute) și efectua actul în sine (Acta, Actium (nume al Sfântului Munte Athos, cel care este situat pe cel mai estic promontoriu al peninsulei Chalchidice din nord-estul macedonean al Greciei, numit și „Akti” în greacă, sau „Actium” în latină („a acta” sau „a face”, „a efectua”), ca loc al acestei hierogamii sacre PAN-GAYA). În urma acestei heirogamii apare Cerbul cu 8 picioare (Sarabha – Cerbul fermecat, cel ce „calcă” în două Lumi, cu coarne multiple terminate în partea superioară cu capete de vultur (Coroana Lumii; „Cel ce vede tot”), dar și pasărea cu corn, care susține Creația, cea care ține lumea uscatului în gheare și lumea apelor în cioc (peștele în cioc și mamiferul în gheare). În ideea aspirației către cer, este nevoie de muntele sacru, ca treaptă pentru etapa următoare a hierogamiei sacre. Așa au apărut piramidele egiptene, ziguratele mesopotamiene, sau colinele tumulare geto-dace. Tot așa a apărut stilul arhitectural gotic (getic, gaetic, getai) ce a „împuns” norii cu vârfurile catedralelor sale, iar rozeta gotică (getică), cea care apare pe fațada catedralelor, este declarată de istorici a avea originile în vechea Mesopotamie, dar de fapt ea este getică și apare pe fialele principilor geți din argint, ca semn al timpului rotitor, al periodicităților repetitive, sau a „porții stelare” care se deschide către o nouă Lume. Tot în legătură cu PAN, Țapul Ispășitor, cel ce caută hierogamia (împreunarea), apare în mitologie și Pan-dora (cea înzestrată cu toate darurile; DOR – A, sau „cea cu dor de „A” (un nou început)”), prima femeie creată de către Zeus. Dar, pan-dant (simetric; de unde pandantivul, ca o „lume geamănă”, un alt tărâm) cu aceste daruri, ea a adus în lume și celebra cutie în care zeii au depus toate relele posibile (chinurile cataclismului planetar). În urma acestor acte ritualice de împreunare a forțelor pământene și nepământene mai apar și alte ființe simbolice și fantastice, precum Șarpele cu coarne (hierogamie dintre Pan și Șarpe). În același mod apar în simbolistica getică și alte ființe fantastice, precum Sfincșii, Himerele, Grifonii, etc. Ele vor „popula” arta getică și vor apare pe elementele de ritual specifice, spre a le înzestra cu forță și vibrație mistică. Tot legat de PAN avem „panegyric”-ul, ca discurs la vechii greci și romani în care se elogiau faptele de vitejie ale înaintașilor sau se aduceau laude unui oraș, unei persoane însemnate. Panegiricul era un „elogiu”, o „laudă exagerată și nemeritată”, cu valențe „lingușitoare”. Posibil ca Rhytonul să fie folosit într-un asemenea ritual, de aducere a laudelor și a mulțumirilor unor zeități olimpiene (cerești).
În cazul tezaurului de la Agighiol avem prima cupă ce are următoarele dimensiuni: D sup.=111 mm; Î=180 mm; G=541 g. Celălalt pahar –cupă la exterior este decorat cu o ghirlandă de capete de vulturi, un cerb ce duce ghirlanda (semn al hierogamiei sacre cu Marea Pasăre), doi ţapi cu opt picioare (Sarabha) și un ornament cu semicercuri (solzi, semn al șarpelui, ca regenerare, sau al apei). Pe fundul acestuia apare un animal grifon răpitor cu un mistreţ în gheare. Dimensiuni: D sup.=98 mm; Î=169 mm; G=227 g.
(va urma)
Lasă un răspuns