Poetice…

REVELATIA

Când strigă cerul şi norii albi sunt în plină furtună
deasupra capetelor noastre luceferi se-adună,
tulburând cu mintea noastră a pământului straie
privim cum frumoasele flori în tulpină se-ndoaie.

Se adună furtuni, apele tulburi ies repede din matcă
iar pământul se-ntunecă şi straie cernite îmbracă,
răutatea umană a strivit coroniţa purtată de sfinți,
au uitat de copii şi de pace, de fraţiori și părinți.

Nu mai respiră castanii, sunt poluați de tenebre
striviți sunt cocorii ce parcă stau să ne-ntrebe
de ce-am facut arme în loc să purtăm jucării
și-am aruncat numai gunoaie pe campuri acum pustii.

Se-apropie timpul, nu mai este loc pentru ură,
ar trebui să purtăm împotriva răului, armură
și cheia ce Părintele a dat-o să deschidem poarta
s-o folosim pentru a putea să schimbăm soarta.

Soare, te rog nu apune, luminează-ne tare
dăne din razele tale puţină splendoare
că-ntunericul veşnic stă să ne cuprindă
fără ca mâna măiastră lumina s-aprindă.

Am distrus tot şi acum strigăm în deșert
mă gândesc dacă să stau încă s-aștept
sau să mișc roata lumii cu mâna mea stângă
ori să mă leg cu funii şi să atârn prins de-o stâncă.

De-aş putea, aş ruga să se-aprindă infinitul
să nu ne suprindă fără de taine sfârșitul
cutremurul ce schimbă fața tăcută a vieții
va fi lacătul ce va deschide porţile tristeței.

EXISTENTIALE

Trăiește cu patimă
iubește cu patimă
dansează nebunește
ca si cum asta ar fi ultima zi

Visează acum
ca și cum atomii tăi
ți-ar spune că nu-i nimic
mai fascinant pe lume

Strânge în brațe aerul în loc de bogății
mângâie sânul
unei femei pe care-o știi

și lasă secundele să treacă,
ca și cum tu ai fi singurul
călător pe acest DRUM.

INGRATA

Elena a Troiei mele, mit ascuns în sămânţa otravă ce mi te-ai strecurat în suflet

curată precum un val de mătase
mi-ai aprins măduva ce tremură în oase.

Senilă ai plecat după ce fără pic de milă
mi-ai rupt bucată de cer rămasă senină.

Mister, eu plâng acum după trecutul efemer iar scutul ce-mi stătea precum un zid
l-ai dărâmat nebună şi-ai plecat.

Te-am căutat sperând în ultimul tău gest, precum un cerşetor m-am aruncat
la talpă ce-a strivit a mele buze sărutate-n multe nopţi, apoi uitate.

Te blestem să chemi numele meu prin lunci
strivită printre maci şi-apoi înfrântă să înveţi să taci.

Numele tău nu-l pot uită când stă ascuns în palmă mea,
secundă ai fost şi nimic altcev.

Te du şi-ascultă glasul mut ce te-a iubit şi l-ai durut
regina a neantului rămâi, eşti ultima şi-ai fost şi cea dintâi.