„Diaspora şi Unirea celor două state româneşti” – cuvântul lui Alexandru Herlea la Congresul Diasporei Unioniste (București 2015)

Unirea celor doua state româneşti, România si Republica Moldova, apare astăzi, din ce în ce mai clar, a fi o necesitate. Ea este impusă atât de realităţile geopolitice din estul Europei unde imperialismul rusesc devine pe zi ce trece tot mai agresiv și unde lumea occidentală are nevoie de parteneri puternici, cât şi de starea politică si socio-economică a celor două state româneşti. În privinţa acestora – două remarci:

a) perspectiva integrării Republicii Moldova în Uniunea Europeană, după instalarea actualului guvern Gaburici, a devenit improbabilă într-un viitor previzibil. Guvernul sprijinit de partidul comunistilor si alte partiduleţe obediente Moscovei, în ciuda declaraţiilor sale pro-europene, nu face decât să îndepărteze R. Moldova de integrarea în UE.

b)România, unde lupta împotriva corupţiei începe să devină credibilă şi se desfăşoară cu o oarecare vigoare, are toate şansele să devină un reper, să constituie o atracţie pentru opinia publică din Republica Moldova unde corupţia a atins recent dimensiuni inimaginabile, bătând toate recordurile.

Astfel, unirea R. Moldova cu România apare drept calea cea mai scurtă si mai sigură de integrare a R. Moldova în UE şi poate astăzi, ţinând cont de involuţiile recente, singura reală. Aceasta nu înseamnă însă că trebuie opusă unirea celor doua state româneşti integrării R. Moldova în UE. Cele două demersuri sunt complementare şi se pot sprijini reciproc întrucât presupun in primul rând reforme instituţionale şi legislative în conformitate cu valorile europene, precum şi o capacitate de transpunere a lor în viaţă.

Trebuie de asemenea subliniat ca unirea celor doua state româneşti este bazată pe argumente solide atât de ordin istoric şi etnico-cultural,  cât şi de ordin etic si moral.

Să amintim numai ca prima rupere a teritoriului dintre Prut şi Nistru din trupul Moldovei a avut loc în 1812 când Turcia cedează Rusiei un teritoriu care nu-i aparţinea şi care era locuit în proporţie de peste 85 la sută de etnici români. Timp de peste un secol şi jumătate (excepţie făcând perioada dintre cele două razboaie mondiale şi anii scurşi de la recâştigarea independenţei), el este supus unei politici brutale de rusificare care atinge nivelul unui adevărat genocid, pe criterii etnice şi sociale, în timpul ocupaţiei sovietice. În pofida tuturor acestor vicisitudini românii sunt şi astăzi peste 77 la sută din populaţia R. Moldova. Argumentele de ordin etic şi moral se referă la respectarea valorilor europene (libertate, solidaritate, justiţie) şi la anularea efectivă a pactului Ribbentrop – Molotov  care a fost denunţat fără însă ca pentru Basarabia consecinţele sale să dispară.

Societatea civilă are de jucat un rol esenţial în procesul de reîntregire  şi aceasta pentru cel puţin două considerente. Odată pentru că unirea nu se poate realiza decât ca urmare a exprimarii cu claritate a acestei voinţe de către opinia publica din România şi Republica Moldova. În al doilea rând, pentru că societatea civilă are un mare avantaj faţă de oficialităţi care sunt încorsetate de exigenţe diplomatice şi de «Realpolitik».

Reîntregirea este pentru noi românii materializarea unui vis, vis care a fost o axa centrală a istoriei noastre moderne şi contemporane. Visele, mai ales cele cu conotaţie etică si morală, au o putere nebanuită. Ele sunt o pârghie şi o cârmă în evoluţia societăţii omeneşti.

Iniţiativa Platformei Unioniste Acţiunea 2012, de organizare a acestui congres care îşi propune să mobilizeze energiile diasporei româneşti în favoarea unirii este justificată şi meritorie. Ea trebuie salutată pentru o serie de considerente si anume:

– Diaspora din tarile occidentale reprezintă o parte a societăţii româneşti a cărei viziune şi mentalitate este cel mai puternic impregnată de valorile care stau la baza societăţilor democratice în rândul cărora România şi R. Moldova doresc să pătrundă.

– Diaspora ocupă un loc din ce în ce mai important în cadrul societăţii româneşti căreia îi aparţine. Ea a devenit conştientă de forţa sa (recentele alegeri, din noiembrie trecut, atât cele prezidenţiale din România, cât şi cele parlamentare din R. Moldova au demonstrat-o cu prisosinţă) şi trebuie, are datoria, să joace un rol cât mai activ în evoluţia societăţii româneşti.

– Diaspora este un creuzet al reîntregirii naţionale. Multe din asociaţiile ei sunt deschise tuturor românilor indiferent că au sau nu cetăţenie română. În cadrul acestor asociaţii reîntregirea, unirea R. Moldova cu România este o realitate trăită ca atare de către toţi membrii acestora. De subliniat şi faptul că în asociaţiile româneşti nu sunt prezenţi numai cetăţeni ai României şi R. Moldova, ci toţi cei care simt româneşte indiferent de unde provin, din jurul graniţelor (Bucovina de Nord, Maramureşul istoric, sudul Basarabiei, valea Timocului, Banatul sârbesc, etc.) sau de pe alte meleaguri de pe cele cinci continente. Este de exemplu, cazul asociaţiei La Maison Roumaine de la Paris, veche asociaţie a exilului românesc, pe care am onoarea să o prezidez.

– Pentru vechiul exil, cel al autenticei rezistenţe anticomuniste externe, problematica reîntregirii şi anularea consecinţelor pactului Ribbentrop – Molotov au constituit întotdeauna obiective esenţiale, au fost şi sunt pe lista lui de priorităţi. Acest vechi exil continuă să existe şi să-şi facă simţită încă prezenţa în diasporă.

– Diaspora poate juca un rol important în corectarea imaginii dezastruoase pe care o au atât România, cât şi R. Moldova, imagine de care sunt responsabili în cea mai mare parte deţinătorii puterii reale, clasa politică din cele două ţări. Corectarea şi îmbunătăţirea imaginii nu se pot realiza prin mascarea şi ocultarea realităţilor, ci numai prin:

a) punerea în lumină a dificultăţilor şi cauzelor lor;

b) informarea opiniei publice occidentale asupra istoriei si contribuţiei românilor la cultura şi civilizaţia europeană şi universală;

c) denunţarea crimelor savârşite de comunişti şi de protectorul lor, ocupantul sovietic împotriva poporului român. Un adevarat genocid : Sighet, Canal Dunăre-Marea Neagră, Aiud, Piteşti, Gherla, Fântâna Albă, Bălţi (Katyn-ul românesc), foametea (holodomorul) din 1947 în Basarabia.

Trebuie subliniat ca principalele dificultăţi cu care se confrunta astazi atât România, cât şi R. Moldova sunt datorate faptului că puterea reală, politică si economică, a rămas în mâinile reprezentanţilor vechilor structuri: nomenclatura şi poliţia politică comunistă, iar occidentul i-a acceptat ca interlocutori şi parteneri. Să amintim că reunificarea R. Moldova cu România s-ar fi putut realiza în 1991-1992, imediat dupa implozia Uniunii Sovietice, însă Moscova veghea şi uneltele ei de la Bucureşti şi Chişinău, începând cu preşedintele României, I. Iliescu, executau cu totală supunere ordinele primite.

Unul din aspectele nocive ale rămânerii puterii în mâinile foştilor «tovarăşi» este comportamentul oficialităţilor române faţă de diasporă şi în general faţă de societatea civilă. La nivelul diasporei aceasta se traduce nu numai prin încercarea de a controla asociaţiile româneşti din străinătate, dar şi prin limitarea, dacă nu sabotarea, angajamentului lor politic. Se continua astfel politica de control centralizat care caracterizează instituţiile comuniste. În interesul Ţării oficialităţile de la Bucureşti ar trebui să-şi reconsidere comportamentul şi să se inspire din politica, din atitudinile faţă de diasporele lor a Ţărilor Baltice, a Poloniei sau a Ungariei.

Şi încă o remarcă cu caracter de concluzie: forţa şi succesul acţiunilor în favoarea reîntregirii sunt condiţionate de integrarea lor în vastul program al luptei pentru o Ţară, Romania şi R. Moldova, modernă, europeană, în care instituţiile să funcţioneze în respectul principiilor democratice şi ale echităţii sociale. Acest viitor sănătos nu se poate construi pe ignorare, amnezie sau simulare; numai adevarul, prima condiţie a libertăţii, poate constitui baza solidă a României de mâine.