Noi, participanţii la cea de-a patra Mare Adunare Naţională, întruniţi la Chişinău, astăzi, 5 iulie 2015,
LUÂND ÎN DEZBATERE situaţia politică, socială și economică actuală, precum și contextul internațional;
AVÂND ÎN VEDERE trecutul milenar al poporului nostru, unitatea de limbă, cultură și istorie a tuturor românilor;
REAFIRMÂNDU-NE ATAŞAMENTUL la valorile democratice şi la adevărul istoric conţinut în documentele Marilor Adunări Naţionale din 27 august 1989, 16 decembrie 1990 şi 27 august 1991, în Avizul privind aprecierea politico-juridică a Pactului Ribbentrop – Molotov, adoptat de Parlamentul Republicii Moldova la 23 iunie 1990 şi în Declaraţia de la Chişinău a Conferinţei Ştiinţifice Internaţionale Pactul Ribbentrop – Molotov şi consecinţele sale din 28 iunie 1991;
CONSIDERÂND că adoptarea la 27 august 1991 a Declarației de Independență a Republicii Moldova faţă de U.R.S.S. și recunoașterea de către România a independenţei Republicii Moldova a fost un pas necesar în contextul istoric de la fínele veacului trecut, pentru lichidarea consecinţelor dezmembrării naţionale de la 1940 şi apropierea comunităţilor din cele două state;
FIIND CONVINȘI că integrarea României în Uniunea Europeană în 2007 are o importanță fundamentală pentru propășirea poporului român;
MENŢIONÂND că dreptul la autodeterminare e o prerogativă a întregii naţiuni, a întregului popor;
DECLARĂM: realizarea dreptului la unitate naţională al românilor de pe ambele maluri ale Prutului este un deziderat care nu mai poate fi amânat. Dezbinarea naţională, aşa cum s-a vădit în ultimele decenii, nu duce decât la risipirea mijloacelor materiale şi a energiilor spirituale, provocând imense suferinţe poporului nostru. Doar împreună putem făuri un viitor demn pentru cetățenii de pe ambele maluri ale Prutului.
ÎNTRU REALIZAREA REUNIFICĂRII NAŢIONALE
facem apel către:
Toţi factorii de decizie din România şi Republica Moldova, ca, mai presus de ideologiile şi interesele de partid, să promoveze solidaritatea naţională şi să contribuie la reunirea celor două maluri ale Prutului;
Parlamentele și guvernele celor două state să constituie de urgență grupuri de lucru comune în vederea elaborării unor acte de fundamentare economică, legislativă și politică a Unirii;
Președintele României şi Preşedintele Republicii Moldova, ministerele de externe de la Chișinău și București, să ia în discuţie subiectul viitorului comun al celor două state în organismele internaţionale din care fac parte Republica Moldova şi România;
Parlamentul European, Consiliul European şi Comisia Europeană, parlamentele şi guvernele ţărilor membre ale Uniunii Europene, să sprijine acţiunile de apropiere a celor două state româneşti.
Să ne conjugăm eforturile pentru a întâmpina în 2018 centenarul Marii Uniri printr-o revenire, de data aceasta definitivă, a Basarabiei la sânul Patriei-Mame, România.
VOTĂM în unanimitate, toți cei prezenți, refacerea unității naționale prin unirea Republicii Moldova cu România.
AȘA SĂ NE AJUTE DUMNEZEU!
Votat de participanţii la cea de-a patra Mare Adunare Naţională.
Chişinău, 5 iulie 2015
Lasă un răspuns