Mărturisitorii Dreptei credinţe au acumulat cel mai profund şi mai măreţ Tezaur al suferinţelor, cea mai pură radiografie a trăirilor mistice, cea mai divină înălţare creştină, izbăvitoare: iertarea călăilor lor: „o mare parte dintre legionari trăiseră în închisori monahismul la modul cel mai profund şi exigent.” (Fabian Seiche-op.cit. p. 305)
În cadrul şi contextul suferinţei, al jertfei şi al mărturisirii grăieşte şi Voievodul Ortodoxiei, cum îl numea românul creştin Dan Puric pe Părintele Iustin Pârvu: „Noi purtăm această cruce a Gherlei, a Aiudului, a Sighetului, pentru ca să răsplătim toate păcatele neamului nostru, de la începuturile vieţii politice după secolul XIX şi până în prezent. Dacă va veni peste noi o altă pedeapsă, şi care va veni numaidecât, va veni pentru nerecunoştiinţa noastră a românilor ortodocşi care călcăm pe jertfele martirilor. Oriunde ne-am îndrepta e picătura de sânge pe metru pătrat. Dacă Biserica noastră ortodoxă nu se va apropia cu toată dragostea, cu tot dinadinsul de jertfa acestor tineri, vom avea soarta cea mai degradantă şi mai disperată a popoarelor care au dispărut de pe harta Europei. De aceea, nu ne rămâne astăzi decât să ne reîntoarcem la cei pe care prin aceste jertfe înalte Dumnezeu i-a ales şi i-a aşezat să moară în cele mai groaznice chinuri.” (ibid.p. 11)
Mărturisitorii dacoromâni contemporani au fost chemaţi şi aleşi întru Mântuitorul Hristos, ca prin mesianismul jertfei lor să de-a suflet, conştiinţă şi viaţă înnoitoare martirologiei ortodoxe universale.
Numărul aproximativ al martirilor ucişi de Vidra Roşie se estimează la peste două milioane jumătate de mucenici: „ Amploarea operaţiei de deportare precedată de arestări, afirmă Gh. Boldur-Lăţescu în „Gulagul românesc în cifre, p. 15-20), între 50 000-200 000 pentru perioada 1949-1960, sau mai plauzibil a 2. 000. 000 de ţărani, din rândul cărora circa 200 000 au murit în detenţie sau în lagăre de muncă forţată.” (Alexandru Bidian-Der Tag der gefangenen Nationem- Pressekonferenz Bonn 15.07.89)
În bilanţul estimării numărului deţinuţilor politici Doctorul Florin Mătrescu citează: „Venerabilul patriot şi istoric anticomunist Cicerone Ioaniţoiu afirmă că aproape 3.000.000 de români au trecut prin temniţele comuniste. Din aceştia, circa 250.000 zac în gropile comune presărate pe tot cuprinsul ţării.” ( Florin Mătrescu- Holocaustul Roşu, Ed. Irecson, Bucureşti, 2008, p.132). Doctorul Mătrescu merge mai departe şi adună suma parţială a victimelor anticomuniste în lucrarea sa istorică de anvergură internaţională Holocaustul Roşu, vol. I, stabilind cifra de 2. 451. 400 de martiri, astfel: 180 000 prizonieri în URSS; 500 000 ucişi în lagăre şi închisori; 200 000 ucişi în timpul colectivizării forţate; 1. 400 în Revoluţia din Decembrie; 10 000 în cadrul Mişcării de partizani; 60 000 în perioada ceauşistă; 1. 500. 000 în Basarabia şi Bucovina, ca teritorii înstrăinate.(Florin Mătrescu-Holocaustul Roşu Addenda. Ed. Irecson, Bucureşti, 2008, p. 27)
Numărul aproximativ al martirilor supravieţuitori agăţaţi de viaţă depăşeşte cu mult cifra de un milion şi jumătate. Numărul aproximativ al celor persecutaţi şi prigoniţi între anii 1945-1989, trece cu mult peste două milioane de români creştini. Doar numărul victimelor regalo-carliste asasinate între 30 Nov. 1938-22 Sept. 1939, girate de patriarhul-premier Miron Cristea a fost de 286, iar pe perioada mandatului exclusiv al lui dictatorului Carol-Lupescu statistica victimelor se aproprie de 350 de persoane ucise.
„Din cei 3-4 000 000 de deţinuţi de la noi, spune Fabian Seiche, peste 800 000 şi-au lăsat oasele acolo.” (Fabian Seiche-Martiri şi mărturisitori din secolul XX Închisorile comuniste din România. Ed. Agaton-Făgăraş, 2010, p. 273). Doar la Salcia-Brăilei în satul Agaua, în gropile comune, mărturiseşte părintele Viorel Roşu: „au fost aruncaţi peste 3000 de deţinuţi politici.” (ibid. p. 401). Canalul care se revărsa cu sute de mii de martiri în Marea Neagră o făcuse Roşie: „Canalul Dunăre-Marea Neagră, în 1949 folosea munca a 60.000 de persoane, iar în 1951 se ajunsese la 300.000; cota de morţi ajunsese la un moment dat la 400 pe zi.” (Florin Mătrescu, op. cit. vol. I, p. 133). „Numărul total al locurilor de detenţie, continuă Doctorul Mătrescu, era de peste 120 şi capacitatea de circa 96.000 de locuitori în perioadele de <<vîrf>>, sută la sută ocupate, dar cu o medie pentru 1948-1964 de 75.000!…În intervalul 1964-1990 au decedat 500.000 de foşti deţinuţi politici, ceea ce înseamnă o medie anuală de deces de 39,5 la sută…, se poate presupune că, în condiţiile de detenţie, rata era de 20-30 de ori mai mare. raportând acest coeficient de multiplicare la rata normală a mortalităţii în ţară şi pentru o grupă de vârstă medie (40-44 ani), se poate deduce un număr de 500.000 de morţi… În închisorile comuniste cu regim înspăimântător vizând exterminarea şi deţinând cote de lichidare mult mai mari faţă de medie, cifra totală (provizorie) a morţilor în România, victime ale regimului comunist va creşte, în acest context, de la 411.000 (raportată în ediţia precedentă cu 300.000, dat fiind că cifra celor omorâţi în lagăre şi închisori era estimată la numai 200.000. Se ajunge astfel la o cifră globală a victimelor <<holocaustului roşu>>, în România (exceptând Basarabia , Bucovina şi restul provinciilor româneşti), de 891.500 de morţi.” (Vezi, Garry Allen, op. cit., / Johan Urwich- Strigătul Golgotei răsăritene. Verlag Kommittee der Gefangenen Nationem Munchen 1986; Filip Păunescu-Cunoaşterea şi combaterea comunismului. Libertatea anul 8, nr. 72, Martie 1989; Constantin Dumitrescu-Cetatea totală. Jon Dumitru Verlang, Munchen, 1982; Gh. Boldur-Lăţescu-Gulagul românesc în cifre; FAZ Nr. 294/19.12.89; Matthias Rub-Albanien vor cinen Neubeginn?-FAZ Nr. 162/16.07.97)
De ce se preferă Raportul oficialului Tismăneanu (Tismineţchi) recrutat din elita comunistă, demn urmaş al mentorilor cominternişti, deci girant şi garant fidel al lor: „La provocare noi răspundem cu teroare, cu o întreită teroare; iar, dacă va fi nevoie, vom recurge la o şi mai aspră teroare” (Lenin) sau îndemnul lui Ilia Ehrenburg: „Ucide-i!” „Nemţii nu sunt oameni! Noi nu vom vorbi, noi vom omorî!” ori expresia generalului roşu, cehul Ingr: „Când va veni ziua noastră, întreaga naţiune va urma strigătul de luptă al husiţilor; loveşte-i, ucide-i, nu lăsa pe nimeni în viaţă!”, ca să nu mai vorbim de laureatul Premiului Nobel pentru Pace Elie Wiesel-Părintele holocaustului…, care n-a vrut să ştie că Holocaustul roşu a exterminat peste 1.200.000 de români (Puncte Cardinale, Nr. 10, Oct. 2002), iar la scară mondială cca. 355.602.300 de oameni (Dr. Florin Mătrescu, Holocaustul Roşu, op. cit. Addenda, p. 27), dintre care peste 250.000.000 de creştini, puţin poate comparabil cu cifra reclamată de evrei şi ştiind de fapt că atât holocaustul împotriva lor cât şi holocaustul roşu împotriva zecilor de popoare au avut de fapt acelaşi numitor privind autorii persecuţiilor.
Tismineţchi retuşează, mistifică, manipulează, cosmetizează, eludează fenomenul concentraţionar pentru a da comunismului o faţă umană, vis-a-vis de Raportul Doctorului Florin Mătrescu, care se acreditează cu autoritatea celor 1870 de lucrări bibliografice de mare referinţă mondială?!?
„Mişcarea Legionară înainte de toate este o şcoală a prefacerii interioare, a caracterelor, aşa cum cere şi Biserica. Nu e vorba de o suprapunere între Biserică şi Mişcare, ci de un punct comun: şcoala legionară urmăreşte formarea omului interior pe care Biserica urmează să-l înduhovnicească. Nu întâmplător, Mişcarea a dat procentul covârşitor de jertfe în închisori (peste 70 la sută dintre deţinuţi, peste 90 la sută din martiri!) (Fabian Seiche, op. cit., p. 265)
Numărul în conştiinţa celor care a rămas cinstirea mărturisitorilor dacoromâni este de ordinul multor milioane.
„Comunitatea generală a Ţării (spune scriitorul evreu-român Victor Isac), n-ar avea decât de câştigat acceptând Mişcarea Legionară sub onorabilitatea ei socială, independent de latura politică, putând îndeplini rolul de <<sare în bucate>>, pentru decăzuta societate românească. Ea deţine secretul angajării românilor spre corectitudine, onorabilitate şi generozitate în viaţa politică, ce ne lipsesc acum cu desăvârşire, striviţi fiind de corupţie, desfrâu şi iresponsabilitate.”(Victor Isac-O istorie obiectivă a Mişcării Legionare. Ed. „Călăuza”-România, Ed. Deva, p. 38)
Fiecare mărturisitor al dreptei credinţei şi al adevărului întru Iisus Hristos este un adevărat teolog al trăirii. Prin urmare după logica securistului căpitanul Ion Teodoru (de fapt, singura teorie corectă a securităţii), care l-a anchetat pe marele profesor şi teolog al gândirii ortodoxe naţional-universale, Teodor M. Popescu, arestat între 4-5 Martie 1959, precum că: „Eşti legionar pentru că eşti teolog, şi fiind teolog eşti anticomunist, iar a fi anticomunist înseamnă a fi legionar!” (Un Martir al Crucii. Viaţa şi scrierile lui Teodor M. Popescu. Ed. Christiana, Bucureşti, 2006, p. 122)
Înseamnă că aproape tot poporul care a fost şi este anticomunist este legionar şi ca atare trebuie re-prigonit, re-arestat, re-condamnat, re-persecutat sau chiar suprimat!
În iadul deznădejdii concentraţioniste zidit de dușmanii lui Dumnezeu şi ai Neamului nostru, creştinii ortodocşi au înfipt Crucea nădejdii convertindu-l într-un iad al smereniei. Turnând bucurie peste suferinţă au făcut din ger, din gratii, din cătuşe, din lanţuri, din torturi, din foame, din umilinţă, din mizerie, din deportări…, căldură, comunicare prin morse, sculpturi pe os, creaţie, comuniune mistică, trăire hristică, înălţare spirituală. Dar, fiecare persecuţie îndreptată împotriva spiritului ortodox provoacă la rândul ei renaşterea unei culturi creştine, duhovniceşti, nepereche, nemuritoare şi de valoare cosmică.
Lasă un răspuns