În poezia contemporană românească de dincolo și dincoace de Prut, am descoperit două repere pentru generația liceenilor și studenților, două modele care pun în slovă grai liric românesc, două tinere creatoare de poezie autentică prin care edifică un pod lingvistic și spiritual între cele două țări încă despărțite: Ana Maria Gîbu din Dorohoi și Alexandrina Vlas din Bălți, Basarabia.
Despre prima domnișoară am avut inspirația și onoarea să scriu în urmă cu vreo doi ani, să o cooptez în una dintre antologiile de colecție ale editurii Națiunea, să îi public în ziarul Națiunea, mai multe poezii precum și un interviu amplu prin care am adus-o în atenția exegeților contribuind și eu, în mică măsură, la îmbogățirea CV-ului ei literar.
Pe Alexandrina Vlas am descoperit-o recent, odată cu sosirea ei în pagina „Terapie prin poezie și proză” a numerosului grup literar pe care pe care îl păstoresc în rețeaua socială Facebook sub genericul „Curentul Literar Douăzecist.” Foarte tânăra poetă mi-a atras atenția prin emoțiile firești, manifestate prietenește, ale debutului publicistic în Revista „Regatul Cuvântului”, sub îndrumarea poetei Lilia Manole din Chișinău, la rândul ei o apartenentă a curentului nostruliterar. La decriptarea evenimentului atât de important pentru cariera unei scriitoare aflată la primii pași, precum și a mesajelor lirice profunde, de înaltă rezonanță emoțională, am aflat că Alexandrina Vlas este elevă în anul IV al Colegiului Pedagogic „Ion Creangă” din localitatea basarabeană Bălți și că se simte călăuzită spiritual mai ales de către celebrul și inegalabilul maestru al literaturii contemporane Paulo Coehlo din ale cărui cugetări și-a ales drept cale de urmat următorul îndemn: „Găsește mereu curajul de a fi tu însuți, chiar dacă nu știi cine ești !”. Iată ce mi-a mărturisit talentata adolescentă la sugestia de a se autoprezenta:
„Mereu am fost ghidată de gândul de a fi eu însămi, așa cum cred că mă cunosc, indiferent de ceea ce văd alții în mine. Dar nu m-am mulțumit niciodată cu ceea ce fac, fiind urmărită de ideea că pot mai mult și mai bine. De altfel, acest deziderat m-a adus în fața debutului literar, un pas la care nu sperasem. Îmi amintesc și acum prima mea poezie, era ceva legat de primăvară, de ziua mămicilor… Îi datorez acest debut poetic și mamei mele, care m-a încurajat să merg înainte. De asemenea, îi sunt recunoscătoare doamnei Lilia Manole, care m-a promovat, dar și domnului Nicolae Negulescu pentru încrederea acordată. Pe lîngă faptul că scriu, fac pasiune pentru scriitorii Charles Baudelaire, Jane Austen, Albert Camus sau L. N. Tolstoi, în ale căror opere universale mă regăsesc și îmi aflu refugiul. Scriind, este ca și cum aș da o parte din mine, fiindcă scriu cu sufletul, scriu ceea ce simt, fiind mai puțin atentă la tehnică… Închei afirmând că sunt mîndră să fiu româncă, să fiu parte a acestui neam cu o colosalitate de valori, chiar dacă locuiesc între Prut și Nistru, pe un teritoriu cu o istorie zbuciumată. Un scop, nu doar al meu, ci și al tinerilor de aici, este să readucem România Mare la fostele hotare.”
Emoționant final al confesiunii adoslescentei basarabence Alexandrina Vlas pe care vreau să o știu surioara de limbă și de spirit a Anei Maria Gîbu. Cred în amândouă, le citesc, le recomand…
Îndemn
Spre lună pe schele
Urcă în noapte
Speranțele himere
Împletindu-se în stele
Visul mă cere
Mă strigă-n tăcere
Sub umbra de vrere
Sortindu-mi durere
Vin către tine
Izgonită din mine
Lovită de fiare
Izbită-n căutare
Printre stânci solitare
Las lacrimi ușoare
Simt cum mă doare
Să fie un vis, oare?
Și merg spre altă încercare
Mă scald în sfera de candoare
Arunc speranțele-n uitare
Și visele-n realizare
Accent pe re-luare
Și… voi fi tare!
Dor
Crengi uscate
Zile crispate
Nopți reci
Speranțe seci
Toate-n mine adunate –
Se lovesc în bătăi numărate
Secunde trăite în artefacte
Și-n juru-mi gînduri moarte
Lacrimi uscate
Trăiri evaporate
Suflet gol
La sol nămol
Și-n mine mor
Sentimente de dor…
Neființă
A mai căzut o frunză
Cu toate că e vară
Și îi contemplu calea.
Prin ceață vine solitară
Lăsîndu-se pe sufletu-mi –
O revelație ușoară…
Atât de liberă să fii,
Atât de liberă-n căderi
Încât, atunci când o să vii,
S-adorm în palma ta de vremi.
Ușoară să-mi fii
Precum zarea,
Adâncă să fii
Precum marea.
Cu raze să-mi hrănești căutarea
Și să-mi înveșnicești uitarea.
Prin foștenul de frunze
Tu să îmi simți chemarea.
Iar când doar crengile-or domni,
În miezul blândei ierni,
Să mă adormi ușor
În palma ta de vremi.
Aș vrea
Aș vrea să mai iubesc
Cum te-am iubit pe tine,
Să simt în fiece cuvînt
Un strop de fericire.
Căci am iubit simțind,
Am iubit cu fiece fragment din mine.
Chiar dacă m-am lovit de lacrimi și suspine,
Aș vrea să mai iubesc
Cum te-am iubit pe tine…
Ca o copilă, inocent,
Așteptam timpul să treacă lent,
Visam să-ți spun cât îmi doresc
Într-ale tale brațe să mă rătăcesc.
Și nu regret
Că totu-ți iert
Și că, aflându-te, mă pierd.
Regret că nu voi mai trăi
Acel fior din prima zi
Și nu o să pot fi
La fel de eu, cum tu mai știi..
Pierzîndu-mi firea,
Uitîndu-mă pe mine,
Aș vrea să mai iubesc
Cum te-am iubit pe tine.
Ecou
La sol… cavou
Mă strâng în file de dor
Tremur… sunt ecou
Strig o durere şi mă trece fior
Văd la sol cavou
Unde trupuri mor
Şi suflete urcă
Pe scări de decor
Urcă suflete de la sol
Spre mine se cobor
Răsună-n mine viitorul
Ce pentru mulți dintre oameni
Nu mai vine
Doar stropi şi glod
Rece şi nor
Soare nu vine
Inima se zbate sub glonte
Şi doare
Repet strigătul și din nou
Se despică un nor… bubuituri, foc de armă,
Din nou
Mă trece fior
Şi sunt ecou
În act de luptă şi omor…
Lasă un răspuns