Protestul președintelui AFDPR, Octav Bjoza!

Subsemnatul inginer Octav Bjoza, Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici şi Victime ale Dictaturii din România (AFDPR), de la moartea regretatului Constantin Ticu Dumitrescu (d.05.12.2008) şi Subsecretar de Stat în Guvernul României, Departamentul pentru Luptătorii în Rezistenţa Anticomunistă, de la data de 1 octombrie 2014, desemnat de deţinuţii politici şi numit de Primul Ministru, îmi exprim indignarea faţă de atacurile ce mi-au fost adresate de către unele persoane şi instituţii. Acestea au apărut  după decorarea mea de către Preşedintele României, dl. Klaus Werner Johannis (22.12.2014) şi numirea în funcţia de Subsecretar de Stat. AFDPR are peste 10.000 de membri cotizanţi, la care se adaugă încă 34.000 de beneficiari ai D L nr.118/1990, neînscrişi în asociaţie.

Asociaţia nu este şi nu va fi aliniată politic nici unui partid. Individual, fiecare membru poate face politica dorită, fără a fi obstrucţionat. Cei mai mulţi nu fac politică.

Precizăm aici, că foştii legionari aflaţi în viaţă, în număr de numai câteva zeci pe întinsul ţării, au asociaţia lor distinctă, paralelă cu AFDPR. Conducerea AFDPR tratează luptătorii din rezistenţa anticomunistă în mod unitar, nediferenţiindu-i după criterii politice. Nu vrem să banalizăm rezistenţa anticomunistă falsificând-o,  rămânând practic, fără istorie recentă.

Cum am mai spus, la 22 decembrie 2014, Preşedintele României Klaus Werner Johannis, îmi conferă Ordinul Naţional „Steaua României” în grad de „Cavaler”, în „semn de deosebită apreciere pentru înalta sa ţinută morală, pentru demnitatea şi curajul cu care a militat, de-a lungul timpului, pentru libertate şi democraţie, remarcându-se ca unul dintre cei mai importanţi luptători împotriva regimului comunist, pentru eforturile pe care le face în numele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România, pentru a păstra vie memoria victimelor comunismului”.

Precizez că textul citat se referă în primul rând, la fraţii mei de luptă şi suferinţă, ale căror merite au fost incontestabil mai mari. Toate persoanele care m-au cunoscut de-a lungul vieţii, inclusiv istorici şi oameni de cultură, din ţară şi străinătate, şi-au exprimat uimirea, indignarea şi chiar revolta, faţă de această acuzaţie nereală, de a fi fost şi de a fi legionar. Precizez aici că un legionar, fie el şi simplu simpatizant, nu se dezice niciodată. Cel puţin, aşa pretind ei. Acuze cum că: am participat la reuniuni legionare în mod regulat!; am fost văzut în repetate rânduri în prezenţa legionarilor, acordându-le prin aceasta, „girul” meu! Sunt falsuri grosolane care nu au nimic de-a face cu realitatea.

Este surprinzător cum jurnalişti consacraţi, au preluat această ştire, „fluturând-o” în presa scrisă şi televizată, fără ca vreunul să fi avut curiozitatea de a mă contacta! În ceea ce mă priveşte, nu am fost legionar, nu sunt şi nu voi fi, pentru că nu am acceptat crima, antisemitismul, xenofobia şi cultul personalităţii. Nu am participat nici o dată la reuniunile legionarilor!

Consider că noi trebuie să avem curajul de a prelua tot ce a fost bun de la fiecare, fie ei liberali, ţărănişti, legionari, cuzişti sau de nici o culoare politică, dar şi de a dezbate tot ceea ce a fost rău, cu curaj, spre a nu se mai repeta în viitor. Este posibil ca această stare de confuzie să fi fost creată de faptul că noi, foştii deţinuţi politici şi deportaţii, avem locuri şi date bine stabilite, cu caracter  anual, unde ne întâlnim la slujbe religioase de pomenire şi comemorare a morţilor noştri, depuneri de coroane de flori şi luări de cuvânt, participanţii fiind din tot spectrul politic, inclusiv legionari.

Ar fi nedrept ca atâta timp cât am luptat împotriva comunismului şi am suferit împreună, acum, după 60-70 de ani, să participăm separat la aceste evenimente, dintre care amintesc:
– 2 martie, în Poiana Braşov, la crucea lui Corneliu Liviu Babeş;
– 9 martie, la monumentele fiecărei filiale din judeţe;
– de Sfânta Înălţare, la Cimitirul Săracilor din Sighetu Marmaţiei;
– 16 iulie, la Monumentul ridicat în Pădurea Verde din Timişaora, unde au fost executaţi zeci de reţinuţi politic,
– prima duminică după Sfântu Ilie (20 iulie), la Mânăstirea „Constantin Brâncoveanu” de la Sâmbăta de Sus;
– 13 septembrie, la Penitenciarul Gherla, Grupul Statuar din cimitirul alăturat, Cimitirul de la Cărămidărie şi Mânăstirea Nicula;
– 14 septembrie, Ziua Sfintei Cruci, la Penitenciarul Aiud, Râpa Robilor, Mausoleul, biserica nou construită şi Mânăstirea Râmeţi;
– ultimele zile de vineri şi sâmbătă din luna septembrie, la Penitenciarul Piteşti şi Monument, cu ocazia Simpozionului Internaţional „Experimentul Piteşti”;
– 8 noiembrie, la Cimitirul Ortodox din Râşnov;
– 15 noiembrie, la Monumentul din Braşov;
– 22 decembrie, la Monumentele Eroilor Revoluţionari din ţară.

Se mai pot adăuga şi întâlnirile de la penitenciarele Miercurea Ciuc, Mislea, Tg.Ocna şi Târgşor. La toate aceste întâlniri, trebuie să fim atenţi la cele ce se întâmplă în jurul nostru, în sensul de a nu tolera extremisme de orice natură! Cultivarea unei vigilenţe exacerbate, nu face decât să redeschidă răni demult cicatrizate, întreţinând o stare de irascibilitate artificial creată. Sunt convins că orice comunicare, orice dialog constructiv, pe o asemenea temă sensibilă, ar fi condus la dezamorsarea acestor tensiuni nedorite de nimeni.

N.B.

Aflu de ultimă oră, că în Parlamentul României se dezbate în regim de urgenţă,  un  proiect de lege, prin care legionarismul se cere a fi trecut alături de fascism şi nazism. Să fie loviţi de ignoranţă sau amnezie iniţiatorii acestui proiect de lege, când este cunoscut de toată lumea că poporul român a suferit din cauza regimului comunist „ilegitim şi criminal”? Să se fi uitat că tot ce a avut acest popor mai moral, mai demn, mai sfânt, mai bine pregătit profesional, a fost asasinat, condamnat  la moarte şi executat sau la ani grei de muncă silnică? Mulţi dintre ei ne mai întorcându-se la casele lor? Să se fi uitat că sute de mii de români au suferit toată viaţa de pe urma acestui regim criminal? Cer cu fermitate introducerea în proiectul de lege a comunismului şi condamnarea lui alături de fascism, nazism şi legionarism. Cea mai mare suferinţă a poporului român a fost aceea produsă de către regimul comunist,  suferinţă ale cărei limite n-au mai fost atinse în nici una dintre ţările europene foste comuniste.

Preşedinte al AFDPR,
Octav Bjoza
22.06.2015

2 Responses to Protestul președintelui AFDPR, Octav Bjoza!

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *