De acum, ar putea deveni „Instituție”! Se poate declara instituție, iar dacă își pune și girofar, se poate spune că are și parcare la purtător! Și poate folosi plăcuța de identificare fără teamă că va mai îndrăzni cineva să-i atace monopolul. Căci, breasla lor e pe cale să se securizeze față de orice încercare de intruziune. Iar cine va avea nevoie de serviciile lor nu doar că va trebui să stea frumos în fața porții până va fi primit, dar nu va avea voie să mai ridice nici măcar vocea!
Să-i zică de „descântec” în dulcele grai neaoș?! Să-i ureze de mamă, tată și alte rude, până la grad nedefinit prin lege, pentru eventualele servicii execrabile? Nici gând! Sau cu un gând care s-ar putea să-l macine pe clientul nemulțumit câțiva ani buni la pușcărie. Căci, breasla s-a întărit! Și pentru ei, ca liber-profesioniști, dar și pentru interesele pe care unii dintre ei vor să le apere pentru anumiți infractori.
Pentru întâia oară, nu doar că avocatul, căci despre fracurile cu gulere pătate este vorba, are dreptul de a-și tăinui „sursa”, ba chiar și acțiunile premeditate ale clientului de care habar (cu excepția cazurilor în care clientul plătitor pune la cale o crimă), dar reprezentatul robilor fără… robe poate salva de la sechestru, confiscare sau ridicare chiar și acte compromițătoare pentru clientul cercetat!
Astfel, printr-o prevedere de „cine împarte, parte își face!”, leguitorul a decis că, la percheziție, orice înscris (de la documente olografice și acte de tot felul, până la suporturi audio-video și digitale) aflat în posesia avocatului nu mai poate fi ridicat! Evident, nici sechestrat ori confiscat!
Desigur, acum depinde și de numărul de buzunare, plase, sacoșe și geamantane pe care le poate umple avocatul-viteză, dar și roba poate deveni un „seif”, după modelul de „aprovizonare” la supermachet al nevestelor de bulibașe, nu? Că tot e casa infractorului un supermarchet! Un supermarket plin cu documente pentru procurori, asta dacă au timp să pună mâna pe ceva înainte să pună avocatul stampila de colet avocățesc, dar și o casă de bani pentru fracurile cu gulere pătate!
Că le-a făcut parte Senatul prin Proiectul de lege privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Că dacă nici parlamentarii nu știu ce important e un avocat, nu la casa alesului, ci, iată, ca o mare casă-seif de protecție, atunci oare cine? Borfașii de rând?
Și i-a mers mintea alesului… Dar cum nu era sigur dacă a prins tot ce trebuie în valiza de confidențe, chiar dacă a enumerat tot ce se putea (recte: înscrisuri, imagini, suporturi de sunet, imagine şi date) a mai adăugat, că, deh!, tehnica evoluează, precizarea: „și alte reprezentări”… Ba, nu trebuie avocatul să se gândească și la semenul lui? Nu clientul, ci ruda! Așa că, printr-un deputat-avocat, unul parte din… parte (vorba aceea, avocat al aleșilor, dar și ales al avocaților), a fost strecurat un amendament pentru abrogarea articolului care interzicea avocatului să-şi exercite profesia la acele instanţe unde lucra vreo rudă (soţ/soție ori afin până la al treilea grad; de rudenie, nu masonic!) ca judecător ori procuror.
Or, de acum, cum să nu-și dea demisia din funcția de premier și alde de Ponta? Că o fi și el bun de avocat, chiar și așa, într-un picior, nu?!
Lasă un răspuns