Valurile de pământ Troiene (2)

Mai avem și alte valuri de pământ, precum cele intitulate „Brazda lui Novac”. Există două valuri de pământ cu acest nume, care se menționează că au fost construite în epoca de stăpânire a Daciei de către romani: Brazda lui Novac de nord și Brazda lui Novac de sud. Dar de ce poartă acest nume? Avem localitatea „Novaci” în Oltenia, dar acest nume este dat în mitologia populară unui personaj închipuit ca un om puternic și voinic, gigant, uriaș. Legenda spune că acești uriași din familia Novăceștilor au ridicat acest val de pământ. Brazdat lui Novac de nord este catalogată de istorici ca un un „limes” (graniță a Imperiului Roman), întărit cu un valum de pământ, construit în secolul IV, în vremea împăratului Constantin cel Mare, care străbate județul Argeș de la vest la est, intersectând și valul de pământ Transalutanus în satul Urlueni.

Șantul se află spre nord de val, ceea ce indică specialiștilor faptul că era destinat să apere teritoriul situat spre sud de această limită (adică apăra câmpia, se apăra de ceea ce venea de la munte, de peste Carpați?). La data construcției, valul avea înălțimea de trei metri iar șanțul adâncimea de doi. Lungimea sa era de aproximativ 700 km. Brazda lui Novac („Novac” sau „Omul Mare cu securea în spinare”, cel care „a dat cu barda în omenire”) pornea de la gura Topolniței (județul Mehedinți), traversa Oltenia și Muntenia pe sub dealuri până la Mizil, urmele sale văzându-se și astăzi. Brazda lui Novac de Nord se oprește în masivul Istriței, la Pietroasele (unde s-a descoperit Tezaurul de la Pietroasa), și unde s-a identificat și un castru roman. Arheologii fixează momentul construirii castrului după pacea încheiată între romani și vizigoți (anul 333), dată la care – se zice – a fost ridicată și Brazda lui Novac de Nord. În prezent, Brazda lui Novac de Nord constituie suportul terasamentelor căii ferate Curtea de Argeș-Pitești-Roșiori de Vede-Turnu Măgurele. Mai multe porțiuni ale valului Brazda lui Novac de nord sunt cuprinse în Lista monumentelor istorice 2004 Județul Mehedinți.

Brazda lui Novac de Sud sau Troianul (deci nu „Traianul”), cum e numit de localnici, a fost ridicată între malul stâng al Oltului, lângă satul Viespești (județul Teleorman) și fostul sat Greaca, de către romani, în secolele II—III e.n. Unii specialiști atribuie ridicarea valului lui Augustus, alții împăratului Traian. De fapt nici unul dintre acești împărați romani nu a menționat că ar fi construit aceste valuri de pământ. Datarea valului de pământ Brazda lui Novac de sud este încă neclară și mult discutată. Valul nu era păzit cu castre, el constituind, probabil, un simplu obstacol în calea migratorilor care ar fi putut apărea prin surprindere dinspre nord sau est. Adică, ei veneau în viteză și se împiedicau de val? Există și ipoteza că Brazda lui Novac de sud a fost construită de Hadrian în fața castrului de la Novae și pentru a proteja parțial (cum parțial?) provincia de la sud de Carpați dezavantajată de aspectul geografic al văii inferioare a Oltului. Valul a fost construit pe o lungime de 170 km (și asta doar ca să apere o cetate?), cu lățimea de 12 m, înălțimea maximă de doi metri. Era flancat de un șant lat de șapte-cese metri și adânc de 1,50 m. Lângă gara Traian brazda se întretaie cu un alt val, limes-ul Transalutanus. Datorită lucrărilor agricole din regiunea de câmpie pe care o străbate, Brazda lui Novac de Sud este astăzi parțial distrusă, conservarea fiind foarte slabă. Doar în partea sudică a orașului Alexandria este încă vizibilă o porțiune din valul de pământ.

Limes Transalutanus” (Valul Valah) este declarată ca o altă fostă frontieră a Imperiului Roman fortificată, construită la marginea vestică a vastelor păduri ale Teleormanului (Pădurea nebună a Teleormanului). Se crede că frontiera era compusă dintr-un drum ce urma linia hotarului, un val de pământ înalt de circa trei metri, cu o lățime de 10-12 m, cu un miez de pământ ars, întărit pe porțiuni cu palisade sau ziduri de piatră, precum și un șanț de apărare. Din loc în loc existau în apropiere și garnizoane militare. „Limesul Transalutanus” se întindea pe o lungime de 235 km, fiind amplasat la o distanță variabilă între 5-30 km est de râul Olt. Construcția acestuia se spune că a început în 107 d.Hr., sub comanda lui Marcius Turbo, și a fost dezvoltată de Iulius Severus (120-126). Limesul a fost fortificat și adus la dimensiunile finale de împăratul Septimius Severus (193-211 d.Hr.).

Un „Val al lui Traian”, ca un complex de fortificații vallum aflate pe teritoriul României este semnalat ca trecând din România și în Moldova și Ucraina. Mai există trei linii de fortificații, în partea central-sudică a Dobrogei, întinzându-se de la Dunăre la Marea Neagră, declarate ca fiind construite de către bizantini în secolele al X-lea – al XI-lea, în timpul împăraților Ioan I Tzimiskes și Vasile al II-lea. Zidul cel mai vechi și mai mic, numit și Micul zid de pământ, are o lungime de 61 km și de desfășoară de la Cetatea Pătulului, pe malul Dunării, până la Constanța. Este construit în întregime din pământ, dar are un șanț pe latura de sud. Al doilea, numit și Marele zid de pământ, are o lungime de 54 km și se suprapune pe anumite secțiuni primului. Începe la Dunăre, urmează valea Carasu și se termină la Palazu Mare, în vestul Constanței. Având o înălțime de aproximativ 3,5 m, prezintă șanțuri pe ambele laturi și 63 de fortificații: 35 mari numite castra și 28 mici numite castella, având între ele o distanță de aproximativ un kilometru. Construit în timpul lui Ioan Tzimiskes, a fost distrus de populațiile migratoare, fiind reconstruit mai târziu. Ultimul construit, Zidul de piatră, este făcut tot din pământ, însă are piatră pe partea superioară. Se întinde pe o lungime de 59 km de la sud de Axiopolis până la Marea Neagră, ajungând la 75 m sud de primul zid de fortificație. Baza de pământ are aproximativ 1,5 m, în timp de zidul de piatră ajunge și la doi metri. Are un șanț defensiv pe latura nordică și 26 de fortificații, la distanțe de 1–4 km. Localitatea Valul lui Traian (fostă Hasancea) se zice că este numită astfel după acestă fortificație, deși valul nu este al lui Traian.

Pe teritoriul Republicii Moldova se păstrează două fragmente importante de val de acest tip: Zidul de Jos și Zidul de Sus, ce semnalează până unde s-au înălțat apele din sud, la Marele Potop. Primul este datat în secolul al III-lea, construcția lui fiind atribuită regelui got Athanaric. Se întinde pe 126 km de la localitatea Vadul lui Isac de pe Prut, în raionul Cahul, către est în Buceag, oprindu-se la limanul Sasic(Cunduc) în Tatarbunar, Ucraina. Stema uiezdului Cahul, din Basarabia țaristă, prezenta ca simbol acest Zid al lui Traian (deși nu era făcut de Traian). Zidul de Sus (sau Zidul lui Greuthungi) este atribuit goților lui Greuthungi (secolul al IV-lea), zice-se ca fiind construit pentru apărarea frontierei împotriva atacurilor hunilor. Se întinde pe 120 km de la Nistru, în Chițcani, lângă Tighina, până la Prut, orașul Leova, traversând actualele raioane Căușeni, Cimișlia și Leova. Valul lui Traian se găsește și în Podolia, întinzându-se în oblasturile Camenița, Novaia Ușița și Hmelnițki. O parte din Zidul de Jos din Moldova se încheie în Ucraina. Menționate ca fiind construite spre jumătatea secolului al doilea, fortificațiile sunt cunoscute, printre localnici, drept „Valul lui Traian” (sau mai sigur „Valul lui Troian”), deși împăratul roman cuceritor al Daciei a murit în anul 117. Dar poate că fortificațiile au fost realizate din porunca lui, iar ordinal său a fost literă de lege și după dispariția sa. Zidurile fortificațiilor au avut, inițial, o grosime de 8,5 metri și o înălțime de 3,5 metri. Din loc, în loc, existau și forturi (turnuri de pază), 63 în total, dintre care 32 mai mari. Scopul pentru care au fost construite a fost apărarea frontierei răsăritene a Imperiului de năvălitori din Nord-Est. Fortificațiile sunt, evident, cunoscute, de arheologii și istoricii români, însă, până acum, ele au fost atribuite perioadei bizantine târzii (Evul Mediu). Confuzia a fost creată, probabil, de faptul că zidurile nu au rămas așa cum le-au construit romanii (sau cine le-a construit), ci au suferit diverse modificări și adăugiri. Ele au, în prezent, trei componente: două ziduri de pământ și unul de piatră, datând din epoci diferite.

Dacă am contabiliza lungimea acestor valuri de pământ zise „de apărare” sau „Traiane”, avem până acum 300 km. x trei valuri (sau cinci) în vestul României =900 km. Apoi Valul Roman de 25 km. Brazda lui Novac de Nord are 700 de km. Brazda lui Novac de Sud are 170 km. Trasalutanus (sau Valul Valah) are 235 km. În Dobrogea avem Micul zid de pământ (61 km), Marele zid de pământ (54 km.) și Zidul de piatră (59 km). În Basarabia avem Zidul de Jos (126 km) și Zidul de Sus (120 km.). În total sunt 2.450 Km. de valuri de pământ cunoscute. Mai există valuri pe lungimi mai mici, care nu au fost „contabilizate”, nici justificate ca rol și misiune. Ca o comparație, Marele Zid al lui Hadrian din Marea Britanie ridicat de romani cu adevărat are doar 120 km. și a fost părăsit după 20 de ani de la construirea sa, dovedindu-și inutilitatea. De ce ar fi construit împăratul Traian (chiar și după moarte?) valuri de pământ pe mii de kilometrii în teritorii așa îndepărtate de Roma? Sau urmași ai acestuia ar fi continuat un proiect „născut mort”? De ce ar fi făcut acest efort uriaș și nejustificat? Aceste valuri au fost ridicate de Valahi (neamul celor care au ridicat valuri de pământ). De aceea ni s-a și spus valahi (WALL – AHI; sau „Cei care s-au fortificat împotriva valurilor mareice marine și oceanice”). Atunci când planeta s-a dat peste cap, ca o uriașă roată cosmică, apele au „spălat” continentele cu valuri gigantice. Puțini oameni au mai scăpat atunci din întregul neam omenesc. De aceea Geții de Aur nu au precupețit nici un efort în a construi barajele – balize, spre știința viitorimii. Legea Uitării a făcut să nu mai știm ce a fost odată, dar dacă încercăm să privim și să înțelegem, ne vom afla în fața adevărului, chiar dacă nu ne va plăcea.

În vechea literatură populară, dintr-o confuzie a folcloriștilor, numele Troian („troian” de zăpadă sau „val de pământ”, cu sensul de „Cel Mare”; Valul Mare, Val-Hala, Durerea cea Mare) a fost înlocuit cu cel de Traian. În colinda „Plugușorul” de An Nou se spune: „S-a sculat mai an/Bădica Troian” (acesta nu era activ, pentru că „nu îi venise timpul”). Școala Ardeleană și curentul latinist care s-a creat în România, a încetățenit numele de Traian, deși acesta habar nu avea de arat și semănat. Vechea etimologie europeană pre-romană este evocată și de alți autori care văd în „troian” un cuvânt din familia panteonului European, având aceeași rădăcină cu „Thor” (scandinavic), „Taranis” (celtic), sau „Tuireann” (irlandez). Chiar „Plugușorul” ne spune că: „(Troian)… S-a apucat într-o joi (așa, pe nepusă masă, dintr-o dată), Cu plug cu doisprezece boi…(lunile anului)”. Dar joi este ziua lui Thor (Thusday, derivat din „Thor’s day”).

Cuvântul „Troian” s-a păstrat și în alte trei limbi europene; astfel există trei comune „Saint Trojan” în Franța, un oraș „Troian” în Bulgaria (în Obcina Troian, regiunea Loveci) și un sat „Troianu” în Republica Moldova (în comuna Vozneseni, raionul Leova). În România avem mult mai multe localități, dar cu numele de Traian, nume „transfigurat” din pre-anticul Troian (de la „Troia cea Mare”; mai avem astăzi „Troița”, care este mai mică (semn al stabilității și echilibrului)) în județele Bacău, Brăila, Constanța (comuna Săcele), Galați (comuna Braniștea), Ialomița, Iași (comuna Bivolari), Mehedinți (comuna Vânju Mare), Olt, Satu Mare (comuna Doba), Teleorman, Tulcea (comuna Cerna), Naemț (comuna Săbăoani și comuna Zănești), precum și comuna Valului lui Traian din județul Constanța.

Toate aceste valuri sunt „ale lui Traian” din cauza confuziei și a pierderii sensului inițial. Dacă geto-dacii evului mediu și-au zis valahi (Wallahi; „VAL – AH”, sau „Valul cel Mare care a adus durere”, semn al Potopului Planetar), denumire care face trimitere și la faptul că s-au construit VAL-uri de pământ ca semne – balize, să se știe până unde s-au ridicat apele mărilor atunci, putem concluziona faptul că asemenea unui Troian imens s-a ridicat valul mareic cel mare care a scufundat mare parte din omenire. Atunci au alergat Cavalerii Danubieni pe întreaga planetă răvășită și au adunat resturile umanității în Vatra Vechii Europe. Tot ei s-au ocupat de lucrările hidrotehnice de desecare a pământurilor inundate și de ridicare a valurilor baraje – balize, pentru generațiile viitoare. Geții de Aur au fost și de această dată „pe val”…

Din păcate, alte „valuri troiene”, troienesc și astăzi cărările istoriei noastre…

– sfârșit –

9 Responses to Valurile de pământ Troiene (2)

    Lasă un răspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    *