Ne-ai trădat, Victore!

O veste cumplită ne-a lăsat fără grai! Autoritățile noastre au aprobat construirea în București a celei mai mari moschei din Europa, pe o suprafață de 13.000 metri patrați. Pentru ca „bucuria” să fie deplină, lângă moscheie se va construi și cea mai mare universitate musulmană din Europa, care va avea o capacitate de 6.000 de studenți. Universitatea se vrea „centru de învățătură și propagandă musulmană”.

Nu știm ce argumente au determinat pe mai mari noștri să facă acest gest, important este că urmările sunt foarte grave și cu consecințe incalculabile în viitor. Ca preot și cetățean, mă simt trădat de oamenii pe care, culmea, i-am votat. Mai bine mi se usca mâna, când am făcut aceasta!

O unitate de învățământ musulman de asemenea anvergură nu este justificată nici pentru noi, românii, nici pentru musulmanii, care vor veni să studieze aici, dacă sunt de bună credință. Românii sunt majoritari creștini. Musulmanii din România sunt de ordinul câtorva zeci de mii. Cei mai mulți sunt turcii din Dobrogea. De acolo este și muftiul Iusuf Murat, adică mai marele religios al turcilor musulmani. Cu dumnealui am fost coleg. Am vorbit împreună, ne-am înțeles bine, am glumit. Este un om inteligent și serios. A pregătit o teză de doctorat, în care a făcut un studiu comparativ între dreptul religios islamic și dreptul canonic creștin. Pentru nevoile religioase ale turcilor din România sunt locașuri de cult, moschei suficiente în Dobrogea și chiar una în București. Ele sunt de dimensiuni corespunzătoare comunităților, pe care le deservesc. O moscheie de aproape un hectar și jumătate în București nu are nici o justificare în vremea noastră, afară de faptul că am vrea să islamizăm România. Cei care am iubit istoria neamului, am aflat din documente și din cronici, că domnii și strămoșii noștri au luptat pe viață și pe moarte, ca să nu permită turcilor să-și construiască moschei pe pământ românesc și nici să nu-l colonizeze cu populație musulmană. Niciodată Principatele Române nu au fost pașalâc turcesc. Domnii noștri au convenit cu sultanii turci să le dea bani, să le dea cereale, să le dea vite, să le dea chiar copii, dar să nu le dea pământ. Știm prin ce nenorocire a trecut vecina noastră Jugoslavia, când a fost sfâșiată în bucăți. Astăzi Serbia nu mai are multe locuri de sfântă aducere aminte, locuri pe care a scris istorie cu sânge de-a lungul veacurilor. Câte ctitorii asemenea Putnei de la noi nu sunt astăzi în Bosnia, câte morminte de țari sârbi nu sunt azi în pământ străin?! Cât sânge s-a vărsat în recentul război din Jugoslavia, câte zeci sau poate sute de mii de oameni nevinovați au murit!

Auzim zi de zi de atacurile teroriste săvârșite de tineri musulmani în multe țări din lume, în special pe continentul european și pe cel american! O asemenea universitate de la noi ar fi adevărată trambulină pentru astfel de oameni, pentru a putea pătrunde mai ușor în spațiul european sub paravanul carnetului de student. Pentru a ține sub observație atâtea mii de tineri, îți trebuie ție, ca țară-gazdă, de două-trei ori mai mulți agenți de supraveghere.

Auzim și citim despre atrocitățile ce se săvârșesc în Orient, în țări precum Siria, Iran, Irak, Afganistan și altele de către tineri musulmani teroriști. Te cutremuri, când afli ce viață au creștinii din acele țări, cum sunt persecutați cu o barbarie pe care nu ne-am fi putut-o imagina pentru începutul veacului al XXI-lea. Vorbim de sfinții martiri din vremea persecuțiilor romane, dar nu vorbim de sfinții din vremea noastră din Orient, care pecetluiesc cu sângele și cu viețile lor Evanghelia lui Hristos.

Dacă acei tineri voiesc să învețe, să se cultive, să fie la nivelul lumii civilizate din mileniul al treilea, e foarte bine. Este excepțional! De ce nu fac acest lucru acolo, acasă la ei? De ce să facă cheltuieli inutile și să vină până în România ca să învețe carte? De ce să se deplaseze un corp profesoral și tot personalul auxiliar mii de kilometri până aici, când ar putea foarte bine să învețe fără astfel de cheltuieli în țările lor.

Mulți musulmani, turci, iranieni, irakieni, afgani etc. vin în România, în Europa, să muncească, să se stabilească. Foarte bine, dar de aici până la a face din continentul european citadelă a islamismului e cale lungă și nu trebuie să treacă neobservată. Avem destule secte creștine la noi și în Europa. E destul! Efortul unora de a face din acest continent teatru de război inter-religios, ori încercările de a transforma continentul nostru într-unul musulman, budist, confucianist etc. nu este numai o problemă a instituțiilor religioase, ci o problemă de maximă importanță și pentru instituțiile politice. Europa a fost și trebuie să rămână leagănul culturii și civilizației. Poate să facă aceasta numai rămânând creștină, așa cum a fost de două mii de ani.

În piesa Apus de soare a lui Barbu Ștefănescu-Delavrancea, Ștefan cel Mare spune: „Moldova nu este a mea; nu este a voastră, ci este a urmașilor urmașilor voștri!” Omul acela era cu adevărat un Domn și avea conștiința eternității unui neam. Mai mult, avea conștiința misiunii sale. Ștefan nu se juca nici cu țara, nici cu poporul său, nici cu istoria lui, nici cu viitorul lui. Tocmai de aceea a rămas un voievod fără seamăn în istoria neamului. De-așa vremi și de-așa oameni se-nvredniciră moșii și strămoșii noștri!

Cine are urechi de auzit să audă, până nu e prea târziu…!

2 răspunsuri la “Ne-ai trădat, Victore!”

  1. George Petrovai spune:

    Păi ce, doar acuma şi în acest chip a trădat Victor Ponta? A trădat România şi pe români de îndată ce a forţat mâna lui Băsescu să-l accepte premier. Cine nu-şi aduce aminte ce clama când PSD era în opoziţie, cum că de va ajunge la guvernare, niciodată nu va fi de-acord cu Roşia Montana şi cu fracturarea hidraulică…
    Dar ce să te aştepţi de la un alogen grav bolnav de mitomanie! Noi, românii, privim cu îngăduinţă o atare boală, ca şi cum n-ar fi dăunătoare. Dar iată ce dezastru poate provoca la un asemenea nivel, îndeosebi atunci când respectivul bolnav este necinstit şi arogant.
    A renunţat la şefia PSD-ului? N-a renunţat de bunăvoie, ci a fost silit de gruparea ilesciană să-şi dea demisia. PSD-ul speră în acest mod să-şi redobândească popularitatea şi anul viitor să recâştige alegerile (locale şi generale).
    Pentru viitorul copilului său ideologic (am numit PSD), Ion Ilici Iliescu nu va ezită să taie în carne vie şi să se descotorosească de toţi marii corupţi, indiferent de poziţia pe care aceştia o ocupă în momentul de faţă în partid şi stat.
    Pentru că în continuare (fireşte, din umbră) România este condusă de Iliescu.
    Deci, zilele de politruc ale lui Ponta sunt numărate, iar de premier aşijderea. Ar trebui să se consoleze cu gândul că celula lui Adrian Năstase, mentorul lui în fărădelegi şi făcături politice, îl aşteaptă. Ei, ce să-i faci, aşa sfârşesc toţi micimanii, chiar dacă din profil aduc cu Titulescu!…

  2. Vasile Zărnescu spune:

    Mai simplu zis, trebuie să învățăm de la muslumani și de la jidani: să ne apărăm credința și neamul și să-i tragem înțeapă pe toți guvernanții și liderii religioși care au achiesat la această crimă contra poporului român: începând cu muftiul care nu mai știe unde se află – se crede în Turcia, probabil – și terminînd cu ierarhii B.O.R, care vor, cu inconștiență, „reciprocitate” – vor o bisericuță ortodoxă în Istanbul – și cu premierul Victor Ponta, care este un alogen și pe care-l doare-n pixul cu care a iscălit această nenorocire!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*